Traducere // Translate

Maestrul perfectului simplu

Autor: Florin COLONAŞ |

Maestrul perfectului simplu
Plecat cu raniţa în spate, hotărît să cucerească lumea, înzestrat cu energia omului de la ţară, care ştia că prin muncă poate să reuşească în viaţă, tînărul gorjean Constantin Brâncuşi ajunge la Paris, după un periplu cu multe oprelişti şi cu mari cazne. Poposeşte în oraşul mult visat într-o zi de sărbătoare. Se întîmpla pe 14 iulie 1904, cînd tot oraşul participa la serbarea Zilei Naţionale a Franţei. Ca orice venetic, îşi dă seama de dificultăţile pe care trebuie să le depăşească. Pus pe treabă, va presta cele mai umile munci. Nu va refuza nici una. În puţinul răgaz rămas, Brâncuşi va reveni la pasiunea sa de a ciopli mici obiecte de lemn. De altfel, şi în lunga sa călătorie spre Paris, cu opriri la Budapesta şi Viena, mai cioplise cîte ceva. Respectivele piese le vînduse sau le oferise cadou, ca în cazul crucifixului dăltuit în lemn, pentru maicile diaconese care l-au îngrijit cînd a căzut la pat, pentru o bună perioadă de timp, la Viena. La Paris, în timpul liber va vizita muzee, colecţii şi expoziţii. Şi-a înjghebat şi un mic atelier. S-a mutat dintr-un loc în altul, a început să fie simpatizat de cei care îl cunoscuseră. Muncea fără întrerupere, la foc continuu, asemenea micii sale forje, expuse astăzi în atelierul-muzeu de la Centrul Pompidou. Cu toată febrilitatea creaţiei, Brîncuşi nu-şi uită rudele din România, trimiţîndu-le lungi epistole. Există astfel de mărturii, cunoscute în parte, foarte multe încă aşteptînd să fie date la lumină.
 
Una dintre aceste dovezi se află pe site-ul internaţional al anticarilor. O scrisoare scrisă citeţ, cu cerneală albastră, care ne permite desluşirea integrală a textului. Ce desprindem din această scrisoare? În primul rînd, firea caldă a sculptorului, care le scrie cu multă sinceritate şi recunoştinţă rudelor care l-au găzduit pe perioada cît a stat la Măgura (aici s-a organizat, începînd din 1968, timp de două decenii, o tabără de sculptură, unde au participat marii noştri artişti; adevărat muzeu în aer liber, cu o valoare patrimonială de rezonanţă mondială, parcul cu sute de lucrări este astăzi lăsat de izbelişte, fiind victima vitregiei naturii şi a inconştienţei turiştilor).
 
Aproape două luni i-au fost necesare lui Brâncuşi pentru a procura piatra necesară pentru soclurile lucrărilor comandate pentru mormîntul avocatului Petre Stănescu şi al fiicei acestuia, răpuse de ftizie. Episodul acesta se petrecu în vara lui 1914. În scrisoare, apare amintită „coana Elisa“, nevasta avocatului Petre Stănescu. După zece ani de şedere la Paris, Brâncuşi devenise un om cunoscut, cu prieteni, fiind acceptat în cercul unor mari personalităţi intelectuale. După acest deceniu, Brâncuşi răspunde la o epistolă venită din ţară, adresîndu- se lui „Nea Vasile“ şi lui „Nea Petrică“. Cine era Nea Vasile? Nimeni altul decît fratele vitreg, rezultat din prima căsătorie a lui Nicolae Brâncuşi cu Florica. Apelativul „nea“, ca termen de respect, este normal în cazul unui frate mai mare. Celălalt personaj, lui Nea Petrică, nu apare în nici un fel de arbore genealogic. Bănuiesc că ar fi vorba despre fratele primei soţii a tatălui sau mai curînd de fratele soţiei lui Nea Vasile, Maria, tanti Manda, evocată în rîndurile înscrisului la care ne referim.
 
Să lăsăm să vorbească rîndurile scrisorii expediate în 3 decembrie 1914, ajunsă la Bucureşti în 13 ale lunii, la Buzău în 15 şi, probabil, a doua zi, la destinatarii din cătunul Ciuta, comuna Măgura. Descoperim un Brâncuşi de o vervă extraordinară, comparabilă cu cea a marelui povestitor din Humuleşti, fraza fiind mixată cu ironia fină a prahoveanului din Haimanale, totul asezonat cu dulceaţa perfectului simplu.
 
Nea Vasile şi nea Petrică,
Nici măcar nu mă mai aşteptam să-mi scrieţi, dar iată că de vreo lună nu mai trecui prin Place Dauphine.
Ieri cînd trecui pe la un amic de’l lăsai în locul meu la mansardă, mă strigă portaru şi’mi dete vreo 8 scrisori sosite din ţară în care o găsii şi p’asta de la aldi matale. NeaVasile şi nea Petrică io vă dădui adresa asta că aci mă cunoaşte şi poştaşu şi portaru casei şi mi le păstrează.
În casa în care am atelieru de vreo 7 ani îmi mai dădu proprietaru încă o cămăruţă care are uşe în atelieru meu. Acolo io mai dormeam din cînd în cînd dară fiind şi chiria mică cam preţ de 8 pâini. Cînd mă întorsei din ţară mă aflai cu un bun amic care’i bucătar la un restaurant din Paris, care taman că se însură şi venea cu muierea după el, unde stătea mai era cu vreo 3 în cameră. Mă rugă dacă ştiu o cameră şi io mă oferii să’l las în locu meu de atunci îmi luai catrafusele şi mă mutai cu totu, dormii o lună cu pietroaiele şi buştenii la un loc pînă mă procopsi proprietaru cu încă o cămăruţă.
Cînd plecai din Bucuresci tare mîniat plecai, vă zisei io că după ce sînt gata cu lucrarea coanei Elisa, plec la Bucuresci cu proiectu fîntînii lui Haret din faţa Universităţii. Cînd ajunsei la ministru de cine credeţi că dau, de Morţun, un vechi amic care mă ajută pă la ’906 la o expoziţie să vînd capu de copil din bronz (1), iată că ajunse ministru.
Dar ce credeţi mai mare mîhnire nici că se putea, bunul meu amic (2) nici nu se uită la mine şi mă refuză cu a mai mare neruşinare. Daia vă zic că fusei tare mîniat. Acu stau cu proiectu în atelier şi mă gîndesc că ghini mi’ar fi prins să fi lucrat în ţară. Mă întrebaţi ce făcui cu expoziţia, cum tare mă mîniai lăsai măiastra mea şi capu Muzei în grija Dnei Cecilia (3) pictoriţa a de mă vizitează la Paris am mare încredere în ea. Io atunci zisei să le pui într’o expoziţie da mîhnit cum fusei plecai cam pe 17 Iunie din ţară. Acu îmi mai trecu şi cum găsii scrisoarea de la aldi matale ia că mă prinse iar doru de acasă. Pe aici începu răzbelu şi tătă lumea fierbe, încă la Paris îi linişte. În iarna asta mă pregătesc să plec la Chicago în America (4) unde mă invită ăi de la muzeul lor să le torn şi lor măiastra mea în oţel inoxidabil. Nea Vasile îmi pari ghini că ţi plăcu Călăreaţa şi icoana de ţi’o lăsai la nea Petrică. Mă întrebaţi dacă fac şi aici Călăreţe şi Vînoase d’alea. Apăi să ştiţi că de ar fi de pe ăştia ar trebui să cioplesc în fiece zi cîte una. Păi io numa cu astea mă ţiu că le vînd ăl mai ghini din tăte cioplelile mele. Numa ieri ce vîndui una la un pictor american (5) de’i vecin de uşe cu mine, e vinit taman din nordu Americii fiu de telectuali cu mari legături în tăt Parisu.
