Pastile de inima

Emigrantul

Ilinca Bernea

Nu e nimeni aici. E liniște. Vântul își face loc prin pânzele găurite, prin ferestrele sparte, prin zidurile prăbușite și își cântă melopeea.
Nu te întoarce, nu ai de ce să te întorci aici, nomadule, nu mai numi locul acesta acasă.
Fiului meu i-am spus: sunt fiica apusului, dintotdeauna
Orice țară de la soare apune e patria mea.
Părinții mei sunt apa acestui lac și umbra acestui munte pleșuv de la capătul lumii

Nu e adevărat că m-am născut într-un ghetou dintr-o legendă urbană oarecare
În care toate personajele sunt anti-eroi
Nu e cu nimic mai adevărat
decât faptul că am trăit dintotdeauna pe pământul dorinței,
Numai și numai pe meleagurile de la Soare Apune

Libertatea mea a fost aceea de a închide ochii

Nu te întoarce din drum, nomadule,
Asta e regula jocului dacă vrei să fii veșnic tânăr:
Aruncă-ți amintirile la câini, dă-le de pomană, îngroapă-le,
Nu te mai uita îndărăt.
Dă-le-ncolo de năluci!

Înțelege că nu ai unde te întoarce
Țara asta e un loc pustiit, un sat din care vulturii înfometați au mâncat până și pietrele.

 

Foto: Tomas Morkes