Stimati cititori,
Am fost aseara la KINObservator, un proiect intre "Observator cultural" si Cinemateca Romana. Vineri seara, 9 noiembrie, KINObservator a prezentat filmul "Dupa dealuri" in regia lui Cristian Mungiu, la Cinemateca Union din Bucuresti.
La finalul filmului, a fost o discutie la care au participat Cristian Mungiu si actorii Valeriu Andriuta si Dana Tapalaga.
Sala a fost arhiplina, s-a stat in picioare cum rar am vazut la filmele romanesti. Mi-ar placea sa purtam o discutie despre film, despre duritatea acestui film, despre relatia duntre cele doua fete orfane si despre interventia autoritatii laice (Politia) la moartea Alinei.
Mi s-a parut un film cu un scenariu foarte bine scris, cu mari actori, dar, cumva, cu un final lungit (destul de straniu dialogul dintre politist si calugar, dialog care directioneaza cumva mesajul: politistul intelege dintr-o clipita ca e vorba de o crima; iarasi, stranie - poate un pic fortata - urcarea in duba a maicutelor si a preotului). Foarte bun personajul Alinei (in cautare de afectiune si dragoste, surpata sufleteste de schimbarea Voichitei), jucat foarte bine de Cristina Flutur, parca prea apasat habotnicismul Voichitei, interpretata de Cosmina Stratan.
Un film diferit de cazul real de la Tanacu, in care preotul si calugaritele ispaseau vina pentru moartea fetei, un film despre trecutul care nu se poate reabsoarbe in prezent, un film crunt nu despre o anumita inchistare ortodoxa, ci despre "suflete pierdute" pe care nimeni nu le poate recupera, nici institutional, nici la nivelul relationarii interpersonale. Am strania senzatie ca "lipsa de inima" a Voichitei, exasperanta, care vorbeste mereu in pilde si reproduce ad litteram citatele preotului, stinge brutal o relatie veche - din copilarie si adolescenta - cu Alina. Zdrobirea umanitatii Voichitei m-a tulburat, ea este, tot filmul, "un robot" si ma intreb daca acest personaj "se tine" cinematografic sau nu. In conditile in care preotul nu este atit de dogmatic, comportamentul liniar al Voichitei poate sa-ti ridice un semn de intrebare.
Dar, e un film care merita vazut, durerea Alinei din dimineata mortii sale fiind impecabil realizata de Cristian Mungiu.
Daca vreti sa mai vorbim despre "Dupa dealuri", cu draga inima.
peromaneste: Simonca e un jurnalist cultural pe care-l respect. Mungiu e un regizor tanar care exploateaza un filon sensibil, cel al particularitatilor romanilor, intr-o cheie ce deranjeaza chiar si pe cei de buna credinta de acasa, dar care va distra din ce in ce mai putin audientele vestice.
Intrebarea ce as pune-o celor de dupa dealuri este: L-ati vazut pe Tarkovski cum s-a purtat cu mujicii lui in Andrei Rubliov? Cat despre Bunuel in Viridiana, cred ca suntem de acord ca acol-i vorba de altceva...
Mai trebuie si o smerenie oarecare, citeste intelegere, fatza de traditie, nu numai o dunga de talent, domnilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu