Traducere // Translate

Winter Sleep

Palme d`or, Cannes 2014




Intr-o lumina de toamna spre asfintit, cu culori intre negru, maron si auriul lampilor ce ard in cate un colt al unei camere lipsite de ferestre, intr-o atmosfera blanda-aramie au loc confruntari, incercari de dezvelire a unor adevaruri existentiale in spatiul inchis al hotelului lui Aydin inconjurat de zapezile Anatoliei.Cehov este prezent pe tot parcursul celor 200 minute de film, atat prin dialogurile sale bine cunoscute cat si prin subiectul a trei nuvele ce au stat drept inspiratie a filmului regizorului turc Nury Bilge Ceylan. Filmul este sustinut de peisajele superbe  inalbite de zapada  din Cappadochia. Si ca totul sa fie aidoma, hotelul si locuintele sunt construite direct in roca., caii salbatici alearga liberi, imaginea fetelor actorilor tremura usor in lumina palpaitoare a sfesnicelor.
Ceylan vine si afirma, printr-un limbaj filmic impecabil si care ii e cel mai la indemana, ca naturalismul atât de caracteristic lui poate fi nitel modificat si  deci, cusut intr-un spatiu chiar mai etans, deloc citadin - un soi de fortareata, povara psihica. Tocmai de aceea, Ceylan alege ca protagonistul sa fie bogat, reflexiv si educat, dar in acelasi timp mizantrop si egoist.
La fel ca in Unchiul Vania, oamenii polemizeaza fara un scop imediat. Ei nu fac altceva decat sa aduca in discuţie idei, prin care au naiva convingere ca pot modifica judecata celorlalti, la fel de incapaţanati. Jos, in satul stancos si sterp, sarantocii sunt asa pentru ca asta e natura lor; e un dat cu care par să se fi resemnat. Sunt prea haituiti sa isi  poata imbunatati situatia, sa poata avea momente de reflexivitate, sa evolueze - chit ca au o inteligenta nativa plina de o profuzime tipic rurala, dar necultivata.  Cu trimitere poate involuntara la Sartre, de data aceasta iadul nu se afla in ceilalti ci chiar in personajele povestii inchise intr-un hotel aparte, in zapada, cu un cal salbatic inlantuit in grajd.

Filmul ne invita sa vedem acest personaj, Aydin,  asa precum se vede el de fapt: Ca o victima nobila si neinteleasa intr-o lume nu prea intuitiva. In derularea filmului aceasta masca incepe sa alunece dezvelind diferite fatete ale personajului, de data aceasta asa cum sunt ele vazute de cei din jur.Una din fatetele cele mai greu de acceptat este aceea care desi il opreste rational pe  Aydin sa accepte sarutul mainii de catre un copil-vasal, natura sa il determina sa-i intinda totusi mana spre a fi sarutata
Aydin, protagonistul nostru nu este un om rau. Este doar comod, in rolul sau de actor retras ca proprietar al unui hotel si a unor mici locuinte din Capadochia, in Anatolia, si care isi petrece timpul scriind articole intelectuale la un ziar local.. Acest comfort este perturbat insa de conversatiile avute cu familia saraca, sau  cu sora si sotia sa-pe subiecte diverse, pornind de la responsabilitatea sociala la prevenirea raului, prezenta sa in viata personajelor.
Caracterul individual al personajelor este de fapt punctul de interes. O atentie speciala o acorda regizorul gradului de atentie si empatie pe care alegem sa-l acordam celor in nevoie.
Fiecare personaj (re)actioneaza cum ne-am astepta, insa fara ca filmul sa fie vaduvit de lipsa neprevazutului, iar pe masură ce conflictele ies la iveala, trasaturile inradacinate le sunt potentate. Aydin nu este, de fapt, inteleptul suprem care are un sistem de valori pe care il urmeaza orbeste - asa cum niciunul dintre personaje nu poseda trasaturi providentiale. In esenta, fiecare da dovada de liniaritate comportamentala in propriul fel, numai că lipsa de consens creeaza o tensiune extenuanta, pe cale sa faca implozie. Ceylan izbuteste sa conduca situatia cu o fluiditate debordanta, sa vorbeasca despre natura umana, diversitatea si nuantele ei contradictorii, iar  Winter Sleep devine astfel un obiect sensibil, mereu valabil, suspendat in timp si spatiu.
In afara de Aydin, personajul din centrul povestii, se afla sotia sa Nihal si sora lui , Necla
Ce o mai tine pe Nyhal alaturi de sot e siguranta financiara, pentru ca altminteri percepe in mod cumplit propria plafonare. E fricoasa si prea slaba pentru a face o schimbare drastica. Aydin e exasperant cu rationalitatea-construita-ca-mecanism-de-aparare, trasatura care totusi nu il lipseste de conflicte, minore doar in aparenta, atat cu ea cat si cu sora lui recent divortata, o fiinta destul de cenusie, care a trait in umbra fratelui-presupus-exceptional, de fapt fixist si cam prea autoritar

Dupa cum rezulta din tirada amara a Neclei, sora sa, Aydin este un om a carui mandrie egoista si automultumire i-au anihilat simtul credintei si al sensibilitatii si care si-a ingropat emotiile in spatele unei carapace de superioritate intelectuala si de exersare a cinismului. El este superficial, criticandu-i pe toti asezat in scaunul sau comod de resoneur.” Mi-as dori ca pragul de nemultumire proprie in ce ma priveste sa fie la fel de jos ca si al tau”.”Nu ai fost in stare nici macar sa mergi pana la mormantul parintilor nostri”
Nihal, sotia sa, esenta unei femei frumoase, tinere, inteligente, pasionate care renuntase de multa vreme  la aproape orice care o interesa pentru a-i da atentie seniorului, celui pe care il idealiza dar care dupa spusele lui Aydin ajunsese in ochii ei sa nu mai fie Zeul inchipuit, se afla acum in situatia de a pretui doar traiul pe care acesta il putea asigura. Dorinta ei de a fi independenta si-o satisfacea organizand proiecte filantropice pentru imbunatatirea conditiilor din scolile sarace. Intr-o discutie desfasurata in mai multe secvente Nihal ajunge la concluzia irevocabila ca in ciuda multor calitati indiscutabile ale sotului ei, acesta este un tip insuportabil, arogant, critic la adresa tuturor si mizantrop. In dialogul lor se ghiceste multa emotie, destula atentie si retinere, mai ales din partea lui spre  a nu-si rani tanara sa sotie, multa pasiune si durere reala. Desi actorii vorbesc in turceste, exista in scenele dintre cei doi un limbaj universal inteligibil de orice spectator, caci reprezinta  o exprimare pura a emotiilor al caror inteles este recunoscut, evident si molipsitor.

Aydin hotaraste spre a-si salva casnicia sa plece un timp la Istambul, garantandu-i sotiei lui toata libertatea si increderea fata de derularea proiectelor ei. Momente fin umoristice urmeaza acestei hotarari, cand Aydin realizeaza ca nu este capabil de gesturi mari si nobile iar Nihal incearca un gest generos din proprie initiativa, urmat de un esec total, dupa cum ii prezisese si Aydin, convins de lipsa ei de experienta in a aborda chestiuni materiale.Naivitatile cu care au incercat amandoi sa faca gesturi neobisnuite, el de a sta departe de casa si sotie, ea de a-si asuma raspunderea unui act spontan generos, sunt de o naivitate incantatoare si te lasa sa crezi intr-o imbratisare tandra finala.
Exista in film o secventa de o frumusete rara care vine sa-l disculpe intr-o masura pe intelectualul bantuit de intrebari dar incapabil de actiune: In noapte, se duce in grajdul unde adapostise calul salbatic cumparat, un exemplar superb care isi aparase libertatea lui cu toata forta si caruia ii da drumul inapoi in salbaticie, fara a face caz de gestul lui. Dorea sa-si dovedeasca generozitatea acordata orgoliosilor, luptatorilor., vrea sa apara in proprii ochi ca un personaj just, capabil de gesturi mai putin meschine.
Filmul abordeaza teme separate, de la angajamentul politic si pana la regretul marital de nesuportat. Dar o idee predomina: Prapastia dintre intelectualul bogat si comod (cu bune intentii, insa) si saracii oropsiti . In derularea filmului sunt imagini ale unor animale in suferinta: caii, iepurele  impuscat, cainele mort, pasari libere, aluzie la aceasta putere opresiva incorecta si inegala in relatiile cu cei slabi..
In mod particular se remarca exceptionala interpretare actoriceasca a celor doi frati saraci, diferiti in abordarea responsabilitatilor fata de familie, care datorita luptei lor zilnice cu esecul si saracia nu-si pot permite luxul lui Aydin si Nihal de a cadea in momente de auto-reflectie. Ura acestora fata de proprietarul cel bogat care incepuse sa le ia lucruri din casa in contul chiriilor neplatite, ura copilului care sparge cu o piatra geamul masinii lui Aydal impresioneaza in mod diferit pe cei doi soti, dovada ca cele reprosate de cele doua femei capului familiei, se confirmau.
Daca dialogul este propriu lui Cehov, geniul lui Winter Sleep consta in regia lui Ceylan: folosirea setului de sunet si imagine. Episodul frate-sora, de exemplu are loc in timp ce cei doi se odihnesc pasnic intr-o camera de studiu in culori aurii, sora intinsa pe o canapea, fratele, la biroul sau. Se intampla aici asa ca in “viata reala”: intr-o camera a casei in timp ce cade ploaia, fiecare cuvant devine un glont invizibil.De remarcat ca in cele 200 minute de film, doar 5 minute de muzica se fac auzite, si anume tema din sonata nr.20 a lui Schubert, cunoscuta din filmul “La intamplare, Balthazar” a lui Bresson. Momentele sonore sunt mai degraba prezente prin sunetul unei usi care se deschide, focul care arde, ploaia care cade, o masina care merge pe drum, respiratia actorilor.
Dar, nu avem de fapt un film cu mesaj static: niciunul din personaje nu dovedeste un caracter alb-negru, ele sunt capabile de intelegere si schimbare: Nihal invata ce dreptate avea Aydin sa-i critice experienta in a se descurca iar Aydin, in urma discutiei cu sora lui, in singuratate se duce la mormantul parintilor. Precum in viata, personajele incearca sa se asculte, incearca sa se schimbe, sa devina mai bune.
Finalul filmului este ambiguu, la fel de ambiguu ca orice punct final din viata reala. Aydin , zambeste la masina de scris, scriind titlul cartii sale, semn ca a parasit articolele de interes redus. Urmeaza opera sa cea importanta. Oare este vorba de o reala transformare a calitatii sale de intelectual sau s-a intors la ceea ce incepea mereu, adica sa scrie titlul paginii, dar de fapt incapabil sa se angajeze mai departe? In acest timp el murmura in capul sau ganduri catre sotia lui, cuvinte frumoase de grija si dragoste, cuvinte pe care ea nu le va auzi niciodata. Ceva din firea lui Aydin, poate comoditatea, poate sfiala in a-si duce adevarurile interioare pana la capat sau poate chiar carapacea care ascunde stratul cel mai ascuns al fiintei tuturor personajelor cehoviene il opreste sa strige din toata inima adevarul care il inunda: el nu poate trai fara Nihal, chiar daca ea nu-l mai iubeste.
Gabriela Nicolescu

Niciun comentariu: