UN MISTER ISTORIC, STATUILE DACILOR DIN ROMA

Muzeele Romei sunt pline de statui nestiute de daci. Infatisarea lor reprezinta, insa, un mister. Invinsii au figuri de invingatori si decoreaza cele mai importante monumente romane. Admirati de zeci de mii de vizitatori, dar uitati total de urmasii lor din Carpati, dacii din Vatican si de pe Arcul lui Constantin ii lasa repetenti pe istoricii nostri si pe domnul ministru al Culturii.

Intre doua statui de matroane romane, Rutilia, fiica lui Lucius, si Rutilia, fiica lui Publius, se afla un bust colosal, sapat in marmura frigiana: cel mai mare bust din intreaga galerie Chiaramonti a Vaticanului, care numara peste 800 de sculpturi greco-romane, reprezinta un dac. Cu palma dreapta asezata peste incheietura mainii stangi, cu mantia despicata la coate, fruntea usor incruntata si gura intredeschisa, priveste inainte, drept si linistit: dupa aproape doua mii de ani, el inca priveste spre Dacia.

Intalnire de taina: Dacii din Vatican

Putini sunt acei ce stiu ca in muzeele lumii exista un numar mare de statui, busturi si capete reprezentand daci. O prima inventariere a acestor opere de arta a fost facuta in 1946 si numara 26 de piese. O a doua numaratoare, facuta in 1980, a crescut numarul acestora la 40. In sfarsit, o teza de doctorat, dedicata recent acestui subiect, de catre un specialist in istoria artei, Leonard Velcescu, strange laolalta peste o suta de astfel de reprezentari de daci, iar numarul lor este cu siguranta mai mare. Cele mai multe dintre aceste lucrari sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metri, capetele si busturile sunt colosale. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atentie din partea artistilor plastici, iar Columna lui Traian, opera geniala, care a revolutionat arta romana, este un argument in plus in acest sens. Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului in Forul lui Traian. Foarte probabil, au fost facute la comanda imparatului invingator, special pentru a-i impodobi forul. Toate sunt insotite de eticheta „prizonier dac”. Sunt daci cu priviri semete, dar cu o atitudine linistita, fie tineri, fie mai batrani, fie nobili, fie daci de rand. In galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se afla un astfel de bust de nobil dac, ce depaseste trei metri, cu tot cu soclu, daltuit in marmura frigiana violacee cu vinisoare. Turistii de toate neamurile se opresc impresionati si se fotografiaza langa sculptura cu numarul de inventar 1697, fara sa stie al cui chip si suflet este inchis in marmura pretioasa.

Trei capete colosale de daci, deosebit de expresive, desi cu privirile sterse de trecerea timpului, se afla in acelasi muzeu, in sala Braccio Nuovo, galerie rareori accesibila publicului. Am gasit-o inchisa, dar la o simpla privire prin sticla dusmanoasa care ne despartea, am zarit chipurile inconfundabile ale dacilor, dominand intrarea in incapere. Cum nu puteam rata o intalnire atat de tulburatoare cu istoria, am obtinut permisiunea speciala de a vizita sala a doua zi, sub supravegherea unui jandarm. Am lasat repede in urma atatea minuni tentante ale artei adapostite la Braccio Nuovo, incepand cu mozaicurile pretioase, vechi de doua mii de ani, care imi furau ecoul pasilor, si pana la colosala statuie a fluviului Nil personificat, si am alergat, printre zei decadenti, amazoane ranite si imparati romani, spre intalnirea cu cei trei daci. Pe partea dreapta a salii, la numarul 9, se afla un comatus, dac de rand in floarea varstei, cu plete bogate, usor ondulate, si barba scurta. In comparatie cu el, capetele de romani din stanga si din dreapta sa sunt de doua ori mai mici. Tot pe partea dreapta, parca urmarindu-i din ochi pe daci, se afla un bust al imparatului Traian.

Turul salii continua pe partea stanga unde, aproape de iesire si oarecum fata in fata cu cel dintai cap de dac, se afla si celelalte doua. Un tanar comatus poarta numarul de ordine 115 si inscriptia „Captivus Dacus” (Dac prizonier). Are barba foarte scurta, parul taiat pe frunte, buzele intredeschise si aceeasi atitudine mandra, dar calma. In sfarsit, la numarul 124, se afla un tarabostes (nobil), cu binecunoscuta caciula. Este mai in varsta decat ceilalti doi, barba stufoasa ii este elegant aranjata, are parul tuns scurt la spate si fruntea usor incruntata. Privirea ii este dreapta, pometii usor proeminenti, intreaga infatisare denota inteligenta si hotarare. Despre acest chip s-a spus, de multa vreme, ca ar fi al insusi marelui rege Decebal.

La usa salii, turistii protesteaza: vor si ei inauntru. Sunt singura, privilegiata, in imensitatea salii, fata in fata cu chipurile atat de vii, atat de adevarate, ale unor daci de seama. Pasii carabinierului se apropie, anuntandu-mi sfarsitul intalnirii. Ii mai privesc in ochi inca o data pe cei trei daci. In tacerea Vaticanului, aproape ca ii aud murmurand, cu buzele intredeschise, o rugaciune.

Calea Triumfului:

Dacii de pe Arcul lui Constantin

In luna februarie, la orele opt ale diminetii, Roma inca nu este inundata de turisti. Aproape de Colosseum, pe drumul pe care imparatii romani isi desfasurau procesiunile triumfale, se afla cel mai mare arc de triumf din Roma, ramas in picioare din antichitate. Este Arcul lui Constantin, ridicat de senat in cinstea acestuia dupa victoria sa de la podul Milvius, impotriva lui Maxentiu. Evenimentul se intampla la inceputul secolului al Iv-lea al erei crestine. Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc infatiseaza scene de lupta dintre daci si romani. Trecusera deja doua secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dainuiau in memoria romanilor. Se considera ca aceste basoreliefuri faceau parte, initial, dintr-un monument al lui Traian, apoi au fost refolosite la monumentul lui Constantin. Capul lui Traian din aceste scene a fost inlocuit cu cel al lui Constantin, dar dacii nu au putut fi inlocuiti. Dar, fapt si mai tulburator, pe cele opt coloane corintice cu care este ornat arcul, patru pe o parte si patru pe cealalta parte, se afla opt statui colosale de daci. Aceste statui impresionante strajuiesc arcul la o inaltime de aproape 25 de metri. Patru dintre ele reprezinta nobili daci, iar celelalte patru, oameni de rand, fara caciuli. Cu totii au o atitudine demna, au capetele usor aplecate si mainile impreunate. Au barbi falnice, pletele le flutura liber sau se scurg de sub caciuli. Mantiile, ornate cu franjuri pe margini, sunt prinse pe un umar si le ajung pana la calcaie. Pantalonii sunt stransi la glezne, in picioare au opinci.

STATUIE DACICA -MUZEUL LOUVRE-PARIS

Intoarcerea dacilor

Un bust enorm, probabil, candva, statuie intreaga, se afla la Muzeul Borghese: un tanar dac, cu ambele maini lipsa si cu fata zdrobita. Alte statui, capete si busturi de daci se gaseau odinioara in Roma, in muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar in atelierele unor sculptori, precum Canova si Tadolini sau Monteverde, iar lista nu se opreste aici. Din pacate, colectiile au fost mutate de colo-colo, au fost vandute, descompuse, reintregite, iar urma dacilor a fost pierduta adesea. Dar Roma nu este singura care ascunde astfel de comori. La Florenta se afla cateva statui minunate de daci, din porfir, alte statui se gasesc la Napoli. In afara Italiei, ii gasim in multe muzee si colectii private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, in Israel etc. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit in 1999, in Forul lui Traian, si a fost expus, de curand, pentru scurta vreme, la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti.

Dacilor din muzee le mai zambeste cate un turist grabit, iar blitz-ul vreunui aparat de fotografiat le mai aminteste poate, vag, de scanteierile sabiei curbate, in ultima lor lupta de aparare a Sarmisegetuzei. Dacii din parcuri privesc de secole trecatorii, mereu altii, tot mai grabiti, iar cate o pasare se mai odihneste pe faldul mantiei aristocratice, prinse pe umarul stang cu o fibula domneasca. Iar in depozitele prafuite, din cand in cand, un paianjen isi tese panza in cate o palma de dac… Cine sa le poarte de grija? Cine sa le redea identitatea? Cine sa le descifreze misterul si sa-i readuca, simbolic macar, acasa?

Leonard Velcescu un cercetator pasionat al istoriei

                                                                                                                      Leonard Velcescu s-a stabilit in Franta de mai multa vreme. Teza lui de doctorat in istoria artelor, sustinuta in anul 2000 la Sorbona, are ca subiect tocmai aceste reprezentari de daci. Un tanar modest cu o lucrare de mare valoare, care nu doar inventariaza busturi, capete si statui, ci patrunde in adancul unor intelesuri care nu au mai fost accesibile nimanui inaintea sa. Raspunsurile pe care ni le-a dat la cele cateva intrebari pe care i le-am adresat ne-au convins de importanta cu totul exceptionala, nebanuita, a acestui subiect. Fie ca eforturile sale sa-i fie rasplatite, macar cu bucuria si mandria pe care le vor simti cei care, datorita lui, vor afla, poate pentru prima data, despre acesti daci vitregiti de soarta si despre insemnatatea lor imensa in istorie.

„Statuile au fost sculptate dupa modele reale.

Multi prizonieri daci au fost adusi la Roma”

– Lucrarile de specialitate ne indicau un numar mic de statui de daci. Dumneavoastra ati gasit peste o suta. Cum ati dat de urma lor si de unde provin?

– Am inceput cu ani in urma aceasta cercetare a imaginilor de daci in sculptura, cautand prin salile muzeelor si prin rezervele lor. Multe lucruri importante stau prin rezerve, uitate si abandonate. De altele am aflat datorita mentiunilor mai vechi, din literatura de specialitate. Aceste sculpturi de daci, pastrate acum in muzee si colectii particulare, au fost gasite in mare parte in Forul lui Traian si au fost facute de artistii antici romani (oficiali, de la „curte”) in perioada lui Traian. Exista insa si statui de daci facute intr-o perioada mai tarzie, posterioara lui Traian (de exemplu, in timpul lui Hadrian), care au cu totul alta origine si o alta istorie. Este foarte important de retinut ca, din punct de vedere iconografic, in timpul lui Traian, arta romana se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabila. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipa, adica toate la fel, cum se reprezentau de pilda divinitatile, ci au fost sculptate dupa modele reale (prizonierii daci au fost dusi in numar mare la Roma), intr-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioada. Detaliile sunt minutios realizate si naturaliste, reprezentand fizionomia detaliata a fiecarui personaj: atitudine demna, privire agera, de neinvins, calma la exterior, relativ agitata la interior, gata sa treaca la actiune, la momentul potrivit. Cand ma refer la sculpturile de daci redate in teza mea, vorbesc, bineinteles, de statui, statui acefale (fara cap), busturi, capete, multe fragmente (brate, maini, picioare, incaltaminte – opinci de tipul celor ce se poarta astazi in Mehedinti – Izverna etc.). Mai am in studiu o serie de imagini de „barbari” (daci) care nu sunt inca incluse in catalogul cartii, inca nu le-am studiat complet: unele sunt antice, altele au fost facute intr-o perioada mai recenta, intr-un stil de amator, provincial, rustic etc.

-Toate statuile provin din Forul lui Traian? Care era rostul lor? Unde erau asezate in antichitate?

