Debutand printre primii, in promotia optzecista, Traian T. Cosovei parea a fi ]a inceputuri cel mai insurgent dintre congeneri, priza la real inconjurandu-se imediat de un difuz halou de agresivitate postavangardista. Discursul sau baietos se individualizeaza prin naturalete si lipsa de crispare a tonului quasi-ludic, ton adecvat unei investigari nonsalante, directe a cadrului cotidian, indiferent de inconsistenta si precaritatea acestuia.
Mersul lui pe sirma cuvintelor si a imaginatiei, ghidusiile, micile absurditati urmuziene, visurile, farsele pentru cititorul naiv sint menite sa disimuleze melancolia unui indragostit parasit, cu inima bolnava nu numai de iubire nefericita, dar si de naluci si de fantasme. Traian T. Cosovei este, in toate volumele sale ulterioare ca si in cartea sa de debut Ninsoarea electrica (desi intr-un registru complet deosebit) un poet remarcabil. Si-a descoperit insa (sa nu credem in aparenta de burlesc a poeziei) o coarda sentimentala, pe care face, iata, putina acrobatie lirica.
“Lângă nichel, roţi, biele, păsări mecanice, lacrimi şi ninsori electrice, îngeri de cauciuc, câmpuri de fier, atomi de spaimă, silabe magnetice şi alte expresii ale reificării, pot fi găsite în versurile lui Traian T. Coşovei şi imagini mai clasice: "nimfele somnoroase ale amiezii", "apoi o lumină de lună mă apasă încet până când/ îi simt gustul pe limbă, până când/ deasupra mea se opresc nori suspendaţi/ din care vor coborî la noapte spiritele hoinare ale ploii", "ceasuri de noapte cu acoperişurile oraşului/ ca o grămadă de fluturi strânsă la lumina lunii." Această alternare de registre stilistice nu e întâmplătoare. Sub nesecata inventivitate şi sub revoltele juvenile ale poetului, ghicim un suflet tandru, sentimental şi delicat, retractil şi singuratic. În cartea lui de debut nu sunt doar viziuni atroce ca acelea din Cu mâinile curate sau din Lobotomia, ci şi tristeţi subtile, iubiri, nostalgii şi multă, multă îndoială: "În ultima vreme rămăsesem tot mai singur/ urmărind de la fereastră camioanele încărcate cu frunze/ alunecând spre marginea oraşului."Nicolae Manolescu
Comertul cu indulgente
Cu focul stins,
cu tigarile pe sfarsite, cu marele frig zgaltaindu-mi
fereastra -omul din colt, batrana doamna care sterge vitrinele atelierul de bobinat
au fost ultimii care s-au gandit la mine, la sangele meu care stinge lumina in salile de
cinematograf, la viata mea care isi cere iertare.
Ca pe o mangaiere mi-au daruit o patura veche.
Cu nesfarsita blandete mi-au adus mai aproape
chibriturile, bidonul cu gaz.
Dupa puterile lor mi-au trimis ani de zile scrisori.
sa am cu ce aprinde focuri zadarnice la marginea marii.
Cu cenusa unui imperiu mi-au vopsit fata.
De la robinetele casei mi-au dat sa beau indeajuns.
Cu lanturi de flori de camp mi-au legat mainile -
cu lanturi de imortele
m-au acoperit ca pe unul de-al lor.
Cu focul stins in vechea mansarda,
cu tigarile pe sfarsite, cu lupii la usa
(ah, la flacara coltilor lor mi-am scris o viata intreaga
poemul), dupa ce am urcat un munte de plumb litera cu litera sunt singur si in tacerea din jur aproape as putea sa luminez.
Despartirea de muze
Ai alergat de unul singur printr-o campie de furnici.
Cu flacara de chibrit ti-ai ars degetele incercand sa-ti silabisesti abia numele
pe pielea marilor sentimente.
Cu ochii lipiti de gaura cheii ai vazut muzele inarmate cu tarnacoape si galeti varuind cel mai roz intuneric.
Ramaneti cu bine, voi muze - si tu, cantec de rumegus aruncat pe podele,
fosnet de iarba din scartait de transa si tu,
departate din lacuri de sange.
