Magdalena Popa Buluc în dialog cu Coregraful Gigi Căciuleanu

Gigi Căciuleanu, un făcător de dans fără plasă de siguranţă

Cosmopolitul Gigi Căciuleanu este considerat creatorul teatrului coregrafic, cel care face teatru cu elemente de dans. Dar, dincolo de talent, arta sa este dublată de inteligenţă. Deţine la perfecţie arta de a încerca imposibilul şi de a face din dans poezie în mişcare.

Francez născut în România, a urmat cursurile Şcolii Superioare de Coregrafie din Bucureşti. În paralel cu disciplinele baletului academic, la 14 ani descoperă dansul contemporan. După absolvire, îşi perfecţionează tehnica clasică la Teatrul "Balşoi" din Moscova. Solist al Operei Naţionale din Bucureşti, dansează în balete din repertoriul acesteia, dar cultivă în acelaşi timp un stil de dans diferit, experimental, contemporan, alături de maestra sa, Miriam Răducanu. Un succes fulminant cu Nocturne 9 1/2, cu care participă la evenimente şi festivaluri naţionale şi internaţionale (Baalbeck, Bruxelles, Edinburgh şi altele). Între 1972 şi 1973 colaborează, în calitate de coregraf şi profesor invitat al Pinei Bausch, cu Folkwang Ballet din Essen. Se numără printre membrii fondatori ai Consiliului Internaţional al Dansului (CID) UNESCO. Este membru (şi, din 1990, societar) al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa (SACD). În 1994 înfiinţează la ParisCompania "Gigi Căciuleanu" (director Dan Mastacan). A fost director artistic al Companiei Naţionale de Balet din Chile.

A fost distins de trei ori cu Premiul APES pentru cea mai bună montare coregrafică, pentru spectacolele Mozzartísimo, "París Santiago" şi "Noche Bach". I-au fost decernate două Premii Altazor, pentru spectacolele "Gente" şi "Cuerpos". De asemenea, a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun coregraf străin, acordat de Cercul Criticilor de Artă din Chile.

De-a lungul carierei, a primit numeroase distincţii, printre care se numără medalia şi Premiul Brigitt, pentru contribuţia la viaţa culturală a regiunii Bretagne, Franţa, Premiul pentru Coregrafie la Concursul Internaţional de la Varna, Bulgaria, Premiul I la Concursul Internaţional de Artă Coregrafică din Köln, obţinut doi ani consecutiv, Premiul I pentru cea mai bună companie la Concursul Internaţional de la Bagnolet, Paris, Premiul Special al Uniunii Teatrelor din România, UNITER. În 1984, Gigi Căciuleanu a devenit Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor din Franţa, iar în 2002 a fost decorat cu Ordinul Steaua României.

Coregrafiile sale au fost prezentate în cele mai prestigioase teatre europene, laOpera din Paris, Tanztheater Wuppertal, Opera din Hamburg, Opera din Roma, La Fenice din Veneţia.

Gigi Căciuleanu este legat de o bază clasică a baletului, iar producţiile sale sunt eclectice, uneori înclinate către burlesc. Să amintim doar câteva dintre titlurile cele mai faimoase: "Paradigme", "Interferenţe", "Pinocchio rebelul", "Mademoiselle Pogany", "Un tren care ascunde un altul". A colaborat cu nume ilustre ale scenei baletului, precum Rosella Hightower, Pina Bausch, Svetlana Beriozova, Ruxandra Racoviţă, Patrick Dupont, Jean Michel Jarre, Jean Pierre Franchetti. A fost ales de Murray Louis şi de Alwin Nikolais pentru o creaţie prezentată la Paris.

UN MINUT DE DANS sau UF !!!

Gigi Căciuleanu şi Maia Pliseţkaia

Dansul este pentru tine ca un drog. Cred că nici nu-ţi dai seama când au trecut 50 de ani de carieră. Parcă a fost ieri!

