Codul lui Culianu
Cum sa nu fii mahnit cand constati ca in viata literara romaneasca a aparut o capodopera si nimeni nu se grabeste sa consemneze evenimentul! Mai mult decat atat: ai dreptul sa fii chiar revoltat fata de discernamantul cu intarzietor al criticii noastre literare cand realizezi ca aceasta capodopera este si una dintre putinele naratiuni cu autor roman care ar putea face mare succes pe piata internationala.
"Ioan Petru Culianu a scris romanul 'The Emerald Game' in limba engleza, in vara-toamna 1987, cu colaborarea lui H.S. Wiesner. Traducerea romaneasca s-a facut dupa originalul inedit (printout, 441 de pagini) aflat in arhiva familiei" - este nota editorilor care au publicat aceasta traducere, in 2005, la Polirom.
Avem de la bun inceput o enigma de rezolvat: oare de ce nu s-au ingrijit autorii acestui manuscris sa-l faca publicat din 1987 pana in 1991, anul in care Culianu a fost asasinat?
Aproximez un raspuns care are de a face cu subiectul romanului: pentru ca - zic eu -, fiind vorba in poveste despre epoca framantarilor de tip apocaliptic de dinainte de anul 1500, la Florenta, autorii au mizat pe un scenariu de panica populara inainte de anul 2000 si au asteptat semnele acestui val pentru a scoate pe piata acest roman in conditii mai prielnice succesului.
Ce este, de fapt, "Jocul de smarald"?
"Am scris un roman istorico-detectivistic cu o intriga, cred, in mod special captivanta, avand in vedere ca se bazeaza pe un sir de crime constituite intr-o secventa astrologica, toate legate de tabloul lui Sandro Botticelli, 'Primavara'" - nota Culianu chiar in 1987.
La data acelui an, era deja faimos thriller-ul teologico-politic scris de Umberto Eco sub titlul "In numerele trandafirului".
Nici o legatura intre "The Emerald Game" si "In nome dela rosa".
Curios, "Jocul de smarald" pare a fi inspirat de "Codul lui da Vinci", numai ca in 1987 Dan Brown, autorul acestui best-seller mai global ca insasi globalizarea, nici nu se gandea ca va scrie vreodata ceva despre niste crime care au legatura cu "Cina cea de taina".
In "Jocul de smarald", tabloul lui Boticelli numit "Primavara" este imaginat ca fiind o enigma cu cheie astrologica, dat fiind ca ar fi fost pictat in orele astrale ale unei conjunctii planetare majore, care a avut loc in 1484, iar acest fapt al coincidentei dintre anume influente astrale extrem de importante si executarea tabloului ar ascunde o enigma si mai mare, care fie ar tine de valoarea de talisman a tabloului, fie ar tine de puterea sa magica de tip initiatic, fie ar conduce la o interpretare potrivit careia tabloul ar fi profund malefic prin influentele sale oculte.
In fine, toate aceste necunoscute sunt considerate drept motivatie a seriei de crime ce joaca rolul central in naratiunea imaginata de Culianu si Wiesner (logodnica sa).
Numai ca valoarea unicat a romanului "Jocul de smarald" nu sta pe schema sa detectivistico-astrologica, ci pe cheile sale potrivite dupa istoria reala a mintii cotidiene a elitei florentine la anul 1494 (cand are loc actiunea romanului). Avem de-a face cu prima reconstituire in cheie literara a unui univers mental studiat de multi savanti, inclusiv de Culianu, dar care niciodata pana la "Jocul de smarald" nu a fost transpus intr-o naratiune de tip cognitiv.
Roman cognitiv (de arheologie a cunoasterii) este "Jocul de smarald" in primul rand pentru ca pune fata in fata universul mental contemporan, de tip rational, cu un alt fel de rationalitate, aceea care era curenta in vremea Academiei platoniciene de la Florenta, una centrata pe teologia crestina, dar si pe ratiunile de tip astrologic, magic, alchimic, intr-un conflict deschis, despre care naratiunea lui Culianu da seama in chip magistral.
Avem, asadar, un roman - primul dupa cunostiinta mea - care ne prilejuieste o extrem de subtila introducere, plina de personificari, in ceea ce acum putem considera a fi istoria epica a ratiunii.
De altfel, in cartile sale de savant, cele dinspre 1990, Culianu fusese cel dintai care a descifrat ca istoria este o poveste despre felul cum se schimba rationalitatea universului mental al subiectului cognitiv.
Daca acest fapt - fie si ipotetic - i se pare criticii noastre literare de ignorat, s-ar prea putea ca vina sa o poarte chiar docta noastra ignoranta multicultural dezvoltata.
Ioan BUDUCA
Maestre Buduca, lasa-l pe Brown deoparte din seria de creatori punctata de nume ca Eco sau Culianu! Sigur ca stiti de ce...
Cum sa nu fii mahnit cand constati ca in viata literara romaneasca a aparut o capodopera si nimeni nu se grabeste sa consemneze evenimentul! Mai mult decat atat: ai dreptul sa fii chiar revoltat fata de discernamantul cu intarzietor al criticii noastre literare cand realizezi ca aceasta capodopera este si una dintre putinele naratiuni cu autor roman care ar putea face mare succes pe piata internationala.
"Ioan Petru Culianu a scris romanul 'The Emerald Game' in limba engleza, in vara-toamna 1987, cu colaborarea lui H.S. Wiesner. Traducerea romaneasca s-a facut dupa originalul inedit (printout, 441 de pagini) aflat in arhiva familiei" - este nota editorilor care au publicat aceasta traducere, in 2005, la Polirom.
Avem de la bun inceput o enigma de rezolvat: oare de ce nu s-au ingrijit autorii acestui manuscris sa-l faca publicat din 1987 pana in 1991, anul in care Culianu a fost asasinat?
Aproximez un raspuns care are de a face cu subiectul romanului: pentru ca - zic eu -, fiind vorba in poveste despre epoca framantarilor de tip apocaliptic de dinainte de anul 1500, la Florenta, autorii au mizat pe un scenariu de panica populara inainte de anul 2000 si au asteptat semnele acestui val pentru a scoate pe piata acest roman in conditii mai prielnice succesului.
Ce este, de fapt, "Jocul de smarald"?
"Am scris un roman istorico-detectivistic cu o intriga, cred, in mod special captivanta, avand in vedere ca se bazeaza pe un sir de crime constituite intr-o secventa astrologica, toate legate de tabloul lui Sandro Botticelli, 'Primavara'" - nota Culianu chiar in 1987.
La data acelui an, era deja faimos thriller-ul teologico-politic scris de Umberto Eco sub titlul "In numerele trandafirului".
Nici o legatura intre "The Emerald Game" si "In nome dela rosa".
Curios, "Jocul de smarald" pare a fi inspirat de "Codul lui da Vinci", numai ca in 1987 Dan Brown, autorul acestui best-seller mai global ca insasi globalizarea, nici nu se gandea ca va scrie vreodata ceva despre niste crime care au legatura cu "Cina cea de taina".
In "Jocul de smarald", tabloul lui Boticelli numit "Primavara" este imaginat ca fiind o enigma cu cheie astrologica, dat fiind ca ar fi fost pictat in orele astrale ale unei conjunctii planetare majore, care a avut loc in 1484, iar acest fapt al coincidentei dintre anume influente astrale extrem de importante si executarea tabloului ar ascunde o enigma si mai mare, care fie ar tine de valoarea de talisman a tabloului, fie ar tine de puterea sa magica de tip initiatic, fie ar conduce la o interpretare potrivit careia tabloul ar fi profund malefic prin influentele sale oculte.
In fine, toate aceste necunoscute sunt considerate drept motivatie a seriei de crime ce joaca rolul central in naratiunea imaginata de Culianu si Wiesner (logodnica sa).
Numai ca valoarea unicat a romanului "Jocul de smarald" nu sta pe schema sa detectivistico-astrologica, ci pe cheile sale potrivite dupa istoria reala a mintii cotidiene a elitei florentine la anul 1494 (cand are loc actiunea romanului). Avem de-a face cu prima reconstituire in cheie literara a unui univers mental studiat de multi savanti, inclusiv de Culianu, dar care niciodata pana la "Jocul de smarald" nu a fost transpus intr-o naratiune de tip cognitiv.
Roman cognitiv (de arheologie a cunoasterii) este "Jocul de smarald" in primul rand pentru ca pune fata in fata universul mental contemporan, de tip rational, cu un alt fel de rationalitate, aceea care era curenta in vremea Academiei platoniciene de la Florenta, una centrata pe teologia crestina, dar si pe ratiunile de tip astrologic, magic, alchimic, intr-un conflict deschis, despre care naratiunea lui Culianu da seama in chip magistral.
Avem, asadar, un roman - primul dupa cunostiinta mea - care ne prilejuieste o extrem de subtila introducere, plina de personificari, in ceea ce acum putem considera a fi istoria epica a ratiunii.
De altfel, in cartile sale de savant, cele dinspre 1990, Culianu fusese cel dintai care a descifrat ca istoria este o poveste despre felul cum se schimba rationalitatea universului mental al subiectului cognitiv.
Daca acest fapt - fie si ipotetic - i se pare criticii noastre literare de ignorat, s-ar prea putea ca vina sa o poarte chiar docta noastra ignoranta multicultural dezvoltata.
Ioan BUDUCA
Maestre Buduca, lasa-l pe Brown deoparte din seria de creatori punctata de nume ca Eco sau Culianu! Sigur ca stiti de ce...
2 comentarii:
E vremea leprelor, cine mai stie de valori?
Daca ati nutrit cumva speranta ca isi mai aduc prea multi aminte de Ioan Petru Culianu regret ca va voi produce o dezamagire crunta. Domnule Buduca, treziti-va din reverie! Traim vremea Becalilor si Ghiarelor si a altora ca ei, chiar daca parte dintre acestia imbraca "salopete culturale" ca sa-si arate nuditatea cerebrala pe la cate un zaiafet cu pretentii erotico literare. Atat despre Culianu, cat si despre Cioran, Ionesco, Eliade samd spun, asa cum am spus si despre Corneliu Coposu si Ion Ratiu la caderea in subsolul politicii a PNTCD, bine ca au murit, ca sa nu vada cine se plimba astazi pe bulevardele notorietatii! Ar fi murit de rusine!
"In numele trandafirului?!?!"
Cred ca d-l Buduca face o confuzie grosolana intre "In" si "Il". Titlul romanului lui Eco este "Il nome dela rosa" si a fost tradus (corect) in romaneste cu "Numele trandafirului", si nicidecum "In nome dela rosa", care in traducere ar suna, intr-adevar, "In numele trandafirului"...
Si mai vorbiti de cultura...
Trimiteți un comentariu