Domnule Cornel Nistorescu, anul trecut am publicat un volum intitulat „Scrisori deschise”, în care-i rugam pe diverşi prieteni şi cunoscuţi de-ai mei să mă ajute în clarificarea unor enigme!
Azi, apelând la diverse persoane sau personalităţi, mă simt aproape obligat, din nou, să încerc această tentativă care ar putea să mă dumirească în tentativa mea de a afla cine suntem şi în ce an ne aflăm, în fericitul spaţiu danubiano-pontic! Sigur, e mai uşor să te faci că plouă şi în contemplarea singurătăţii tale să nu simţi cum se răceşte seara şi nici să-ţi pese de visele ce ţi-ar putea strica moarta acalmie a somnului...! Iată, însă, că, de la o vreme, Nenea Iancu nu-mi dă pace şi-mi tot şopteşte ce-a auzit de la academicianul Simionescu, fiul domnului Simionescu, fostul rector de la Iaşi, că în 5 (cinci) facultăţi din oraşul cu tei nu există niciun student... fiu de ţăran, şi că.. .! Mă opresc, las Iaşul să se legene în iubiri primordiale, nesupravegheate de poliţie, şi intru în parcul Herăstrău, unde nişte copilandri se joacă tandru cu o pisică, trăgând-o de coadă! Nenea Iancu – după mine! Să-l ajut să publice nişte versuri!.. Nu înţelege că nu am unde, n-am o revistă, un ziar, în care să... Apelează la Nistorescu!, îmi şopteşte Nenea Iancu, drept pentru care, ca să nu-l refuz, apelez!..
A, despre ce e vorba?.. Simplu! Nenea Iancu a scris nişte versuri şi vrea să fie cunoscute de danubiano-ponticii noştri dragi!
Strâmbă din nas când vede cum se extinde globalizarea prostiei şi cum valurile ei ne-au ajuns cam până la curea!.. Şi nu înţelege de ce fetişcanelor viclene nu li se recunosc meritele igienice şi de ce puşcăriaşii sunt oprimaţi în celule cu toalete turceşti! Fiind cam depăşit uşor de tropotul istoriei, a început, totuşi, să priceapă mai dihai cum ideologiile rămân invizibile – şi doar umbrele lor au contur. Cu un adevăr, însă, este de acord, mai ales că l-a iubit dintotdeauna: cu adevărul ce spune că politicienii rămân înlemniţi în scaune, respectând legile vântului!
Ei, oricât ne-am ploconi în faţa amintirii faustienilor-mefistofelici, încătuşaţi, germanic, în visul de a trăi o clipă de fericire, oricât am trage cu ochiul spre rămăşagul făcut de Tătânele ceresc cu Drăculea, care era sigur, măgarul, că Iov se va întoarce pe dos, şi nu va mai crede în El, ba chiar Îl va blestema, când mâna Sa îl va atinge niţeluş, oricât ne-am înspăimânta în faţa jocului nebuniei tragice a junei Ofelia, oricât ne-am îngrozi de încercarea disperată a Gertrudei, de a uita de sine, bând paharul cu otravă, oricât am spera că Iisus va reveni pe pământ – şi ca o divinitate ce încarnează aspiraţiile noastre! – trebuie, totuşi, să recunoaştem că realitatea e mai împuţită decât visurile noastre!
Nenea Iancu are, în schimb, o încredere desăvârşită în visele şi geniul femeii: coana Zoiţica pare, şi pentru ea, uneori, că poate dărâma orice imperiu, când, de fapt, ea posedă forţa magică de a reclădi chiar orice împărăţie dărăpănată!
Aşa se face că datorită instinctelor ei infailibile – şi strategiei neuronilor ei matematici! – în grădina Excelenţei Sale, domnului Trahanache, are loc sărbătorirea victoriei, în alegeri curate, a impecabilului bucureştean Agamiţă Dandanache! Muzica! Muzica! zice dirijorul poliţiei rutiere şi toţi caţavencii, farfurizii, popeştii şi ioneştii îşi dau mână cu mână, pentru gloria democratică română, cântând în cor şi consfinţind, astfel, impecabila nuntă dintre partide, întru gloria ţărişoarei noastre, România!..
Până aici totul e bine şi foarte bine, dar de-aici încolo începe nemulţumirea lui Nenea Iancu! El vrea să se ştie c-a luat şi apărarea unor personalităţi aflate în puşcării..!El a pledat şi pentru libertatea şi drepturile acestor patrioţi! Pentru libertatea acestor fraţi de-ai noştri, care nu vor, în puşcării, să se bucure de libertatea de piaţă – de a trage mâţa de coadă! Asta vrea Nenea Iancu să se ştie – şi să nu se uite!
Aşa că, domnule Cornel Nistorescu, găseşte un spaţiu în „Cotidianul” şi pentru acest apel al puşcăriaşilor vechi şi noi – de a li se face dreptate! Iată cum sună biblia numită „Jalba hoţilor din închisori...”.
Jalba hoţilor din închisori
Daţi-ne drumul din puşcărie,
Daţi-ne posturi,
Cu bune rosturi,
Daţi-ne voie la tâlhărie,
C-a sta în lanţuri
Când alţii danţuri
Trag fără frică sus la putere,
Şi când ei fură
Fără măsură,
E anarhie!... însă... tăcere:
Ei au putere!...
Daţi-ne drumul, căci, cum se poate
Noi în catene,
Pe când în pene
Dânşii se umflă, şi peste gloate
Pun pungăşeala
Şi târnuiala?...
Noi stăm la umbră pentru nimica
Şi... dânşii fură
Fără măsură
Şi, ei sunt liberi!... Nu cunosc frica,
Nu e nimica!...
Daţi-ne drumul: e nedreptate
În puşcărie
Ca să ne ţie
Colegii nostri! Oh! ce păcate!...
A noastră şcoală
A rămas goală,
Căci toţi elevii au chilipire,
Au berechete,
Grase budgete...
Iar noi, acilea în amorţire
Stăm în lihnire!...
Daţi-ne drumul! fără zăbavă!
Daţi-ne posturi
Cu bune rosturi,
Daţi-ne totul: fiţi de ispravă!
La tâlhărie
Ţara să fie
Pe mâna noastră a tuturor,
Iar nu voi care
Aţi făcut stare
S-o smulgeţi singuri ca din topor!...
Daţi-ne drumul cu mare zor!...
Ion Luca Caragiale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu