Traducere // Translate

Asteptarea

Asteptarea





Moartea e inevitabila. Drama incepe pentru cei care au iubit si se confrunta cu tragicul in mod diferit, uneori straniu, alteori banal.depinde cat de sfasiat este sufletul care abia mai palpaie in dorinta lui de a se reintalni cumva cu sufletul celui plecat. Unii sunt capabili sa-si mentina obiceiurile zilnice si rutinele vietii, altii sunt striviti sub greutatea tragediei intamplate. Dar ce se intampla cand un tanar barbat moare cu cateva zile inainte de Pasti iar mama lui nu e pregatita sa admita acest lucru?
Aceasta este premiza impovaratoare sub care este construit filmul Asteptarea. Juliette Binoche care dupa parerea mea realizeaza un rol care il depasestre in calitate chiar pe cel al lui Camille Claudel sau cel din Nori deasupra Sils Maria o interpreteaza pe Anna, o frantuzoaica divortata care traieste intr-un vast domeniu din Sicilia pe care il imparte doar cu paznicul, un fel de servitor discret, bun la toate si fidel Annei si casei .
Cand o intalnim pe Anna ea este in stare de colaps in urma abia savarsirii petrecerii fiului ei Giovanni la cele vesnice. Filmul nu ne spune cauza mortii, probabil a fost un accident, care e mai putin importanta decat moartea in sine pe care regizorul o asemuieste ridicarii la ceruri a unei celebre victime, Mantuitorul. Apropiindu-se sarbatorile Pascale la sicilienii catolici, Anna se complace in a-si inchipui revenirea daca nu chiar invierea fiului sau.




Avem o imagine foarte frumoasa cu care incepe filmul, Iisus plin de rani inaltandu-se, urmatoarea scena in prelungire, fara pauza de respiratie fiind adoratia din partea unei femei a statuii. In acel moment, incitand spectatorul, filmul evita sa spuna cine anume i-a murit indureratei femei aproape paralizata de durere. Aceasta zace in pat, nu mananca, abia se misca.
.
In aceasta stare a Annei, soseste Jeanne.(Lou de Laage) cu avionul din Franta, actuala prietena a lui Giovani, invitata de acesta sa petreaca Sarbatorile de Pasti  impreuna cu mama lui, in Sicilia. Intrucat Giovanii este absent in mod misterios. Jeanne ii lasa acestuia numeroase apeluri pe voce in telefon rugandu-l sa vina, sa-i explice macar ce s-a intamplat. In sufletul ei ramasese un incident din vara trecuta in care ea nu se comportase chiar glorios si din cauza caruia ramasese cu ceva remuscari. Anne ezita sa-i spuna adevarul


In tot acest timp Anna incearca sa o tina pe Jeanne izolata si insista sa o convinga ca nu e nimic interesant de vazut in oras, oferindu-se in schimb sa o insoteasca la mici plimbari prin imprejurimi. De fapt se petrece un lucru ciudat cu Anna; afland cat de apropiata a fost Jeanne de baiatul ei isi face un construct prin care va regasi in Jeanne parte sau intreg sufletul lui Giovani, fata fiind cea care continua prin dragoste sa-l tina in viata pe iubitul ei. Nu trece mult si Anna incepe sa recunoasca parti din ea in tanara fata  si ambele incep sa se apropie.Este meritul regizorului sa conduca cu infinita delicatete procesul de apropiere intre cele doua femei, alternand schimburi de amintiri intre ele cu lungi taceri complice in care apare vizibil fluxul de simpatie si atractie intre acestea. Regizorul mai alterneaza peisaje siciliene, luminoase, atragatoare in care Jeanne inoata sub ape un timp ce ni de pare nesfarsit, cu momente in care intunericul inunda casa cea mare si rece si care pluteste  si in privinta personajelor.Casa aminteste dureros de mult de prezenta lui Giovanni. Emotionanta este o lunga secventa care parca reface intreaga copilarie a fiului Annei, asociata cu semnele pe perete lasate in timp de masura inaltimii baiatului. Nu apucase sa ajunga la maturitate, se poate intelege, caci masura etalon, inaltimea lui Pietro nu fusese inca atinsa.