– Aceste statui de daci au fost facute de romani in perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian facute de italieni si, ceva mai recent, de americani, cred ca au fost la origine in jur de o suta de statui de daci. In curtea principala a forului, aceste statui se aflau la inaltime, deasupra porticurilor (galeriilor) care inconjurau piata principala a acestui for, cam in dreptul fiecarei coloane care sustinea porticul. Acestor statui din marmura trebuie sa li se adauge si statuile din porfir rosu-visiniu care au facut parte din faimosul portic din porfir al forului. Nu se poate sti exact cate statui de daci au facut parte din acest portic, mentionat de mai multe ori in antichitate. De altfel, asa s-a aflat de existenta lui, din scrieri, caci deocamdata arheologii nu au gasit nimic si nu au reusit sa-l localizeze in complexul forului. De ce nu s-a mai gasit nici o urma? Pentru ca toate complexurile monumentale din Roma au fost „jefuite”, materialele au fost descompletate, luate si reutilizate la constructii, mai ales in timpul Renasterii. Si cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmuri colorate de toate tipurile si nuantele, asa se poate explica de ce acest portic a disparut complet: era construit din porfir rosu, material de constructie deosebit de cautat in Renastere si Baroc. Si acest portic din porfir se pare ca a existat cu adevarat, caci au fost gasite 5 statui de daci din porfir rosu-visiniu. Doua se afla la Luvru, trei la Florenta, iar cateva fragmente in rezervele Forului lui Traian.

STATUI DACI-IN GRADINA BORGHESE -ROMA

„Dacii au mainile impreunate,

nu legate, asa cum procedau romanii

cu prizonierii barbari”

– Se considera ca toate aceste reprezentari sunt ale unor daci prizonieri. Exista si statui de daci liberi, in alte posturi decat cea de prizonier?

– Toata literatura de specialitate –

considera ca este vorba de daci “prizonieri”, dar eu nu sunt de acord cu aceasta interpretare. Este mult de spus, dar incerc sa rezum in cateva cuvinte. Daca observam cu atentie aceste statui, se poate remarca faptul ca personajele sunt intr-o pozitie demna, normala, linistita, de repaus, si nicidecum intr-o pozitie agitata, furioasa, umilitoare. Aceasta pozitie cu mainile impreunate (nu legate!) se poate vedea si azi la taranii nostri. Cand ceream voie sa fotografiez in Romania, la sate, tarani in costumul popular, mi se raspundea „asteptati, va rog”, isi dregeau putin hainele de pe ei, le scuturau putin cu mana si – aici devine interesant – impreunau mainile in fata, la nivelul pantecului, deci luau exact aceeasi pozitie pe care o au statuile de daci. Un alt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un „barbar”, il legau cu mainile la spate, pentru a-i reduce mobilitatea mainilor, cu catuse (foarte asemanatoare cu cele din zilele noastre), cu lanturi. Insa in cazul dacilor, nici vorba de asa ceva. Prin urmare, pot sa spun ca nu am intalnit la nici una din sculpturile de daci din Forul lui Traian aceasta imagine (reala) de prizonier, descrisa mai sus.

– Daca nu este vorba de niste prizonieri de razboi, care era totusi rostul lor intr-un for care celebra tocmai infrangerea dacilor?

– Este foarte mult de discutat in jurul acestui subiect, care are numeroase ramificatii si paranteze. Pot sa va spun ca aceste sculpturi ocupau un loc foarte important din punct de vedere iconografic, fiind ca o imagine a „barbarilor” in inima lumii romane, adica la Roma. De ce romanii (mai precis Traian) au decis sa-i reprezinte pe daci, popor considerat „barbar”, in centrul de elita al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalitatile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie sa uitam ca acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe imparatul Traian. Dar, in urma constatarilor arheologice, putem adauga ca, in acelasi timp, acest loc de o mare importanta pentru romani a fost dedicat in mare parte si glorificarii dacilor. Invinsii au fost glorificati si omagiati de invingatori. Acest lucru consider ca este de o mare importanta si poate fi considerat total iesit din comun. Adica, romanii au adus, au implantat, de buna voie, imaginea dacilor, un popor invins, imaginea lumii „barbare”, in locul cel mai de pret al lor, Forul.

– Exista, intre aceste chipuri, vreunul despre care sa se poata spune cu destula certitudine ca este al regelui Decebal?

– Sa nu uitam, domeniul artei nu este o stiinta exacta, aici putem vorbi de ipoteze plauzibile, de idei mai mult sau mai putin sustinute, dovedite, analizate etc. Da, este foarte posibil sa existe si un portet al lui Decebal. Am intalnit printre aceste sculpturi de daci mai multe (trei), care se aseamana foarte mult intre ele si care par a reprezenta acelasi personaj. In mod logic, ne punem intrebarea urmatoare: de ce oare romanii si-au dat silinta de a reprezenta acelasi chip de dac de mai multe ori ? Este foarte posibil ca acest dac sa fie un anume dac, o personalitate, regele dacilor, insusi Decebal. Iar aceste ipoteze devin si mai sustinute, daca comparam aceste capete (unul de la Vatican si doua de la Florenta – Gradina Boboli si Muzeul Domului) cu imaginile lui Decebal de pe Columna lui Traian:

avem marea surpriza de a constata ca asemanarile sunt foarte mari. Un al patrulea cap de dac, pastrat in Rusia, la Ermitaj, prezinta mari asemanari cu celelalte trei. Dar ceea ce m-a intrigat putin – si din acest motiv am ezitat sa-l tratez laolalta cu celelalte trei – este faptul ca personajul, desi seamana mult cu celelalte, pare sa fie mai in varsta. Este posibil sa faca parte din familia lui Decebal? De ce nu? Textele antice chiar pomenesc de un frate al lui Decebal, pe nume Diegis. E drept, nu este decat o ipoteza. Mai mentionez ca in Forul lui Traian si in alte muzee (la New York, de exemplu) am gasit si copii „barbari”. Am discutat cu conservatorii de la Forul lui Traian si de la Vatican, si acestia au fost de acord ca aceste reprezentari de copii, gasite in Forul lui Traian, sunt copii „barbari” (si nicidecum copii de romani), iar imbracamintea ce se identifica pe aceste fragmente si tipurile figurilor lor pledeaza pentru iconografia dacica. Deci, copii daci.

-Au auzit istoricii nostri de Leonard Velcescu si despre nepretuita sa lucrare? Au auzit ei de aceste minunate statui, martore ale identitatii noastre? A incercat Ministerul Culturii sa le inventarieze, sa imprumute macar o parte din ele si sa organizeze o expozitie in Romania? Sau cel putin sa finanteze efectuarea unor duplicate, pentru a-i aduce acasa pe acesti daci ramasi pe meleaguri straine, de doua mii de ani? Sau a incercat sa fotografieze toate aceste reprezentari risipite in intreaga lume si sa alcatuiasca un album?

Aceste chipuri de daci ne privesc, peste mari si tari si peste secole departare. Ei nu sunt prizonieri: nu exista nici macar o singura statuie de dac cu mainile in lanturi. Ochii lor ascund o enigma, expresia lor este aceea a unor intelepti. De ce au vrut romanii sa ii aiba, in mijlocul Romei si in mijlocul imperiului lor, pe acesti enigmatici initiati, cu privirea lor senina, dar de nedescifrat?De ce i-au adus in for si le-au inchinat o grandioasa columna, celebrandu-le moartea si sacrificiul? Nu Traian si neamul sau de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotriva! Lor trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca i-au facut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem cei ce vrem sa-i dam afara pe daci din tara lor, prin nepasarea noastra. Noi suntem cei care continuam sa le risipim cetatile, fara sa le vedem sufletul in fiecare piatra, cum adevarat jelesc versurile poetului: „De teama sa nu inviem,/ Ne-au risipit cetatile, ne-au ucis altarele,/ Toate frumusetile, ca-ntr-un blestem,/ Ni le-au schilodit. Si-am ramas doar cu soarele./ Din el ne-am croit poteci in padure, in munte,/ Langa vetre marunte./ Daca te uiti bine, inapoi/ In pietre, nemuritori, suntem noi, numai noi”.

Mai rea decat moartea:uitarea
Galeria Braccio Nuovo-Paris, dominata de daci

                                                                         ARTICOL DE AURORA PETAN