Daca nu va plac dramele meditative, The Tree of Life nu este pentru voi, dar pentru oricine care iubeste filmele, sau doar arta, e un film care trebuie vazut. Poate ca nu va va placea, dar va va impresiona si nu veti regreta ca l-ati vazut. E acolo alaturi de Kubrick, Coppola si Tarkovsky. In plus, are un soundtrack minunat.
Terrence Malick este o figura misterioasa a cinematografiei; intr-o cariera de 40 de ani a regizat doar sase filme, toate insa excelent primite de critici, considerate capodopere cinematografice. Primul sau film major a fost Badlands cu Martin Sheen si Sissy Spacek in 1973, urmand Days of Heaven in 1979, film in care Richard Gere a avut primul rol principal. Inca de pe atunci tanarul regizor experimenta cu tehnici inovatoare de editare si voice-over, care vor deveni caracteristice filmelor sale. Desi a primit premiul pentru cel mai bun regizor de la Cannes in acel an, el a ales sa nu se grabeasca spre urmatorul proiect, si abia 19 de ani mai tarziu, in 1998, a scos urmatorul film The Thin Red Line despre o batalie din Al Doilea Razboi Mondial, si care a facut posibila aparitia unuia din cele mai inovatoare filme despre razboi de la Apocalypse Now incoace. In 2005 a scos o noua versiune a povestii lui Pochahontas cu Colin Farrel si Christian Bale, The New World.
Pomul Vietii este din punct de vedere stilistic pe aceeasi lungime de unda cu cele doua din urma, imagini poetice combinate cu monologuri interioare sufletesti.
In 2011 mult amanatul si demult asteptatul, The Tree of Life al luiTerrence Malick a obtinut titlul la Cannes
Cultele orientale pagane, dar si crestinismul, se folosesc de simboluri si mituri pentru a anima atat trairile sentimentului religios, cat si credinta adoratorilor intr-o posibila comuniune cu Divinitatea. Uneori atat paganismul, cât si crestinismul vor folosi aceleasi simboluri, dar cu functii si semnificatii specifice fiecărui cult în parte.
Arborele cosmic-Pomul vietii este unul dintre cele mai bogate si mai raspandite simboluri. Mircea Eliade distingea sapte interpretari principale pe care, de altfel, nu le considera exhaustive, dar care se articuleaza toate in jurul ideii de Cosmos viu, in vesnica regenerare. Simbol al vietii in contiună evolutie, îi ascensiune spre cer, arborele evoca intreg simbolismul, iar în cazul de fată, al moralitătii iudeo-crestine. Pe de alta parte, el slujeste drept simbol pentru caracterul ciclic al evolutiei cosmice: moarte și regenerare, înlesnesneste comuniunea intre cele trei niveluri ale cosmosului: cel subteran, prin radacini; suprafata pamantului, prin trunchi si crengile de jos ; inaltul, prin ramurile dinspre varf.
Avându-si radacinile infipte in pamant si crengile inaltate spre cer, arborele este socotit ca un simbol al raporturilor ce se stabilesc între pamânt si cer. In acest sens, el are caracterul unui centru. Mai mult decat atat, acest arbore central care, prin prezenta si puterea lui, acopera întreg domeniul gandirii de la cosmos până la om, este in mod necesar si arbore al vietii. Pomul vietii are drept seva roua cereasca, iar fructele lui inaccesibile muritorilor, transmit o mică parte din nemurire. Asa fac fructele pomului vietii din gradina Raiului care sunt 12 la număr.
M-am apropiat de Tree of life intr-un mod ciudat. Prima data l-am vazut fara sunet. In final nu eram atat de edificata asupra subiectului, dar am remarcat multimea de simboluri, pe cele clasice incercand sa le deslusesc. Munca, nu usoara, asemanatoare dar mai putin incriptata decat in lumea lui Tarkovsky, mi-a oferit niste chei pe care le-am aplicat de la inceput in vizionarea a doua, completa .Fara sa fie exhaustiva, interpretarea mea este urmatoarea:
Urmarim un om de afaceri (interpretat de Sean Penn) intr-o zi tipica la serviciu. El e bantuit zilnic de amintirea fratelui sau mai mic care s-a sinucis la 19 ani. O conversatie la telefon cu tatal sau ii trezeste amintiri din copilarie.
Filmul sare multi ani in urma, si urmarim secvente din copilaria barbatului.
Nasterea sa, primii pasi, primele cuvinte, nasterea celor doi frati mai mici, dintre care al doilea, cel care va urma sa se sinucida, are impactul cel mai mare asupra baietelului de doi ani.
Baietii cresc si filmul se opreste undeva intr-o vara cand baiatul cel mare are vreo zece ani. Viata in suburbia americana e lipsita de prea multe griji, si baietii isi petrec zilele pierzandu-se in jocuri, sub privirea etern iubitoare a mamei lor (interpretata de Jessica Chastain). Dar pacea e des intrerupta de tatal baietilor (interpretat de Brad Pitt), un barbat sever si serios, care isi iubeste fiii, dar ii trateaza cu raceala si o disciplina de adult. Baiatul cel mare se zbate intre ideologiile parintilor sai, a mamei care e gratia intruchipata si care crede in dragoste mai presus de orice, si a tatalui care crede ca in viata trebuie sa fii dur ca sa ajungi departe, sa iti alegi telul si sa-l urmaresti fara a privi in jur, fara a arata slabiciune.
Copilul incearca sa se gaseasca pe sine intre cele doua extreme, zbatere ce se va reflecta si in viata sa de adult, cand cauta inca, neincetat, un sens in viata, in existenta, cand isi pune la indoiala credinta si incearca sa afle la ce se rezuma toata viata sa pana in acel moment.
Filmul poate fi asemanat cel mai bine cu un rau plin de meandre care curge incet dar mereu inainte. Nu poti vedea decat o parte din rau, si in acel moment acea parte e cea mai importanta, dar fiecare val, fiecare curent, e suma a tot ce a parcurs raul pana in acel punct, fiecare parau care a contribuit la el, fiecare stanca care i-a schimbat cursul, fiecare piatra aruncata in el. Desi poti fi constient doar de o fractiune a sa, raul e un intreg, un tot, de la izvor la varsare, fiecare parte afectand ceea ce urmeaza.
“Some day we’ll fall down and weep, and we’ll understand it all. All things »
De fapt, asta nu e o descriere rea a vietii in general. Si cam despre asta e filmul. Nu incearca sa urmareasca doar povestea unui baiat intr-o frumoasa vara din copilarie, sau doar relatia sa cu parintii, sau cauza sinuciderii fratelui sau, ci tot. Incearca sa arate relevanta fiecarui moment din viata, si nu doar atat. Noi nu am fi cine suntem fara toate intamplarile banale care ne umplu viata, fara parintii nostri, fara parintii lor, fara stramosii cei mai indepartati, fara aparitia vietii pe Pamant, fara aparitia Pamantului, a Soarelui, a Caii Lactee, a Universului. Suntem suma tuturor acestor lucruri.
Un proiect ambitios pentru un simplu film, sa prezinte tot, dar Malick in mare parte reuseste, impartind filmul intre momentele cele mai grandioase si cele mai mici si intime: vedem atat nasterea Universului cat si a unui bebelus; un sir non-liniar de secvente si momente, unele de cateva secunde, altele de zeci de minute.
Povestea centrala e vaga, diversele segmente slab interconectate, avem numeroase momente de voice-over soptit, rostind cu un dramatism exagerat tot felul de intrebari si mesaje existentiale non-contextuale, cu tinte nedeterminate. Sa fie sinele, publicul, Dumnezeu? Astea plus imaginile din natura, cascade, stanci, valuri suprapuse peste un cor angelic, aproape fac filmul sa para ca incearca cele mai ieftine trucuri pentru a crea dramatism poetic. Aproape. Mentinand simplismul intrebarilor, in ciuda profunzimii lor, Malick a reusit sa evite pseudofilozofii exasperante, oferind in schimb unele din cele mai minunate imagini puse vreodata pe ecran, impreuna cu o meditatie sincera si foarte simpla asupra vietii, cu intrebari care ne bantuie pe toti.
_____________________________________
Brad Pitt joacă rolul tatalui aspru care si-a abandonat pasiunea pentru muzica pentru a deveni om de afaceri pentru a-si sprijini familia si a-si vedea fiii crescand sa fie oameni puternici, iar Sean Penn joaca rolul fiului aflat la jumatatea vietii si care se vede confruntat cu imaginea fratelui si a tatalui pe care nu a reusit sa il inteleaga la timp.
O notă importantă a filmului o reprezinta religia şi legatura dintre om şi Dumnezeu, dintre suflet şi cotidian, transformand astfel pelicula intr-un manifest important al religiozitatii, probabil unul dintre cele mai bine realizate manifeste, fara sa cada in extrema fanatismului.
Filmul “Pomul vietii”cu adevărat deschide usi in subconstientul celor care il privesc сu atentie .Ceilalti au rămas să desprindă din peliculă reflectii asupra vietii, ascunse dinadins de regizor in metafore cinematografice greoaie. Inteleg logica regizorului si felul in care el a legat natura fireasca a viului si calea pe care o parcurge orice fiintă vie pentru a atinge fericirea. Dar ideea biblică a fost prea adanc si perseverent imbinata si imbibata in scenariul filmului. Acesta ar putea provoca senzatii revoltatoare in mintile celor care obtin fericirea fara a pretinde sau a cere ajutorul din partea lui Dumnezeu. Pe semne aceasta reactie si-ar fi dorit-o si regizorul, care astfel restrange cercul de potentiali admiratori ai peliculei.
Brad Pitt sau Jessica Chastainn nu au avut o prestaţie mediocră, dupa cum sustin unele voci, din contra, consider ca ei au potentat pelicula, facand-o atractiva si palpitanta.
Oricum si aceşsia au fost pusi pe un plan secundar, pentru a nu umbri esenţtalul spiritual cu care autorul a vrut sa intreteasa toată pelicula. Tragedia umana a contat mai putin la un moment, deoarece peste tot figura rugaciunea şi framantarile umane asupra existentialismului mecanic şi dedicatia pentru Dumnezeu. Astfel a fost diluat leit-motivul dedus apriori si pe parcursul filmului – “continuitatea vietii pe pamant si locul omului in acest circuit firesc”. Intentionat sau nu, dar regizorul leaga prezenta omului de statutul lui în relatia cu Dumnezeu. Bun sau rau, dar omul apartine spiritului sfant, fiind in subordinea lui, – e ceea ce a vrut sa sublinieze regizorul.
Cu toate acestea, ceea ce a reusit sa redea regizorul si actorii este setea de dragoste pe care o simte omul, de la mic la mare, de la cel puternic la cel firav, de la masculin la feminin, de la pragmatic la religios. Morala filmului se rezumă la faptul că anume acest sentiment alimenteaza si mentine destinul uman.
Filmul se plaseaza in real si prin voita schematizare a personajelor. Parintii din film sunt intrupari ale cliseelor despre femeile şi bărbatii din oraselele americane ale anilor ’50. Mama este casnica si se ocupa de copii. Este blanda, frumoasa, ii rasfata pe baieti si nu indrazneste sa isi contrazica sotul. Tatal aplica principii stricte in educarea copiilor, terorizandu-i. „Mama voastră e naiva. Iti trebuie o vointa feroce ca sa inaintezi in lumea asta. Dacă esti bun, lumea profita de tine”, sustine el. Intrerupe cu bruschete masa de seara pentru a-i întreba pe copii titlul şi autorul compozitiei care se aude la patefon.
Regizorul subliniaza importanta educatiei si a experientelor primilor ani de viata in formarea atitudinii individului in fata vietii. Jack are ca exemplu cele doua stiluri ale parintilor sai: al mamei, bazat pe intuitie si bunatate si pe cel al tatalui, rational si intransigent. Biserica si scoala isi impun si ele, fiecare in parte, un anumit model asupra copilului. Jack asista la o moarte injusta – un prieten de joaca moare inecat – şi baiatul intreaba disperat si sfidator: „Ai lasat sa moara un baiat. Permiti sa se intample orice. De ce as fi bun, cand tu nu esti?” Il regasim pe Jack in zilele noastre. Traieste intr-o metropola si il vedem inconjurat de structurile arhitecturale elaborate ale spatiilor in care locuieste si in care lucreaza. (Sunt poate primele scene din intreaga cariera a regizorului care prezinta chiar realitatea anilor in care se filmeaza, pentru care nu reconstruieste realitatea unei alte epoci.) După stilul sau de viată ne putem da seama ca a ales sa urmeze modelul tatalui sau, prin munca si perseverenta, dar nu este multumit de ea. Priveste compatimitor o tanară care trece pe langa el cu hotarare: „Cand esti tanar doar cariera conteaza”, comenteaza in telefonul mobil. Motivul pentru care filmul este considerat arta e pentru ca, uneori, acest mediu ajuta evolutia umanitatii prin modalitatea complexă cu care este in stare sa redea si sa exprime parti ale caracterului uman in care ne recunoastem si din care, suntem obligati sa iînvatam.
Filmele de arta apar destul de rar in peisajul cinematografic dintr-un simplu motiv : sunt foarte rar pe gustul spectatorilor si risca sa nu fie întelese, astfel, compania producatoare si distribuitorii, actorii şi regizorul, risca sa nu castige nimic de pe urma muncii lor. Terrece Malick a avut curaj cu « Pomul vietii » si a castigat !
Gabriela Nicolescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu