"Simt că piesa asta (Miss Julie, după care a fost
realizat filmul.) a făcut tot timpul parte din mine", spune regizoarea Liv Ullmann, care în
tinereţe a avut o frumoasă carieră ca actriţă de teatru şi film. . "Când
eram mai tânără am tot sperat să am şansa de a juca chiar eu acest rol, pe o
scenă, dar n-a fost să fie. Când producătorii m-au sunat să mă întrebe dacă aş
fi interesată să fac un film pe tema femme
fatale, m-am gândit imediat la Miss
Julie."
Lucrând la adaptarea piesei pentru film,
regizoarea norvegiană s-a îndrăgostit pe loc de proiect. Şi nu numai pentru că
autorul piesei era conaţionalul ei, Strindberg, ci şi pentru că tema este
foarte importantă pentru ea la nivel personal. "Să fii văzută sau să rămâi
invizibilă? Să prezinţi o imagine care nu corespunde realităţii. Să fii iubită
pentru ceea ce eşti, şi nu pentru ceea ce ceilalţi văd în tine. Relaţiile
dintre sexe şi criza generată de acestea", acestea sunt temele de care Liv
Ullmann se declară foarte ataşată.
Actiunea filmului se petrece intr-un mediu apropriat piesei, chiar daca nu identic si anume intr-un castel din Irlanda de la sfarsitul secolului 19, in noaptea de Sanziene (Midsommer). Misterioasa și instabila domnișoară Julie (Jessica Chastain) flirtează cu imprevizibilul valet al casei, John (Colin Farrell), chiar sub privirile logodnicei supuse a acestuia (Samantha Morton). Un film în trei personaje și doar câteva decoruri (în principal bucătăria), despre seducție și relațiile de putere între oameni încă prizonieri ai convențiilor și ierarhiilor sociale, care se ciocnesc însă de pasiuni (sexuale) greu de stăpânit, temă atât de răspândită în pelicule cu acțiunea plasată în special în perioade de până în secolul XX.
Actiunea filmului se petrece intr-un mediu apropriat piesei, chiar daca nu identic si anume intr-un castel din Irlanda de la sfarsitul secolului 19, in noaptea de Sanziene (Midsommer). Misterioasa și instabila domnișoară Julie (Jessica Chastain) flirtează cu imprevizibilul valet al casei, John (Colin Farrell), chiar sub privirile logodnicei supuse a acestuia (Samantha Morton). Un film în trei personaje și doar câteva decoruri (în principal bucătăria), despre seducție și relațiile de putere între oameni încă prizonieri ai convențiilor și ierarhiilor sociale, care se ciocnesc însă de pasiuni (sexuale) greu de stăpânit, temă atât de răspândită în pelicule cu acțiunea plasată în special în perioade de până în secolul XX.
Iata opinia Ilincai Bernea despre Miss Julie:
Am văzut de curând ecranizarea din 2014 făcută după piesa lui Strindberg, Domnișoara Julie.N-am reușit să înțeleg nici de ce e cotată doar cu 5 pe IMDB, nici de ce o bună parte dintre critici se plâng că filmul ar fi prea ”static”.Acțiunea se petrece, într-adevăr, în cea mai bună parte, într-un spațiu închis, dar faptul e intenționat pentru că universul lui Strindberg este unul claustrofobic. Nu cred că există vreun autor la care nevroza să fie mai puternicinflitrată în țesuturile scriiturii și care să prezinte cu mai multă acuratețe o lume complet distorsionată și distonantă.
Piesele lui se înscriu pe orbita distopiilor familiale și de cuplu și sunt sufocante, morbide, tocmai prin lipsa de orizonturi și prin atmosfera încărcată în care trăiesc personajele. Liv Ulman, care semnează scenariul filmului, a ales în mod deliberat să contureze această atmosferă de prizonierat (chiar apare o colivie simbolică la un moment dat) din care nu se poate evada decât prin moarte. Personajele lui Strindberg sunt marcate de blestemul neputinței de a iubi, care răbufnește fie în pusee de disperare fie în accese de cruzime. Deși cei mai mulți dintre critici au văzut cu obstinație, atât în piesă, cât și în ecranizarea din 2014, raporturi de putere, ciocniri dureroase între caste, opresiune și suflete maculate în jocurile de culise întreținute de farsa socială, eu am văzut un cu totul alt film, unul în care conotațiile sociale sunt plasate pe un plan secundar, un film foarte actual, altmiteri, a cărui miză este criza cuplului, pierderea dimensiunii transcendente a erotismului, am văzut un film în care oamenii sunt posedați de egoism și se cufundă fiecare, în propriile bezne și mlaștini interioare, fără să se poată salva unul pe altul sau unul prin altul.
Este o lume plină de cruzime, cu personaje bolnave, însingurate, sălbatice care nici măcar nu-și doresc vindecarea, o casă de nebuni care se autoflagelează și se schingiuiesc între ei cu aceeași fervoare. E un film despre sadism și despre sadici, nu despre injustiție socială. Pentru a putea vorbi cinematografic sau în orice alt limbaj artistic despre nedreptate, este necesară o formă de inocență în victimitate, or personajele lui Strindberg numai inocente nu sunt. Filmul merită văzut. Eu mi-am dorit să îl văd mai ales pentru că în rolul cameristei este Samantha Morton, care a fost fabuloasă în toate filmele în care a fost distribuita. Nu mă dau în vânt după Colin Farrell, dar s-a descurcat bine în rolul principal masculin. Iar Jessica Chastain a făcut dovada că este o mare actriță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu