„A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română… Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte îmi dau seama că ea are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă”.
„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră."
Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește”.
„Cinstea vieţii mele şi idealul vieţii mele sunt acelea de a fi aşternutul pe care la nesomn să se poată odihni oricând sufletul ţării.
Visul vieţii mele este să fiu cina la care stă vorbirea ţării mele când îi este sete de un vin şi de un viu”. (Nichita Stănescu, «Respirări»)
„Cel mai frumos catren, de-aș fi în stare să-l scriu vreodată, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși” – «Din dragoste pentru Nichita», înregistrare TV cu Nichita Stănescu)
„Poezia este încă singura avuție pe care omul o are încă nejefuită (…) Un conținut minunat, tainic și revelat atrage după sine o formă minunată și revelată. (…) Am fost un foarte mare iubitor de icoane românești pe sticlă …”
O, cât de suav trebuie să fie osul copilului
ca seva copacului, ca şuierul vântului
O, viitorul ca verdele frunzelor
ca surâsul buzelor
O, ţară, ou colorat
pe care se aşează măiastra
cu aripi de sticlă cum e fereastra
spre înaintele adevărat.
Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!
Doamne!
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
şi mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
şi nu te spăla de el!
Pe maica mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruieşte-ţi, Doamne,
pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,
poporului român!
(Nichita Stănescu, «Eu nu mă spăl de poporul meu»)
Foto: Stefan Bela Selectie: SD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu