Karl Bogartte: Corpuri transparente

J.K Bogartte, nascut in 8 septembrie 1944, descendent al unei familii mixte, irlandeza- olandeza este atat artist si poet cat si educat in antropologie, fotografie, diferite traditii ezoterice. A fost un participant activ la suprarealismul international in cea mai mare parte din viata sa.  A fost co-fondator al “Frumoasei Editii Inutile”. In prezent locuieste in Santa Fe in New Mexico.

Va prezint cateva reflexii ale artistului privind tablourile sale din cartea “Corpuri transparente” care este si numele ciclului expozitional.

S-ar putea lăfăi în arcuiri, lingând prețioasele curbe, ochi ficși de lepidoptere, șoptind excentricități, un suspin foarte silențios. Umpli spațiile goale, arcuiri inflorite. Rodul putred al torțelor. O conspirație de nopți înstelate lăsate nesupravegheate ... Inexplicabil ...

Intunericul este un cântec de trib. O stare de agitație. Germinare inimaginabilă.

Memoria este acest ceas ce ticăie în întuneric, inundând camera cu perle, aprinzînd focuri într-un mod care permite un sentiment de patos, cu lungi, dureros de moi plicuri adresate "felului în care se mișcă ea". O floare otrăvitoare strivitâ în picioare. Un gest melancolic, între umbre.

Viitorul aparține asasinului și miresei într-o trecere abia simțită spre o traducere literală. Portretul ei este o fereastră smulsă din întuneric și ștearsă cu sânge. Ea este limba tăioasă a cuțitului care despică tăcerea cu mișcări abia detectabile, alunecând în disperare. Soluții îngemănate de păsări de pradă. Bifurcat. Negocierile necorespunzătoare pot fi fatale fără un scut impenetrabil. Lumina zilei nu mai este logică.

Întotdeauna mișcarea ta implică o falsificare a înșelăciunii, pentru a spori lumina, trecând spre conspirația potrivită. Un dispozitiv maternal ascuns printre fracturi, decizii sinaptice, "modul în care arătătorul ei abia insinuează o nenorocire decisivă" și "Oh, dar ea n-a fost pe-aici de mai mulți ani ..." Vărsare de aur în fisuri inevitabile.

Distanța dintre tine și copia ta este depășită doar de urmele de gheare pe ușa ultimei tale identități, spre teancul de impresii durabile, remarci ambigue, coduri încorporate, suspine apăsate, zornăitul cornilor de seară și gardienii, drogați și visători . Nu ai cale de întoarcere. Nu există nici o tăcere mai bogată. Nu există destule înțelesuri ... Umbrele pătrund printre cuvinte. "Dar, vei reveni ... configurat temeinic, descifrat, cu alte cuvinte, o foame mai adâncă, corpul tau transparent ca lumina ..."

Harul este arta de a atrage câini răpitori într-o stare de primăvară.

Cuvântul țâșnește deliberat,  cu totul necuviincios, călăuzește zborul scalar razant cu  fraza: "Nu e nimic de întrebat, doar fuioare de lumină în cușcă", iar viața în grădină este râncedă cu tremur permanent, o grădină este o frenezie pe cealaltă parte a străzii, o altă lume în sine nevisată.

Nimeni nu rătăcește prin împrejurimi fără ocolișuri sau fără divagații selenare, tânjind să-și reverse parfumul ca o voce peste un lac, care să-i permită o nevăzută trecere. Frecarea femelelor îngrămădite produce un sunet cum nu-I altul, care provoacă întotdeauna o schimbare bruscă a vremii, ca și cum ar fi o schimbare grăbită a hainelor, pe întuneric, în mijlocul unui vis repetabil.

Să scrii pe intuneric înseamnă să înghiți lumina, un snop de fusuri alexandrine în luptă aprigă cu un lynx cu iuți mângâieri, imagine pătată. Fatal la atingere, fremătătoare reticule. Asemeni unui foc de paie, împroșcând semințe, care înțeapă și irită, încălzind rădăcinile, o frecare de fațadă. O patologie de inițieri în clarviziune, pete strălucitoare. Ascultare în ploaie.

Însuflețirea singurătății amenințătoarelor, coifuri ale unui teatru flămând de noapte. O pandemie iluzorie de întuneric, șchiopătat, secreții, târându-se de-a lungul marginilor, această ridicolă lumină a corpului șterge orice alte resturi ce-I rezistă. Alunecând într-un nerostit "touché". Cacealmaua mortului. O secvență de evenimente care n-a fost comandată de nebunia rațiunii …

Soarele interior, pe cealaltă față a lunii, scuipand perlele zorilor ... "ba nu, înghițindu-le ...". Sărutul leprosului, un stup de planete luminoase sub rochia ta. Picioarele cerbului, foc alunecând peste apă, întrerupt de vorbire, aruncând cuvinte, conspirând la contaminare, deversând o ceață deasă. Rezistența este o luminozitate batjocoritoare, o pândă deșartă...

Țesând alese protecții pentru aproprirea iminentă a unor numere agresive, umbroase și seducătoare. A repeta "umbră" și "reflecție" ori de câte ori este necesar pentru a evita o strălucire excesivă. Variația este fereastra opusă, deschidere amăgitoare, aruncând magneți pentru a destabiliza sosirea fantomelor. În cazul în care acestea sunt vizibile numai în întuneric …

Consolarea vânătorului, senzația ca pădurea îți ia ochii,  focul care ucide, virtuți  cu grad mai mare de greutate ...

Fragmente de preziceri, rezonabil încifrate, perturbă limitele într-o dilemă de mângâieri care întăresc constelațiile interioare, fragmente de tăcere pentru a deștepta sirenele, o formă de fantomă care cuprinde corpul, intactă și năucitoare. Franjuri zdrențuite ale unui corp fantomatic, necesitatea unei specii codificate care formeaza sistemul nervos al tuturor celor care înoată și apoi se scufundă, scuturarea clopotului, acolo unde ... "identitățile gravitează în arhive".

Ce este luminos în prezența ta, și totuși vag, este atitudinea de transparență, în starea sa activă, care este un refuz furios - nu doar pentru a mistifica, ci pentru a înlătura toate îndoielile. Sensul goliciunii încălcată cu plăcere, și desfigurată cu pasiune pentru a face schimb de locuri, atunci când intervine peisajul. Pentru a vizualiza focul, provoacă-l, și totuși el rămâne nebulos și lipsit  de șansă, de posibilitatea de alegere, tăciune prin cenușă ... Virusul unei ferestre.

Ele scormonesc în grădină și modeleaza spirite, luptând cu însemne învelite în mâlul mustos al contopirii, și roiesc în colțurile întunecate. Surori și fiice ... Răsuflare sacadată, stropi, fulgerări subliminale ale unui omor recent, sânge sorbit de pe buze.

Umbra ta aruncată peste vârfuri de identitate greșită, extragînd o conștientizare înecată de disproporții regești.  Pelvisul lunar rupând tăcerea în sângerarea unei șarade nocturne. Hypnos este un vibrator. O picătura de prezență conflictuală.

Spectacol al schimbării, în urma mângâierii. Mișcarea corpului urmându-și mâinile, imobilizarea umbrei, mușcând din abundența ei, un Babel, bolborosiri în arabă. Pregătirea sechestrului, depunerea icrelor împotriva curentului. La Mandrágora ...

Distanța dintre prezență și plăcere este viteza luminii, efigia rotitoare redusă la intriga unghiurilor dezolante. Pe un piedestal hrănit cu încântare feminină, vasele sparte prevestesc șoapte devastatoare. Cinematograful se deschide pe o stradă de suspiciune, unde gesturile schiță senzația de acute cristaline, semnul tău, pașaport pentru pădure, unde mumii sunt împachetate și numerotate de la 1 la 21 și apoi sunt aurite. Ațâți provocarea în splendoarea ei luminoasă și josnică.

"E un savant prost învelit în propriile aripi. Lampa este o perdea de finaluri surpriză, decesul unei ghicitoare și urletul întâmplării. Sângele tău este gustul unui număr câștigător și un sentiment de mercenar pe viață, fără obiective dificile. Eu sunt baricada ta prețioasă și singurul tău îndemn. Sunt instinctul tău, dinții se afundă în tot ceea ce strălucește în căldura ta grea…”

                                                                 Selectie: SD