Federico Garcia Lorca, Poeme

Balada cu lacune

Pe o scurtătură
Don Pedro venea.
Ay, cum mai plângea
cavaleru-n șa.
Călare pe-un cal
ager, fără frâu,
venea-n căutare
de sărut și pâine.
Geamurile toate
vântu-au întrebat
de al cavalerului
plâns întunecat.





Unde se-nabusa visul

Din sfere se nasc 
lilieci. 
Și tăurașu-i privește 
îngrijorat.
Când va fi crepusculul 
tuturor ceasurilor?
Când aceste luni albe 
se cor prăbuși în munții?




Ursitoarea

Ia inelul de nuntă 
ce bunicii tăi îl purtară.
O sută de mâini sub pământ 
îi duc dorul.




Vis

Lângă izvorul rece se odihnește inima mea.
(Umple-o cu pânza ta, 
păianjen al uitării)
Apa izorului cântecul lui îi șoptea.
(Umple-o cu pânza ta, 
păianjen al uitării)
Iubirile își povestea, trează, inima mea, 
(Păianjen al tăcerii, 
țesei taina ta.)
Apa izorului întunecată o asculta.
(Păianjen al tăcerii, 
țesei taina ta.)
În izvorul rece se răstoarnă inima mea.
(Mâini albe, depărtate, 
opriți acele ape,) 
De bucurie cântând apa o duce cu ea.
(Mâini albe, depărtate, 
nimic nu rămâne în ape!) 




Tremur

În memorie-aș păstra 
c-o amintire de-argint,
piatra de rouă.

În câmpia fără munte 
o lagună limpede, 
potolit izvor.



Tacerea

Ascultă, fiul meu, tăcerea.
E o tăcere unduită, 
o tăcere 
unde alunecă văi și ecouri 
și care-nclină frunțile 
către țărână.




Taiara trei copaci

Erau trei.
(Ziua veni cu topoarele ei)
Doi erau.
(Aripi de-argint atârnau)
Era unul.
Nici unul era.
(Apa rămase goală și ea.)




Zori

Dar, ca și iubirea,
săgetătorii
sunt orbi.

Peste noaptea verde
săgețile
lasă urme de crin
aprins.

Sternul lunii
despică nori violeți
și tolbele
se umplu de rouă.

Ay, dar ca și iubirea,
săgetătorii
sunt orbi!




Crist

Crist 
o oglindă avea 
în fiecare mână. 
Propriul spectru 
și-l multiplica.
În privirile 
negre 
inima își proiecta.
Cred!




Prizoniera

Printre crengile 
nehotărâte 
trecea o fecioară; 
era viața.
Printre crengile 
nehotărâte. 
C-o oglinjoară 
reflecta ziua, – 
o sclipire 
a frunții ei limpezi.
Printre crengile 
nehotărâte. 
Peste întunecimi 
mergea pierdută 
rouă plângând, 
prizonieră a timpului.
Printre crengile 
nehotărâte.





Pictor: Alberto Pancorbo

Selectie: SD