Matei Vişniec: „Europa n-are niciun motiv să fie în criză“

Autor: Carmen Constantin


Matei Vişniec, cel mai important dramaturg român contemporan, este în România pentru a participa la mai multe festivaluri de teatru cu piesele sale. Matei Vişniec a vorbit, într-un interviu pentru „Adevărul“, despre teatru, modul în care a părăsit România în 1987 şi despre respingerea legii privind dublarea filmelor străine.

„Adevărul": Matei Vişniec, în ciuda unei percepţii generale negative privind starea teatrului românesc, dumneavoastră sunteţi de părere că lucrurile merg de fapt destul de bine şi că se poate vorbi chiar de un teatru avangardist!

Matei Vişniec: Festivalurile de teatru româneşti sunt extraordinare. De fiecare dată când vin la Festivalul de Teatru de la Sibiu (şi vin de 10 ani) mi se pare că este un adevărat fenomen teatral, uman şi cultural. Sibiul, de altfel, a obţinut titlul de Capitală Culturală Europeană în urmă cu câţiva ani şi datorită acestui festival! Mai mult, eu cred că este în poziţia a treia sau a patra ca importanţă într‑un top al festivalurilor europene, după Edinburgh şi Avignon, iar actorii francezi care joacă în spectacole după piesele mele şi-au schimbat complet percepţia despre România cu ocazia festivalurilor la care au participat. Au venit, au văzut, au înţeles, au descoperit, deci pleacă de aici cu o cu totul altă imagine... În general, cine vine la Sibiu vrea să revină cel puţin încă o dată. Şi nu sunt puţine astfel de festivaluri: la Sibiu, la Timişoara, la Arad, la Baia Mare, la Bucureşti... Mi se pare că, dacă România începe să creeze astfel de pelerinaje culturale, va începe uşor-uşor să scape de eticheta aceea nefastă pe care i-au pus-o mediile de informare occidentale, pentru că ea are, în continuare, o imagine proastă!

Un lucru mai puţin cunoscut despre dumneavoastră este că aţi luat decizia de a „rămâne" în Franţa în 1987 - eraţi deja acolo cu o bursă literară, pe fondul interzicerii la Bucureşti, cu o zi înainte de premiera la Nottara, a piesei dumneavoastră „Caii la fereastră".

Într-adevăr, regizorul Nicolae Scarlat, care era la acea oră în repetiţii cu piesa mea cu o distribuţie extraordinară, între care şi Alexandru Repan... În acel moment m-am trezit într-o mână cu paşaportul şi în cealaltă cu piesa interzisă la Nottara, iar paşaportul a cântărit atunci mai greu. În 1987, poate unii îşi amintesc, nu se întrevedea nimic bun la orizont. Ne imaginam fie că va rămâne Ceauşescu la nesfârşit, fie că va reuşi să transmită puterea urmaşilor săi şi nimic nu se va schimba vreodată în România. Aşa de apăsătoare era situaţia în acel moment. Iau eu aveam atunci 31 de ani şi aveam efectiv chef să trăiesc!

Multe dintre piesele dumneavoastră sunt inspirate din realitatea mai apropiată sau mai îndepărtată. Vine asta şi din faptul că sunteţi şi jurnalist, la Radio France Internationale. Actualitatea curentă este plină de scandaluri de tot felul, inclusiv politico-sexuale, cum e cel în care este implicat fostul preşedinte al FMI, Dominique Strauss-Kahn...

Acest scandal este deja supraexploatat, într-o manieră hollywoodiană. Poate că doar atentatul de la New York din 2001 să mai fi produs atâtea titluri de prima pagină. Căderea comunismului din 1989 cu siguranţă nu a avut atâtea! Este un fapt divers în care avem totul: puterea, sexul, banii, diverse mafii, viitor de posibil preşedinte dus pe Apa Sâmbetei, multă colcăială în culise, o femeie frumoasă cu o carieră extraordinară în spate şi cu mulţi bani - Anne Sinclair, soţia lui Strauss‑Kahn, care-i rămâne fidelă şi se luptă pentru el, deci suntem în plin film, iar lumea priveşte cu sufletul la gură acest serial, această «supă» de tip american. Eu l-am apreciat pe DSK, până la un anumit punct, căci a avut idei interesante, precum reducerea săptămânii de lucru în Franţa până la 35 de ore, ceea ce a făcut ca eu personal să pot investi pe an trei săptămâni suplimentare în scris, în viaţa mea personală... DSK a fost exponentul unei generaţii care a crezut în progres. Or', ce partid mai foloseşte acum noţiunea de progres, cine mai pronunţă cuvântul progres? Ori publicul, cred eu, a ajuns la limită, are senzaţia că nu se mai poate aşa, cu blocuri politice de stânga şi de dreapta care poartă în complicitate acest joc al alternanţei la putere.

Asta explică şi Mişcarea Indignaţilor europeni?

Revoltele post-Primăverii Arabe au prins mai ales în Spania, unde au avut loc alegeri de curând şi în Grecia, unde situaţia bugetară e aproape falimentară şi mai puţin în Franţa, unde se şi spune că nicio mişcare de stradă nu poate lua avânt înainte de sezonul vacanţelor. Din septembrie am putea să avem însă şi o mişcare la nivel european, căci, de fapt, Europa nu are absolut nici un motiv să fie în criză. Este un spaţiu de oameni cultivaţi, formaţi profesional, cu o istorie a acumulării de bogăţie, Europa a fost mereu în avangarda civilizaţiei politice, dar şi a ştiinţei şi tehnicii, şi nu are niciun motiv să fie în criză. Şi totuşi este! Explicaţiile există: economia mondială s-a financiarizat excesiv, a devenit una speculativă, un cazinou, aşa că Europa trebuie să iasă din cazinou.

În România era cât pe ce să avem o revoltă, dar nu din motive economice, ci din cauza unei legi care prevedea dublarea obligatorie a tuturor producţiilor străine. Propunerea respectivă a fost respinsă cu o majoritate covârşitoare de Camera Deputaţilor...

Ceea ce e, cred, foarte bine, pentru că românii sunt un popor cu o cultură deschisă. Noi avem nevoie să ascultăm limbi străine, să simţim vibraţia unui film nu doar prin ceea ce vedem. Asta te ajută să pătrunzi şi în cultura unei limbi, în muzicalitatea ei, în stil... Francezii vorbesc puţine limbi străine, nu mai au ureche pentru asta şi pentru că nu au mai văzut filme cu sunet original de foarte mult timp la televizor. La cinematograf poţi alege dacă vrei să-l vezi cu subtitrare sau cu dublaj ... Chiar şi Franţa, cu o tradiţie a dublajului de zeci de ani, dă un pas înapoi, deci. Ori diversitatea stilistică, a limbajelor artistice, e un bun care merită apărat!

"În 1987 nu se întrevedea nimic bun la orizont. Ne imaginam că va rămâne Ceauşescu la nesfârşit sau că va reuşi să transmită puterea urmaşilor săi."

Carte de vizită

Fiul unei învăţătoare şi al unui contabil, Matei Vişniec s-a născut în 1956, la Radăuţi. A debutat cu un volum de versuri în 1980 şi apoi a început să scrie şi teatru. Piesa „Caii la fereastră" a fost interzisă în 1987 de autorităţile comuniste, cu o zi înainte de premiera spectacolului, la Teatrul Nottara din Bucureşti, ceea ce l-a determinat pe tânărul scriitor să „rămână" la Paris, unde beneficia de o bursă literară. A devenit cetăţean francez în 1993 şi şi-a scris mai toată dramaturgia în franceză, rescriindu-şi apoi piesele în limba română.