Silviu Oravitzan, un Rubliov din Banat

Silviu Oravitzan, un Rubliov din Banat

Acum doi ani, in luna iunie la Muzeul Taranului Roman a avut loc expozitia pictorului banatean Silviu Oravitzan denumit si Rubliov al Banatului.

Silviu Oravitzan, născut în 1941, la Ciclova Montană, judeţul Caraş-Severin, a acumulat la palmaresul său artistic, în ultimii 35 de ani, participări expoziţionale internaţionale şi naţionale de mare prestigiu. Opera sa se află răspândită în nenumărate colecţii muzeale şi private din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, România, Suedia, Austria, Italia. Deşi pare influenţat de diferiţi pictori abstracţi din secolul XX, maestrul bănăţean e considerat a-şi avea rădăcinile în arta bizantină, în arta religioasă a Răsăritului creştin-ortodox.

Asa cum spune si criticul de arta Ileana Pintilie ” la Silviu Oravitzan exista un plin care este ideea de divinitate, fără putinţa de a o nega. Este interesant că ea nu îmbracă o formă foarte cunoscută de reprezentare, ci se găseşte tocmai în această difuză lumină. Obiectul expus în galerie mi se pare semnificativ, de un mare rafinament. Este expus doar acel obiect care întruchipează întreg efortul pictorului, întreaga căutare în a sugera ceva ce este greu de sugerat: ideea de divinitate printr-o lumină. Nu este lumina culorii, este o lumină difuză pe care el o captează în tehnici foarte diferite şi foarte subtile.”

Silviu Oravitzan contrazice percepţia unei Europe de Est lipsite de relevanţă pentru arta contemporană. Cu expoziţii în spaţii prestigioase, de felul Muzeului de Artă Catolică de la New York, unde a expus alături de îngerii din bronz ai lui Dali, artistul demonstrează că inspiraţia nu are graniţe culturale şi cu atât mai puţin geografice.

Artă terapeutică

Reputatul documentarist Paul Barbăneagră zicea despre Silviu Oravitzan: „Să nu uităm că noi suntem după câteva secole de alienare şi de sminteală. Or, pictura, în raport cu sminteala aceasta, are, pentru că noi trebuie să acceptăm că tot ce facem nu facem în absolut, ci în acest context al istoriei care s-a trădat pe ea, ne-a trădat pe noi, ne-a alienat, suntem în drum spre apocalips. Cine nu vrea să accepte lucrul acesta să aibă răbdare.

Or, în măsura în care, cum spunea Eliade, noi nu putem ieşi din istorie, noi trebuie să trăim în istorie, dar, în acelaşi timp, să ne-o asumăm şi s-o depăşim, adică să găsim o soluţie terapeutică la această îmbolnăvire a timpului şi a fiinţei noastre care e istoria. Una dintre soluţiile acestea eu o văd în pictura lui Silviu Oravitzan care este mai mult decât terapeutică, mântuitoare. Sigur că nimeni nu poate vindeca alienarea lumii moderne, dar măcar o asemenea artă dă posibilitatea să ne-o asumăm mai puţin dureros, mai puţin catastrofic.

Adică, ne ajută să găsim un echilibru interior, în raport cu dezechilibrul care devine din ce în ce mai sufocant, mai apăsător, datorită unei forţe care vine din adâncul fiinţei şi care îţi permite să-ţi reaminteşti anumite valori, care nu sunt numai ale artei, care sunt ale fiinţei, pentru că arta trăia, înainte, ca expresie a fiinţei, nu ca expresie a unui talent, a unui punct de vedere personal. Or, această reîntoarcere la originile artei şi la raportul de ordin ontologic cu lumea constituie, cred, poate principala calitate a artei lui Silviu Oravitzan.”

de cultura@romanialibera.ro 

In aprilie 2014 a avut loc la Cluj la Galeria Horeb expozitia Oravitzan intitulata „Iscalitura pe lumina”

Lucian Muntean face o luminoasa descriere a artei lui Silviu Oravitzan:

Intr-un efort creator de durata unei vieţi, Silviu Oravitzan a ajuns la sinteza unui limbaj plastic original, codificat intr-o structură morfologică aparent simplă şi o sintaxă complicată.
Acest paradox este generatorul unei semioze infinite de metafore care valorizează nu atât elementele alfabetului vizual, ci ineditele lor asocieri, altele mereu şi mereu. Artistul mărturiseşte că elementele cu care lucrează, se exprimă, sunt simple şi la îndemâna oricui: pătratul, cercul, crucea, centrul. Totuşi, motivul predilect al lucrărilor lui Silviu Oravitzan este cel al crucii multiplicate intr-o adevărată reţea pe fond auriu. In pofida splendorii suprafetelor aurite, această artă se bazează pe o severă asceza imagistică. O renunţare drastică la orice spectacol vizual prin care un obiect se oferă vederii. Artistul năzuieste să unifice complexa invăţătură a elementelor, culorilor, fenomenelor naturii intr-un univers plastic a cărui validitate este prezentă in fiecare dintre lucrările sale.

Această avalanşă creativă de obiecte care se prezintă ca ferestre spre alte zări, permite, la rându-i, abordarea hermeneutică a creaţiei artistului ca o veritabilă opera aperta.. In acest versant de interpretare se inscrie şi proiectul Galeriei Horeb din Cluj Napoca. Artistul a avut generozitatea să ne acorde deplină libertate la alegerea temei, selectarea lucrărilor, la conceperea panotării, a discursului plastic expoziţional şi chiar a unor intervenţii de tip instalaţie, ca demers de interpretare creativă a operei sale. Provocarea a fost, pentru noi, mare, raportat la imensitetea si diversitatea materialului oferit de artist. Am optat pentru o singură lucrare iconică, in sensul de reprezentare inchipuită, după tratiţie, a chipului, a feţei, şi anume reprezentarea in slavă a Mântuitorului înviat.

De la Crucea insemnată cu sângele jertfei pleacă o potecă de grâu. Bobul de grâu care poarta chipul christic şi care terbuie să moară şi să fie ingropat in ţărână ca să dea rod, să reinvie. De la potir purcede o altă potecă cu fire de grâu inverzite, din glia câmpului, de la Câmpeneşti. Reprezentări ale pământului, pe podea, şi reprezentări ale Cerului albastru, pe perete, constituie fundalul şi scena dramei christice a răstignirii, morţii şi invierii, dar şi a eternei reintoarceri, a ciclicităţii agare, prin subtile legături, corespondenţe intre Sacru şi Profan, in revelarea Sacrului prin Profan, pe care Vasile Avram, savantul ce doarme sub glie, la Nicula, le-a numit creştinism magic, iar Mircea Eliade, creştinism cosmic In rest, toate lucrările, alcătuirile reprezintă moduri in care elmentele de bază, aceleaşi, pătrat, trunghi, cruce, centru. mărturisesc despre jertfă, mântuire şi Mântuitor Spre iesire vom regăsi, ca peste tot, crucea, dar si labirintul, ca prelungire a crucii. Crucea evocă diverse căi ce conduc spre Centru. Labirintul evocă dificultatea de a ajunge la Divin, dar şi faptul că drumul spre Centru, spre Isus Christos este cheia ieşirii din labirint, din rătăcire.

Asemeni copiştilor celebrelor manuscrise cu miniaturi, semnătura domnului Silviu Oravitzan nu apare pe faţa lucrărilor. Ii vom găsi numele discret, pe spate sau in locuri ale lucrărilor ascunse privirii, aşa cum făceau şi constructorii medievali. Lumina care ne inundă vederea aparţine de registrul increatului, tinde mai degrabă să exprime nevăzutul, amprenta a toate Creatorului. Adică o cale, o cărare spre Centru. Prin această neindrăznire de a pune iscălitură pe lumină, privesc şi inţeleg indelungul, statornicul travaliu artistic al lui Silviu Oravitzan ca o umil şi stăruitor asumată mărturisire de credinţă. Acum, în preajma sărbătorilor de Paşte, mărturia are loc la Galeria Horeb din Cluj Napoca. In mijlocul nostru, martori, se află artistul mărturisitor şi operele sale, Silviu Oravitzan. Florin Gherasim, curatorul Galeriei Horeb