Remarcabila este scena in care Jeanne, impreuna cu doi tineri cu care inota in mare sunt invitati la o cina pregatita de Anna, urmata firesc de muzica. In atmosfera casei lui Giovanni, Jeanne danseaza cu unul dintre tineri pe o melodie erotica, in care actrita evolueaza punandu-si in evident gama superba de senzualitate si gratie intr-un mod foarte natural.Privirea Annei din momentul dansului exprima durere si ceva repros; inaintase destul de mult in scenariul in care ea, Jeanne si Giovani vor convietui in armonie si multa dragoste. E interesant ca Anna era totusi lucida, constienta de drama comuna a ei si a fetei, dar se retragea in minciuna care o anestezia si care ii dadea puterea unui comportament aparent normal, de care avea nevoie spre a-si arata sentimentele fata de Jeanne. Pietro, mai lucid dar plin de compasiune fata de cele doua femei insista ca Anna sa-i spuna adevarul fetei mai tinere, indurerat  de drama ce o va trai Jeanne, cat de curand, constient ca acea stare de plutire nu avea cum sa dureze.
Asteptarea exceleaza in ambiguitati, chiar daca acestea nu esueaza intr-o melodrama. Tacerile din film, lungi lasa spectatorul sa-si construiasca singur ideile unui dialog, ceea ce poate fi considerat ca un procedeu nou cinematografic, uzitat de scenariile al caror final il marcheaza spectatorul, sau ca un mod de a sublinia durerea transformata volitiv, la inceput, mai firesc, pe parcurs in cunoastere si apropiere de celalalt suflet.


Prea multe oua par a fi inghesuite in cosul metaphoric al Duminicii Pastelui, moment in care mama traieste cu disperare a doua pierdere a fiului, cu toate ca reusise sa-l materializeze in mintea sa, sa-l vada si sa-l simta in dreapta ei la procesiune. Starea de credinta exacerbata prin care trec nu putini care-si pierd pe cineva drag, o traieste si Anna, ducand asocierea lui Christ si a reinvierii sale pana la credinta ca Giovanni, mort nevinovat va ramane langa ea. Procesiunea tipica de altfel din filmele italiene este precedata de o scena minunata de actorie, scena in care giovani apare din nou live ca si in timpul procesiunii, facand baie si avand un scurt dialog cu mama sa in care amandoi isi exprima regretul ca au stat atat de putin impreuna si Ana recunoaste ca nu se va putea descurca fara el. O lunga strangere de mana cu baiatul ei, atat de lunga si disperata precum imbratisarea de final dintre cele doua femei pun la grea incercare emotia spectatorului. De fapt sunt doua momente de mare intensitate ale filmului. Jeanne care gaseste telefonul lui Giovani, lasat intentionat in camera ei se lamureste in final asupra adevarului, ascultand disperarea din mesajele vocale adresate de mama fiului ei care nu raspundea, asa cum nu-i raspundea nici lui Jeanne.
Finalul filmului nu aduce vreo solutie fericita sau compensatorie cum s-ar astepta poate spectatorii, si anume cele doua femei sa ramana impreuna. Finalul pune de fapt realitatea in drepturile ei cele mai crude chiar daca o face cu ceva blandete, aceea a legaturii puternice create intre cele doua: Giovanni nu mai este, casa uriasa va ramane goala fara cei doi pentru Anna, Jeanne va pleca sa-si consume durerea de una singura. Moartea trebuie si ea acceptata, precum viata, precum durerea..




Am lasat in final sa vorbesc despre Pierro Messina, tanarul regizor al filmului. Filmul i-a fost inspirit acestuia de catre un prieten care i-a spus o poveste despre un tata care si-a pierdut fiul, si despre care acesta refuza sa vorbeasca. Cei din jurul lui au inceput si ei sa se comporte ca si cum nu s-at fi intamplat nimic. In timp ce scria scenariul, lui Messina i-au fost recomandate doua lucrari  ale lui Luigi Pirandello, tragedia Viata ce ti-am dat-o si scurta povestire Camera in asteptare. Toate acestea s-au transformat in scenariul filmului scris chiar de tanarul regizor, fost regizor second al lui Sorrentino in Great Beauty.
Vizionand Asteptarea nu mai exista niciun dubiu ca Messina va deveni una din cele mai proeminente voci ale Italiei. In privinta lui Juliette Binoche as putea spune ca in scenele de durere si strigat e de milioane. E cea mai buna actrita de rol dramatic.
In acest film Messina vrea sa ne invite in subconstientul personajelor, dar ne paraseste lasandu-ne sa admiram suprafata. Ca si personajele sale, ramanem in suspans asteptand revelatii care nu vor veni se pare, niciodata. Vom face noi asocierile convenabile .
                                                                                                                                G.N






.
















































.
































Niciun comentariu: