CU TIMPUL ÎNVEŢI...

Jorge Luis Borges. 1, a photo by susanamule on Flickr.

Via Flickr:
BUENOS AIRES
Antes yo te buscaba en tus confines
que lindan con la tarde y la llanura
y en la verja que guarda una frescura
antigua de cedrones y jazmines.

En la memoria de Palermo estabas,
en su mitología de un pasado
de baraja y puñal y en el dorado
bronce de las inútiles aldabas,

con su mano y sortija. Te sentía
en los patios del Sur y en la creciente
sombra que desdibuja lentamente

su larga recta, al declinar el día.
Ahora estás en mí. Eres mi vaga
suerte, esas cosas que la muerte apaga.

Jorge Luis BORGES

Retrato del gran escritor argentino obtenido en su domicilio, en Buenos Aires,
Argentina, 1984.
Jorge Francisco Isidoro Luis Borges (Buenos Aires, 24 de agosto de 1899 – Ginebra, 14 de junio de 1986, fue un escritor argentino, uno de los autores más destacados de la literatura del siglo XX. Publicó ensayos breves, cuentos y poemas. Su obra, fundamental en la literatura y en el pensamiento humano, ha sido objeto de minuciosos análisis y de múltiples interpretaciones. Trasciende cualquier clasificación y excluye cualquier tipo de dogmatismo.
Fuente Wilkipedia. Ver en
es.wikipedia.org/wiki/Jorge_Luis_Borges
Portrait of the Argentine writer done in his home in Buenos Aires,
Argentina, 1984.
Jorge Francisco Isidoro Luis Borges (Buenos Aires, 24 August 1899 - Geneva, 14 June 1986, was an Argentine writer, one of the lead authors of the twentieth century literature. He published short essays, stories and poems. His work in literature and fundamental in human thought, has been the subject of careful analysis and multiple interpretations. transcends any classification and excludes any kind of dogmatism.
Source Wilkipedia. See
es.wikipedia.org/wiki/Jorge_Luis_Borges

Copyright © Susana Mulé- All rights reserved.
susanamule@yahoo.com.ar






După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe. că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg
deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine este prea nesigur pentru a face planuri .
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la
jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare
de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă . şi cu fiecare zi învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil
vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.
Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ,
dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bun nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt.
Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.
Dar din păcate, toate se învaţă doar cu timpul.