V’am zis că aici stau într-o casă cu 6 etaje, am mulţi amici dă tate naţiile. Io stau jos şi uşa mea dă la atelier dă chiar în bătătură şi cum pînă acu nu dădu neaua p’aici şi nici frig nu e aseară scosei chirostriili în curte şi pusei de’o mămăligă cu 3 pui fripţi pă jar cu usturoi, dă cîte ori fac mămăligă miaduc aminte de nopţile pe care le petrecurăm în Mai la Măgura şi mă învăţă tanti Manda să las mămăliga să se lichească de fundu ceaunului. Aşa făcui io aseară dă’i băgai pă toţi în draci, ieşiră pe la ferestre dă ziceai că’s lupi flămînzi. Le strigai să coboare da fie ce să aducă şi vreo două sticle de vin. S’apăi să fi văzut ce se bătea turcii la gura americanului ş’a italienilor de ziceai că nu mîncară de cînd îi fătară muică sa şi să’ncinse un chef pă cinste.
Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului. Dapăi cînd mă gîndesc că vine Crăciunu şi tare îi ghini acolo la aldi matale mai că mi vine să sui în tren că e gara lîngă mine (6) s’aud trenurile fluierînd zi şi noapte, dacă n’ar fi cu plecarea în America mai că aş fi venit. Mă întrebaţi cum o duc. Ce să zic, no duc io ghini da nici să mor nu pot că mai am multe de făcut.
V’am spus că aici în mahalaua asta s’adunară din toate părţile lumii, italieni, ruşi, chinezi, ăştia au o droaie de restaurante, tăţi mă învită în ţara lor că aş duce’o ghini şi io le zic dacă ghini îi la ei ce dracu caută la Paris. Io cu mare drag mă apucai să vă scriu fiindu’mi tare dor de pămîntu nostru. Să vă mai zic şi una hazlie, veni la mine un cîrciumar de’şi făcu cîrciumă nouă şi mai făcu şi cîteva camere de adună muieri cu felinar roşu, asta ar vrea să’i fac eu un gard dă piatră da în fiece par să’i fac cîte o Vînoasă. Mă prinsă rîsu la început, da el nimic, aşa să il fac, greu scăpai de el zicîndu’i că nu’l lasă ăl dă sus şi pă mine malungă din oraş.
Nea Vasile şi nea Petrică nu trebuie să’mi mulţămiţi dă cioplelile ce vi le făcui, io trebuie să vă mulţămesc pentru cîte făcurăţi pentru mine, că mai văzui io fraţi da ca aldi matale mai rar. Acu că se apropie sîntu Crăciun şi sărbătorile de iarnă vă urez multă sănătate lu tanti Didina lu tanti Manda şi la toţi copchii multe felicitări de sărbători şi să petreceti cum numa la noi pă pămînt Românesc se poate.
 
Vă mai scriu aci adresa mea
54 rue de Montparnasse
Paris France 
Pentru toată viaţa cu tot devotamentul
C. Brâncuşi
3 Decembrie 1914
 
1. Cap de copil, bronz, lucrare care se află în colecţia Muzeului de Artă din Craiova.
2. Este vorba de Vasile Morţun, om politic. Ca student la Paris, se numără printre întemeietorii Cercului socialist şi este fondator al revistei Dacia viitoare. Va fi parlamentar, ministru al Lucrărilor Publice, ministru de Interne. Ca ministru al Lucrărilor Publice, i-a respins lui Brâncuşi proiectul „Fîntînii lui Haret“, care urma să fie amplasată în faţă a Universităţii din Bucureşti.
3. Este vorba de pictoriţa Cecilia Cuţescu, măritată cu sculptorul Fr. Stork.
4. O informaţie care nu apare în monografiile dedicate sculptorului.
5. Se pare că este vorba de Steichen, marele fotograf.
6. Este vorba de gara Montparnasse.
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Niciun comentariu: