Traducere // Translate

Georgia sacra

Cap compas, georgia

Majoritari ortodocşi, dintru începuturi, având un profil etnic identitar aparte, oamenii locului au făcut din credinţă reazemul cel mai important.
Aici a fost centrul propovăduirii creştine şi locul în care credinţa în Biserica lui Hristos a fost proclamată religie de stat, în anul 337. Fortăreţele, bisericile şi mănăstirile acompaniază crâmpeie de cale.

Ananuri
De mai bine de 700 ani, fortăreaţa străjuieşte trecătorile şi drumul care duce spre capitala Georgiei. Loc al confruntărilor pentru apărarea ţării şi a credinţei, cetatea este o mărturie a evoluţiei specifice a societăţii în spaţiul georgian.

Cu certitudine, rolul unor asemenea fortificaţii era acela de a aduna laolaltă două dimensiuni simbolice esenţiale pentru Georgia - paza oamenilor şi a credinţei. Este unul dintre motivele pentru care în astfel de ansambluri monumentale se găseşte mai întotdeauna cel puţin o biserică.
Deşi relativ mică şi măsurată între zidurile din prezent, Ananuri este impresionantă prin simbolism. În interior se află două biserici din secolul al-XVII-lea, ambele închinate Fecioarei Maria.


(w640) Cap compas


       

(w640) Cap compas

In  conformitate cu tradiţia, evanghelizarea ţinuturilor georgiene a fost făcută de Sfânta Nina care l-a convins pe regele Mirian al-III-lea al Iberiei să se creştineze. Ea a ridicat din lemn o cruce pe un altar care se afla pe locul unui templu păgân. Crucea devenind miraculoasă şi făcătoare de minuni a atras credincioşi de pretutindeni din Caucaz.


(w640) Cap compas

În anul 545 a fost construită Biserica Mică peste rămăşiţele crucii. Lăcaşul de cult din
prezent este considerat Biserica Mare şi este construit la sfârşitul secolului al-VI-lea.

Svetitskhoveli
Este al doilea cel mai lacăş de cult ortodox al Georgiei după Catedrala Sfânta Treime din Tbilisi. Locul de îngropare al cămăşii lui Hristos este cel mai venerat altar de cinstire din regiune. Structura actuală datează din 1029, însă spaţiul monahal şi-a început evoluţia începând din secolul al-IV-lea.

(w640) Cap compas

Svetitskhoveli este considerată pecetea culturală şi spirituală care a supravieţuit tuturor vicisitudinilor istoriei.

(w640) Cap compas


Vardzia
Sobră şi majestuoasă şi în egala măsură nobilă şi austeră, aşezarea săpată în stâncă este considerată unul dintre cele mai neobişnuite oraşe din lume. Regele George III a decis să ridice un lanţ de fortificaţii şi castele, odată cu oraşul subteran. În mănăstirea de sub pământ vieţuiau în vremurile de glorie aproximativ două mii de călugări. Peşterile au deschideri pentru acces pe toată lungimea promontoriului. Complexul urban şi monastic a fost edificat începând din secolul al-XII-lea.


Cronicarul persan Safavid Hasan Bey Rumlu descria Vardzia drept o minune a lumii, impenetrabilă, asemenea unui zid de apărare a lui Alexandru cel Mare. Se consideră convenţional că aici era frontiera între lumea musulmană şi cea creştină, fiind un oraş garnizoană.

(w640) Cap compas

Georgienii au ştiut dintotdeauna să preţuiască darurile aflate în calea lor şi să fie veritabili făuritori de civilizaţie şi mai ales de bunuri cu valoare perenă.

(w640) Cap compas


Existau trei mii de camere care aveau la dispoziţie toate cele necesare unui trai civilizat, de la spaţii rezidenţiale şi până la zone comerciale şi de producţie. Din cele 3 mii au rezistat timpului doar 600.

Gremi
A fost capitala unui regat local numit Kakheti dar şi răspântie comercială pe drumul mătăsii. Oraşul din preajma cetăţii acoperea 40 de hectare. Perioada de glorie a aşezării a fost între secolele al-XVI-lea şi al-XVII-lea. Apoi au venit cuceritorii persani şi mai apoi otomanii. Capitala a fost mutată şi Gremi a rămas un simbol şi un popas la margine de drum.

(w640) Cap compas


Georgienii au ştiut dintotdeauna să preţuiască darurile aflate în calea lor şi să fie veritabili făuritori de civilizaţie şi mai ales de bunuri cu valoare perenă.

(w640) Cap compas



Aici înveţi că totul începe cu prima cărămidă - şi poate cu o rugăciune - şi mai apoi lespede peste lespede până se ajunge la piatra din capul unghiului. Te poţi regăsi în mirifica şi sacra Georgie de care te desparţi precum de un Ierusalim.


Emisiune Cap Compas, TVR

Cum poti fii considerat versat intelectual..

Searle susține că Foucault i-ar fi spus:" În Franța, trebuie să ai zece procente incomprehensibile, altfel oamenii nu vor crede că ești destul de versat intelectual.” Când Searle l-a întrebat mai târziu pe Bourdieu dacă e adevărat, acesta a insistat că e nevoie de mult decât de zece procente.
Obscurizarea voită a discursului este, după mine, o strategie a poststructuraliștilor și deconstructiviștilor, e politică de marketing. Ei se străduiesc să facă atractiv faptul că îți trag preșul de sub picior, că îți demolează casa bucată cu bucată și îți mai iau și bani pe asta.
Când vrei să scoți nimicul din pălăria de scamator și lumea să exclame, senzațional! iepuri am mai văzut, nimicul acesta trebuie să arate mai fioros ca zmeul și mai fascinant ca o nimfă. Și cum așa ceva e imposibil, soluția a fost simplă: le inducem interlocutorilor iluzia că de proști ce sunt nu văd nici măcar pârlitul de iepure.
Fumigenele deconstructiviste creează, dacă nu spectacol, măcar învălmășeală și confuzie de idei.


Warm & masculine...

Ilinca Bernea

Viata nu-i o opera de arta...

"Ceea ce ma intriga este faptul ca in societatea noastra arta a devenit ceva raportat doar la obiecte si nu la indivizi sau la viata. Acea arta este uneori specializata sau oferita de experti care sunt artisti. Dar oare ar putea oare viata fiecaruia sa devina o lucrare de arta? De ce ar fi lampa sau casa un obiect de arta si nu viata noastra?" Michel Foucault

Image may contain: indoor

  •      Alexandru Botu Mda! "Dar oare ar putea oare viata fiecaruia sa devina o lucrare de arta?"


    Violeta Olaru ......si totusi daca am fi mai atenti la "amanunte",daca am privi cu sufletul in jurul ns. am descoperi ....multa arta.....vis a vis de noi......am multe exemple............!!! iertati ma,!
    Simona Iordanescu Cred că viața oricui poate sa.se transforme într-un roman (deci tot un obiect - cartea )💕
    Harald Paech Many many thanks !!!! Smaranda.

    Mihai Ion Turcu Obiectele manufacturate iau viata de la creatorul lor si daca sunt insusite de cine le are parte din viata posesorului,un inel purtat de mama este "inelulo mamei

    Octavia Petri Domnul M.Foucalut este in error! Ah,ce ma bucur sa pot sa spun ca fara proiectiile noastre si fara obiectivarea lor prin tot felul de gesturi semnificative obiectele de arta nu ar exista..Ca insasi existenta lor e reflectie a existentei noastre colective si individuale,a modului in care simtim si gandim lumea! Error,deci,in insasi formularea problemei care formulare are gust de utopie!😍

    Smaranda Dobrescu Imi amintesc ca am citit candva un elogiu al pictorului Manet, facut intr-o conferinta cred, de catre Foucault exemplificand contributia creatorului in general prin tabloul "„Barul de la Folies – Bergere”.El considera ca contributia esentiala a pictorului consta in aceea ca el reinventeaza tabloul-obiect ca materialitate iluminata de lumina exterioara.. Nu cred ca gandea ca doar in aceasta reinventare a realitatii consta arta, caci ar fi exclus nu putine curente din pictura. In citatul de mai sus eu am inteles ca el deplange faptul ca doar cei care creaza obiecte noi cu mana proprie sunt artisti si ca ceilalti, nedotati, nu-si pot considera viata, gandurile, facerile ca o opera de arta. Evident, nu a vorbit de excelenta, ci doar despre creatie. Aici intra evident mult mai multe fiinte dotate decat tagma pictorilor.

    Image may contain: 1 person, standing

    Octavia Petri
     Da,Smaranda,asa e! Doar ca artistii,indiferent de genul pe care-l servesc sunt oameni ai uni veac,impartasesc in comun cu toti ceilalti valori,aspiratii si proiecte de viata! Indiferent cat de inovatare sunt viziunile pe care artistii le promoveaza, ele sunt expresia epocii in care traiesc, a limtarilor ei,precum si a aspiratiilor ei si a proiectiilor ei spre viitor....Creativitatea este un har personal dar ea se concentreaza in jurul unui TIP de probleme pe care o epoca le are in mod essential...

    Smaranda Dobrescu Eu am vazut altfel citatul: un filosof elitist care deplange lipsa de capabilitati artistice din viata multora.Acestia sunt cam "neterminati", sau , ma rog, lipsiti de acel dat divin. Ori eu cred ca fiecare la randul sau incearca, se apropie, se afunda, aspira. Dar, nu-i pot nega citatul oarecum tangential imaginii. :-)

    Octavia Petri Citatul are doua chestiuni in discutie,asa cum vad eu:
    1.Caracterul tot mai putin democratic al artei,accesul la ea tot mai ingradit (din cauza artistilor si a celor ce se invart in jurul lor) 2.Daca viata fiecaruia ar putea deveni o opera de arta? 
    Punerea in legatura a chestiunii 1 cu chestiunea 2 mi se pare cu tenta prea moralizatoare si prea ...elitista! Nu suntem sfinti,Domne,iarta-ma,suntem supusi greselilor de tot felul ,chiar daca aspiratiile noastre spre Lumina nu pot fi negate si nici stradaniile noastre concrete nu ar fi chiar de ignorat...

    Smaranda Dobrescu Octavia draga, m-am mai gandit peste noapte si am gasit un alt unghi, o alta abordare, in care incerc sa descopar si dreptatea lui Foucault.
    . Și viața poate fi înțeleasă și asumată ca o operă de artă și ea e o formă de creație. Dar viața *(care este în fapt cea a individului) este un bun privat, chiar intim, nu poate fi cuantificată și ar fi o infamie să fie expusă judecății unui public exterior. Nu are nimeni măsura în viața altuia, or arta e un bun de larg consum, o valoare interumana, de aceea e important să își păstreze caracterul obiectual. Pe o piață, chiar și a ideilor și stimulentelor sensibile, sunt puse la bătaie obiecte. Viața e, pe de-o parte, incomensurabilă și pe de altă parte evanescență, nu are o identitate precisă și îi aparține de facto subiectului. Nu e integral accesibilă decât subiectului în vreme ce opera-de-artă-obiectuală e accesibilă tuturor și toți sunt chemați să o evalueze în egală măsură. Cine ar accepta de bunăvoie să îi fie viața judecată de mulțimi de devoratori de estetică existențială?

    1Octavia Petri Ce frumos gandul tau si ce frumos scrisul tau,Smaranda!
    M-am gandit si eu peste noapte fiindca vara noptile sunt mai scute si mai frumoase iar concluzia la care am ajuns este identica cu cea pe care tu ai formulat-o deja.
    Nu as avea nimic de adaugat la cele scrise de tine.Mare lucru sa admit integral afirmatiile cuiva,fara sa las un semn de ...nuantare! 
    Zi minunata sa ai ! Sunt norocoasa ca te-am intalnit!

    Smaranda Dobrescu Octavia Petri, cum sa spun, mutualitate, reciprocitate, sincronizare, etc, etc.

    o      Octavia Petri...toate,impreuna...toate!!

    Di  Discutie pe FB din .07.2019

Kobayr

Image may contain: plant and outdoor
The Kobayr Monastery in Armenia.Dated XII Century AD.

Where does spirit live? Inside or outside
Things remembered, made things, things unmade?
― Seamus Heaney

Ideologizarea suferintei, Ilinca Bernea


Sunt câțiva monștri pe care suntem nevoiți să îi înfruntăm și de care nici cea mai bună societate din lume nu ne poate apăra: agnoasa pierderii cuiva drag și a despărțirii definitive, tortura abandonului și a iubirii neîmpărtășite, vinovăția, boala, îmbătrânirea și moartea proprie, singurătatea, disperarea de a nu fi dorit.
Am fost întrebată ce am eu împotriva justițiarilor sociali și a revoltei lor. Nimic. Văd doar că exagerează. Nu pe scena publică, nu în spoturile activiste, ci în viața personală, în mintea lor... S-au refugiat în crize rezolvabile, convenabile, gestionabile, ingorând monștrii mai sus amintiți.
Constat că și literatura a devenit tezistă pentru că e poziția mai comodă. E mai ușor să cauți țap ispășitor în societate și să faci din pielea lui mânuși și din blana lui port drapelul unei cauze cu șanse de izbândă decât să faci față revoltei existențiale.
Trăim în sinea noastră. Chinul existențial e mai grav decât orice rău politic. Sunt forme de tortură intimă de care drepturile omului nu te pot apăra. E o nedreptate că ne mor cei dragi, dar ce stat și ce politici ne pot apăra de ea?
Oamenii sunt îndoctrinați ideologic să aibă reacții standard la chestiuni pe care, în mod firesc, fiecare le gestionează în felul și în ritmul propriu, reacții care frizează imbecilitatea dacă ținem cont că vezi revoltă și mostre de ”empatie” virulentă când e vorba de suferințe cu miză social politică, și vezi impasibilitate, amorțire, indiferență în fața celor de alt hram deși ele ne unesc, în ele suntem asemeni...
Acești indivizi reușesc să fie cu succes periferici în propria viața. Se pare că revolta pe teme superficiale îi menține la suprafață.
Această politizare a suferinței este din ce în ce mai răspândită, pare a fi boala secolului.
O putem numi suferință interpretată, indirectă, trecută prin filtre și amplificatoare. Conștiința e colonizată de idei care ocultează accesul la dramele majore. Un psihanalist ar putea vedea în asta chiar o sursă de nevroză. Aparent, această politizare a suferinței e o iluzie protectoare, pentru că e un travesti civilizat, al celor implacabile. E o încercare de domesticire a marilor dureri, dar eșuată pentru că ele sunt înlocuite sau blocate cu altle, artificiale.
Practic suntem împreună în ceea ce ne desparte (polemici, critică, dezbateri) și singuri în ceea ce ne apropie și ne face asemeni, în lucrurile universale. Ele nu sunt bifate, nu sunt niciodată epuizate.