Niciodată nu am reuşit să socotesc timpul. În orice caz nu în ani, ci poate doar în clipe privilegiate! Dacă toţi am face asta, am rămâne foarte multă vreme tineri.

Astă seară, dansezi din nou pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua ta creaţie coregrafică, UN MINUT DE DANS sau UF !!!. Premiera spectacolului este prezentată în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu.

Acest spectacol îi este dedicat „Măiastrei”. De fiecare dată spectacolul va fi diferit, aşa încât spectatorii de pe 5 septembrie pot reveni în seara următoare, ca să vadă cu totul altceva. Alte patru reprezentaţii sunt programate pe 3-4 octombrie şi pe 27-28 octombrie. Acest minut de dans îl voi re-inventa, la fiecare spectacol, în prezenţa publicului. Iar protagoniştii, compozitorul muzicii şi cuplul de dansatori, vor trebui să “facă faţă”, să se adapteze, în “stare de urgenţă”, fanteziei mele de moment. Vor memora partitura coregrafică şi bineînţeles cea muzicală, inventate ambele în ultima clipă, le vor integra şi interpreta, cât se poate de bine, pentru a putea prezenta imediat publicului piesa în forma finală. Datorită acestei improvizaţii de fiecare seară, pentru a crea un minut de dans, spectacolele vor deveni cât se poate de diferite unul de celălalt. Şi, prin urmare, fiecare spectacol va fi unic. O re-creaţie de fiecare seară, pentru spectator... Chinurile creaţiei pentru artişti! Uf !!!.

Un moment de dans sau Uff, la vioară, Paul Ilea

Muzica îi aparţine “omului orchestră” Paul Ilea, supranumit cu această ocazie Mozartilea, căruia i-ai cerut să plece de la temele cele mai cunoscute şi populare ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, compozitorul de care eşti atât de îndrăgostit, pe care apoi să le dezvolte în felul său, cu cât mai multă “drăgăstoasă ireverenţă”.

Gigi Căciuleanu Romania Dance Company a fost înfiinţată cu sprijinul JTI, corporaţie care s-a remarcat de-a lungul anilor prin susţinerea predilectă a dansului contemporan. Producătorul spectacolului este Fundaţia Art Production, în parteneriat cu Teatrul Mic. Scena Teatrului Mic, pe care am debutat în urmă cu 50 de ani, e o scenă superbă. Spaţiul în care creezi e foarte important. Teatrul Mic are un public diferit, minunat. În acest spectacol, mă voi arăta acestui public aşa cum sunt, ca dansator şi „făcător” de dans. Acest minut de dans nu va fi „aranjat”. Nu ştiu cum va fi. Vor fi doi dansatori, compozitorul şi autorul. Un alt personaj va fi, însă, Mozart. Aş vrea ca Mozart să dea un impuls acestui spectacol, aşa cum am primit şi eu odată unul, de la Miriam Răducanu.Dansatorii sunt tinerii Irina Ştefan şi Răzvan Stoian, Ana Vişan şi Andrei Iancu, iar asistent coregrafie, Lelia Marcu-Vladu.Va fi un spectacol foarte personal şi foarte greu!

Astă seară, în premieră în cadrul Festivalului George Enescu, Un minut de dans sau UFF

Ce ai vrut să spui când ai afirmat: ”La fiecare reprezentaţie, coregraful şi compozitorul vor fi nevoiţi «să-şi pună picioarele în apă rece» pentru a produce de fiecare dată, în prezenţa publicului, complet altceva”? Revii pe parcurusul spectacolului cu alte idei? Ai găsit punctul forte pe care îl căutai?

Cu Un Minut De Dans sau Uf, mi-am propus să fac să pătrundă publicul în laboratorul meu. Ca să poată asista la procesul de fabricare a unui “minut de dans”. Adică să se afle chiar în centrul unui moment de creaţie. În “ochiul ciclonului”. În faţa “foii albe”, mi-am propus să inventez pe loc, la fiecare spectacol, de fiecare dată total altceva. Iar compozitorul şi interpreţii vor trebui să mă urmeze în nebunia mea de moment. Este un exerciţiu de echilibristicăcreatoare, dar cred că a venit momentul să dezvălui spectatorilor felul în carefabric coregrafia. Voi juca rolul meu de “făcător de dans”, şi asta fără plasă de siguranţă. Dezvăluind “momentul adevărului”, în care nu numai caut, dar şi găsesc... O vom face, la fiecare dintre reprezentaţii, exact aşa cum aceasta se întîmplă în realitate. Fără nicio pregătire prealabilă a acelui minut de dans...

Gigi Căciuleanu împreună cu Gilda Lazăr, care declara că Gigi face parte din patrimoniul nostru naţional

Ce a însemnat dansul pentru tine?

Dansul pentru mine este în primul rând poezie. Metaforă exprimată cu corpul. Spusă, desenatăşi sculptată în carne de vis şi văzduh. şi bineînţeles cu toatăcomplexitatea minţii şi a trupului.

Există o interacţiune mişcare-spaţiu-timp în coregrafia ta?

Viaţa este o interacţiune între cele trei elemente. Eu mi-am făcut un fel de filosofie dansând. „A fi sau a nu fi" al lui Hamlet se află şi în mişcare. Seamănă cu suspendarea din tehnica mea şi cu lăsatul în jos. După câte ştii, există miracolul vitezei. În dans timpul se contractă sau se lungeşte. Într-o secundă poţi realiza un secol, iar o alta e foarte lungă. Aceste momente trebuie captate. Această relaţie pe care ai numit-o între mişcare, timp şi spaţiu, adică viteza prin mişcare şi mişcarea prin viteză, această formulă poate fi găsită în dans: ai găsit viteza, te-ai dus pe spaţiul pe care trebuia. A fost „la bonne chose au bon moment", ca în dragoste. Dansul este un fel ştiinţă de a capta universul într-un mod concis şi de a-l da altora. Peste tot există o transgresare a frontierelor.

Amor Amores, o coregrafie viu aplaudată

Deşi eşti plecat din ţară de aproape 45 de ani, revii mereu, realizând spectacole de excepţie. Nu îţi place să fii considerat coregraf, ci făcător de dans. În ultimul timp ai trezit ropote de aplauze nu numai în străinătate, ci şi înţară cu spectacole create de tine, precum Oui BaDa, D’ale noastre, Folia, Shakespeare&Co, Fabrika, Imagine all the People, Carmina Burana, Mozart Steps, Amor Amores şi, de curând, Un minut de dans sau Uff!! Dezvăluie pentru cititori ce au însemnataceste spectacole pentru tine. Cum le-ai conceput?

Dumnezeule mare!!! atâtea? E prima oară când sunt pus în faţa“inventarului” acestei noi perioade a vieţii mele de artist.

Ceea ce caracterizează toate creaţiile de care vorbeşti este întâlnirea cu tineri, câteodată chiar foarte tineri, artişti din România. Cu adevărat minunaţi! Totul a început cu OuiBaDa, când am căzut sub “charme”-ul lui Lari Giorgescu, Rasmina Calbajos, Ioana Marchidan, Arcadie Rusu... Acel prim “coup de foudre” s-a transformat într-o adevărată poveste de dragoste cu o întreagăgeneraţie tânără de dansatori şi actori, care au intrat în “jocul” meu şi pe care i-am botezat cu numele de dans-actori. Alex Călin, Ioana Macaria, Diana Spiridon, Ştefan Lupu, ca să citez doar câţiva... Sunt mulţi! Ceea ce mă bucurăenorm este faptul că nu am fost invitat să montez numai la Bucureşti, ci cam peste tot prin ţară: Tg. Mureş, Iaşi, Cluj, Constanţa, Timişoara... Ceea ce caracterizează toate aceste spectacole este o întâlnire cu Artişti cu A - mare. Acum, că veni vorba, la Teatrul De Ballet Oleg Danovski din Constanţa, invitat fiind de Ana-Maria Munteanu, am montat pe lângă cele menţionate mai sus:Mozartissimo, Verdi-Requiem, Interferences, America-America... Unde i-am avut ca interpreţi, pe lângă atâţia alţii, pe minunaţii: Felicia Şerbănescu şi Gigel Ungureanu. Iar la Opera din Bucureşti, cu ocazia repetiţiilor la Simfonia Fantastică am redescoperit-o ca super-interpretă pe colega mea de şcoala Petruţa Almosnino, şi am cunoscut-o pe superba Bianca Fotea. Având în acelaşi timp ocazia să creez pentru alţi doi artişti consacraţi: Răzvan Mazilu şi ... Dan Puric. Mi-e imposibil să-i citez pe toţi!

D-ale noastre, un spectacol viu aplaudat pe scena TNB

Într-un interviu cu tine, îmi mărturiseai: „Dansul meu, ca viaţa, e un râu care fuge şi eu a trebuit să-l urmez". Ţi-aş propune să urmărim acest fir al apei care fuge ca şi dansul, încercând să mai aflu câte ceva din misterul existenţei tale. Când te-ai hotărât să îmbrăţişezi această profesie?

De fapt ea, Profesia, m-a îmbrăţişat pe mine. Literalmente, în persoana Doamnei Nutzi Dona, prima mea profesoară de dans, când aveam vârsta de 4 ani. Adus fiind de mama în sala dumneaei de dans, la prima mea reacţie, o vulcanică erupţie de lacrimi, Nutzi Dona m-a luat în braţe... Era foarte frumoasă, o fostă Miss România. În orice caz atunci, dintr-odată dansul a căpătat pentru mine chipul acelui zâmbet strălucitor şi al acelor ochi superbi...

Folia Shakespeare&Co, marca Gigi Căciuleanu

Am înţeles că destinul ţi-a fost marcat de Măiastra care te-a ajutat să-ţi şlefuieşti această profesie.

“Măiastra” mea era Miriam Răducanu. Nu numai un pedagog extraordinar, cişi o mare novatoare în domeniul dansului. O superbă interpretăşi o creatoare fără seamăn. Tehnica specifică dumneaei, cea de tratare prin dans a Folclorului, a Vocii cântate, a muzicii clasice în general şi a Jazz-ului, o tot slefuieşte pânăîn ziua de azi. De exemplu: în ceea ce priveşte Jazz-ul, Miriam îl “lucrează” nu cu aparenţe, ci cu esenţa sa, nu numai ca muzică, dar şi ca fel de gândire, unde improvizaţia savantăşi dirijată deţine un rol atât de frumos şi inteligent. Uitaţi-vă numai la Fata cântând pe muzica de Bach, prelucrată de Swingle Singers, laTake Five pe muzica lui Dave Brubeck, la Păsări în noapte unde dansa acompaniată de vocea senzualăşi atât de specială a lui Sarah Vaughan. Fără săuit dansurile: Le mal de vivre, cântat de Barbara, sau Cine iubeşte şi lasă al incomparabilei Maria Tănase. Şi câte şi mai câte!... Vizionaţi neapărat filmulConcerto Grosso, realizat de regizorul Mirel Ilieşu în anii '60, ca să vă daţi seama cât de în avans faţă de timp era Miriam Răducanu chiar şi atunci. Şi va rămâne încă multă vreme de acum încolo! şi pe ce drum frumos şi original a apucat-o faţă de mult mediatizaţii creatori din Occident...

Dansând în După amiaza unui faun

La Balşoi făceai dans clasic sau modern?

Dans academic, bineînţeles. Acolo am avut norocul să dau de profesori ieşiţi din comun: Varlaamov, Messerer, Ermolaev.

Ai avut şansa să ai parteneri de scenă celebri, Maia Pliseţkaia, Pina Bausch, Ruxandra Racoviţă, Miriam Răducanu, Oleg Danovski, Svetlana Beriozova... Ce amintiri ai din aceste întâlniri de gradul 3? Ce ai furat de la ei?

De la ei m-am molipsit în primul rând de... curaj! Ceea ce am învăţat cu aceşti oameni foarte singulari (şi deci singuri!) a fost să am îndrăzneala de a fi ceea ce sunt. Adică m-au întărit în convingerea că e preferabil să te înşeli pe limba ta decât să ai dreptate pe limba altora. O extraordinară lecţie de atipism...

Amor Amores. Foto Nicu Cherciu

Cum a evoluat dansul de la clasic către modern?

În ceea ce mă priveşte, în modul cel mai natural. Când am întâlnit-o pe Miriam Răducanu, la vârsta de 14 ani, am avut tentaţia să renunţ la studiul dansului academic care mă plictisea. Dânsa a insistat puternic că nu cumva să mă las. Şi în mod paradoxal pentru ceilalţi profesori, datorită tocmai dansului contemporan al lui Miriam Răducanu, am început să fac mari progrese în tehnica clasică!!! Apoi, în plin succes al Nocturnelor, când am fost propus pentru bursa la Balşoi, iar eu nu voiam de loc să plec, Miriam m-a decis să o fac. Şi bine a făcut.

În străinătate, de fapt, la Paris, te-ai simţit dezrădăcinat?

Mă simt dezrădăcinat oriunde m-aş duce. Însă un copac nu are numai rădăcini,ci şi ramuri... Mă simt precum copacii umblători ai lui Shakespeare. Călătoresc cu rădăcinile în valiză.

Compania El Banch în Requiem de Verdi

Împreună cu Măiastra lui, Miriam Răducanu

Care sunt coregrafii pe care îi admiri? Dar numele mari ale baletului?

Artiştii pe care îi consider ca pe cei mai interesanţi “coregrafi” întâlniţi de mine sunt... Walt Disney, Henry Moore, Brâncuşi, Giacometti, Liviu Ciulei, Giorgio Strehler, Michelangelo, Escher, Saul Steinberg...! Am învăţat enorm de mult dans prin... muzee!

Din lumea dansului, Miriam Răducanu este singura pe care o admir şi o iubesc fără nici o rezervăşi care mi-a inspirat existenţa ca dansator şi plăsmuitor de dans.

Mozart Steps

Regreţi că şcoala de Coregrafie de la Bucureşti a fost desfiinţată? Cum ţi se par tinerii balerini de azi?

Şcoala de Coregrafie, cea pe care am cunoscut-o, a dat României, şi lumii!, nume de mare valoare. Dacă nu mai există, aceasta constiutuie fără doar şi poate o crimă contra ARTEI. Începând cu faptul că a trebuit să părăsească acea clădire de pe Strada Lemnea, castel semănând cu şcoala vrăjitorilor din Harry Potter. Şi cu acelaşi tip de magice rezultate...

Tinerii de la şcoala cu care tocmai mi-a fost dat să lucrez mi se par cu toate acestea, mulţi dintre ei, pe cât de dotaţi, pe atât de talentaţi şi promiţători... Deci şi profesori există! Normal ar fi să aibăşi o instituţie pedagogică demnă de posibilităţile lor, şi ale unora,şi ale altora!!!

D-ale noastre

Ţi-ai format o şcoală. Cum este să fii maestru de dans şi totodată profesor?

Niciodată nu m-am considerat profesor, în sensul scolastic. Cu toate că primul meu contract în Occident a fost cel de Gast Dozent (Profesor Invitat) laFolkwang Hochschulle (Universitatea de Arta) din Essen-Werden, laCompania Pinei Bausch pentru care am creat vreo 10 lucrări într-un an. Venind din România! Într-un moment în care se considera că dansul contemporan nu poate veni decât din SUA sau Germania. Oricum nu din Est şi mai ales de dupăaşa-zisa cortină de fier!...

Apoi, primii mei paşi în Franţa au fost ca Maestru la Centrul Internaţional de Dans de la Cannes, invitat fiind de celebra Rosella Hightower. Înainte de a fi numit coregraf (şi Director) al Baletului Operei din Nancy.

Ceea ce mi-a fost dat să fac de la începuturile mele în Occident a fost să devin de fapt formator de dansatori. Aşa a vrut viaţa, să trebuiască să iau în mână un dansator şi să îl fac să danseze peste câteva zile. Ca leader de trupă de dans, o trupă creată cu doar câteva săptămâni înainte, chiar din primul moment în Franţa, am obţinut premiul 1 de Companie la Concursul de la Paris-Bagnolet.

Toate acestea mi-au dat îndrăzneala să-mi forjez o tehnică proprie pe care o predau de atunci, în mod itinerant, oriunde sunt invitat să o fac. Vi s-ar părea poate ciudat dacă v-aş spune că faptul de a mă confrunta mereu cu oameni diferiţi, din locuri diferite, mă face să avansez mână în mână ca pedagog şi creator. Şi chiar ca interpret.

Carmina Burana în viziunea lui Gigi Căciuleanu

Ce te face să revii mereu în ţară?

Faptul căam fost mereu invitat. Dar cât de fericit mă simt că acest lucru se întâmplă... Prima persoană care m-a invitat, imediat ce s-a putut, după ’89, a fost Silvia Ghiaţă la emisiunea TVR cu Miriam şi Johny Răducanu (Întoarcerea peste timp), dar şi pe scena Naţionalului bucureştean la spectacolul realizat de ea, Lumea Dansului. Silviei Ghiaţă, Anei Maria Munteanu şi producătorului Valerian Mareş le datorez revenirea mea în ţară. Iar acum am în plus un motiv din cele mai întemeiate: creaţia trupei Gigi Caciuleanu Romania Dance Company susţinută de FundaţiaArtproductionşi sponsorizată de JTI – la iniţiativa Gildei Lazăr.

Roata Fortunei se învârteşte în Carmina Burana

De fapt, unde te simţi acasă?

Într-o sală de dans, într-un teatru...

Scenă din baletul Folia

Viaţa e ca un cerc, e o revenire continuă. Vei serba 50 de ani de carieră pe scena Teatrului Mic, unde te-ai lansat. Povesteşte-mi în premieră cum e acest spectacol Un minut de dans sau UF !!! ? şi viaţa e ca un minut. Dar dansul rămâne? Ce crezi că va rămâne din creaţiile tale?

Acest nou spectacol vorbeşte despre cât lucru e nevoie pentru a obţine chiar şi numai un minut de dans. Câtă muncă, dar şi câtă nebunie... Dacă dansul rămâne? Îmi dau seama cu enormă placere căNocturnele de la Ţăndărică, cu toate că au dispărut demult, persistă încă în foarte multe amintiri! Ce poate rămâne dintr-o zi cu soare dacă plouă? Ce rămâne după ce fluturele dispare? Poate doar ceva pe cât de inefabil pe atât de esenţial ca... zborul. Somnul trece, visul rămâne.

Cu Maia Pliseţkaia în Nebuna din Chaillot

Dans şi matematică, teatru-dans. De ce?