Si acum, dupa ce am vazut
mormintele acestor clipe stralucind in smaltul
dintilor tai -sa-mi racesc gura cu un cantec, sa mesteresc vreo oda? in oase de scrumbie sa ghicesc cruzimea oceanului?
Cand noaptea coboara cu gesturi egale si in maruntaiele ei instelate se intinde
fericirea cu caini, sa-mi fac catrafusele, sa plesnesc ca o punga cu vitriol in orasul acesta de sarma ghimpata?
Sa-mi iubesc camasa de forta, sa-mi linistesc sufletul
si ploaia sa mi se para
parul lung, electrizat, al norilor?
Dar acum ramaneti cu bine tu, cer albastru din scari de metrou si tu, rasaiit de luna din vitrine de frizerii.
Ramaneti cu bine voi. insule judecate de valuri, -voi, eterni, deliciosi pacienti care n-ati mai apucat
cloroformul, voi, funii extatice care n-ati mai apucat sa va scrieti memoriile.
Cruda poveste de dragoste
Soldatul de plumb de pe acoperis este singur.
ingerul de pe sosea ii este frig.
Eu mi-am castigat viata impingand vagoneti pe linia
moarta, descarcand saci grei de cuvinte sub ferestrele tale.
in parcul municipal - dupa o iarna si inca o iarna -indragostitilor le-au crescut parul si unghiile nesfarsite, imbratisati, poarta si acum patine usoare, in restaurantul garii, in cazarma pompierilor pluteste acelasi abur al respiratiei lor.
Din buzunarele intoarse, vantul spulbera inca seminte de
mei.
Ah, ei n-au vrut decat sa regaseasca drumul spre casa -drumul serpuitor dintre viata si moarte.
Soldatul de plumb de pe sosea este singur.
ingerului de pe acoperis ii este frig
(aripile ii sunt incurcate in suvite de par si frunze uscare).
imbratisati, indragostitii plutesc si acum
peste cazarma pompierilor, flutura pe la geamuri
Eu mi-am castigat viata taind sare, descarcand saci
din salinele lacrimilor tale -
alergand cu buzunarele pline cu boabe de mei
printr-o padure ganditoare de brate
Oh, ei n-au vrut decat sa gaseasca drumul spre casa,
serpuitorul drum dintre viata si moarte.
Pagina alba
Eu nu mi-am scris niciodata numele
pe bonuri de carbuni -
pe langa silozuri am trecut fara sa privesc inapoi -
prin iarba desculta n-am alergat niciodata.
in ploaie n-am cantat, in desert n-am scris cu creionul
drumul caravanelor.
Cu maturica nu m-am batut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am rasturnat inadins portelanurile.
Odata am iubit ferocitatea oamenilor de zapada,
tandretea sperietorilor uitate pe camp.
Omul care lucreaza la calea ferata am vrut sa-i povestesc
o istorioara cu talc.
Omul acela e mort.
Prin fata agentilor de voiaj mi-am plimbat viata
ca pe o jumatate de paine.
Cu o masina de ocazie am mers pana la marginea marii.
Cu o masina de ocazie as fi putut ajunge departe.
Am privit valurile cheltuindu-se pe tarm - am privit tineretea arzand ca o frunza de tutun verde.
In fata oglinzii cu lanterna mi-am luminat chipul.
Acum ceata se poate risipi.
Acum poemul poate veni mai aproape.
Plimbarea de dimineata
La capatul scarii
am vazut cainele coborand cele o mie si una de trepte.
Batranul caine scos la plimbare in lesa.
Batranul caine scos la plimbare in branci in splendoarea
diminetii de iarna.
Avea ochii mei, anii mei care-au fost, cearcanele mele.
Avea numele meu scris pe zgarda murdara -cu un sfarsit de tandrete, cu un inceput de ferocitate strecurandu-si umbra printre barele de alarma ale scarii.
in ochii lui am vazut luminile din insula
Elis
si hoardele matasuri lor invartind imensa ruleta a noptii.
In ochii lui stinsi am vazut sticlirea apocalipsei
si datoriile mele neplatite si viata mea -
(si, doamne, avea anii mei si lacrimile mele).
Batranul caine scos la plimbare in splendoarea ultimei
dimineti de iarna -impins o mie si una de trepte, una cate una, pana la capat si mai departe de unde nu mai exista nici o intoarcere.
Poemul amanat
Un sfarsit de emotie, un inceput de sange
pe lama cutitului, o oglinda mai cenusie, o penita tot mai tocita in calimara rabdarii.
Dat cu arama pe fata, spalat pe maini de intrebari,
sters din memorie in albul zapezii -
in ceasul absentei, cu talpile goale plutind
peste propozitii de apa
Plutesc peste cuvinte, strivind creasta de spuma a vreunui inteles: numaratoarea inversa a poemului amanata la nesfarsit.
Poemul de acum
Eu nu mi-am scris niciodata numele
pe bonuri de carbuni -
pe langa silozuri am trecut fara sa privesc inapoi -
prin iarba desculta n-am alergat niciodata.
in ploaie n-am cantat, in desert n-am scris cu creionul
drumul caravanelor.
Cu maturica nu m-am batut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am rasturnat inadins portelanurile.
Odata am iubit ferocitatea oamenilor de zapada,
tandretea sperietorilor uitate pe camp.
Omul care lucreaza la calea ferata am vrut sa-i povestesc
o istorioara cu talc.
Omul acela e mort.
Prin fata agentilor de voiaj mi-am plimbat viata
ca pe o jumatate de paine.
Cu o masina de ocazie am mers pana la marginea marii.
Cu o masina de ocazie as fi putut ajunge departe.
Am privit valurile cheltuindu-se pe tarm - am privit tineretea arzand ca o frunza de tutun verde.
In fata oglinzii cu lanterna mi-am luminat chipul.
Acum ceata se poate risipi.
Acum poemul poate veni mai aproape.
Capsuni amare
O carte postala netrimisa,
o scrisoare necitita si,
mai la urma,
o suvita de par închisa
într-o cutie de chibrituri…
Apoi calendarul
din care lipsesc câteva zile,
câtiva ani.
Pâna la urma si capsunile
sunt amare sezonul acesta.
Ascultand un disc vechi
Nu-mi place muzica pe care o asculti,
nu-mi place stilul tau de viata,
nu-mi plac pisicile tale,
nu-mi place câinele tau,
nu-mi plac parfumurile tale,
nu-mi place felul în care vorbesti franceza,
nu-mi place maica-ta,
nu-mi place rujul tau, nu-mi plac fardurile tale,
nu-mi place cum te privesti în oglinzi,
nu-mi plac rochiile tale,
nu-mi plac fotografiile tale,
nu-mi plac tablourile tale de pe pereti…
Cerul e albastru.
Te iubesc!
UNA, DOUA, sau poate chiar trei fantasme
in fiecare seara obisnuiam sa adormim in fata
televizorului, inainte de a merge la cinematograf
Cea mai mare parte a timpului
O petreceam urmarind reclamele luminoase :
"Cresteti in lungime exersind
citeva ore pe saptamina",
sau
..Numai consumind suc de rosii puteti deveni popular" sau
„Masurati-va zilnic cunostintele".
Ne masuram cu surubul, cu sublerul, cu gazometrul.
Nimic.
Cind iubesti nu-i nevoie nici macar
sa-ti ceri iertare.
Iar a alunecat bunicul pe scari.
Iar au descoperit ceva in luna ;
de data asta se pare
ca intr-adevar au descoperit ei ceva.
Si cel care vindea ieri masini de cusut azi vinde arme si cel care ieri vindea arme azi vinde tot arme.
Lor le place
Mozart si
Bach si
Beatles si
James
Dean, oh, dar ei se-nnebunesc dupa
James
Dean
(ce culoare o fi avind melancolia si ce ar mai fi de spus despre un sfirsit de secol frumos ?
Sau despre emigrantii aceia, dormind prin boschete ca niste saci de carbuni)
A trecut si ziua de ieri, chiar azi maestrul a dat mina cu mine.
Multumesc.
Pentru putin.
Niciodata, inca o poveste
de dragoste la cinematograful din colt
Bine de noi, rlu de
Concernul
Lockheed !
Selectie: SD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu