Traducere // Translate

Piotr Mamonov: Ce vrea şi doreşte omul? Să fie iubit!





Postat la 
Piotr Nikolaevici, aţi putea să ne povestiți pe scurt despre copilărie dvs, familie?
Familia – este foarte importantă. Am crescut într-o familie foarte bună, în care mama şi tata se iubeau reciproc. Între ei se iubeau mai mult decât pe copii, nepoţi, apartamentul, serviciul... Ei îmi puteau spune: "Petea, avem nevoie să rămânem singuri, du-te la prietenii tăi pentru vreo două zile!"

  Şi ce făcea Petea?

Petea pleca. La tovarăşii săi. Dar nu despre asta e vorba. Trebuie să existe o ierarhie. Pe primul loc – Dumnezeu, pe cel secund – soţia sau soţul, apoi copiii, apoi nepoţii, apoi serviciul, apoi prietenii... Trebuie construită o scară ierarhică. Şi de mercedesuri e nevoie, şi de un studiou bun, şi bănuţii sunt necesari. Dar toate apoi. Apoi. Pe primul loc – Dumnezeu. Dar ce este – Dumnezeu? E un duh. Ce fel de duh? Al iubirii. Dar iubirea ce este? – A da de la tine. Asta-i tot. Este simplu. Mama şi cu tata se iubeau, prin urmare, îndeplineau voia cea dumnezeiască. Iar copiii, adică eu şi fratele meu Alioşa (Alexei) – priveam acest spectacol şi învăţam. Asta a rămas în noi pentru întreaga viaţă. Am fost învăţaţi cum să trăim corect. Cum trebuie să iubim, să ajutăm, să jertfim. Mama punea la cale cu noi tot soiul de istorii cu caracter educativ, uneori nu vorbea cu mine câte două zile, dacă săvârşeam vreo porcărie sau o faptă urâtă. Mama a investit o muncă enormă încă de când eram mic,  iar eu acum culeg roadele acestui efort. Tot ce este în mine bun, curat, luminos – totul e de la Dumnezeu, şi, desigur, de acolo, din copilărie. Ce vrea şi doreşte omul? Să fie iubit. Ce doriţi voi, sosind în casa mea? Ca să vă primesc cu drag, să vă răspund la întrebări, să vă vorbesc frumos, să mă las fotografiat... Trebuie să trec peste toate, peste "eu"-l propriu, peste mândrie şi oboseală – pentru a mă porni în întâmpinarea voastră. Dar de ce o fac? Pentru ca Dumnezeu să nu mă părăsească. Dar dacă vă dau acum afară -  ce voi face apoi, singur, fără El? Noaptea – cum voi dormi?

Dar dvs faceţi asta din când în când?

Nu o mai fac. Deja – nu mai fac! Şi nu mai fac din raţiuni strict pragmatice. Eu doresc să trăiesc cu Domnul, cu Duhul Sfânt, după măsura mea, desigur; pentru asta are sens să treci şi peste sine. Doresc ca restul zilelor, care au mai rămas de la viaţa mea de crocodil, să-i slujesc, câtuși de puţin Domnului, dar nu mie. Asta vreau să fac! Este scopul meu suprem, tot restul este colateral, sau – pe alături. Apostolul Pavel spunea: "Mâncaţi sau beţi – faceţi totul întru slava lui Dumnezeu". Iată, meşteresc un dulăpior. Pentru ce? Pentru ca să-l privesc, să mă bucur, şi în starea asta de bine să fac o emisiune reuşită despre Elvis Presley. Pentru ca un puşti de cincisprezece ani, să o asculte şi să zică: "Aha! Vreau şi eu să ascult o muzică aşa pozitivă" Dintr-o sută – unul singur. Uite, am făcut un spectacol... Urmăresc presa: întâia oară un val de critici pozitive. Şi mă bucur pentru asta. Nu pentru că m-au lăudat, sunt obişnuit, ci pentru că au înţeles oamenii.

  Dar de ce au înţeles?

Ceva a funcţionat. Deşi nu e o lucrare îndeajuns de cizelată, o vom îmbunătăţi. Dar e despre ceva ce interesează pe toţi: despre iubire, şi despre cât e de înfricoşător fără ea. Iar jurnaliştii – sunt cel mai laic popor. Chiar şi aşa – a funcţionat şi asupra lor! Îmi plac lucrurile pozitive – le pescuiesc, le trag pe aţişoară, şi chiar cred că multe se schimbă în ţara noastră. Iar Dumnezeu cum lucrează? Poate şi într-o parte să lucreze, şi pe cealaltă. Este Atotputernic. De aceea, dacă fiecare dintre noi se va strădui în măsura puterilor sale: Pet'ka, Vasen'ka, Zinoc'ka, Klavoc'ka, Vera Arkadievna –  toţi aceştia vom face eforturi, Dumnezeu va zice: "Pentru aceştia, de dragul lor voi face să fie bine în această ţară".

În această ţară va fi bine?

Răspunsul e în fiecare dintre noi.  

Adică fiecare dintre noi e responsabil pentru această lume?

Exact aşa! "Societatea e construită din unităţi", a zis N.V. Gogol. Dar ce este o societate? Societatea – eşti tu, eu, el, ea, cum se cânta într-o cântare prostească sovietică. Iar Serafim de Sorov spunea: "Mântuieşte-te pe tine – şi e destul!" Pe tine! Pe tine trebuie să te desăvârşeşti, nu societatea. Nu cred în lozinci, pancarte, în manifestări stradale. Aceste lucruri se pot face apoi, când legea funcţionează, în cadrul acesteia. Iar aceste istorii care ne înconjoară... Sunt întrebat: "Petr Nikolaevici, ce părere aveţi despre ce au făcut acele fete în biserică...". Le răspund: "Niciuna!"

Şi totuşi, ce atitudine aveţi faţă de asta?

Niciuna! Niciuna, repet! Starea mea de creştin, dacă mă consider astfel, este următoarea: mă scufund! În fiecare zi mă scufund în propriile păcate. Şi cu cât mai multă lumină pătrunde în viaţa mea stătută, cu atât mai mult reuşesc să văd, câte crăpături sunt prin colţuri. Mă înec! Help! Omul se îneacă, dar pe el îl întreabă ce atitudine are despre fetele... iar el... (arată chipul omului care se sufocă). Acesta e sistemul.
Iisus – cine este? Salvatorul. Mă înec! Ajută-mă, Doamne...
...
Ce ajută să ieşi la suprafaţă?

Dumnezeu, plus propria voinţă. Sinergia. Două energii: din toate puterile să te abţii de la păcat şi rugăciunea la Dumnezeu. Singur – nu se poate. Nu ne poate salva Dumnezeu fără ajutorul nostru, chiar dacă e Atotputernic, pentru că ne-a dat libertatea de a alege. De ce? Pentru că nu se poate să fii salvat împins de la spate. Să iubeşti se poate doar având libertatea absolută. Asta e schema. Mai departe încep dificultăţile. Lucrurile de maximă fineţe. Pentru înţelegerea lor sânt sute de volume ale Sfinţilor Părinţi. Acolo, ca într-un alfabet, fir cu fir, pas cu pas, ni se arată mişcările duhului nostru, ale trupului şi sufletului. Totul este consemnat, discutat. Cei care vor să afle – vor găsi. Iată, citesc pe Isaac Sirul, un sfânt de secol VII, şi mă gândesc: de unde mă cunoaşte în profunzime acesta? Întreg! Fiecare cută. Şi ce am spus eu acum, și ce voi simţi, și ce va fi mai târziu, și cum va fi. Este o lucrare. Lucrarea este o încredinţare a proniei. Aceea că omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Suntem fiinţe duhovniceşti. Avem această sete, cel de-al şaselea simţ – religios. Viaţa creştinească înseamnă comunicarea zilnică cu Dumnezeu cel Viu. Iată stăm aici – Hristos este lângă noi. El priveşte, şi mă vede întreg: ce spun, cum şi de ce m-am enervat – în faţa lui, mereu mă străduiesc, mereu.

Simţiţi asta permanent?  

Uneori uit de Dumnezeu, grijile lumești, și imediat e pustiu. Deja fără El, nu pot să trăiesc și nici nu vreau.

 Se întâmplă, că...

Desigur că se întâmplă. Dar chestiunea e în ce direcţie e mişcarea ta. Şi poţi deveni mai bun la infinit, dar şi mai rău. Poţi deveni la infinit mai rău. Zaci beat, ai ucis pe toţi, eşti cel mai rău – calmează-te, nene, se poate şi mai rău. Credinţa noastră este mântuirea şi zidirea continuă, fără zile libere, fără pauze. Legitatea căderii pietrei: zborul continuu, fie în sus, fie în jos. Oprirea din mişcare - este cădere.

  Creaţia este şi ea un mijloc de mântuire?

Ţine de natura sufletului. Reamintesc, "după chipul lui Dumnezeu" – iată Creatorul. Dar dacă motivul creaţiei este slujirea oamenilor, atunci devine mijloc de mântuire. Sunt actor, în teatru sunt de mult timp, şi ştiu: dacă apari pe scenă puternic, încrezător, mulţumit de sine, rolul îl ştii pe dinafară – gata, spectacolul e ratat. Iar dacă ai o ieşire nesigură, temătoare – priveşti apoi înregistrarea video, şi te întrebi: de unde și cum a apărut? Trebuie lăsat Dumnezeu să lucreze în tine. Cum? Să te smereşti, să cedezi locul Lui: "Doamne, eu singur nu pot nimic, numai Tu..."

  Textele dvs  tot așa iau naștere?

Sunt câteva lucruri nefuncționale, dar tehnica există, desigur. În diferite feluri se poate. Dar cel mai important lucru este – dorința; setea trebuie să fie permanentă, ca şi cum nu ai băut de zece zile, nu se poate să-ţi doreşti ceva doar puţin. Trăiesc mereu cu ochii larg deschişi. Privesc acolo, privesc aici, în interiorul meu mă uit...

Aveţi multă tristeţe în ce scrieţi. Dar şi lucruri minunate. Dar tristeţea le copleşeşte...

Dar viaţa este grea. Precum scriu cei din vechime, starea sufletului nostru nu trebuie să depindă de ce vezi pe geam. Se întâmplă aşa: parcă toate-s în regulă, bani sunt, bunăstarea e maximă, hainele şi mâncare nu le lipsesc, dar sufletul e trist, deprimat. Dacă eşti fără Dumnezeu, nu e clar cum să exişti în general. Iar alături de Dumnezeu e clar: te copleşeşte apatia –  rabdă, iar după aceasta vine, după cum spun sfinţii părinţi, puterea şi uşurarea. Adică, în suferinţă aşteaptă consolarea. Consolat fiind, trebuie să anticipezi durerea. De aceea, când îţi este bine, mulţumitor, aştepţi, eşti treaz: imediat poate începe ceva. În general, trebuie să trăim cu luare-aminte, atenţi.

E dificil să le reușiți pe toate – spectacole, pregătiri, concerte?

Cum crezi tu? Imaginează-ţi: Ierusalim, arşiţă, muşte, lovituri cu băţul, nasul spart, oţet în loc de apă, crucificat, bătut în cuie, de cei pe care până adineauri i-a hrănit, mântuit, învăţat, lecuit, salvat de vătămări – scuipat, trădat, mutilat, "Să-l eliberez pe acesta?" - "Nu, răstigneşte-L!". Asta cum? Creştinismul este o viaţă aidoma celei pe care a trăit-o Hristos. Fiecare după măsura lui, dar trebuie să-şi ducă crucea. Inima noastră trebuie să se frângă pentru toate suferinţele acestei lumi, boala altuia să devină a ta, să umbli în suferinţă. "Noi nu suntem doctori, suntem durerea", – spunea Herţen. Nu va da Dumnezeu mai mult decât omul poate duce, fiecăruia după măsura sa. Apoi. Iată soarele străluceşte, sau ninge, acestea sunt doar pentru noi? Adică – celor buni? Nu, tuturor, fără alegere. El ne iubeşte pe toţi, nu trebuie să uităm asta. A venit un om la tine – este icoană Dumnezeiască. Toate trebuie să fie sincere, directe, frontale. Dumnezeu ne vede toate ungherele, orice pliu. Tocmai de aceea, creaţia, casa, copiii, nepoţii – sunt departe. Ba nu, nu şi copiii, pe copii trebuie să-i educăm. În spirit creştin. Tu ai educat? Nu. Ce trebuie să faci ca recompensă? Lipsa educației – trebuie suplinită cu multă rugăciune.

Sunteți mulțumit,  în ce aţi reuşit cu propriii copii?

 Nu, multe le-am ratat, lacune am destule. Cum fac acum? Mă rog. O ţin în cereri. Cât am alergat anapoda, câte nopţi nedormite pentru ei am ratat, câte cărţi bune nu le-am citit – atâta rugăciune se cuvine.

Vi s-a citit cărţi în copilărie?

 Cum altfel? Am crescut în nişte condiţii excelente. Mama este literat, tata savant, am avut o familie moscovită în care se adunau inteligenţa oraşului... Citeam şi singur, cu nesaţ.

Ce anume?

Orice, întreaga literatură rusă. Aveam un raft suspendat, cu cărţi, şi m-am gândit: "Trebuie să le citesc pe toate". De aceea le luam la rând, pe fiecare. Iar selecţia era admirabilă – Puşkin, Gogol, Turgheniv, Cehov, Dostoievski, Goncearov, Tolstoi. Dar întreaga artă, creaţie – de fapt e deşertăciune. Dacă arta ar fi fost capabilă să schimbe oamenii – am fi trăit acum în Rai, atât de multe lucruri frumoase au fost create. Dar arta nu schimbă nimic. În acest moment– e pocnitoare cu confeti. După ce confeti se vor risipi – totul dispare.  

Ce doriţi să reuşiţi?

 Să devin destoinic de pronia cerească. Să devin, ceea ce spune un preot cunoscut: "La finele vieţii să devii un om normal". Am luat-o din margine, mă străduiesc. Dau din mâini, rod coatele. Sunt actor – lucrez. Trăiesc, perseverez, câte ceva-mi reuşeşte, dar în general – nu, îmi ştiu neputinţele. Prima poruncă evanghelică: fericiţi cei săraci cu duhul. Cine este săracul? Cel care pricepe că nu are nimic, şi cere. Nu am nimic nici eu. Totuși suntem în aceeaşi situaţie. Dar asta nu înseamnă cătuşi de puţin că Dumnezeu doreşte să-i îmbrace pe toţi în pantaloni albaștri, nu. Am spus aşa: degetele strânse pentru închinare vor primi un nume, unic. Fiecare persoană este uimitoare. Dar trebuie să ieşim la liman. Iar păcatele sunt la fiecare aceleaşi: mândria, iubirea de arginţi, apatia, zavistia, preacurvia, desfrâul, necumpătarea la mâncare – sunt şapte. Pe aceste căi ne plimbăm cu toţii. Omule, priveşte-te în oglindă... M-am gândit aşa, ei vor sosi, iar eu îi voi alunga... Dar cum îi vor da afară? Iată El, Domnul, e alături, cum voi putea să-i alung?

Dvs niciodată nu aţi alungat pe nimeni?

În general, nu. Nu am deschis poarta –  asta da... Erau tot soiul de neciopliţi, dar şi acestora le-aş deschide acum.

În acest "ton" al dvs, ai senzația, că ieși la suprafață

Nu poţi trăi din presupuneri, senzaţii. A ieşit soarele – ai o senzaţie, a plouat – ai altă senzație. Ai căzut, ţi-ai fracturat piciorul – a treia. Trebuie să trăim după Lege, dar Legea unde e? În Sfânta Evanghelie. De la început până la sfârşit. Corespunde ceea ce fac eu, cu ceea ce doreşte Dumnezeu de la mine? Dar ce vrea Domnul de la mine? Să trăiesc ca EL. Asta-i tot. Slujeşte oamenilor. Pentru tine tot vrei să slujești, vrei plăceri. Dar începi să compari, unde-i plăcerea mai mare. Concret, fără mistificări. Când ai oferit, sau când te-ai ascuns, te-ai făcut nevăzut, când te-ai îmbuibat? Nu e acelaşi palier. Plăcerile sunt diferite. Cel care a încercat asta, va ţine minte mereu starea aceasta nouă.

Vă place să stați singur, departe de toți?

Iubesc să stau singur. Nu pentru că îi urăsc pe toți și nu-i iubesc, pur și simplu e bine. Dragul meu Isaac Sirul spune – "Singurătatea adună sufletul".

Nu doriți să comunicați?

E greu. Neputință. Și pentru ce? Totul de ce are nevoie omul – e Dumnezeu. Asta e tot.
Interviu realizat de Azamet Țeboev, redactor-șef al publicaţiei moscovite Menu Magazine.
Traducere Vlad Bulat


_______________

Andrei Turcanu, Al treilea cantat al cocosilor

Al treilea cântat al cocosilor


Image may contain: tree, plant, sky, outdoor and nature

Pe când papagalul din colivie
îngâna un refren demodat
ti-am zis cu privirea distrata:
– În aceasta jungla de fete patrate
unde cântecul slobod al ciocârliei
e înghitit ca hapurile amare
de cianura
iar suieratul aspidei
mângâie urechea strâns înfundata cu ceara
te voi lasa prada ciorilor hraparete
sacalilor
si lupilor cu coltii de fier...

Ai tacut, contemplând
vârfurile pantofilor mei lucitori.

Pe urma corul cela de îngeri râiosi
a irupt într-un irmos
si noi ne muiam, ne-ndulceam
deveneam comestibili
încât singuri ne-am fi oferit
acelor jivine lacome...
De nu ne trecea, tipând, pe obraz
valul cela matinal de lumina

lovindu-ne scurt, ca o palma.

Alerta

Image may contain: tree, plant and outdoor

Trec prin flacari de smalturi, ma-înec
în oglinzi, narui bolti de culbeci
fluturi sângera-n noapte, alerg
caut ochiul încoltind zodieci.

Lânga jarul din basm lilieci
se framânta-n armuri de eroi
spicu-si scutura boabele seci
peste fulgeru–intrând în noroi.

Scade luna între pietre. Soptesc.
De pe buze–aburesc aurori.
Minotaurul înalta domnesc
cap de bour scaldat de licori
.




Autosugestie colectiva


Image may contain: tree, plant, sky, outdoor and nature

Legati fiecare la ochi
cu o fâsie de cer multicolora
la ce-am mai spera
daca si firul de iarba plapând
închipuie gestul de gâde?
Suflam pâna ne crapa bojocii
în spuma de slava
în care sfârcul tânar se dizolva banal
si ne bucuram de baloanele
ce ne gâdila umerii, fruntea
uitând ca de mult nu mai suntem copii...
Iata-ne-n sfârsit
fericiti, fericiti dansam tarantela
dupa cântul distrat al cucuvelei satule.




Elan


Image may contain: tree, plant, outdoor and nature

Ce-i dincolo oare de flacara clipei acesteia?

Nesaturatul de nimburi
în pulbere salta.
(„Ha-ha, saltimbancul!” îl strâmba un cariu.)
Aerul tare îl doboara subit
si el – în reflux –
absorbit e de propriul plamân.
„F–f–f–f–i–u–u–u...”, fluiera foiul fragil
inspirând ratacitoare polenuri, stele marunte
regrete amare
si amintirea unor povesti cu pajuri albastre.
Într-un târziu, lipit de tarâna, ca de un uger
din care laptele e gata sa tâsneasca suvoi
tremur – de – pasare-l – trece.
Rasufletu-i cald se ridica în slava
pâna la palma în care alba zvâcneste samânta.

De scrumul clipei acesteia, Doamne, ce-i mai departe?

Ninge cu porumbei de opal, libelule
sug discul lunii din geam. Înfipte
la orizont, între cer si pamânt, coarnele cerbilor
poarta zodii de linisti, topaze nasc zorii
în tacere se deschid pleoapele grele
ale sfincsilor.

Ochiul curatat de albeata
lumineaza în untdelemnul din candela
cât un licurici pe o carte.




Elegia Cavalerului Tristei Figuri


Image may contain: plant, tree, night, outdoor and nature

Atac de cord.
În piept cangrena se lateste
si tâmpla-mi sângereaza alba-n toamna
prin ierbi necheaza Rosinanta, larma
e în lumina ce-nfasoara osul.

Sub pasii moi e ziua o povara.
Cucuta-i verde-verde. Într-o sfera
plina cu mercur ma scald.
E frig.
E început de era.
Sunt singurul exemplar din speta ce mai spera.

Abia suflând, abia miscându-mi bratul, adorm
cum taurul, în friguri, strapuns de lance-adoarme
si spre tarâmuri rosii, prin somn chemat de goarne
pasesc ori zbor, plutesc târât de-un fluviu

ma-nalt, cobor – naluca, vâlvataie
netrebnica epava ce nu plateste vama
stei în azur înfipt, cenusa, scama...

Prin ierbi aud pe Rocinante nechezând.
Si-i seara...




Interior în rosu aprins


Image may contain: tree, plant, sky, outdoor and nature

Maiculeana de negara:
pleata-n vânt, ochii în seara.
Plânsa-i turma, nuna moare
gândul arde, iarba doare.

Gura strâmba adevarul
îl rosteste. Putred, marul
oteteste vraja, lunca.
Strâns-în-chingi-ne-leaga-strunga.

Ploaia susura-n garafa.
“Vai, nadejdea e o gafa! ”–
trâmbiteaza în allegro
vierme ros cu capul negru.




Vamesul, vama


Image may contain: outdoor

Câtu-i devreme, cât n-a-nserat
tine-te, fratele meu luminat
strânge cu dintii ranile toate
iesi din cetate, calca pre moarte!

Vezi, din pustie, iar legiunea
vine cu numele-i si cu genunea
vine s-amestece semnele, cheagul
vine sa strâmbe în verb zodiacul.

Scoala din secolii lâncezi norodul
pune-i în fata stirpea, izvodul!
Bata chimvale!... Surle rasune!...
Dreapta solie porneasca-se-n lume!

Sus peste arbori se zbuciuma-un nour–
aura sfânta în mijloc c-un bour.
Iar ne încearca destinul cu lama...
Gata esti, frate?
Vamesul... vama...




Vis


Image may contain: sky, night, tree, outdoor and nature

Într-o miercuri, într-o vineri
îmi cobeau la crestet corbii:
– Nevermore! Anii tineri
ti s-au dus, hai, trage bobii.

Auzeam din miazanoapte
geamat scurt ca un latrat
îmi paru ca-i pui de lapte
era Ea la secerat.

Trupu-mi jubila cucernic
prins în tactul unui rit –
tandru lut, fluid parelnic
într-un trandafir torid.

Tril surpat. Numai zabunu-mi
scapara în vânt ca steagul.
„Sase, patru, trei, doi, unu.
Ai pierdut, vezi, ramasagul!”

Asa-mi spuse mladiindu-si
talia de viespe Ea.
Eram gata sa-ntind gâtul
pe un trunchi de acadea.

Dar un jar, o vâlvataie
m-a cuprins, m-a smuls din clipa.
Era Pasarea balaie –
apa vie pe aripa.

Sufletu-mi sorbi cu-ardoare
bântuit de umbre lungi
stropul de cuminecare.
– Pasare, ramâi! Te duci?...

Peste burg, în noapte, clara
fâlfâia ca o batista
o vedenie lunara:
ochii verzi, privirea trista.



Fotografii: Vova Timbaliuk, Ucraina
Selectie: SD

Do Plants Have Something to Say?


Monica Gagliano says that she has received Yoda-like advice from trees and shrubbery. She recalls being rocked like a baby by the spirit of a fern. She has ridden on the back of an invisible bear conjured by an osha root. She once accidentally bent space and time while playing the ocarina, an ancient wind instrument, in a redwood forest. "Oryngham," she says, means "thank you" in plant language. These interactions have taken place in dreams, visions, songs and telekinetic interactions, sometimes with the help of shamans or ayahuasca.
This has all gone on around the same time as Dr. Gagliano's scientific research, which has broken boundaries in the field of plant behavior and signaling. Currently at the University of Sydney in Australia, she has published a number of studies that support the view that plants are, to some extent, intelligent. Her experiments suggest that they can learn behaviors and remember them. Her work also suggests that plants can "hear" running water and even produce clicking noises, perhaps to communicate.
Plants have directly shaped her experiments and career path. In 2012, she says, an oak tree assured her that a risky grant application — proposing research on sound communication in plants — would be successful. "You are here to tell our stories," the tree told her.
"These experiences are not like, 'Oh you're a weirdo, this is happening just to you,'" Dr. Gagliano said. Learning from plants, she said, is a long-documented ceremonial practice (if not one typically endorsed by scientists).
"This is part of the repertoire of human experiences," she said. "We've been doing this forever and ever, and are still doing this."
Dr. Gagliano knows that these claims, based on subjective experiences and not scientific evidence, can easily be read as delusional. She also knows that this could damage her scientific career — plant scientists in particular really hate this sort of thing. Back in 1973, an explosively popular book, "The Secret Life of Plants," made pseudoscientific claims about plants, including that they enjoy classical music and can read human minds. The book was firmly discredited, but the maelstrom made many institutions and researchers reasonably wary of bold statements about botanical aptitude.
Regardless, last year Dr. Gagliano published a heady and meandering memoir about the conversations with plants that inspired her peer-reviewed work, titled "Thus Spoke the Plant." She believes, like many scientists and environmentalists do, that in order to save the planet we have to understand ourselves as part of the natural world.
It's just that she also believes the plants themselves can speak to this point.
"I want people to realize that the world is full of magic, but not as something only some people can do, or something that is outside of this world," she said. "No, it's all here."
As environmental collapse looms, we've never known so much about life on earth — how extraordinary and intricate it all is, and how loose the boundary where "it" ends and "we" begin.
Language, for example, doesn't seem to be limited to humans. Prairie dogs use adjectives (lots of them) and Alston's singing mice, a species found in Central America, chirp "politely." Ravens have demonstrated advanced planning, another blow to human exceptionalism, by bartering for food and selecting the best tools for future use.
The list goes on. Leaf-cutter ants not only invented farming a couple million years before we did, but they have their own landfills — and garbagemen. Even slime molds can be said to make "decisions," and are so good at determining the most efficient route between resources that researchers have suggested we use them to help design highways.
But it may be plants whose capacities are the most head-rattling, if only because we tend to view them as décor. Plants can do a lot of things we can't. Trees can clone themselves into 80,000-year-old superorganisms. Corn can summon wasps to attack caterpillars. But research suggests we also have some things in common. Plants share nutrients and recognize kin. They communicate with each other. They can count. They can feel you touching them.
So we know that plants respond to their environments in sophisticated, complex ways — "far more complex than most of us realized a few years ago," said Ted Farmer, a botanist at University of Lausanne in Switzerland and one of the first to defend the concept of inter-plant communication.
Dr. Farmer is among those still "very" uncomfortable describing plants, which lack neurons, as "intelligent." But now it's "consciousness" — another word without a firm definition — that's really raising hackles in the scientific community.
A group of biologists published a paper this summer with the matter-of-fact title "Plants Neither Possess nor Require Consciousness." The authors warned against anthropomorphism, and argued that proponents of plant consciousness have "consistently glossed over" the unique capacities of the brain. Though her book went unremarked upon, Dr. Gagliano's experiments and statements ascribing feelings and subjectivity to plants were among those critiqued, and she was categorized witheringly within "a new wave of Romantic biology."
Versions of this debate have been simmering for years. In 2013, Michael Pollan wrote about Dr. Gagliano presenting the results of an experiment to an incredulous audience.
That study is likely her most widely known. In it, she sought to discover whether plants, like animals, could demonstrate a basic type of learning called "habituation."
The Mimosa pudica — you may know it as the "sensitive plant" — contracts its leaves when touched. So, in the experiment, potted mimosas were dropped a few harmless inches onto foam. At first, the leaves closed up immediately. But over time, they stopped reacting.
It wasn't that they were fatigued, Dr. Gagliano wrote, because, when the pots were shaken, the leaves closed up again. And when the dropping test was repeated a month later, their leaves remained unruffled.
The plants had "learned" that the drop wasn't a threat, Dr. Gagliano argued. The plants remembered.
And subsequent research has suggested that plants may indeed be capable of some type of memory. But Dr. Gagliano's conclusion didn't go over well at the time. Her framing of the data didn't help. She insists that she doesn't use metaphors in her work, and that "learning" is the best description we have for what took place, even if we don't know how the plants are doing it.
This experiment was "a remarkable piece of work," Mr. Pollan said in an interview. "Humans do tend to underestimate plants, and she's one of a small group of scientists who are trying to change that story."
"Monica is a brilliant young woman, and she's been a major idea generator in the field of plant sensory biology," said Heidi Appel, a scientist who found that rock cress produce more defensive chemicals when exposed to the stressful sound of a caterpillar chewing. "We're investigating things I don't think we would have otherwise."
But, in Dr. Gagliano's memoir, Dr. Appel said, "there's a commingling of science and spiritual experiences that I feel are best disentangled."
"I think it's important to separate out what you can prove and what might be true in a more subjective way," Mr. Pollan said. "And I don't know where you draw the line, exactly."
I met Dr. Gagliano at an outdoor cafe in San Francisco, next to a pot filled with bright, chubby succulents. I found myself watching it, wondering if its inhabitants were aware that we were debating their awareness.
Dr. Gagliano grew up in northern Italy and is a marine ecologist by training. She spent her early career studying Ambon damselfish at the Great Barrier Reef.
After months underwater observing the little fish, Dr. Gagliano said she started to suspect that they understood a lot more than she'd thought — including that she was going to dissect them. A professional crisis ensued.
Plants were inching their way into her life. As Dr. Gagliano tells it, she'd been volunteering at an herbalist's clinic, and had begun using ayahuasca, a hallucinogenic brew that induces visions and emotional insights (and often nausea). She says that one day, sober, she was walking around her garden and heard, in her head, a plant suggest that she start studying plants.
In 2010, she traveled to Peru for the first time to work with a plant shaman called Don M.
Image
CreditGeorge Etheredge for The New York Times
To communicate with plants, Dr. Gagliano followed the dieta, or the shamanic method in the indigenous Amazonian tradition by which a human establishes a dialogue with a plant. The rules can vary, but it usually involves following a diet (no salt, alcohol, sugar or sex; some animal products may also be prohibited, depending on the culture) and drinking a plant concoction (sometimes hallucinogenic, sometimes not) in isolation for days, weeks or months. An icaro, or medicine song, is said to be shared by the plant, as well as visions and dreams, and the plant's healing knowledge becomes a part of the human. It's not fun, she warned.
Dr. Gagliano worked with multiple plant shamans, or vegetalistas, in Peru. There she bathed in the foul-smelling pulp of an Ayahuma tree, which then designed a scientific experiment for her, instructing her to "train young plants in a maze and give them freedom of choice." The Ayahuma also helped her diagram a 2017 study investigating pea plants' use of sound to detect water.
In the memoir, she wrote that she also traveled to California to work with a health care professional who conducts vision quest ceremonies (that's when the oak tree spoke to her). She visited "the Diviner," a man trained by the Dagara people of Ghana and Burkina Faso to channel nature spirits.
At a certain point, Dr. Gagliano began going solo, "working with" plants like basil in her own veggie patch.
"Did you ever wonder if you were going insane?" I asked.
"Absolutely," she said, and laughed. "I still do." But she believes she should be free to talk openly about these experiences.
"Maybe we should admit that we hardly understand who we are, we hardly understand where we are at, we know very little compared to what there is to know," she said. "To be open to explore and learn, I think that is the sign of wisdom, not of madness. And maybe wisdom and madness do look very similar, at some point."
As a white woman on a journey through sampled bits of sacred rituals, Dr. Gagliano speaks thoughtfully and often about the legacies of colonialism, capitalism and exploitative New Age trends, which certainly includes the rise in ayahuasca retreats. A term like "shaman" can now bring to mind its plunder by an unpopular modern archetype — the personal-growth-obsessed wellness devotee, dreamily trailing sage in circles around her unvaccinated children.
But Dr. Gagliano's journey, her supporters say, is rooted in a desire to challenge dominant assumptions.
"I have been working with the idea of plant intelligence for many years," said Luis Eduardo Luna, an anthropologist and ayahuasca researcher in Brazil who has collaborated with Dr. Gagliano. Back in 1984, he published a paper in the Journal of Ethnopharmacology detailing the concept of plants as teachers in the Peruvian Amazon.
Dr. Luna said he was excited to hear these ideas expressed by a scientist, rather than someone in the humanities.
"Perhaps we are living in a much more interesting universe, perhaps we are living in a planet full of intelligent life," Dr. Luna said. "I think it's very important that we recover, somehow, this idea of the sacrality of nature, in the terrible situation in which we are today."
"I'm really interested in the notion of plants as teachers, what we can learn from them as models," said Robin Wall Kimmerer, an author, botanist and SUNY professor, and a member of the Citizen Potawatomi Nation. "And that comes from my work with indigenous knowledge, because that is a fundamental assumption of indigenous environmental philosophy."
Dr. Kimmerer doesn't see Dr. Gagliano's experiences as mystical processes so much as poorly understood ones.
"Some of the medicines that people have made are sophisticated biochemistry over a fire," Dr. Kimmerer said. "You think, how in the world did people learn this? And the answer is almost always, 'The plants told us how to do this.' This is not a matter necessarily of walking in the woods and being tapped on the shoulder, but indigenous cultures have sophisticated protocols that are research protocols, in a sense, for learning from the plants. They involve fasting, ceremonial practices that bring one to a state of such openness to the conversations of other beings that you can hear them."
"Have you ever had an experience like that?" I asked.
"I have," she said, preferring to leave it mostly at that. "Suffice it to say, I have had experiences of intense focus and attention with plants where I came away knowing something that I didn't know before, and it's quite incredible. You feel like, 'Wow, where did that come from?'"
The problem with talking about these experiences, Dr. Kimmerer said, is that they "are grounded in a cultural context that is so different from Western science that they are easily dismissed."
Reality has become rather strange lately. Tech billionaires are trying to colonize the moon. U.F.O.s appear to exist, in some capacity. Parents in conspiracy-minded Facebook groups are poisoning their autistic children with bleach. Reality TV has fused with politics. The future of the planet looks remarkably grim. (Or maybe we're in a simulation.)
Dr. Gagliano's more subjective claims may feed, in an unnatural time, a spiking hunger for naturally sourced answers. People are looking for "wisdom from nature," Mr. Pollan said, when describing the rising interest in psychedelic compounds like ayahuasca and psilocybin mushrooms. The booming wellness industry is certainly packed with all things "natural" and "plant-based." The novel that won the most recent Pulitzer Prize was inspired by a giant redwood that produced a "religious conversion"; caring for houseplants seems to be a national obsession.
Given this context, it's logical that critique over her approach hasn't stopped Dr. Gagliano from finding an audience. She spoke about plant intelligence at last year's Bioneers Conference, and was invited to speak at last year's Science and Nonduality conference, along with Deepak Chopra and Paul Stamets, a respected mycologist who believes that mushrooms are trying to communicate with humans through their hallucinogenic properties.
This summer, Dr. Gagliano sat on a sold-out panel called "Intelligence Without Brains" at the World Science Festival. There I eavesdropped on a woman excitedly explaining Mr. Pollan's recent book on psychedelic therapy to her mom. Why had they come?
"We're plant ladies!" said one, beaming. "There's a lot about plants that we don't know that might end up saving us, in some regard."
Dr. Gagliano spoke about plants with pointed familiarity. In her telling, they became jaunty little characters; she used pronouns like "he" and "they" — never "it."
At the festival, a young woman asked Dr. Gagliano how her scientific work had changed her understanding of the world.
"The main difference is that I used to live in a world of objects, and now I live in a world of subjects," she said. There were murmurs of approval. "And so, I am never alone."
___________________________
Wallace M
Palo Alto, CA
I am very impressed by two things. One is that I know how risky it is for a scientist to approach this frontier, must less speak out boldly about it. Careers get killed this way. You have my admiration for being out on the pointy end of the spear of science. The second is how you respect and honor the traditional, introspective methodologies. So often scientists will (re)discover known wisdom and act as they were the first, like Columbus "discovering" America. In my experience, the partnering of the two approaches, as you have done, provides something more profound than either in isolation.

coco
Goleta,CA 
I learned in high school from reading Krishnamurti that all living things require our sensitivity and conscious care. No more walking along unconciously breaking branches and smashing seedlings, it made me a much better person. I love plants, I work with seeds professionally and people tell me I have a green thumb. I always want to say, no, you just have to listen to the plants, they tell you what they need. To be awed by nature is more than a gift, it is a necessity. Botany is the seat of everything we know about biology, it isn't just a science, it's a spiritual tool for human growth.

NGB
North Jersey 
Just a few somewhat disparate observations: My house in Hoboken faces south, which is lovely in that I get so much sunlight inside, but the direct light is tough on my plants outside. Last year I planted a hydrangea in a big planter out there. It struggled to bloom in the summer heat. One day I noticed the beginnings of a flower among the leaves, and was astonished (and moved) when I noticed that an adjacent leaf would bend itself over the bud only during the full heat of day, clearly to provide some shade and protection for it. Explain it as you will; I was awed. I took a number of hallucinogens when I was young. The only experience I ever had that actually seemed to have meaning, and that I still wonder about over 30 years later, was watching someone's dorm-room plant apparently growing and then un-growing, or receding, over and over. It was beautiful, and I still believe that it MEANT something, although I may never know what. I have a lot of trouble pulling weeds and pruning around the Japanese Lilac outside my house--especially the vines of the Morning Glories, which seem to know so uncannily how to seek things to wind themselves around. Yes--I silently apologize and explain when I cut or pull. No, I'm not crazy. I doubt that plants have "words" for things; their intelligence is too sophisticated to rely on those things which are so often used to obfuscate, hurt, lie, and try to explain that which can't be explained. And I'm a poet/writer, so I can say that. :)

Dawn
Portland, Ore. 
Why are we so afraid to open ourselves to possibilities? Why is our Western culture so quick to mock those who don't share those fears? I so appreciate all that science has done to explain phenomena around us - our universe, our frailty, the things that will kill us if we don't pay attention. But why limit ourselves? How can it possibly hurt to listen? That's essentially what this intriguing article is about: Having the humility to open ourselves to "more things in heaven and earth ... than are dreamt of in your philosophy," as Hamlet observed centuries ago, including basics like a flat earth that the sun revolved around. Once, that was as rock-solid as science can get. So were countless beliefs that went from astronomy to medicine to .... climate. And "whether or not we are to blame." So much for that. Even Shakespeare knew that pride is the quintessential human flaw. If plant life can teach us anything, let's start with that.

pjc
Cleveland
Just remember, if you can't hear the plants it's because they all decided to ignore you.

HappyByChoice
NC
I've definitely had spontaneous satori experiences in which I could sense the life of trees quite clearly. The experiences sometimes lasted days, once even weeks. There is no doubt that there is a way of subjectively experiencing existence and interacting with each other among trees. Whether you call it "thinking" or "feeling" I think is just semantics. We humans can't help but to anthropomorphize other beings, since we necessarily understand others only from our own perspective. No harm there. It's just a way of trying to grapple with ideas that aren't fully formed and communicate with others around them. Imprecision in that endeavor should not imply that that which is trying to be understood must not be real simply because it isn't already understood.

The promise of a shaman - Yogesh Kumar


If you come to me as a victim I will not support you.
But I will have the courage to walk with you through the pain that you are suffering.
I will put you in the fire, I will undress you, and I will sit you on the earth.
I will bathe you with herbs, I will purge you, and you will vomit the rage and the darkness inside you.
I’ll bang your body with good herbs, and I’ll put you to lay in the grass, face up to the sky.
Then I will blow your crown to clean the old memories that make you repeat the same behaviour.
I will blow your forehead to scare away the thoughts that cloud your vision.
I will blow your throat to release the knot that won’t let you talk.
I will blow your heart to scare fear so that it goes far away where it cannot find you.
I will blow your solar plexus to extinguish the fire of the hell you carry inside, and you will know peace.
I will blow with fire your belly to burn the attachments and the love that was not.
I will blow away the lovers that left you, the children that never came.
I will blow your heart to make you warm, to rekindle your desire to feel, create and start again.
I will blow with force your vagina or your penis, to clean the sexual door to your soul.
I will blow away the garbage that you collected trying to love what did not want to be loved.
I will use the broom, and the sponge, and the rag, and safely clean all the bitterness inside you.
I will blow your hands to destroy the ties that prevent you from creating.
I will blow your feet to dust and erase the footprints memories, so you can never return to that bad place.
I will turn your body, so your face will kiss the earth.
I’ll blow your spine from the root to the neck to increase your strength and help you walk upright.
And I will let you rest.
After this, you will cry, and after crying you will sleep,
And you will dream beautiful and meaningful dreams,
and when you wake up I’ll be waiting for you.
I will smile at you, and you will smile back
I will offer you food that you will eat with pleasure, tasting life, and I will thank you.
Because what I’m offering today, was offered to me before when darkness lived within me.
And after I was healed, I felt the darkness leaving, and I cried.
Then we will walk together, and I will show you my garden, and my plants, and I will take you to the fire again.
And will talk together in a single voice with the blessing of the earth.
And we will shout to the forest the desires of your heart.
And the fire will listen and whisper the echo, and we will create hope together.
And the mountains will listen and whisper the echo, and we will create hope together.
And the rivers will listen and whisper the echo, and we will create hope together.
And the wind will listen and whisper the echo, and we will create hope together.
And then we will bow before the fire, and we will call upon all the visible and invisible guardians.
And you will say thank you to all of them.
And you will say thank you to yourself.
And you will say thank you to yourself.
And you will say thank you to yourself.

Image may contain: one or more people, people standing, sky and outdoor
_____
Image credit: Mongolian Shaman Otshir-böö wearing ritual clothes and drum. This picture was taken by ethnologist and archaeologist Sakari Pälsi during his expedition to Mongolia in 1909.

...mofturi evazioniste, praf în ochi, talent fără caracter, pieptănat de babe cînd planeta arde și tot mai puțini mai citesc cu discernămînt.


Postezi ceva nepolitic despre Eliade sau Cioran; imediat se trezesc unii să te atenționeze: n-ai zis și că a fost (și a rămas) legionar! Postezi asemenea despre Sadoveanu - sar alții: n-ai zis că a fost un diavol comunist, l-a faultat pe Brâncuși și-a semnat condamnări la moarte! Despre Caraion sau Doinaș: dă-i încolo, niște turnători abjecți, ca Kundera. Despre Eugen Barbu nu să mai zic: persona non grata, un Celine mai prost care a plagiat. Sorescu, Fănuș, Petru Dumitriu? slugile lui Iliescu. Nici Mircea Cărtărescu nu scapă: un băsist supraevaluat, ce poezie-i aia cu chiuveta? epigon al lui Marquez, sluga lui Castro - alt supraevaluat. Despre cutare, cutărescu, cutăreanu: las-că-i știm noi ce-au făcut. Peste tot pîndesc pericolele infestării minților și inimilor: cu comuniști sau fasciști, iliberali sau sexomarxiști. Vigilența combativă devine obligatorie, înregimentarea cu ochelari de cal, meme și idei fixe - la fel. Cultura critică, în numele căreia ești chemat să veghezi, devine un fel de bigotism etic.
Nu iei atitudine principială ori de cîte ori te referi la producțiile lor? Ești fie un guguștiuc care nu știe ce ticăloși au fost ăștia, fie un manipulator suspect care vrea să-i amnistieze și grațieze moral pentru toate păcatele lor. Oricum, iresponsabil. Nu te califici.
Restul, ceea ce e cu adevărat valabil, nu mai contează, sau e secundar: mofturi evazioniste, praf în ochi, talent fără caracter, pieptănat de babe cînd planeta arde și tot mai puțini mai citesc cu discernămînt. C-ești copil?

Comments
  • Cristian Fulas Pe de alta parte, iertare, spatiul nostru public asa e. Infestat de gandire politica. Probabi de aia si stam cum stam cu literatura.
    7

    • Paul Cernat Păi, aia ziceam și eu...
      1

    • Cristian Fulas ne meritam soarta, las-o asa. avem oricum prea multi eroi si prea multe morminte deja
      1

    • Paul Cernat Cristian Fulas Nasol e că pîn-la gîndirea politică, spațiul nostru public e infestat de gîndirea politrucă. Nu că la alții ar fi altfel.
      4

    • Cristian Fulas Uite ce cred eu, sper sa nu se supere iarasi vreun apucat: la noi gandirea politica, acolo unde chiar se manifesta echilibrat, nu produce efecte. Ea intervine in jocul public abia cand, de dragul puterii simbolice care inseamna la un moment dat bani, opinentul devine militant. Si asa incep problemele: literatura nu mai e in primul rand literatura, viata nu mai e viata, realitatea e un dusman care trebuie combatut. Sunt momente din astea stranii, sa speram ca vor trece.
      3

    • Paul Cernat Cristian Fulas Rezon! Pristanda rulz.
      1

  • Felix Artberger de-aia postez eu doar despre post-filosofi si miliardari
    4

    • Paul Cernat Nici cu aștia nu-i sigur!
      4

  • Razvan Georgescu Da , acum primează politica. As zice totusi ca e o mica evoluție. Nu mai sunt etichete de tipul : betivul Nichita sau curvarul Eminescu.
    4

    • Doina Popescu Da, da, se intreba un moderator tv: "Ce cauta atatia alcoolici in Uniunea Scriitorilor? Cum sa primesti niste alcoolici in Uniune?" Nu-mi sa cred ca aud asa ceva!
      4

    • Razvan Georgescu Doina Popescu Cred ca una din bolile majore ale mediei românești e ipocrizia. Dublată de prostie. Nu vrem decât apolitici si virtuosi. Stiati probabil ca reporterii trăiesc ascetic. Nu alcool, nu tutun , ce sa mai vorbim de femei sau droguri. E normal sa isi permită asemenea judecati.
      5

    • Paul Cernat Razvan Georgescu Angelismul e suspect și în politică și în literatură. De multe ori, ascunde porcării la fel de mari ca și alea pe care denunță.
      5

    • Razvan Georgescu Paul Cernat Absolut. As zice ca un scriitor fara vicii nu e 100% scriitor. Pentru ca e greu sa faci portretul unui betiv, sa zicem, daca nu ai fost măcar o dată beat. Sigur că observatia e o metoda bună. Dar nu poti exclude nici experiența proprie.
      2

    • Paul Cernat Razvan Georgescu Altfel, ne-au năpădit îngerii în toate domeniile. De-aia avem, unii dintre noi, alergie la ambrozie :)
      3

    • Razvan Georgescu Paul Cernat Nu numai la ambrozie. Ci si la nectar
      1

  • Paul Stoica Totusi, cine cauta prin cotloane de biblioteci poate descoperi scriitori adevarati care au avut modestia si intelepciunea sa ramana departe de servilismul politic.
    3

    • Paul Cernat Sigur, dar asta nu-nseamnă automat că-s mai buni, și cu atît mai puțin că ar trebui să ne limităm preferințele la ei. În fine, cine vrea să se limiteze în felul ăsta n-are decît, dar nici nu știe ce pierde :)

    • Paul Stoica Paul Cernat nu e niciun fel de limitare, e doar o delimitare.
      2

    • Razvan Georgescu Paul Stoica Etichetati. Daca oamenii chiar au crezut în acele asocieri politice? De ce m-as limita de la a-l citi pe Eliade , doar pentru ca a fost legionar?

    • Paul Stoica Razvan Georgescu etichetele umbla dupa fiecare indiferent ce facem.
      1

    • Razvan Georgescu Paul Stoica Nu. Etichetele le punem. Ca sa ne fie noua mai usor. Eu prefer valoarea estetică moralismului de tip apolitic. Trec cu vederea nationalismul lui Eliade. Si citesc oricand cu mare plăcere "Nunta in cer". Dumneavoastra puteti alege altceva. Dar e o limitare. Delimitarea , in fond, presupune o limitare. Pana si cuvantul e derivat prefixal
      1

    • Paul Stoica Razvan Georgescu trebuie sa avem extazuri identice? De ex, pana sa aflu de nationalismul pueril al lui Eliade déjà constatasem ca, pt mine, era un scriitor plictisitor, asa ca am trecut la alte descoperiri, din afara zgomotelor propagandei pietei.

    • Razvan Georgescu Paul Stoica Evident ca nu. Dar nu emiteti judecati de tipul "cine cauta prin cotloanele bibliotecii poate gasi scriitori neafiliati politic'. Tot ce spun e ca ar fi mai bine sa ne rezumam la valoarea estetica, nu?

    • Paul Stoica Razvan Georgescu mda, amestecati lucrurile fara nici nu a fi atent la ce am scris. En fin, nici nu prea conteaza discutia asta, unii scriitori raman magnifici pt ca au avut un real talent, iar altii, tot asa, mareti si indestrucitibili, pt ca asa ni se spune.

    • Paul Cernat Mă bag și eu în discuție, cu următoarea variantă posibilă: unii scriitori sînt magnifici pentru că ne plac, alții rămîn doar porci pentru că așa ni se spune :)
      2

    • Paul Stoica Paul Cernat exista variante pt orice analogie, nu asta e problema, depinde doar moral ce alegi.

  • Gina Teodoru Subiect sensibil, răni adânci...nu suntem în Franța, nici în Imperiul britanic, ci într-o țaară extrem de perdantă și cu răni oribile ...cam greu să fii total indiferent la acte ce au costat generații de faliți....și de stânga, și de dreapta și esteți dar și angajați in căderea aproape generală...
    2

    • Paul Cernat Păi, nu de indiferență-i vorba, ci de discernămînt. Iar acolo unde nu-i discernămînt, indignările (de orice fel) mai mult strică.
      5

  • Dan Dănilă Cioran a furat de la Poincaré :)
    2

  • Simon Sebastian :) prostul nu râde, prostul se supără, e vigilent
    3

  • Roman Florin Maestre, foarte curând nu o sa putem nici măcar sa-i menționăm. Marxismul cultural o sa domine întreaga lume foarte curând.
    1

    • Paul Cernat Las-că nici cu ăilalți nu mi-e rușine.
      2

    • Roman Florin Conservatorii?

    • Paul Cernat Roman Florin Normal. Bigoții-s bigoți, indiferent de ideologie sau, mă rog, doctrină.
      4

    • Roman Florin Nu toți sunt la fel. Io sunt social conservator și nu cred ca am deranjat pe cineva.

  • Marghioala A. Parascovia Ha? My beloved Kundera, turnător? 😶
    2

  • Irina Comeagă Domnule Paul Cernat, nu contează ce sau despre cine scrieți. Și despre viermii de mătase dacă ați scrie, tot nu ați scrie corect, complet, corespunzător :) Este o moară de măcinat nervii și bunele intenții aici, dar nu cedați! Rezistați! :D
    7

  • Sorina Drugă Mie, poema cu chiuveta, din volumul "Aer cu diamante", mi-a marcat tinerețea. Coșovei, Iaru, Stratan reprezintă, pentru mine, formația Beatles a poeziei românești contemporane. Multe poezii din volumul acesta, cumpărat prin '83, le știu și acum pe de rost.
    5

    • Paul Cernat Rezon. Dar sînt destui care judecă toate astea cu „armele” unui Vadim în mizerie.
      1

    • Sorina Drugă Cultură puțină, în cultură mică, ce să "făcem"?!🙃 Mă mir că nu l-ați menționat și pe Patapievici. De fapt, și eu am avut tendința să îi judec anumite declarații, dar nu pot să nu recunosc că am citit "Zbor în bătaia săgeții", ca și cum mi-aș fi citit jurnalul din tinerețe.
      1

    • Paul Cernat Sorina Drugă Păi, pot să-l menționez și pe el oricînd.
      2

    • Sorina Drugă Don't hesitate to...😃
      1

  • Emilia Sinov etic/estetic?

    • Paul Cernat Vax. Are dreptate Wilde: singura moralitate a unei opere de artă e calitatea ei artistică. Restul e propagandă.
      5

    • Emilia Sinov Pai, asta am vrut sa zic, Paul Cernat. Cred ca daca puneam si un semn al exclamarii era mai usor de inteles.
      1

  • Alexandru Cirtu Această obsesie a împărțirii în buni și răi după criterii politice face foarte muĺt rău,e o isterie colectivă;în fond e vorba de cultură,de ce trebuie menționată de fiecare dată încadrarea politică și,în același timp,făcută o "mărturisire de credință "în fața acestor inchizitori moderni?
    4

    • Paul Cernat Cine n-are, cu adevărat, chef de finețuri și disocieri stă mereu cu arma la picior - dacă misia ordonă...
      5

  • Andreea Nanciu Adică niște oameni cu niște convingeri judecă cu superiotate alți oameni cu alte convingeri...ca deh..convingeri și... convingeri...
    1

  • Nicolae Rotaru Masonul de Sadoveanu care a scris Mitrea ca om al ruşilor mai ales cand Lumina venea (sau Vanea) omoară pe Siret de la Rasarit...
    3

    • Paul Cernat Of, refrenul ăsta-i mai dihai decît un poem de Eugen Frunză...
      4

  • Alexandru Matei da, dar aveam anii 80 in care apăreau texte de tot felul de scriitori - buni - fără niciun context politic. acuma, era normal să se inverseze trendul. care s-a inversat demult, e drept. putini au privilegiul de a putea admira pur si simplu
    1

    • Paul Cernat Da, dar au trecut, totuși, 30 de ani, și nu mai sîntem (cică) la nivelul infantilismului post-traumatic din anii 90. De fapt, sîntem, sau am regresat. Acum sîntem la nivelul context (vorba vine, context...) fără text.
      3

    • Alexandru Matei Paul Cernat crezi ca suntem in post-critică? secretul murdar e cel mai lipicios
      1

    • Paul Cernat Alexandru Matei Mă tem că da!

  • Gabriel Cernea Si despre Nina Cassian se spun lucruri la fel de iritante: urata aia care le-a sucit mintile lui Marin Preda, Ion Barbu si pe deasupra a facut si pact cu diavolul proletcultismului.
    3

    • Paul Cernat A, păi da, sigur, același refren!

  • Mihai Buzea „fie guguștiuc, fie manipulator” - merg pe varianta B. Dovezi n-am, dar instinctul îmi spune că varianta A e-o pistă falsă. Urma vulpii? Nu, mersi. Nu mai am vârsta! 😎
    1

  • Stefan Agopian Paul, timp de patruzeci și ceva de ani am fost supuși presiunilor ideologice furnizate de războiul rece. Ai uitat ce ne învăța Europa Liberă? Est-etica Monicăi Lovinescu și-a pus amprenta pe mințile multora...
    5

    • Mihai Buzea Și-o fi pus, dar noi am fost mai ai dracu' și-am spălat amprenta cu beri-beri-beri! Supuși, supuși, nu zic, dar până la un punct. Cum ieșeam din dubă, cum ne făceam nesupuși la loc! Păi?

    • Paul Cernat Păi, tocmai, n-am uitat, dar văd că nu prea ne obișnuim cu pacea de atîta amar de vreme, tot la război tragem...
      1


    • Michael Shafir Așa e, Ștefan Agopian! Dar puțin știu ca "Est-etica" e un plagiat din Norman Manea. Na, că i-am găsit și Monicăi ceva! Drept că nu e pentru prima oară!
      1

  • Veronica Stanila Trebuie sa ne orientam asupra creatiilor,nu putem emite judecăți de valoare în jurul partidelor sau politicii cu care au simpatizat in perioada respectivă!
    1

  • Ion Vaciu Toți ceilalți sunt vraiște și oribili, numai noi ș-ai noștri suntem geniali și de neimaginat... Proletar și împărat...
    3

  • Claude Karnoouh E la fel.. Cand il citesc pe Turcus care il laude ca scriitor pe Manea pentru care a trimis un mesaj politic de simpatie pentru Demos.. Ca si cum simpatia pentru Demos ar fi o trasaturà de valoare literarà... Suntem intr-o epoca unde e mai ràu decât epoca proleculturismului... esti democrat esti mare scriitor... !!! atunci Doamnà Clinton ar trebuie sà fie un scriitor de frunte...
    4

  • Daniel Vorona dacă ne uităm bine vom observa: toți marii scriitori rămași în istoria literaturii (naționale/universale au cam fost cântăreți pe lângă Curte

  • Şerban Tomşa Am pus o fotografie cu Cioran, Eliade şi Ionesco şi mai mulţi evrei, personalităţi de nădejde, au dispărut din lista mea. Şi aveam chiar o părere bună despre ei.
    1

  • Platon Florin nu sunt actuali ;) in Vest sunt populari fostii legionari pe post de luptatori anti-comunisti.

  • Mariuca Alexandrescu Eliade e monumental, Sadoveanu e fără pereche, Caraion și Doinaș au scris câteva poezii superbe, Păunescu mânca poezie pe pâine...Acuzele astea sunt mizerii, care nu împroașcă până la înălțimea operei. Slăbiciunile umane provocate de un regim odios trSee More
    3

  • Cristina Maier Pace, har si calitate artistica. Amin. Acest lucru am invatat din acest dialog.
    2

  • Mihaela Stefanescu Sadoveanu a mai fost și mason.🙄😏
    1

    Paul CernatPaul Cernat Da, oribil, ce să spun; ca aproape toți cei care au construit statul român modern.
  • Mihaela Stefanescu Chiar că mulți nu mai au discernămînt.😣

  • Carmen-Maria Mecu Sunt marginala marginalilor în social. :) Tocmai de aceea mi-am permis să-i combat pe acești intelectuali de fițe. Unii m-au făcut proastă, alții m-au blocat. Dar am satisfacția că m-am opus măcar în spațiul virtual demolării savante a culturii române. Că dacă nu grăiam, pe loc mă îmbolnăveam.