Captivul I
Spargeţi zidul închisorii!
Luminoase zări mă cheamă.
Daţi-mi fata cu ochi negri,
Calul meu cu neagră coamă.
Să sărut frumoasa fată
Şi pe cal sărind deodată
Să m-avânt săltând în scări
Către limpezile zări!
Dar cine-ar putea să sfarme
Gratii, ziduri şi zăvor?
Fata cu ochi negri doarme
În bogatu-i foişor.
Calul fără frâu aleargă
Liber pe câmpia largă,
Zburdă-n voie şi-şi ia vânt
Fluturându-şi coada-n vânt.
Singur fără alinare,
Zidurile greu m-apasă;
Într-un colţ o lumânare
Abia arde, fumegoasă;
Şi-n tăcerea neagră, rece,
Pe la uşă-afară trece
Cu pas ritmic şi sonor
Paznicul nepăsător.
Cand trece vantisorul
Când trece vântişorul prin auritul grâu,
Şi-şi leagănă verdeaţa pădurea răcoroasă,
Din umbra dulce-a frunzei sub cerul albăstriu
Voios îmi râde pruna cea dulce şi gustoasă.
Ori când de sub o tufă, în dulcea primăvară,
În ceasul dimineţii, în rumeneala serii
Prietenos priveşte frumoasa lăcrimioară,
Argintul viu scăldându-şi în roua primăverii.
Când pârăiaşul rece, scurgându-se prin vale,
Şoptind, mă acufundă în visuri şi uitare,
Poveşti îmi povesteşte de pacea ţării sale
De unde el porneşte, cântând fără-ncetare.
Atunci mai încetează a mea neliniştire,
Speriată grija zboară din bietul piept al meu,
Atunci pricep că este în lume fericire,
Iar sus în cer albastru îl văd pe Dumnezeu.
Poveste Orientala - Demonul III
Peste Caucaz, cu norii-alături,
Cel izgonit din rai plutea ;
Sub el Kazbekul în omături
Ca diamantul scânteia;
Şi-adânc, cu povârnişuri sterpe,
Ca unduirile de şerpe,
Cotea Darialul luminos,
Iar Tereku, ca leu-n salturi,
Zburlindu-şi coama viforos,
Urla, şi păsări din înalturi,
Şi fiara-n munţi cu răget crud,
Al apei vuiet îl aud ;
Şi nouri auriţi, în zare,
Plutind alene dinspre sud,
Îl însoţesc spre nord, spre mare ;
Iar stâncile, ce-n grea grămadă
În mreji de taine pirotesc,
Îşi pleacă frunţile să vadă
Cum valuri repezi licăresc ;
Înalte turnuri de castele,
Din stânci privesc cumplit şi treaz -
Sunt uriaşe santinele,
La poarta mândrului Caucaz !
Sălbatică şi minunată
Era divina lume, toată ;
Dar mândrul duh, cu mut dispreţ
Privi ce Domnul său crease,
Şi-nalta fruntea sa rămase
Încremenită sub îngheţ.
Furtuna
În fum de nori furtuna urlă
Pe noaptea apelor adânci,
Se-nalţă marea ca o turlă
Şi se prăvale peste stânci;
Lung fulger - şarpe de jăratic -
Le-ncinge fruntea de granit,
Se luptă val cu val sălbatic
Şi singur eu stau neclintit.
Stau neclintit... ce poate oare
Înfricoşa pe cel ce-a fost
Prădat de viaţa-nşelătoare
Şi s-a jertfit fără de rost?
Pe cel ce-a îndurat ocara -
Năpârcă-n jurul frunţii lui,
Încolăcindu-se ca para
De foc pe stâncile silhui?
Detună! Fulgeră! Te-ntrece,
Furtună! Sparge-te, senin!
Eu stau netulburat şi rece
Şi zbuciumul îmi e străin
Meditatie
Ce trist privesc tabloul acestei generaţii
Cu viitorul sumbru sau gol la infinit,
Plecată sub povara atâtor generaţii -
Vlăstar prea crud, în lene-mbătrânit.
Am moştenit din leagăn averea părintească:
Înţelepciune stearpă în sipet greu de vini,
Un drum de viaţă neted, făcut să ostenească,
Aşa cum râzi în silă printre meseni străini.
Ce bine-i şi ce-i rău - puţin ne pasă!
Abia în zorii luptei trândavi vom lâncezi,
Fugind, de vin primejdii, cu spaima ruşinoasă,
Şi smirna stăm în faţa măririlor de-o zi...
La fel un fruct prematur se-ntristează:
E găunos şi searbăd când vesel se desfac
Corolele pe ramuri - şi-n soarele de-amiază,
Îngălbenit, el singur cădea-va din copac.
Ştiinţă făr` de roade, secătuită minte!
Simţirile alese le tăinuim gelos,
Ocol dăm pasiunii, cu teama să ne minte -
Omida îndoielii-adânc ne-a ros...
Atins-am numai buza pocalului vieţii
Dar vlaga sănătoasă, puternicul tumult,
Curând se irosiră şi seva tinereţii
Sleită e în inimă demult!
Visarea născătoare de poezie, artă,
N-o mai alintă mintea în dulcele avânt -
Ce-i încă năzuinţă, ascunsă-i şi deşartă,
În pieptul nostru putred închisă ca-n mormânt
Iubirea e-o-ntâmplare şi-ntâmplătoare ura,
Altar nu li se-nalţă şi jertfe nu primesc;
O stranie răceală pecetluieşte gura
Şi-n sânge patimi oarbe clocotesc!
Chiar până şi străbunul desfrâu, cu vâlvă mare,
Păstrând decenţa vârstei în pueril elan.
Acum e o corvoadă şi plini de nepăsare
Ne-apropiem de groapă cu fiecare an...
Batjocorind trecutul, bicisnici vom străbate
Prin veac fără o faptă, un gând nemuritor,
Căci geniul ce deschide cărări necercetate
Nu şi-a mai spus cuvântul cerut de viitor.
Iar mâine cetăţeanul ne va rosti amara
Şi dreapta condamnare în aspru vers de foc;
Cum fiul zvârle-n faţă dispreţul şi ocara
Părintelui ce-o viaţă s-a ruinat la joc.
Profetul
Profetul
De când eternul creator
Mi-a dat puterea de-a şti toate,
Citesc în ochii tuturor
Doar patimă şi răutate.
Am propovăduit iubire
Şi adevăr am căutat,
Dar cei din preajmă-mi, răi la fire,
Cu pietre-n mine-au aruncat.
Scârbit, cenuşă-n cap mi-am pus,
Fugind de oameni în pustie.
Ca păsărilor, Cel-de-sus
De grijă-mi poartă-acum şi mie.
Urmând eterne-orânduiri
M-ascultă orice vietate
Şi stelele cu vii sclipiri
La vorba mea stau smirna toate.
Prin zarva târgurilor când
Păşesc în grabă câteodată,
Bătrânii pe la porţi m-arată
Copiilor şi spun râzând:
"Cel mai nebun dintre toţi!
Voia, mândrindu-se prosteşte,
Să ne convingă pe noi toţi
Că Dumnezeu prin el grăieşte.
Uitaţi-vă, copii, la el
Cât e de slab şi stors de vlagă!
De-acest calic, de-acest tembel
Îşi bate joc o lume-ntreagă!"
De nu ne-am fi iubit atat de tandru
De nu eram copii, fireşte,
De nu ne-am fi iubit orbeşte,
Râzând, plângând dintr-un sărut -
Durerea n-am fi cunoscut.
Foto: Igor Zenin Selectie: SD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu