Sapienza

Ne aflam in fata unui film fermecator din 2015, bine construit, cu planuri ale unor povesti despartite de secole. De secole in care arta baroca a avut timp sa evolueze, sa se preschimbe, sa se adapteze unor ritmuri si cerinte de viata nu neaparat sincrone si potrivite cu respiratia sufletului. Aceste planuri intersectate vin in favoarea coerentei story-ului. Astfel, filmul juxtapune permanent idei despre cat de conectati emotional sunt oamenii cu spatiul in care se misca, traiesc, cu spatiul in care chiar creaza.

Filmul este construit pe ideea acelei inscriptii gasite in timpul unor lucrari de restaurare in Italia: „ Comoara zorilor (aparitiei luminii) este adevarata intelepciune” (traducere libera a mea dupa „The treasure of dawn as sapience”) Aceasta fraza vine sa confirme credinta lui Goffredo conform careia necredinciosii, cei fara credinta sunt capabili sa perceapa o prezenta (divina) in interiorul unei cladiri („templu”) daca constructorul asigura destule spatii goale care reprezinta de fapt lumina care le ocupa.

Ideea este reluata de actiunea filmului pe trei planuri:

.    Arhitectural; aici constructia capelei Sapienza construita de Boromini pe la 1600 dovedeste importanta estetica si puterea de difuzare a luminii captate cat mai aproape de cer spre a fi indreptata spre straturile inferioare ale spatiului de rugaciune. Alexandro, arhitectul, pe masura ce viziteaza in Turin constructiile lui Boromini isi construieste mental si cartea pe care o va scrie despre acesta, proiectul pentru care venise in Italia, desi initial cu alte intentii. Pentru aceasta idee perena aplicata in arhitectura, fapta lui Boromini care se sinucisese capata in mintea lui Alexandro valoarea unui sacrificiu in folosul vietii ideii luminii.

.    Alexandro, adept al ortodoxiei materialismului si secularismului, trait in atmosfera franceza a conceptului ca religia oficiala a Frantei este ateismul, premiat si elogiat pentru un stil arhitectonic gen cutii arhi-folosite, unde fiecare centimetru de spatiu este utilizat, traieste in Italia in apropierea capodoperelor de arhitectura vizitate, acel sentiment al „prezentei” despre care vorbea Goffredo referitor la necredinciosii care se afla intr-un spatiu potrivit  deschiderii sufletelor.

3     In plan personal viata lui Alexandro si a sotiei sale Alienor se desfasurase in urma tragicului eveniment al pierderii unicului copil intr-un stil schematic, minimalist ce aminteste de atmosfera din filmele lui Bresson. Dialogurile, mai bine zis lipsa acestora, fixitatea privirilor, ambientul care parca le oprea comunicarea umana si exprimarea oricaror sentimente, dovedesc o evolutie a  cuplului in viata fara participare, cu o obnubilare totala a fiintei celuilalt, departe de ceea ce insemna trai in comun, atingerea sufletelor. Intalnirea providentiala a celor doi frati, Goffredo si Lavinia al caror rol era de a aduce lumina cuplului mai matur in toate cele trei planuri, de a-i ajuta sa aibe revelatii vitale ar putea parea fortata, filmica, daca ea nu ar fi adus si celor tineri intelepciune si cunoastere. Interactiunea intre barbatul mai batran si cel mai tanar ca si  dintre fetita evoluata, ezoterica si femeia sensibila si lucida s-au transformat in beneficiu pentru toti, in maniera usor mistica conferita de regizor povestii.

    Identificarea lui Alexandro cu Bernini, rivalul lui Boromini  in urma cu cateva secole , paralela dintre relatia lui Alexandro cu Francisco, mai tanarul sau asociat, talentat, sinucis precum Boromini cel mai probabil din motive de creatie, dovedeste de fapt o nemultumire latenta veche, nerostita  care salasuia in arhitectul elvetian traitor in Franta in ce priveste propriile creatii de arhitectura. Marturisind ca se identifica cu Bernini, cel mai putin inspirat si genial, Alexandro recunoaste ca el aspira la misticismul lui Bernini, element hotarator al geniului acestuia din urma.



Una din scenele cele mai frumoase, necesare demonstratiei planului mistic este intalnirea nocturna dintre crestinul caldeean ( interpretat chiar de catre regizor) si Alienor. Acesta, alungat din Irak de catre invazia americana, prevesteste intr-o franceza perfecta ca femeia va avea parte cat de curand de spatiul sau. Cu alte cuvinte, clarvazatorul a intarit ideea ca spatiul=lumina, i-au lipsit femeii si ca revelatia dobanndirii luminii necesare o va aduce in situatia de a-si cunoaste si a-si exprima sentimentele, de a putea aspira la fericirea unui copil.Filmul este un argument genuin pentru coerenta si valoarea vietii influentata de puterea artei. Foarte interesant apare aportul regizorului american care ridica valul europenilor aratandu-le o noua abordare a artei, arta care fara prezenta divina sau fara geniul acordat de divinitate nu va putea atinge sublimul adevaratelor capodopere ale Europei din epoca glorioasa. De fapt intentia regizorului pare sa fie deconstructia trendurilor dominante in arta europeana din ultimii 50 ani.  Cu o usoara malitiozitate nespecifica de altfel filmului, Green, americanul arata si el un flash de decadenta a vestului european, precum Sorrenti in Marea frumusete, prin scena din interiorul  fabulos al vilei Medici. Din fericire, nu a insistat prea mult, dand dovada de deplina incredere in revirimentul artei europene.

De altfel, existenta lui Goffredo este mugurele acelui nou trend european al artei, speranta regizorului ca artele viitorului se vor intalni cu arta geniala a trecutului.Avem de-a-face cu o iluminare asupra vietii, dragostei si artei care atinge inima si mintea in egala masura. Desi filmul lui Green este dens in fapte istorice si teoria esteticii, acesta este departe de a ocoli misterul vietii, dandu-i nuanta firava de ezoterism capabila sa-ti produca meditatii diverse.

Frumos.

                                                                                             G.N