Grigore Leşe

La un moment dat, spuneaţi că bunicul dumneavoastră era "un om care ştia mersul vremii, al lumii, al timpului şi al vieţii". Cum merge, după părerea dumnevoastră, lumea românească acum?

Trăim într-o lume instabilă, în care valorile nu se văd, îşi caută împlinirea, bucuria, iluminarea. Eu am ales să fac muzică. Eu nu am cum să opresc timpul. Oamenii vor să se cunoască pe ei înşişi. Muzica îţi dă posibilitatea să te trezeşti din visele trecutului. Eşti prezent, trăieşti clipa. Acum! Eşti în afara minţii tale când mergi la un concert, gândurile nu te acaparează, avem nevoie de pauze inteligente de gânduri.

Care e diferenţa dintre religie şi tradiţie?

Se poate spune că religia este o tradiţie, pentru unii oameni şi tradiţia poate fi o religie… Este o comunicare pe toată planeta. Dacă oamenii mănâncă acelaşi lucru, împărtăşesc acelaşi lucru.

Cum s-a schimbat, din punctul dumneavoastră de vedere, rolul preotului? Cum era atunci, cum e acum?

În toate domeniile există sacerdoţi. Ei devin modele pentru comunitate prin felul lor de a fi, prin atitudinea lor. Oamenii adevăraţi, modelele, nu se arată, nu sunt la îndemâna oricui. Modelele trebuie căutate. Nu este obligatoriu să fii preot pentru a influenţa comportamentul oamenilor dintr-un grup, dintr-o comunitate. Au fost multe compromisuri în toate domeniile, şi rolul preotului, pe zi ce trece, păleşte. Vrând–nevrând, ne raportăm la înţelepţii de altădată, duhovnici care au îndurat penitenţa închisorilor, teologi erudiţi, vizionari ale căror cărţi strălucesc în mâinile noii generaţii.

Ce părere aveţi despre această "modernizare" a tradiţiilor?

E un fel de modă acum, toată lumea "se întoarce" la tradiţie, de la declaraţii la elemente de vestimentaţie... Trăim într-un labirint de complexităţi. Am uitat să fim liniştiţi, să avem răbdare, să fim noi înşine. Am uitat să sărbătorim natura, să ascultăm zumzetul albinelor. Nu ştim cum cântă cucul. Totul se transformă în proiecte. Am uitat natura, straiele. Avem nevoie de amândouă pentru a găsi drumul spre casă.

Cât de mare e diferenţa dintre folclorul prezentat la tv şi cântul autentic românesc?

Enormă. Ne-am obişnuit să trăim aşa, din modele care nu mai sunt actuale. Cântecul autentic a dispărut demult. Acesta rezistă doar în ritual. Oare mai există ritualuri? Creăm pe scenă ritualuri, încropim spectacole care nu au o poveste. Sunt producţii cu pretenţii, care, din păcate, promovează doar surogatele. Folclorul a devenit o armă politică ce ne aruncă în derizoriu.

Şi apropo de acest lucru: televiziunea, în momentul actual, este o susţinătoare sau un impediment în promovarea tradiţiilor?

Televiziunile s-au obişnuit să trăiască din divertisment, au adus folclorul la acest nivel. Nu există documentare, nu există specialişti dăruiţi, nu există preocupare. Nu sunt producţii serioase de televiziune care să acceseze stratul vechi al culturii orale, să meargă în comunităţile izolate pentru a filma ce mai există. Se joacă de-a folclorul. Cei care realizează emisiunile de folclor sunt ucenicii realizatorilor din anii `60, au preluat mentalitatea lor, iar rezultatul este pe măsură: artificios, vulgar, propagandistic, submediocru. Trăim într-o ţară unde analfabetismul este girat de diplome universitare.

Pălăria este o componentă nelipsită din ţinuta dumneavoastră! De unde dragul pentru acest accesoriu?

Bărbaţii din ziua de astăzi poartă din ce în ce mai rar acest obiect... Nu este doar "drag", este obişnuinţă. La noi, lipsa temporară a pălăriei înseamnă doliu. Unui bărbat care nu poartă niciodată pălărie i se pune la îndoială bărbăţia. Fetele, înainte de a se mărita, zic aşa: să fie şi şchiop/ numa` să poarte clop.