De la număr la simbol, simbolul putându-ne duce tot atât de departe ca şi visul. Mă pasionează de-teatralizarea mişcării până la abstracţie. Este dans şi matematică, dar este în primul rând frumuseţe şi genialitate. De exemplu, un muzician pe care eu îl ador, Johnny Răducanu, m-a întrebat la ieşirea din sală: „Cum ai făcut ca dansatorul să danseze în ternar cu braţul drept şi în binar cu braţul stâng?". De fapt, nu matematica mă interesează, ci calculul, bucuria de a rezolva o problemă. Eu nu sunt muzician. Nu pot aprecia subtilităţile muzicii lui Bach decât pe uşa sufletului şi pe uşa frumosului. Am plecat de la ideea că e o muzică genială. După aceea mi-am zis că e şi foarte calculată: canoanele, toată cifrologia, numerologia care e şi a mea, şi tarotică, nu numai a lui Bach. Eu nu cunosc tot ce a vrut Bach. Nici ce a vrut Mozart. E un joc de şah. Iar eu sunt mai curând un jucător de table, care îmi plac pentru că sunt 50% ştiinţă şi 50% hazard. Trebuie să schimbi de fiecare dată strategia după cum dai zarurile. Aşa se întâmplă şi cu coregrafia. Nu poţi să faci acelaşi lucru pentru un dansator ca şi pentru celălalt. Şirurile Fibonacci se construiesc şi se deconstruiesc scenic, în baletele mele. Viaţa e o bătălie electrizantă între forţe opuse, între greutate şi imponderabilitate, între negativ şi pozitiv, între linie şi mişcare. „Conciertos", pe muzica „Concertelor Brandenburgice" ale lui Bach, este o coregrafie concepută ca mecanismul unui orologiu în care dansatorii sunt parte din rotiţele dinţate, perfect şlefuite pentru o măsurătoare fără eroare a timpului. E un angrenaj de corpuri, un amestec de personalităţi, un mecanism în care dansatoarele reprezintă rotiţele în acelaşi timp abstracte şi creative, între rigoare şi senzualitate, feminin şi masculin, fraged şi fragil ca şi viaţa care palpită.

Gigi Căciuleanu, dansatorul matematician şi filosof

Preferinţele tale muzicale se îndreaptă către Bach, Mozart, Vivaldi, Rahmaninov, Enescu, Carl Orff. Care sunt totuşi compozitorii pe care îi iubeşti?

Mozart e marea mea pasiune. A te apropia de muzica lui Bach este ca şi când ai intra într-o catedrală. La Nancy am folosit aceeaşi muzică a lui Mozart pentru „Marea Missă în do minor". Îmi place Vivaldi, foarte mult, îmi place Rahmaninov. Iubesc muzica de cameră a lui George Enescu. Apoi, Marius Constant, Luis Armstrong, Paul Ilea, Anatol Vieru, Michaël Levinas, Los Jaivas, Johny Răducanu, Dióscoro Rojas, Luigi Nono, Stockhausen, Ángel Parra, Gitano Rodríguez, DJ Vasile, El Chere... Lista e lungă.

Crezi că e dificil să se facă şi în România un Festival de dans internaţional?

Nu. Ar fi de ajuns să existe o voinţă politică în acest sens.

Imagine de la finalul spectacolului Noche Bach, al Baletului din Chile

Eşti un om care emană bucurie şi viaţă. Vorbeşti cu ochii, cu mâinile. Şi cu toate acestea ce te neliniştete în ziua de azi?

Totul. Planeta se transformă într-un câmp de bătălie. Mă nelinişteşte foarte mult un fel de politică a prostiei, care exaltă nu lucrurile frumoase din om, ci banalitatea, mediocritatea. Există o carte foarte interesantă „El hombre mediocre" a lui Jose Ingenieros, filosof, scriitor agentinian, născut în Italia. Toţi suntem mediocri. Dar sunt atâtea lucruri bune şi frumoase pe lângă care trecem ca să vedem nişte lucruri mai puţin interesante! Şi asta mă sperie într-un fel. Cred însă că omenirea, deşi într-un moment de răscruce cum este acesta, merită să se ducă mai spre vârf, nu pe linia de plutire.

Trupa lui Gigi Căciuleanu aclamată la Chişinău

Care sunt lucrurile pe care le iubeşti în România? Ai prieteni aici?

Da: toţi aceia pe care i-am descoperit lucrând. Pe care îi consider ca fiind adevărata mea familie!

În România, iubesc oamenii! Cred că îi înţeleg şi sper ca acest lucru să fie reciproc.

La ce visezi?

La ce nu visez!