Traducere // Translate

The Buddhist Nothing(無)and the Buddhist Truth(真如)correspond simply to the Platonic ἰδέα in their immuability

I must tell you, dear members of our Heidegger Research Group, that I'm really fed up with ideas suggested from time to time by some of you concerning some possible relationship between Heidegger's teaching and Buddhism. I affirm that there is none. The Buddhist ontology is belonging to Platonic metaphysics Heidegger criticises in his seynsgeschichtlich perspective. The Buddhist Nothing(無)and the Buddhist Truth(真如)correspond simply to the Platonic ἰδέα in their immuability. The actual nihilistic situation of Japanese society is exactly the historical product of Buddhism. And with Buddhism Japanese can never overcome their nihilism. So please stop talking of Buddhism here in this group.


Comments
Joaquin Trujillo
Joaquin Trujillo So true. Thanks for stating it categorically as the belief detracts focus from the hard hermeneutic work at hand.

Remove
Pery Fernandez
Pery Fernandez How about Taoism?

Remove
Gregory Jackson
Gregory Jackson Although your argument here may hold merit, it would have to be shown to be the case. Read Heidegger's On the Way to Language where he deals with the relationship between the West and what he (very reductively and with probably racist connotations) calls the 'Orient'. From my reading of Heidegger, your argument does not hold (for him, at least). This is because the 'Orient' has its own philosophical 'inception'. Further, as he claims in that text, the Buddhist Nothing and Truth, etc., belong to their own 'house' of being. As such, although Heidegger many times affirmed the Buddhist Nothing, claiming it did (perhaps) have some affinity with his own use, he seems to hold in that text that it would be impossible to tell. As such, he (kind of) would agree with you, but certainly not because it has anything to do with Platonic metaphysics. This, in Heidegger's view, belongs solely to the West.

Remove
Gregory Jackson
Gregory Jackson By the way, I am not claiming that Heidegger is right here (in fact, this essentialising of the traditions, with its stark distinction between the 'West' and the 'Orient', and the difficulty of a fruitful dialogue between the two, makes me very uncomfortable) but in my reading that seems to be what his position would be. It is definitely the case that Heidegger saw great wisdom in the Buddhist and Taoist traditions, even if he, later on in his life, felt that these traditions with the West are too far apart to really tell how much proximity his own views had with these traditions.

Remove
Edward Mcdougall
Edward Mcdougall That is a complete misreading Buddhism- and Buddhist philosophy- such an interpretation would equate Buddhism really Indian Vedanta - the Two worlds doctrine of Platonism- is the founding principle western metaphysics- it can be seen through Christianity, however Mu in Buddhism is not equivalent to a separate transcendental realm of higher reality. -

Remove
Edward Mcdougall
Edward Mcdougall Also not all East Asian Philosophy and religion is Buddhism- Daoism represents an important influance on Heidegger's thought- in fact I can see more direct links between Daoism and Heidegger

Remove
Melvin Alexander Sanchez
Melvin Alexander Sanchez I think it's OK for anyone to talk about Buddhism in this group. Prohibitions make you seem like a square

Remove
Edward Mcdougall
Edward Mcdougall Might also say the terms Heidegger uses in On the Way into Language - might depend on the English translation - However in the translation I have in front of me - Heidegger refers to the 'East Asian World'- not the orient- I think this a more accurate translation of the German - elsewhere n Heideger's works he refers eastern - I think that 'eastern' or oriental- are both dated and unhelpful terms- but I'd say East Asian is more meaningful

Remove
Edward Mcdougall
Edward Mcdougall Shinya Ogasawara- Your post really is a big pile of bullshit- that you have seen fit to post this page- I am really fed up with reading Bull Shit comments like the above post

Remove
Edward Mcdougall
Edward Mcdougall Nihilism for Heidegger emerges from the Plantonic two worlds doctrine- this is the founding principle of classical theism including both Christian and Islamic thought, while modern atheism/ nihilism are inversions of this doctrine- Heidegger sees the East Asian World as originally standing outside of this two worlds doctrine- we can argue about this- but I really don't think that Nothingness in Buddhism- or for that matter Heidegger's Seyn- should be thought of Platonic terms. - I think on some level - Heidegger may have felt that Japan and China made a mistake in opening up to the west in the 19th century, though they didn't really have a choice in that matter- Heidegger would certainly acknowledge that the force of technology are difficult to rest. That's why it is not possible simply to get out of Europeanisation

Remove
Melvin Alexander Sanchez
Melvin Alexander Sanchez You know what would be good? If anyone can back up their opinions with text (whether from Heidegger or Buddhist texts). You know why that would be good? Because it would show that we are all reading rather than bullshitting. You know who read a lot? Heidegger. That's who.

Remove
Edward Mcdougall
Edward Mcdougall Should say there is also more to Japan than Buddhism - if anyone is interesting here is my paper on Heidegger and Folk Shinto https://www.academia.edu/.../EVERYDAYNESS_DIVINITY_AND... - where I like elements Folk Shinto with Heidegger's Four-Fold and argue that Folk Shinto shows a sense of the sacred that is radically outside Ontotheology and nihilism
This essay focuses on the later writings of Heidegger,…
ACADEMIA.EDU

Remove
Edward Mcdougall
Edward Mcdougall I think a crude equation of Buddhist 無 with Platonism is exactly sort of metaphysical misinterpretation which Heidegger is anxious to get away from- cite his discussion of Iki in A Dialogue on Language- Where he concerned to interpret iki in terms which don't impose meanings taken from western aesthetics - As said before the key thing about the East Asian World for Heidegger is that in his terms it is a radically different 'house of being' - we shouldn't these crude generalisations between western and East Asian thought.- If you want a Heideggerian explanation of nihilism in Japan- the answer is quite simple 'The Europeanisation of the Earth and Man attacks everything of an essential nature' - (Dialogue on Language) - Nishitani Keiji develops this further and takes about how the Japanese westernisation - Nihilism for Heidegger comes from Europe -

Kopatchinskaja: Rapsodia




Dinica: Hello Patricia, is your mother Romanian?
Yes, this is Romanian music taken to classical tunes by those 3, in that very order. Would you plan to make anything out of it as well?

PKs team: Patricias parents are Moldovan, and since 16 years she plays programs combining e.g. Enescu 3rd sonata and Bartoks Roumanian dances with Folklore played with her parents. There is also a CD along these lines, "Rapsodia" by NAIVE, still available for download: https://www.prestoclassical.co.uk/...kopatchinskaja-rapsodia
PKs team.


Kopatchinskaja: Rapsodia

Patricia Kopatchinskaja (violin), Emilia Kopatchinskaja (violin & viola), Viktor Kopatchinsky (cimbalom), Martin Gjakonovski (double bass) & Mihaela Ursuleasa (piano)


The exciting young Moldovan violinist Patricia Kopatchinskaya, who earlier this year won a BBC Music Magazine Award for her recording of Beethoven’s Violin Concerto, is here joined by a small group of musicians including her mother, also a violinist, and father, a renowned cimbalom player, in a selection of pieces that reflect Eastern European folk and Gypsy traditions. Amongst the composers represented are Enescu, Ligeti, Kurtág, and Ravel.
One of the few pieces to feature the cimbalom as a main instrument in the standard classical repertoire is György Kurtág’s 8 Duos for Violin and Cimbalom. Kurtág comes from a part of Hungary close to Romania, and his music in these short pieces is steeped in the folk tradition both countries. The Romanian composer George Enescu’s music is celebrated for its Gypsy rhythms and these elements come to the fore in his Third Violin Sonata.
Patricia Kopatchinskaya was born in Moldova and raised in a family of musicians. "Rapsodia" was the name of the former band of her father Victor Kopatchinsky, one of the most famous cimbalom players of his generation. Her parents were constantly travelling with their ensemble, playing 300 concerts every year - in the Kremlin for the government and the generals, in factories and prisons, and in Siberia, North Africa, and Latin America. With her father on the cimbalom, her mother playing a second violin and friends such as Mihaela Ursuleasa, she here performs works rooted in traditional Moldovan and Eastern European music alongside pieces such as Ravel’s Tzigane that have a Gypsy inspiration.

Christmas 2010

[in the Enescu] both Kopatchinskaya and her partner Mihaela Ursuleasa [project] an instinctive feeling for the almost improvisatory musical line. Finally Ravel's Tzigane is presented not as an empty virtuoso showpiece but as a work brimming with colour and imagination.

January 2011

[Kopatchinskaja's] playing, and that of everyone else involved, leaves you in no doubt that refined sophistication and raw intensity can fuse, setting the music on fire...This well-recorded disc is a breath of the freshest musical air.

March 2011

even before the first track is over, you realize this is a bit different…The greatest element of surprise comes in the form of Ravel's Tzigane...The resulting performance has an authenticity to Hungarian folk music Ravel could hardly have imagined...Kopatchinskaja's boldness and spirit of adventure should appeal to like-minded listeners.

The Independent on Sunday12th December 2010

The daughter of a cimbalom virtuoso and a classically trained violinist, she is equally at home in both worlds. Enescu's Sonata No 3 is framed by dances and extrapolations by Ligeti and Kurtag. Ravel's touristic "Tzigane" is transformed, while Jorge Sanchez-Chiong's "Crin" sees Kopatchinskaja vocalise Dada-esque syllables to kinetic pizzicato. Spicy and surprising.


Proza lui Gheorghe Schwartz Partea II-a




„Enigmele infinite. Vocalize în Do Major“ 


7. Statuia

St. Longinus - Gian Lorenzo Bernini

Julius Zimberlan sculptă la comanda lordului chipul acestuia în marmură. Statuia
îi reuşi foarte bine şi lumea spunea că seamănă leit cu lordul, pe care, dacă l-ai
 pune să stea lângă statuie, n-ai mai putea să-l deosebeşti de ea.
Apoi lordul se îmbolnăvi. Supuşii săi aveau însă o mulţime de rugăminţi, pe
care numai dânsul le putea soluţiona. Unele dintre ele erau chiar urgente.
Finch, sfetnicul de încredere al lordului, hotărî să treacă la un şiretlic: aşeză
statuia într-o firidă şi lumea îşi spunea păsurile în faţa acestui chip cioplit. Apoi,
Finch începu să guverneze el în locul stăpânului. Boala lordului se prelungea
şi lucrurile mergeau de minune. Finch prospera, iar statuia de marmură îşi
 făcea datoria: oamenii i se adresau fără a şti că vorbesc cu o piatră.
Dar, iată că, după un timp, lordul muri. Finch, pentru a nu-şi pierde puterea,
îl înmormântă pe ascuns. Lucrurile îşi mai continuară, o vreme, cursul.
Până ce, într-o zi, cineva remarcă lipsa statuii lordului din locul unde fusese
expusă iniţial. Atunci, Finch îi ceru lui Julius Zmberlan un duplicat. Dar, spre
surprinderea celor iniţiaţi, odată ce statuia  îşi văzu chipul cioplit, prinse glas.
Statuia lordului guvernă, vie, mai mulţi ani. Apoi, când se îmbolnăvi, duplicatul
 ei îi luă locul.
Julius Zimberlan fu obligat să facă un alt duplicat.
După ce muri şi Julius Zimberlan, ultima statuie se văzu lipsită de statuia ei.
Deveni tot mai rigidă. Împietri.
O cioară îşi făcu cuib pe creştetul ei.
Discipolii lui Julius Zimberlan, ai Marelui Julius Zimberlan, făcând mulaje după
capodopera maestrului, plictisindu-se într-o zi, ciopliră mici figuri reprezentând
cioara de pe creştetul statuii.
În clipa când cioara îşi văzu statuile ei, începu să guverneze între păsări. „Dar
dacă, totuşi, în statuile ei s-a ascuns adevărata cioară?i-au întrebat Ideologii
Statuii pe cei câţiva ce se mai îndoiau. „Cine poate să nege aşa ceva cu
certitudine?“

8. Confuzia

Image result for soldati cu arma

Dr. Julius Zimberlan era un domn respectabil (avea şi o servietă neagră), purta
ochelari fumurii şi era chel. Se afla în străinătate la un congres internaţional de
medicină sportivă, unde susţinuse o apreciată comunicare.
În seara aceea, pe când se întorcea la hotel, doi bărbaţi îl opriră în faţa intrării, se
 legitimară şi-l rugară să-i urmeze. În eleganta limuzină neagră, dr. Julius Zimberlan
protestă cu vehemenţă, înecându-se mereu în tuse, protestă şi când opriră în faţa
unei somptuoase vile din afara oraşului. Aici i se servi o cină copioasă, după care
doi înalţi funcţionari îl dojeniră politicos că ar călători incognito în străinătate. Uimit
şi îmbunat oarecum după un pahar cu vin vechi de Burgundia, dr. Julius Zimberlan
le arătă paşaportul, invitaţia la congres şi celelalte acte. Susţinu încă mult timp că
el e dr. Julius Zimberlan, specialist în medicină sportivă, dar zadarnic. Cei doi
înalţi funcţionari au rămas la convingerea că dr. Julius Zimberlan, de fapt, nu e dr.
Julius Zimberlan, ci suveranul unei ţări orientale.
Dr. Julius Zimberlan rămase în minunata vilă care i se puse la dispoziţie şi învăţa
oată ziua numele statului al cărui suveran devenise, dar nume pe care nu reuşea
nicicum să-l pronunţe. (Era o vocabulă grea.) Se căsători şi avu doi copii cu păr
creţ şi unghii violete.
Într-o zi veniră la el trei indivizi care se intitulară juntă militară şi care-l omorâră.

9. Revanşa

Related image

Julius Zimberlan traversă distrat strada, răsfoind ultimul număr al revistei. La
 o intersecţie, Finch frână, dar fu prea târziu. Maşina trecu peste trupul lui
Julius Zimberlan şi se sfărâmă de un zid.
Julius Zimberlan avusese Basedow şi ochii lui trecură în ochii şi în creierul
posterior al unui bou. Finch avusese o limbă ascuţită şi un suflet rău, foarte
rău. Ficatul şi bărbia lui au trecut în frunzele unei flori frumoase şi otrăvitoare.
Într-o zi, boul a mâncat floarea, dar şi-a stricat stomacul şi a murit.
Totuşi, nici medicul veterinar şi nici procurorul veterinar – chemaţi la faţa l
ocului – n-au putut rezolva până la capăt enigma acestui
10. Gâsca
Ce renard a l'air terrifiant. Mais si nous le connaissons mieux, on y voit un renard généreux.
− Eşti o gâscă, îi spuse dr. Julius Zimberlan lui Poyy.
− Ei bine, eu m-am săturat! replică Poyy.
În timp ce portarul îi deschidea uşa, femeia simţi o senzaţie ciudată în jurul gâtului. Chemă
un taxi. În maşină era cald şi plăcut. O toropeală uşoară puse stăpânire pe ea. Doar senzaţia
neplăcută de sub gulerul de blană de vulpe argintie o agasa. Desfăcu gulerul şi dădu cu
degetul blana la o parte. Apoi se lăsă pe spetează.
Îşi privi degetul şi văzu, cu surprindere, sânge pe el. Şi, deodată, în semiîntunericul din maşină
, auzi un foşnet ca un râs. Venea de aproape, de foarte aproape. Instinctiv, se înfăşură în
palton. Şi, atunci, vulpea o muşcă de gât, râzând: „Eşti o gâscă! Eşti o gâscă! Eşti o gâscă!“.
Vulpea îi sugea sângele din rană. În maşină era cald şi plăcut. Vulpea devenea tot mai mare,
 tot mai sătulă. Apoi, mulţumită, căzu peste şofer.
Sosită la faţa locului, poliţia nu putu pricepe ce căuta vulpea argintie uriaşă în maşina zdrobită
de zidul unei clădiri. Încă o enigmă…

11. Greşeală fatală

Image result for fotbalist in chiloti negri de joc

Şi atunci, dr. Julius Zimberlan (cunoscut printre amici drept ­Gough)­ hotărî că viaţa nu mai
are nici un rost. Decise să se sinucidă. Dar, pentru orice eventualitate, îşi mai dădu o şansă:
nu era mare amator de fotbal, însă, cum televizorul tot era deschis, hotărî că, dacă va
câştiga echipa cu chiloţi albi, se va duce să se îmbete, dar dacă vor învinge cei cu chiloţi
negri, îşi va pune capăt zilelor.
Meciul se dovedi, într-adevăr, palpitant. (Dr. Julius Zimberlan n-ar fi acceptat niciodată că
o partidă de fotbal poate fi atât de pasionantă.) Mai înainte lucrurile merseseră în direcţia
unei beţii straşnice. Abia a început să fie dr. Julius Zimberlan atent la televizor, că jucătorii
în chiloţi albi s-au pus să dea un gol după altul: patru goluri. Pe urmă însă, a intervenit
ceva cu totul neaşteptat, unul dintre ei a fost dat afară de pe teren de către arbitru. Aşa că
au început şi negrii să prindă curaj, iar când n-au mai rămas decât patru minute de joc,
scorul a devenit egal. Asta nu fusese prevăzut în planurile doctorului Julius Zimberlan. Ce
 să facă în cazul unui meci egal? Ce hotărâre decisivă să ia? Decisivă! Totuşi, în ultimul
minut de joc, mai precis, într-unul dintre ultimele minute de prelungiri dictate de arbitru
pentru repetate trageri de timp, fotbaliştii cu chiloţi negri îi rezolvară situaţia lui Gough:
mai reuşiră un gol, aşa că arbitrul fluieră sfârşitul meciului şi dr. Julius Zimberlan se
spânzură.
Necugetată faptă! Peste o săptămână, lumea a putut citi în ziar că meciul a fost contestat,
fiindcă echipa cu chiloţi negri a folosit un jucător fără drept de joc, aşa că „albii“ au câştigat
la „masa verde“, cu scorul de 3-0.
− Dr. Julius Zimberlan s-a omorât degeaba, tot repeta Finch, fără să ştie cât de aproape
se afla de adevăr.


12. Crima de lezmajestate

Image result for royal couple in a movie
Regele îşi iubea cu pasiune regina. În puţine căsnicii la un nivel atât de înalt s-a întâmplat
ca interesele de stat să coincidă atât de fericit cu sentimentele celor doi auguşti soţi. Erau
căsătoriţi doar de puţină vreme, când regina s-a îmbolnăvit. Regele o veghea mai tot timpul,
 o ţinea de mână şi, cu lacrimi în ochi, se ruga pentru sănătatea ei. Şi a făcut totul ca ea să
 redevină zâna îmbujorată şi veşnic zâmbitoare de care s-a îndrăgostit din prima clipă, după
 ce i-a fost adusă. Aşa că nu s-a încrezut doar în minunea celestă, ci a dat sfoară în ţară că
 îl va răsplăti cu o sumă fabuloasă pe vraciul care-i va reda iubita aşa cum o cunoscuse el.
Un medic vestit a sosit la palat, a palpat divinul corp al suveranei şi a început un tratament
cum doar el se pricepea să-l prescrie şi să-l pună în practică. Şi minunea s-a produs!
Regina s-a întors din apropierea morţii şi a devenit, pe zi ce trecea, din nou zâna de
care s-a îndrăgostit atât de irevocabil Stăpânul.
Când Majestatea Sa a devenit iarăşi ce a fost, regele a oferit ofrande zeilor, a organizat
serbări solemne pentru întregul său popor şi şi-a ţinut promisiunea şi faţă de medic. I-a
oferit recompensa fabuloasă, după care l-a executat public pentru delictul de lezmajestate:
nemernicul a pus mâna pe trupul celest al reginei, faptă pentru care orice muritor merita să
 moară. Şi cum „Cine se aseamănă se adună“, a ucis şi toate neamurile medicului, pentru
ca sângele scârbos să nu i se perpetueze.
Măsură înţeleaptă: regele şi regina au trăit şi au domnit împreună până la adânci bătrâneţi.