Loc adevărat
Să i se facă loc celui ce se apropie,
Personaj înfrigurat și fără de casă.
Personaj atras de zgomotul unei lămpi,
De pragul luminat al unei singure case.
Și dacă-i sleit de spaimă și oboseală,
Să fie rostite iar pentru el cuvintele de vindecare.
Ce-i trebuie acestei inimi care nu era decît tăcere,
Dacă nu cuvinte care să fie semn și rugă.
Și ceva foc, deodată în noapte
Și masa întrezărită a unei case sărace?
În: Du mouvement et de l'immobilité de Douve (1953)/ Despre mișcarea și nemișcarea lui lui Douve
Lumina, schimbată
Nu ne mai vedem în aceeași lumină,
Nu mai avem aceiași ochi, aceleași mîini.
Copacul e mai aproape și vocea izvoarelor mai vie,
Pașii noștri sînt mai apăsați, printre morți.
Dumnezeu care nu ești, pune-ți mîna pe umărul
[nostru,
Schițează-ne trupurile cu greutatea întoarcerii tale,
Sfîrșește prin a amesteca în sufletele noastre aceste
[astre,Aceste păduri, țipete de păsări, umbre și zile.
Renunță la tine în noi, așa cum un fruct se desfiră,
Șterge-ne în tine. Dezvăluie-ne
Sensul misterios a ceea ce-i doar simplu
Și a căzut fără foc în cuvinte fără de iubire.
În: Pierre écrite (1965)/Piatră scrisă
Zăpada mare
Prima zăpadă dimineața asta devreme. Ocrul, verdele
Se adăpostesc sub copaci.
A doua, spre prînz. Nu rămîn
Din culoare
Decît acele pinilor
Care cad și ele uneori mai dens decît zăpada
Apoi, spre seară,
Pîrghia luminii încremenește.
Umbrele și visele au aceeași greutate.
Un pic de vînt
Scrie cu vîrful piciorului un cuvînt în afara lumii.
În: Début et fin de la neige (1991)/
Începutul și sfîrșitul zăpezii
Traducere din franceză
de Doina Ioanid
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu