Sfioasa, Robert Bresson

Sfioasa, Robert Bresson

Robert Bresson

Regizor și scenarist francez, figură singulară în peisajul filmului postbelic, care practică un cinematograf de reflecție intelectuală asupra purității, vinovăției, ispășirii, puterii de îndurare. Universul său este abstras din coordonatele spațio-temporale, iar comunicarea entităților umane este strict spirituală. Dușman declarat al cinematografului -spectacol el construiește și pledează pentru un discurs de o extremă austeritate, la limita sărăciei de mijloace. Folosește de predilecție actorul neprofesionist, sunetul în priză directă, decorul natural și își focalizează obsesiv atenția asupra celor mai mici detalii ale cotidianului.

In 1969 Bresson toarna primul sau film in culori, Une femme douce, cu imaginea realizata de Ghislain Cloquet, acelasi care a realizat Mouchette in alb-negru. Filmul incepe cu sinuciderea unei tinere femei al carui sal continua sa zboare deasupra strazii.

Sotul sau rememoreaza intr-un lung flashback intalnirea si viata lor de cuplu. Adaptarea nuvelei Sfioasa a lui Dostoievski ii permite lui Robert Bresson  sa descrie viata micii burghezii pariziene si sa denunte cinema-ul (pe care el il considera opozabil artei sale-cinematograful) Dominique Sanda face primul sau rol in acest film.

Naratiunea sotului alaturi de sotia sa moarta, intinsa in patul sau modest, imbracata in unica sa toaleta, pare nefireasca, inexplicabila. Spectatorul poate parasi sala de cinematograf fara sa fi inteles mai nimic din film, daca Bresson nu l-ar fi ajutat fara sa-l anunte macar, ca-l ajuta.

De ce un regizor a dorit sa includa intr-un film un fragment pe viu dintr-o piesa de teatru? Pentru ca e singurul fragment care aduce o lumina in povestea filmului. Cine si-ar imagina ca un regizor ar folosi timpi pretiosi pentru  a critica jocul sau modul de regizare a unei piese oarecare? Bresson alege sa prezinte cuplul asistand la finalul piesei Hamlet, chiar la inceputul tensiunii care apare intre ei, sotul banuindu-si sotia de a-i fi necredincioasa. Chiar daca fragmentul din Hamlet e restrans la 5 minute din filmul Sfioasa, piesa, se sugereaza, iradiaza in film astfel ca e imposibil sa nu remarci unele similaritati intre film si piesa, in special intre personajele Ofelia si „femeia blanda” Explorand aceste conexiuni tematice, conceptul estetic al lui Bresson despre cinematografie, ne apare fireasca alegerea fragmentului shakesperean, folosit in scop oarecum didactic.. De fapt, procedeul lui Bresson nu prea l-am mai intalnit apoi la alti realizatori. E adevarat ca cheia filmului se gaseste in acest fragment, iar daca spectatorul nu remarca paralele pe care regizorul ii sugereaza sa o faca nu va intelege mare parte din incifrarea filmului.

Bresson a adaptat o nuvela a lui Dostoievski, „O creatura blanda”,(1876) intr-o poveste din anii 1960 la Paris. In lucrarea lui Dostoievski, un broker de 41 ani se casatoreste cu o tanara de 16 ani intalnita in magazinul sau. Curand dupa casatorie, el ii spune tinerei sotii ca vor merge la teatru doar odata pe luna, fiind prea scumpa actiunea. Dostoievski nu se referea la Hamlet, acea remarca fiind unica ce viza teatrul.

In filmul nostru diferenta de varsta intre cei doi soti  este mai putin marcata. Dominique Sanda joaca rolul unei studente sarace, orfane care traia mai mult din mila unor rude. Tanara femeie pare de 17 ani dupa spusele sotului. Acesta (jucat de Guy Frangin), de asemenea un fel de broker, de fapt un mic proprietar al unei firme de amanet pare sa fie in jurul a 30 ani. La fel ca in Dostoievski, acesta o anunta pe tanara-i sotie ca vor merge regulat la cinema, dar rareori la teatru, mult mai costisitor. Fragmentul din Hamlet preluat in film are insertii in naratiunea filmului anterioare sau ulterioare momentului vizionarii piesei.

In primul rand personajul interpretat de Dominique are asemanari fizice izbitoare cu Ofelia: tineretea, blondul parului, pielea ca fildesul. Frumusetea ei schimbatoare are un aer flagrant de infinita tristete, perceptie primordiala la orice aparitie a sa.; paloarea unei femei moarte, evanescenta unui corp plutind, prin mediu sau poate pe intinsul unei ape, toate acestea o evoca pe Ofelia mult inainte de a vedea scurtul fragment din Hamlet.. Pielea sa poate evoca in egala masura o femeie moarta sau o statuie sau un nud pictat, ceea ce are semnificatie in modul de a o privi pe ea ca pe un obiect al placerii :” je ne cherchais que la possession de son corps”

Florile, necunoscute de catre sot sa face parte din placerile sotiei amintesc de asocierea definitiva a acestora cu Ofelia in piesa ca si in imaginatia colectiva. Florile culese de sotie, un minunat buchet de margarete sunt parasite la marginea drumului, parca rupte dintr-un tablou al lui John Everett Millais.

Pentru a ne face identitatea personajelor cu cele ale lui Shakespeare mai evidenta Bresson foloseste un mic detaliu aproape neobservat: In timpul piesei, sotul isi misca buzele in momentul in care regele vorbeste despre otrava turnata in cupa lui Hamlet si ii pronunta acestuia numele.

Paralela dintre micul afacerist si Claudius pare si ea bine fundamentata: Ambii par a fi cauza nefericirii celor din jurul lor; ambii controleaza finante si propria bunastare folosindu-si autoritatea integral in acest scop.

In film, sanatatea tinerei femei se deterioreaza cum se intampla si cu sanatatea mentala a Ofeliei. In piesa ca si in film motivul exact al acestui declin ramane neexplicat. Pentru Ofelia poate fi omorarea tatalui sau de catre omul iubit? Sau poate faptul ca Hamlet o respinge? Sau ambele? In opera lui Bresson, Sfioasa se simte din ce in ce mai ne la locul sau in rolul de sotie a unui sot lipsit de imaginatie si cam ingust la minte. Ei nu par sa impartaseasca multe idei, in special in problema importantei banilor. Ea s-a casatorit fara sa-l doreasca, cel mai probabil din dorinta de a scapa din sclavia de Cenusereasa in care o tineau rudele sale.

In ciuda materialismului sotului, ea e interesata de toate formele de arta si istorie naturala. Disensiunile se inmultesc pana cand sotul incepe sa-si inchipuie infidelitate din partea ei. Cu intentie probabil, el lasa un pistol pe masa din dormitor  si se preface ca doarme. Ea ia revolverul si se apropie de sotul sau indreptand arma asupra sa. Spectatorul nu stie care ii era intentia si nici daca el a vazut sau nu gestul sau. Rezultatul a fost ca el a indepartat-o din patul conjugal, pregatindu-i un pat separat. In acest moment ea se imbolnaveste, probabil de o depresie care ii provoaca o mare slabiciune fizica si volitiva. Acum isi pune ea intrebarea (presupunem dupa mimica sa) daca va fi nevoita sa traiasca mai departe intreaga sa viata astfel, alaturi de acest om cu care nu avea nimic in comun.

Un alt element comun cu Hamlet apare prin manifestarile tinerei femei care incepe sa fredoneze o melodie(aluzie la Ofelia) in momentele ei de singuratate. Femeia declara ca se simte mai bine si ii spune menajerei ca s-a impacat cu sotul ei.  Imediat ce sotul sau ii promite ca o va iubi vesnic si va avea grija ei cu toata devotiunea , are loc si gestul sau ireversibil: se arunca de pe balconul camerei matrimoniale.  Cel mai evident punct comun cu eroina lui Shakespeare este sinuciderea. Sfioasa este legata de apa cand o vedem in baie, cu un picior indoit erotic in afara cazii. Sigur, ea nu se ineaca in cada dar nu putem sa nu observam ca alte personaje ale lui Bresson sunt atrase in mod periculos de apa.  Ma gandesc la Mouchette, tragica eroina a lui Bresson din anteriorul sau film. O imbracaminte alba, lunga e tot ce a ramas dupa ce apele au inghiti-o pe Mouchette, copila care nu-si mai gasea motivatia. De fapt, daca nu gresesc si urmatorul film al lui Bresson, „Cele patru nopti ale unui visator”, eroina are tentativa sa se arunce de pe Pont Neuf in Sena.

In Sfioasa, Bresson a respectat subiectul nuvelei lui Dostoievski si finalul eroinei a fost identic.

Secventa sinuciderii tinerei femei este compusa din trei momente, sau secvente: masuta de pe balcon cazand, scaunul de pe care ea tocmai se aruncase balansandu-se inca, si baticul sau alb plutind lent in cadere prin aer, asezandu-se intr-un sfarsit pe pavaj; masini oprite pe strada, lumea adunandu-se in jurul femeii si pata de sange de pe trotoar, unica pata vie de culoare din intreg filmul.; cu miscarile lente si gratioase ale salului subtire plutind in aer, amintirea hainelor Ofeliei plutind in apa inchid cumva sirul poate inca incomplet redat de mine al asemanarilor intre Hamlet si Sfioasa. Piesa ne ajuta sa intelegem ceea ce altfel ni s-ar parea ingrozitor de explicat, de legat, de insusit. Si intrebarea hamletiana „a fi sau a nu fi” ce ne vine in cap odata ce eroina noastra ascultand promisiunile sotului pentru un viitor ademenitor, raspunde: „dar noi, noi vom fi altii?”

Desi filmul lui Bresson este incriptat si dificil, ajutorul pe care ti-l sugereaza Bresson in intelegerea povestii lui este tocmai acceptarea sinuciderii folosindu-te de explicatiile mai complete si poate de aceea mai plauzibile ale unei celebre piese. Merita sa traiesti cu orice chip?

Evident, ultima lregatura cu Hamlet este intrebarea esentiala: „Ce este fiinta umana vie, moarta?”Cand Hamlet isi pune intrebarea „to be or not to be?” si se confrunta cu capul-schelet al lui Yorick,  Sfioasa este absorbita de cartea sa de istorie naturala, doar pentru a-si da seama daca toate fiintele sunt alcatuite din aceeasi materie prima. Hamlet si Sfioasa lui Bresson par sa-l ajute pe Bresson  sa inteleaga ca un film nu trebuie sa ilustreze o teza sau sa infatiseze femei si barbati redusi la propriul aspect exterior,  ci sa descopere materia din care sunt alcatuiti, la care nu poate ajunge nici prin filosofie, nici prin poezie sau drama.  La muzeul National de Istorie Naturala, ea descopera ca , asa cum spune Hamlet, omul nu este mai mult decat „modelul animalelor”

Sfioasa-O femeie blanda- ramane filmul indoielilor, a intrebarilor fara raspuns. Filmul pare sa fi gasit raspunsul sau la intrebarea „a fi sau a nu fi”.

G.N

.