Cherry Blossom

Un film  regizat de Doris Dorrie,  jucat aproape in totalitate de actori germani, o casnicie germana, releva totusi in Cherry Blossom  de fapt  un film japonez, in stilul, alura si spiritul japonez. Si va asigur, nu leit motivul ciresilor in floare da culoarea japoneza. Filmul este si drama si romanta, ceea ce-i confera un aer special, caci actiunea te poarta prin toate cotloanele dramatice sau mai putin vizibile romantice ale vietii unui cuplu ajuns la capatul vietii.

Filmul este o drama pentru ca:

·         Doar sotia si doctorul stiu ca sotul se afla la capat, sotia incercand sa depaseasca de una singura durerea coplesitoare

·         Niciun paleativ incercat de obicei in aceste cazuri, cum ar fi o excursie, o aventura in care cuplul nu s-a lasat antrenat niciodata, lucruri mici si placute, cum ar fi o plimbare pe plaja etc, propuse de catre sotie nu sunt retete potrivite pentru sotul ignorant al carui sentiment de bine se afla in depanarea zilelor in acelasi ritm,cu o cadenta obisnuita si cunoscuta a evenimentelor. Viata pentru el este un drum batatorit in care lucrurile se aseaza ordonat, pe acelasi raft

·         Daca sotul a trait cu constiinta ca face exact ce trebuie ca sot si tata de familie, dorinta secreta a lui Trudi, sotia sa si mama a trei copii aflati la casele lor care si-a indeplinit cu grija reala indatoririle de mama, a ramas toata viata necunoscuta sotului sau, Aceasta mi se pare a fi partea cea mai dramatica a acestei casnicii aparent linistite si banale. Visul lui Trudi era sa danseze Butoh, un dans mimetic japonez, un dans cu umbre ce te insotesc pe parcursul dansului.Acestea pot fi umbre ale unor persoane cunoscute, prezente in viata ta  sau umbre ale unor persoane dragi disparute. Expresivitatea  miscarilor, lentoarea si importanta fiecarui gest reprezinta in butoh-ul japonez o etalare dramatica a unor sentimente ce uzual nu pot fi exprimate vocal. Aici, in cazul nostru, Butoh este modul discret de exprimare a unui partener care supus datoriilor si convenientelor nu-si permite sa fie el-insusi nici macar in fata perechii sale de o viata.

·         O vizita facuta de catre Rudy si Trudi la Berlin celor doi copii, amplifica tensiunea existenta in permanenta in sufletul sotiei ingrijorata de orice respiratie deosebita a sotului si le amaraste  amandorura inima; atat baiatul, Karl care traieste impreuna cu familia sa intr-un mediu burghez, cat si fiica lor Karolin, ne conformista si rece precum lama unui cutit, care traieste intr-un mediu boem  cu o lesbiana mult mai umana si intelegatoare par sa fie agasati de prezenta lor, de timpul ce se simt obligati sa il acorde-desi se eschiveaza si-i lasa sa se descurce singuri.Acest episod tragic pentru orice parinti aminteste de Poveste din Tokio a lui Yasujiro Ozu sau de filmele lui Kenji Misoguchi, filme care apasa pe evolutia spre modernitate a modelului traditional japonez si pe diferentele dintre generatii, uneori dureroase  ce se nasc in acest proces.

·         Cu inima franta de durerea pricinuita lui Rudy si ei de catre comportamentul ingrat al copiilor care nu-i doresc, in seara dinaintea plecarii precipitate, Trudi, imbracata intr-un chimonou japonez, il invita pe Rudy la un Butoh abia schitat, in care fiecare miscare comuna a bratelor, a corpurilor devine pe masura ce se deruleaza cu lentoare dansul, o exprimare din ce in ce mai clara a sentimentelor puternice care exista intre cei doi, bine ascunse ani de zile de cotidianul plin de sarcini, de retinerea de a-si scruta si dezvalui simtirile. Aceasta descatusare a sinceritatii, fara vorbe ramane partea cea mai dramatica poate din film, caci odata clarificate prin intermediul Butoh aceste realitati, Trudi gaseste un moment de satisfactie care o face sa lase garda jos in fata vietii. Moartea ei e subita si senina, in somn, visand la o umbra care o cheama. Acesta este de altfel si primul moment in care filmul devine romanta mai mult decat drama.Este timpul ca Cherry Blossom sa se axeze pe modul in care oamenii din lungi si vechi mariaje se confrunta cu pierderea.

     

Filmul devine o romanta pentru ca:

·         Subiectul cel mai miscator al partii a doua a filmului, o poveste placuta si sentimentala este de fapt banal. Calatoria lui Rudy in Japonia, pretext de a-si vedea fiul Klaus este de fapt dorinta de a-si raspunde la intrebarea: unde este Trudi acum, de ce a acordat ea atat de multa dragoste si interes dansului, ciresilor in floare si muntelui Fuji, dorintei sale ascunse de a-i vedea. El a sperat poate sa-si ofere o perspectiva proaspata asupra vietii sale ciuntite de pierderea sotiei.  Un nou prieten i-ar putea usura durerea. In cazul lui Rudy acest prieten a aparut sub forma unei dansatoare de Butoh de 18 ani, pe nume Yu. Aceasta isi castiga existenta dansand intr-un parc cu ciresi in floare, de fapt fara sa fie clar daca dorea  ca prin Butoh sa poata lua legatura cu mama sa disparuta in urma cu un an sau chiar sa-si castige un ban pentru vopsele. De altfel toata averea si gospodaria ei o purta zilnc intr-un mic trol cu care parcurgea zilnic distante mari ca sa ajunga din parc ul unde dansa pana la minusculul cort din plastic de la periferie unde dormea noaptea,

·         Convins ca sotia sa sau spiritul ei, se afla in Japonia, fie  in apropierea ciresilor infloriti fie la poalele muntelui, Rudy imbraca hainele lui Trudi purtate cu el peste tot si spera ca sufletul lor comun sa fie zarit de acea Trudi care il obseda  nereusind sa o intalneasca.

·         Dupa cateva zile in care in excursia lui cu Yu sperase sa vada varful inzapezit al muntelui, Rudy constient pentru prima data de iminenta sfarsitului sau, imbraca chimonoul sotiei sale si pe marginea lacului care oglindea de data asta in toata frumusetea varful inzapezit al lui Fuji, Rudi schiteaza dansul intamplat cu Trudi, cateva ore inaintea mortii ei. In mana intinsa exprimand chemare, el primeste de data aceasta mana lui Trudi cu care reediteaza acel dans fantastic al sinceritatii si dragostei. Cei doi se intalnisera intr-o exprimare comuna pentu prima data.  Moartea lui Rudy in timpul acestui dans al iubirii il gaseste alaturi de sotia sa pe care poate doar acum o cunoscuse si o iubise cu adevarat. Acum , ea nu mai avea niciun secret, nicio dorinta nemarturisita.

     

Uneori pare ca intentia lui MS. Dorrie nu a fost pur si simplu sa filmeze  o parte din poveste in Japonia, ci sa faca un film japonez. Intentiile sale sa echilibreze circumspectia emotionala cu deschiderea spre sentimente, sa faca o infuzie a imaginilor sale cu o frumusete simpla, lipsita de afectare, evoca o traditie japoneza preluata de la Misoguchi si Ozu si care a explodat in filmele lui Hirokazu Kore-eda.

Desi temele si metaforele lui Ms. Dorrie sunt subtile, ea face un exces in a le folosi, dorind sa fie sigura ca spectatorul le remarca si intelege. Prea mult se explica frumusetea tranzitorie a ciresilor in floare, insistandu-se pe explicatia ca acestia sunt de fapt „un simbol al impermanentei”. De asemenea simbolul mustei care revine in cateva randuri explicandu-se ca  „nu e nevoie sa bazai in jur atat de insistent”

Frumoase si emotionante  in acest film sunt  linistea si realismul cu care filmul contempla interpunerea curioasa intre fericire si tristete.

                                                                                            Gabriela Nicolescu