Dan Perjovschi - human "not so" kind

Dan Perjovschi - human "not so" kind, a photo by The Reykjavík Grapevine on Flickr.

PLAYBOY Cu cît se vinde un Perjovschi?

Dan Perjovski Nu sînt un artist de succes din punct de vedere comercial, dar sînt solicitat să expun în toată lumea. De patru ani de zile am mai multe cereri decît pot acoperi. Nu refuz nimic din principiu. Nu vreau să fac ierarhii - MoMA din New York nu-i mai importantă pentru mine decît un subsol din Chişinău. M-am dus în ambele locuri şi-am încercat să le tratez la fel. Cînd nu mai fac faţă, îmi inventez prezenţa: trimit faxuri, cărţi poştale, să nu rămînă cineva cu buza umflată.

Comunismul românesc reprima oficial sexul, dar îl lăsa să se dezvolte în formele cele mai abjecte.

PLAYBOY Eşti foarte critic la adresa pieţei artistice capitaliste. Cum te raportezi la un artist precum Damien Hirst, care a creat cel mai scump obiect din istoria artei (un craniu placat cu platină şi diamante)?

Dan Perjovski Damien Hirst mă încurcă. Are unele lucrări foarte bune, dar are şi extrem de multe căcaturi, mai ales de cînd a început să producă pentru bani. L-am văzut prin '92 la Bienala de la Istanbul, pe cînd nu avea pretenţii atît de mari: expunea o minge ţinută în levitaţie de un jet de aer. Aparatul care proiecta jetul era prins pe o sticlă verticală, iar pe podeaua sălii întinsese un material de care ţi se lipeau tălpile cu zgomot. Foarte mişto! Lucrarea de care spui ("For the Love of God") e interesantă conceptual. Numai că am vizitat recent o expoziţie Damien Hirst la Hong Kong în care introdusese un craniu de copil bătut cu diamante. Şi mă gîndeam: "Ce mai urmează? Pisica bătută cu diamante? Mătuşa? Craniul cui?" Foarte mulţi artişti mari urmează traseul ăsta - creează lucruri extraordinare, pe urmă îi prinde sistemul şi îi stoarce şi-i face să producă obiecte penibile pentru foarte mulţi bani.

PLAYBOY Tu cum ai ajuns artist? Sau eşti jurnalist? Ce eşti?

Dan Perjovski În capul meu sînt artist, dar o parte din ce fac are reflexele reporterului. Desenul meu, pe care-l practic acum, nu vine din underground, din graffiti, cartoons sau comics, ci vine din presă. E o asemănare formală cîteodată, dar diferenţa o dă faptul că desenele provin dintr-un text, dintr-o naraţiune, care de obicei descrie un eveniment care se întîmplă chiar atunci sau s-a întîmplat de curînd. Artist am ajuns fără să-mi dau seama. Am avut oarece talent, am fost pus în şcoala de artă, liceul de artă, facultatea de artă... Dar sînt şi ziarist: am legitimaţie de presă cu care intru gratis la muzee. Asta e cea mai mare afacere a mea! În '90, cînd a început nebunia, arta devenise dintr-o dată neinteresantă faţă de ce se întîmpla în stradă.

Şcoala îţi exersează mîna, foarte puţin capul şi deloc corpul.

PLAYBOY Cum arătau lucrările tînărului student Perjovschi? Ai impresia că pe cele recente le-ar putea desena oricine...

Dan Perjovski Asta e şi ideea: să ai această senzaţie. Mulţi zic - "a, păi asta poate să facă şi nepotă-miu". Ceea ce e adevărat, nepoţii noştri pot să facă asta, noi nu. Am cîteodată proiecte în care publicul e lăsat să intervină. Cînd se trezesc că pot să deseneze pe pereţii unui muzeu, statementul vizual cu care vin e dezamăgitor. Se pot exprima, dar îşi dau seama că nu-i atît de simplu. La început desenam sofisticat. Apoi am început să atac pereţi tot mai urîţi şi tot mai mari, nu mai aveam timp să fac floricele. Zbang! - linia devine mai dură. Dar parcursul ăsta a avut şi sincope. La început, ce făceam la ziar era separat de ce făceam în galerii. Arta mea nu era explozivă pe atunci. Caroiam suprafeţe (pereţi, podele) şi umpleam fiecare careu cu cîte un personaj. Dura o lună sau două să termin, lucrînd opt ore pe zi. Era o activitate dură pe care n-o gîndeam, o făceam doar. În felul ăsta suspendam tot ce însemna Artă, bla-bla-bla. Eu nu ştiu de ce nu mi-am dat seama că desenele de la ziar sînt interesante, că pot fi folosite în mediul artistic. Încă mai aveam ideea asta că Arta e undeva mai sus.

PLAYBOY Desenele tale sînt folosite în şcoli la orele de educaţie civică, ba am văzut şi powerpoint-uri care circulă viral pe net, mai ceva ca felicitările de Paşte. Ce principii aplici cînd desenezi?

Dan Perjovski Ies pe stradă şi văd ceva, la asta se reduce totul. Poate fi un detaliu nesemnificativ sau un subiect de politică internaţională, dacă reuşesc să descriu în trei linii ce am văzut, sînt super fericit. Dacă are şi umor, cu atît mai bine. Din cînd în cînd primesc cîte-un mail: "Putem folosi desenul ăsta pentru o demonstraţie? Pentru o teză de doctorat?" În general, zic da. Îmi place teribil de mult această circulaţie a lucrărilor care nu mai ţine de piaţa artei, de muzeu, de instituţie. E un alt teritoriu, în care mă bucur să circul. Supraveghetorul unui muzeu habar n-are ce-i cu toate picturile pe care le păzeşte. Cînd vin eu şi desenez, omul ăla înţelege în sfîrşit despre ce e vorba.

PLAYBOY Din cîte ştiu, refuzi să laşi în urmă "originale", cerînd galeriilor să-ţi şteargă creaţiile de pe pereţi. Lucrările tale nu există decît la tine în cap. Din ce trăieşti?

Dan Perjovski Vorbesc de "original" în sensul fizic al cuvîntului. Sînt multe lucrări pe care le desenez pe perete, dar care nu există într-o formă înrămată. Iniţial, ele au apărut într-un carneţel, deci au undeva o urmă. Pe de altă parte, repet unele desene care se dovedesc foarte populare. Cum fac şi formaţiile care încearcă să-şi cînte noul album, dar publicul ţipă tot după melodiile vechi, pe care le ştie. Eşti nevoit să cînţi, să-i dai omului ce aşteaptă de la tine. Nu pot da o cotă a lucrărilor mele, dar trebuie să trăiesc cumva. De obicei, solicit un onorariu pentru execuţia desenelor pe pereţi. Toată lumea într-un muzeu e plătită - portarul, cel care bate cuie, cel care bate raportul - în afară de omul care expune. Şi atunci le explic: la mine nu aveţi cheltuieli de transport, nu trebuie să trimiteţi înapoi lucrările, nu e nevoie de asigurare, iar eu sînt şi cel mai bun tehnician care instalează expoziţia. Aşa că cer să fiu plătit ca un tehnician bun.

PLAYBOY De ce-ţi ştergi urmele?

Dan Perjovski Nu-i neapărat decizia mea. A venit din practică. Am fost invitat, am desenat şi, la sfîrşit, organizatorii au vopsit pereţii. Sau i-au dărîmat. În timp, ăsta a devenit un subiect în sine. Cele mai mari muzee de pe planetă, care teoretic sînt acolo ca să salveze arta, s-o arhiveze, s-o valorizeze, trebuie să o distrugă în cazul meu. Există o viteză în desenele mele care ţine de actualitate şi de temporar. Eu nu vreau să mă datez. În plus, toţi producem ca nebunii - mii de poze pe Facebook pe care ni le aruncăm în cap unii altora - dar nimeni nu mai selectează, nimeni nu mai şterge. Eu m-am gîndit că e important să şterg şi că fragilitatea desenelor mele le face mai puternice.

Bucureştiul e un oraş corupt, cu graffiti-uri mai bune conceptual decît monumentele oficiale.

PLAYBOY Cînd desenăm pentru prima oară pe băncile şcolii, în toalete sau pe pereţii oraşului, invariabil apar obscenităţi - falusuri, acte sexuale, mesaje fără perdea. Cum explici impulsul ăsta?

Dan Perjovski Probabil sînt forme de refulare, de afirmare a machismului. S-ar putea să ne cenzurăm, să ne ferim, poate că negociem prost spaţiul public. Nu vreau să fac filosofie de doi bani, sigur există cărţi care tratează pe larg subiectul ăsta. Dar e ceva interesant legat de toaletă, locul în care eşti singur cu tine. Nu ai aceeaşi libertate acasă, pe zidul tău, nu o ai în spaţiul public. Probabil că numai în budă omul îşi dă cu adevărat frîu liber. Uite-te cum comentează oamenii pe net, sub pseudonim, profitînd de libertatea anonimităţii: atunci sînt în budă.

PLAYBOY În lucrările tale se regăseşte sexul?

Dan Perjovski Nu prea. În general, personajele mele nu au sex, au cravată sau fustă. Vin dintr-o generaţie născută cu un soi de pudoare comunistă, dracu' s-o ia. Pe urmă, cînd am trecut în libertate, cred că am respins toate manifestările artistice evident sexuale. Să ştii că m-am gîndit la asta. Dacă eu tratez societatea, va trebui să mă uit cu atenţie şi să mă refer la sex. În afară de jocuri precum deep throat, care ţin tot de politică, rămîne să analizez şi zona asta, care e foarte importantă.

PLAYBOY Acum, avem acces la pornografie cu un click, talk-show-urile nu se mai întîmplă fără cîteva perechi de ţîţe, iar fata e mereu acolo, la pagina 5. Sînt defulări ale unui popor reprimat sexual?

Dan Perjovski Ne balansăm exagerat dintr-o parte în alta. Cînd pozează o campioană de gimnastică în PLAYBOY, răcnesc ăia că a distrus prestigiul României, steagul nostru tricolor. Pe urmă vin ceilalţi: stai un pic că-i dreptul femeii, e corpul ei. Nu vreau să fiu în poziţie de cenzor, dar nu poţi s-o iei pe arătură şi să pretinzi că eşti tractor. Corpul gol e ceva extrem de puternic. Dacă-l foloseşti în fiecare piesă de teatru, în fiecare film, în fiecare ziar, îl epuizezi. De ce trebuie ca ţigările să fie vîndute de o femeie goală? Mă enervează că cineva îşi poate cîştiga timp de apariţie la TV pe dimensiunea bustului. Nu asta ar trebui să guverneze discuţia noastră publică. Corpul merită înţeles mai profund.