Traducere // Translate

Anthropocene by Burtynsky


Umanismul si corectitudinea politica

E destul de suparator că se confundă umanismul cu corectitudinea politică.
Umanist e să le respecți indivizilor drepturile și demnitatea și, atunci când îi evaluezi, să nu ții cont de rasă, etnie, gen, clasa socială, mediu de proveniență. Corect politic e să gratifici chestiuni care nu sunt și nu au cum să fie criterii valide de valoare pe sistemul: sunt mândră că sunt femeie, sunt mândru că sunt gras, sunt mândru că sunt chel, sunt mândru că sunt prost.
Poți să zici, decent: îmi convine că sunt femeie, îmi pare bine că nu sunt slabă, mă bucur tare că sunt chel, îmi place că sunt prost. Normal e să fii mândru că ai realizat ceva, nu că mama ta s-a culcat cu un tip înalt.
Umanist e să respecți dreptul omului la o convingere sau o credință, corectitudinea politică spune să respectăm toți și obiectul credințelor pe care nu le împărtășim și să ne punem în cui pofta de a le critica sau ridiculiza. A respecta un drept înseamnă a nu-i interzice altuia să creadă ce vrea, nicidecum a-ți reprima tu libertatea de expresie, plăcerea de a spune bancuri etc.
Dacă unul are o credință nestrămutată că vecinul de la etajul inferior vrea să îi mănânce cozonacul nu e o chestiune chiar egală cu credința altuia că într-o bună zi se va găsi un tratament împotriva cancerului. Corectitudinea politică zice că da.
Umanismul pune individul mai presus de turmă și omul mai presus de credințele lui. Corectitudinea politică pune turma mai presus de individ și credința mai presus de om.
E ce se cheamă stânga regresivă.
Cei care fac parte din categorii discriminate sau persecutate istoric sau se trag din popoare care au fost subjugate, jefuite, prădate de altele trebuie să fie recompensați moral de exponenții categoriilor umane și popoarelor care au asuprit, mai spune. Chit că acum pe lume sunt strănepoții victimelor și călăilor. Ce-are?
Aici e o distincție clară între umanismul care responsabilizează individul și o gândire care operează cu responsabilitate de grup. Nepoții naziștilor să plătească, strănepoții colonialiștilor să plătească!
Mie să-mi plătească otomanii!
                                                                                                                                  IB

Pastila de inima

Feather Grass

Potrivirea în gândire nu e chiar așa o piatră rară, nici simpla chimie a corpurilor, ci faptul că, uneori, te pomenești că un om îți spune mai mult decât tot ceea ce corpul și mintea ta puteau invoca și înțelegi că habar n-ai nimic. Înțelegi că nu există reguli. Că acolo, în adâncul cărnii și al sufletului e un mister pe care nu îl pot dezlega nici știința nici imaginația și nu îl pot epuiza nici durerea, nici împlinirea, nici obstacolele concrete, nici măcar contactul continuu. Ființa lui devine mult mai importantă decât cea proprie, i-ai da orice și ai face orice pentru el, fără să simți nici o brumă de efort sau sacrificiu.
Există, straniu, oameni care ne inspiră atât de multă atracție încât nu ne-ar ajunge 1000 de ani să-i ascultăm, dar nu urmărind sensul cuvintelor, ci ca și cum am asculta vântul prin frunze, cum fac pisicile, și să-i privim, ca dintr-o altă lume, și simplul fapt de a-i privi să ne umple sufletul.

                                                                                                                                      IB

How we showed Homer’s Odyssey is not pure fiction, with a little help from Facebook

Thar she blows! Michael Rosskothen
When you look at networks of people, whether it’s architects or table tennis players or a regular bunch of Facebook friends, they will have certain similarities. They tend to confirm the “six degrees of separation” idea that most people are connected in a few very short steps. Each person tends to have large numbers of connections and to associate with people who are similar to them. The networks are also usually organised into hierarchies.
In fiction – the Marvel universe or Lord of the Rings, say – networks of people usually differin certain ways to the real thing. People don’t only associate with similar people and have smaller numbers of associates, for example. And unlike real networks, you can remove people from the fictional equivalent without undermining the number of connections the remaining people are statistically likely to make. These differences raise an interesting possibility: testing works of fiction to see how far they deviate from reality.
An English study in 2012 did exactly this with three classic texts – The Iliad, Beowulf and the Irish epic Táin Bó Cúailnge. The network of people in The Iliad, the oldest known work of Western fiction, came out as the most similar to real life. This backed up severalarchaeological papers that had found evidence that certain events in Homer’s landmark work, such as the Trojan War between Greece and Troy, actually happened in ancient times.
Homer run.
In a new paper that we have published in collaboration with Pedro Miranda of the University of Ponta Grossa in Brazil, we used a similar approach to look at the society portrayed in Homer’s other classic poem, The Odyssey. Homer was a poet in ancient Greece in the eighth century BC. The Odyssey, which is partly a sequel to The Iliad, tells of an ingenious hero called Odysseus who has fought in the Trojan War. After his victory along with the Greeks, he is cursed by the gods due to his pride. He is forced to spend ten years of his life trying to return home, confronting a cast of monsters, witches, beasts and cannibals; and his own terrible sense of desolation.
Like The Iliad, The Odyssey is a synthesis of the most relevant and ubiquitous oral stories and tales told by Homer’s civilisation. We developed a method of extracting the social information from the story based on the interactions of the characters with one another – this was quite an effort because in many cases, it’s not clear in the story who is talking to whom; we looked at various translations to make sure we weren’t being misled in our interpretations.
From this we were able to identify a total of 342 characters with 1,747 connections between them, illustrated in the diagram below. We analysed this material using several tools derived from complex networks theory: statistical methods to produce data about the characteristics of the network, and insights about the tendency for people to form cliques that are fully connected. We also compared its characteristics to networks on Facebook.
The Odyssey’s cast of 342 – colours correspond to different cliques. Miranda/Baptista/Pinto

What we found

We found substantial evidence of a “real-life” social structure in The Odyssey. Notably, the characters in each chapter or scene described in the poem’s 24 books corresponded almost precisely to cliques in real-life networks. It led us to wonder: did Homer have a profound understanding of networks, or did he copy key details about his characters and their interactions from elsewhere?

To examine this more closely, we reran the analysis, this time excluding mythological characters like gods and monsters. The remaining network was even more similar to what you would expect in real life. On the other hand, we ran an analysis that excluded the human characters and kept the mythological ones, and were left with an entirely fictional network. The obvious conclusion is that The Odyssey is an amalgam of real and fictional characters.
Gustav Schwab, Odysseus returns to fight the suitors (1892).
We also looked at to what extent certain characters in the story make connections in the way you would expect in the real world. Again, the networking of the mythological gods, heroes and beasts that form the story’s assembly of the gods was not in line with how people make contacts. For example, they tended to interact with an abnormally large number of characters in other communities – displaying the sort of omnipresence we might associate with a god. In contrast, the human characters in The Odyssey made connections in ways comparable to people on Facebook today.
As is often the case in fiction, it seems that Homer was not just telling stories but reflecting events and characters that existed in ancient Greece. It underlines the historical importance of his writings, and also raises the possibility of using the same technique to evaluate other historical works. It is surely only a matter of time, for instance, before someone uses complex networks theory on the Bible.

Inimi fragile: Poezia romancelor


Donna miraculata, Nina Cassian

Shadows by Mara Light Oil ~ 20 x 20


De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă
ca hoitul luminând în întuneric.
Nu mi se mai observă fragila mea carcasă,
nici ochiul devenit mai fix și sferic,
nici zdreanța mâinilor pe obiecte,
nici mersul, inutil desfigurat de jind,
– ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte,
ca nimbul putregaiului sclipind.


Cainele galben, Doina Ioanid

"Blue Line" by Mara Light Oil ~ 36 x 24

Cu inima în mână, am mers prin oraş, păşind pe prima zăpadă din anul ăsta. Şi inima mea, stropită cu vin şi oţet, continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani, în timp ce coţofenele se adunau pe umărul toboşarului. Oasele singure nu mă puteau salva. Nici numele tău, Argentina, pămînt al făgăduinţei. Numai un câine mare şi galben s-a îndurat de mine, a venit spăşit şi mi-a mâncat inima, fără grabă. Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui.

Îţi aduci aminte plaja? Ana Blandiana

"Transcendance" by Mara Light Oil ~ 24 x 20

Îţi aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.

Ca o greseala-n care-am stat, Constanta Buzea

Untitled by Mara Light Oil ~ 10 x 10
Toamnă-n grădină, toamnă pe deal,
Toamnă pe şes,
Toată lumina prinde rugină, frunzele ies
Să se-nfașoare pe răsuflare şi pe vedere
Într-o cădere ca o culoare fără putere.
Ea ne ajută, sufletul nostru e împăcat,
Vara e mută ca o greşeală-n care-am stat.
Cum suntem azi, am fost şi ieri, alţii, tot alţii,
Marea ne uită, uită-ne munţii, înalţii.
Fie că stăm de-aci-nainte puri în lumină,
Frunzele aduc înspre pământ urme de vină.
Totuşi ce preţ necugetat se pregăteşte
Pentru livezi şi pentru vii, pentru nădejde.
Pentru un cer încă senin, pentru schimbare,
Pentru toţi sâmburii care devin lacre de soare?

Greseala de tipar, Magda Isanos

Parallel by Mara Light Oil ~ 24 x 20

e fiecare filă-a vieții mele
E-o lacrimă mai mult lângă surâs;
Dar e-un belșug de dragoste și vis,
Ca-n nopți de toamnă risipiri de stele.
Îmi răsfoiesc adesea trista carte
Și-n foșnet de-amintiri surâd și-mi zic
Că-n drumul care duce către moarte
Eu n-am uitat pe margine nimic.
Sunt pete, însă petele-s de-argint
Ca niște fluturi morți, ca niște flori,
Din câte-au răsărit de-atâtea ori
Și s-au uscat pe-al inimii pământ.
Ici, colo, stropi albaștri de cerneală
Și urmele durerii, ca de praf;
Dar vina este-a unui tipograf
Cu litera destinelor în poală.

Febra, Daniela Crasnaru

IMG_8467 by Mara Light  ~  x

El mă cerceta de la o vreme
Noapte de noapte.
Atingea uşor izvoarele sângelui meu,
Mişca văzduhul
Doar cu o ridicare a pleoapei.
Eu îl priveam todeauna cu un nod de lacrimi în gât
Şi mă gândeam că trupul lui nu aparţine nici pământului,
Nici focului şi doamne, nici apei.
I-aş fi atins cu patimă tâmpla de abur
Şi pieptul şi coapsa, oh, da
Mai ales coapsa fierbinte –
Dacă nu ar fi tremurat fiecare fibră de spaimă
Că trupul lui are se mi se destrame în minte.
El venea astfel în fiece noapte.
Irişii lui topeau lucrurile din preajmă
Şi le făceau fluide şi cântătoare.

Carnea mea tristă simţea cum i se deschid
Porţi tot mai adânci,
Fiecare pentru o durere mai mare.

- Ia-mă cu tine, am mai avut puterea să strig.
- Ia-mă în braţe, până nu mi se destramă cu totul
Oasele frunţii, inima, ţeasta.
- Bine zise Îngerul, dar nu chiar acum
Adică nu în viaţa aceasta.


Rugaciune, Ilinca Bernea


IMG_2218_NEW by Mara Light Oil ~ 12 x 9

Doamne fă în aşa fel
Ca ea să îl mângâie aşa cum l-aş mângâia eu.
Trimite-i prin buzele ei sărutările mele
Fă un miracol ca ea să-i surâdă aşa cum aş face-o eu
Ca să nu-i fie niciodată străină

Fă cumva ca ea să-l privească cu ochii mei
Să-l strângă în braţele mele
Ca să alunge stafiile Spaimei

Şi-atunci când frigul i se varsă în sânge
Imaginea ei să-i ţină de cald
Să-i lumineze paşii când întunericul îl împresoară de pretutindeni
Doamne ajut-o să ajungă până în beciurile singurătăţii lui
Ca să-l poată ţine de mână
Să străbată toate cerurile care îi despart
Atunci când mă strigă pe numele ei

Doamne, fă cumva
Să nu-i fie niciodată foame
De dragoste


 Livada cu mărgăritare , Irina Nechit

Passage by Mara Light Oil ~ 48 inches x 36 inches


Acolo vroiam să rămân, în livada de pruni,
să nu mai cobor niciodată la vale,
unde rana tatălui meu creştea şi creştea, adâncă şi largă
în ea prăbuşindu-se toate casele
drumurile desfundate, turmele de oi şi mieii abia fătaţi,

mă ghemuisem la rădăcina pomului cu seve circulând spre un soare
atât de limpede încât i se vedeau petele şi crăpăturile
din care ţâşneau furtuni magnetice,

adevărate mărgăritare îmi păreau mugurii perfect rotunzi,
iar în punctul cel mai de sus al cerului o ciocârlie scotea ţipete
ce lunecau în jos devenind cântece,

nu-mi puteam rupe ochii de la seninul cerului,
îmi venea să împing toţi bolovanii la vale,
să astup rana din care mustea sângele tatălui meu
încă viu, încă privind cu nădejde
mielul adus la patul lui înclinat spre genune,

în ziua aceea cu flori de prun deasupra capului
îmi venea să strig
tată, ni se apropie sfârşitul,
şi ţie şi mie şi ciocârliei şi soarelui!
îmi venea să adorm sub copac în poziţie fetală,
nu m-ar fi căutat nimeni,
nu m-ar fi găsit nimeni pe iarba tânără,
unde sufletul meu se întoarce şi azi
să revadă coşmarul cu mărgăritare

Altfel cum, Ileana Malancioiu

Untitled by Mara Light Oil ~ 24 x 24


Ingropata-n mirosul de trandafir
din luminoasa dimineata
culegeam petale ca visina putreda
si le puneam în mîna bunicii
în care se faceau dulceata.

Dulcea mea lumina si mîntuitoare
firul nadejdii n-a fost rupt
cît pluteste înca galbena miere
în care stau petalele-aruncate
de mîna ei închisa dedesubt.

Nu putem fi cu totul despartiti
de cei plecati dintre noi
altfel cum ar fi putrezit ulucile
acestui cimitir de tara unde florile
sunt mai înalte decît crucile. 



Pictura: Mara Light                                                                                             Selectie: SD