Clément Marty este cunoscut ca artist sub numele de Bartabas, călăreţ, coregraf de cai, regizor, scenograf, fondator al teatrului ecvestru muzical Zingaro şi din 2003 director al Academiei de Spectacol Ecvestru de la Versailles. Spectacolele sale sunt caracterizate de fuziunea dintre arta ecvestră, teatru, muzică, dans, cânt, circ, pictură şi, ceea ce este mai important, caii sunt elementul care uneşte toate aceste arte. De-a lungul anilor, Bartabas a experimentat şi a adus în scenă fuziunea între arte, muzici din diferite arii culturale, ţigăneşti, berbere, indiene, coreene, tibetane, româneşti, mexicane, fără a uita prezenţa muzicii occidentale pop, clasice şi contemporane, colaborând cu artişti de renume ca Pina Bausch, dansatoarea şi coregrafa Carolyn Carlson, muzicianul Jean-Pierre Drouet, pianistulAlexandre Tharaud şi mulţi alţii.
Patru cai, un măgar şi multă poezie pe scena Teatrului Costanzi.
Un spectacol magic între arta ecvestră, dans şi muzica liturgică de Tomás Luis de Victoria apare ca un Drum modern al Crucii.
O perfectă comuniune între om şi cal
Oameni, cai, dansuri, muzică: ultima creaţie a unuia dintre numele cunoscute ale teatrului contemporan, Bartabas. Un îndrăzneţ pionier al unei expresii artistice spectaculoase şi rafinate care uneşte dansul cu muzica, artele figurative, teatrul, cu magia ecvestră. Bartabas demonstrează cu creaţiile sale o neîntreruptă căutare a esenţei fiecărui gen de spectacol. Iar caii, în rugăciunea lor pe scenă, sunt adevăraţii actori.
În aceste zile, în insolitul cadru al Teatrului de Operă din Roma, Bartabas prezintă Golgota, un spectacol liturgic amintind de Inchiziţia spaniolă, dar şi de flamenco, acompaniat de scurte pagini de muzică sacră, compusă în a doua jumătate a secolului al XVI-lea de Tomás Luis de Victoria. Pe platou, împreună cu el, patru cai, Horizonte, Tintoretto, Soutine şi Zurbarán, şi un măgar, Lautrec, alături de unul dintre cei mai importanţi dansatori de flamenco contemporani, Andres Marin, şi actorul acrobatWilliam Panza, împreună cu trei muzicieni.
Un nou gen, flamenco ecvestru
Cornul lui Adrien Mabire deschide reprezentaţia, după câteva scurte scheciuri cu luminile încă aprinse şi scena lăsată, iar după câteva minute, vocea contra-tenorului Cristophe Baska intonează prima pagină. Intră în scenă Bartabas şi Marin, unul pe cal, celălalt îl urmează flagelându-se. Picioarele oamenilor şi ale animalelor se mişcă pe pământ şi pe nisipul care acoperă scena. Întunericul şi liniştea alternează cu muzici sacre şi lumini care coboară de sus. În aer e un miros de încins. Publicul este invitat să nu aplaude până la sfârşit pentru a nu deranja caii şi artiştii.
Andres Marin în Golgota
Spectacolul este progresiv, episodic şi merge către crucificarea finală a omului-cal, care se târăşte pe cruce până în vârf, având copite în loc de picioare. Magdalena care suferă este trasă de unul dintre cai. Cel de al treilea muzician, cântăreţ la lăută, Marc Wolff, înainte de crucificare se afla şi el pe scară, suspendat între două candelabre aprinse, în timp ce Bartabas călăreşte un cal fugind într-un cerc, cu capul acoperit cu o cagulă, ţinând în mână o lumânare aprinsă. Momentele fulgurante de artă alternează cu cele de experiment, prin care încearcă să transmită emoţii bazându-se pe linişte şi pe mişcările corpurilor oamenilor şi animalelor. Urmează numere de dresaj, dans, muzică sacră, totul concurând cu creaţiile tablourilor vivante inspirate de picturile lui El Greco, Caravaggio, Tintoretto.
Muzica este o artă mai puţin terestră şi, cu toate acestea, Bartabas a abordat-o
În timpul dansului dintre om şi cal, publicul încearcă noi senzaţii, reflectează, este uimit...
Creaţia este semnată de Bartabas împeună cu Andres Marin, care este maestru în flamenco contemporan. Scenografia, ca şi regia îi aparţin în exclusivitate lui Bartabas. Costumele: Sophie Manach şi Yannick Laisné. Sunetul şi regia de sunet, Frédéric Prin.
Presa a subliniat faptul că cei doi artişti fac un spectacol fără concesii şi, în acelaşi timp, de o splendoare care aminteşte mistica spaniolă.
Golgota apare ca o epifanie laică semnată de Bartabas.
Magnificii cai, aşa cum aminteam, devin actori şi fiecare este protagonist.
Mark Minkowski a adăugat acestei partituri prezentate la Salzburg câteva pagini instrumentale
Este cunoscut remarcabilul său proiect pe care a dorit să-l realizeze cu Pina Bausch şi unul dintre recentele sale succese, Centaurul, ce a fost creat la Chaillot cu dansatorul Butho, japonezul Ko Murobushi. Teatrul Rond Point a prezentat un spectacol intens şi răvăşitor în care artistul ocupă scena cu cei patru cai ai săi şi cu un măgar, alături de dansatorul de flamenco Andres Marin, unul dintre cei mai rafinaţi interpreţi din lume ai acestui dans.
Dar cristologia titlului nu are implicaţii religioase în sensul strict, chiar dacă acompaniamentul muzical, cum ar fi motetele pentru voce de contra-tenor, cornul şi lăuta i se datorează lui Tomas Luis de Victoria, compozitor iezuit, spaniol prin naştere, dar educat la Roma de maestrul Pierluigi di Palestrina. Cântăreţ şi muzicieni, în costume de epocă, pe ritmuri de flamenco sunt într-un adevărat duel care îi reuneşte din punct de vedere plastic pe cei doi interpreţi.
Bartabas, Mozart şi Minkowski
Şi de fiecare dată, datorită cailor care se înlănţuie, fac o plecăciune, se rostogolesc pe pământ urmând, într-o înţelepciune înnăscută, şi în combinaţia cu materiale sărace să obţină o simbologie absolută, mai mult decât atât o linişte care răsună, descoperind bogăţii neaşteptate, miracolul şi misterul acesteiGolgote.
Să ne aducem aminte şi de spectacolul prezentat de Bartabas, acum trei ani, la Salzburg, pe muzica oratoriului lui Mozart, Davide Penitente, alături de muzicianul Marc Minkowski.
Bartabas şi caii săi în Manejul de la Salzburg
Mark iubeşte caii. Bartabas, în ceea ce îl priveşte, nu agreează spectacolele de operă, fiind pasionat de muzică în sine. Aceste motive au fost suficiente pentru se întâlni şi a da naştere unui spectacol excepţional care nu era nici concert, nici reprezentaţie de operă. El a avut loc la Felsenreitschule din Salzburg, manejul consacrat odinioară activităţii ecvestre. Un loc vast, cu rânduri de scaune aşezate în amfiteatru şi având în fundal, în spatele scenei, un zid străpuns de trei rânduri de alveole delimitate de 20 de arcade. În aceste nişe au fost instalaţi instrumentiştii formaţiei Musiciens du Louvre, cântăreţii de la Salzburger Bachchor şi soliştii invitaţi, Mark Minkowski dirijându-i de pe o estradă instalată pe pistă. O pistă mai mult ovală decât circulară, cu podeaua acoperită cu nisip şi cauciuc pentru a absorbi zgomotul copitelor celor 12 cai care au evoluat în timpul concertului susţinut de muzicieni.
Coregrafia lui Bartabas şi albul simbolizează puritatea
A fost aplaudată modalitatea în care aceştia din urmă, aşezaţi în linie, fără a se putea vedea sau auzi, separaţi unii dintre ei de o distanţă de 20 de metri, au reuşit să cânte fără niciun decalaj. Ei au reuşit să emită sunetele care s-au auzit foarte clar, fără a neglija, în acelaşi timp, dinamica gesturilor.
Bartabas n-a conceput chiar o scenografie, ci un fel de contrapunct ecvestru. Cum nu trebuia spusă o poveste, maestrul de echitaţie a dispus caii fie în ansamblu, în forma unui cor mut, fie câte doi sau câte trei, el însuşi rezervându-şi două solo-uri pe un animal superb botezat Caravaggio.
Dans şi muzică liturgică
Un spectacol de mare frumuseţe. Caii, la pas, la trap sau la galop, îşi intersectau traiectoria, fără să se audă cel mai mic zgomot şi fără să se sperie când răsunau alămurile sau tobele. Costumele gri şi roşii ale celor nouă călăreţe şi trei călăreţi au adus un plus de eleganţă. Evoluţiile cailor au fost arbitrare. Întâlnirea celor două universuri atât de străine unul altuia a creat un moment excepţional, coregrafia ecvestră subliniind, în mod paradoxal, faptul că muzica este o artă foarte puţin terestră, înălţătoare.
La fel, şi pentru a sărbători 10 ani de la crearea Academiei Spectacolului Ecvestru, fondată în 2003 la Versailles, Bartabas a prezentat în 2013, în Grande Halle de la Villette, din Paris, un program inedit de spectacole şi întâlniri.
Golgota, un spectacol care aminteşte mistica spaniolă
Cel mai aşteptat dintre ele a fost We Are Horses, creat de el şi de coregrafa Carolyn Carlson, celebra întâlnire între 16 dansatori de la “Centrul Coregrafic Naţional” din Roubaix, 9 călăreţi şi 20 de cai, un spectacol în care cele două lumi se întâlnesc într-o adevărată magie vizuală.
Bartabas, inventatorul teatrului ecvestru, şi-a unit talentul cu forţa dansului conceput de Carolyn Carlson. Figuri emblematice ale scenei contemporane, ei au realizat un spectacol grandios.
A fost o întâlnire inedită, pe partitura repetitivă Music in Twelve Parts, din 1970, a compozitorului american Philip Glass. O partitură sfâşietoare, care susţine o mişcare perpetuă a dansatorilor şi a cailor.
O reverenţă la Versailles
Somptuosul balet ecvestru are nevoie de o imensă suprafaţă de desfăşurare. We Were Horses, gândit iniţial pentru Castelul de la Versailles, a fost plasat sub semnul cercului, ovalului.
Început lent, spectacolul era înviorat de accelerarea muzicii. Scurte momente de linişte se instalau între diferitele secvenţe, iar scena finală amintea, după părerea jurnalistei Rosita Boisseau, filmul lui Sydney Pollack din 1969, Şi caii se împuşcă.
Întunericul şi liniştea alternează cu muzica sacră şi luminile
Un captivant exerciţiu de întâlnire a două zone artistice, în jurul energiei cailor şi dansatorilor, “We Were Horses”, transforma arena într-un loc privilegiat pentru dans, înconjurat de “friza vie” a cailor. Impresia că priveşti un grup uman protejat de călăreţi inducea multe asociaţii de idei. Frumuseţea întâlnirii între grupuri este prezentă de-a lungul întregului spectacol. Ritmul cailor şi al dansatorilor crea valuri de crupe şi coame, în contrapunct cu părul lung al femeilor şi cu costumele agitate de mişcarea protagoniştilor. Faţă în faţă sau spate la spate, dansatorii se susţineau, se îndoiau, se răsuceau pentru a se destinde apoi în mişcări elansate. Privilegiind duetul bărbat-femeie, Carolyn Carlson amintea cuplul cal-cavaler.
Călăreţii se roteau neobosit în jurul dansatorilor şi dansatoarelor care se întâlneau sau se despărţeau într-un dans hipnotic, poetic şi instinctual.
Academia ecvestră de la Versailles sub bagheta lui Bartabas
Pionier al unei expresii inedite, ce conjugă arta ecvestră, muzica, dansul şi comedia, Bartabas a inventat şi a pus în scenă o nouă formă de spectacol, teatrul ecvestru.
Bartabas a dorit, printre altele, să creeze, în “Academia Ecvestră” de la Versailles, “o meserie care nu există, cea de “călăreţ-artist”. Paralel cu cursurile de dresaj, 12 călăreţi urmează cursuri de dans, de muzică, de tragere cu arcul japonez şi de scrimă.
Golgota între dans şi magie ecvestră
“Academia Ecvestră” de la Versailles s-a născut în numai şase luni. Bartabas a conceput proiectul, s-a întâlnit cu directorul general de la Versailles de la acea vreme, Hubert Astier, care încerca să relanseze Marile Grajduri din faţa castelului, somptuosul loc ce adăpostea în 1680 Şcoala de echitaţie de la Versailles ce stă la baza tradiţiei ecvestre franţuzeşti. Instalarea “Academiei Ecvestre” în Marele Grajd Regal, lambrisat în lemn brut de arhitectul Patrick Bouchain, i-a conferit o anumită eleganţă. Timp de 10 ani, opt creaţii semnate de Bartabas au ritmat viaţa acestui strălucit corp de balet ecvestru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu