Amicus Plato....Sanda Văran - Sambata, 28 Mai 2011, 16:40
Cu cât îl citeşti şi îl apreciezi mai mult pe profesorul şi scriitorul Ioan Petru Culianu, cu atât mai mult ar trebui să îţi dai seama că nu e deloc o manieră fericită de a-l omagia vorbind, chiar şi cantitativ mai mult despre moartea sa tragică, decât despre viaţa şi despre opera sa. Ultimele două articole, ce-i sunt dedicate şi care au apărut în două numere consecutive în Observatorul Cultural, par să nu ţină seama de această evidenţă de bun gust.
I.Domnul Dorin Tudoran alege să publice (dintr-o prezentare mult mai lungă desigur )doar fragmentul în care, lipsit de argumente noi sau de dovezi ce doar celebra politie americană e in măsură să le ofere(şi e foarte trist că nu le are sau nu le face publice, pentru a elucida cazul!), se lansează în ipoteze deloc originale, dar care, îmbogăţite artistic şi poetic de pana autorului, iau ochii cititorului obosit de a filtra ceea ce citeste. Sper însă că partizanii şi practicanţii lucidităţii (decretate „asasine" de domnul Tudoran!) nu se lasă prea uşor entuziasmaţi de clinchetul cuvintelor sale meşteşugite.
Ceea ce deranjază în special în discursul domnului Tudoran este o anumită atitudine de superioritate atotştiutoare, care din când în când se înclină, îşi ia seama că totuşi nu ştie nimic, ca apoi, lovită de amnezie şi discontinuitate logică, să revină şi să continue a pretinde că ştie. Câteva citate din articol sunt edificatoare, dar, evident, lectura întregului este necesară: („Nu ştiu dacă uciderea lui Ioan Petru Culianu a fost o crimă perfectă. Nu vreau să dau nici impresia că aş şti cine sînt cei care l-au condamnat la moarte.[…] În cazul ce continuă să pară o crimă perfectă, unul dintre lucrurile pe care le putem face este să credem că, în fond, nu există crimă perfectă. Dacă se va dovedi că am avut dreptate, asta nu-l va aduce înapoi pe Ioan Petru. '' « Ştiu că mitologia ce înconjoară asasinarea lui devine din ce în ce mai sofisticată şi mai rezistentă, asemenea unei cazemate inexpugnabile. Tot ce putem face este să nu încurajăm acest tip de mitologie, căci este exact lucrul pe care şi-l doresc cei care l-au condamnat la moarte. ») P. S. Dacă luciditatea şi criticile sunt atât de periculoase, chiar mortale, cum ne anunţă domnul Tudoran, ar trebui, oare, să ne temem să mai deschidem calculatorul?
Dincolo de o echilibristică sofistico-retorică-patetică, neinteresantă din punct de vedere criminalistic sau ştiinţific, dar nici măcar literar, trezind doar aplauzele şi susţinerea suporterilor necondiţionaţi, dincolo de amintirile personale legate de evenimente la care dl. Dorin Tudoran a fost martor sau de personalitatea complexă şi fascinantă a lui Ioan Petru Culianu, (amintiri care chiar ar fi extem de interesante, dacă nu ar fi regăsite în această formă trunchiată şi nu ar fi folosite pentru propria publicitate), articolul cu titlu inspirat parcă tocmai din vastul domeniu al psihanalizei( pe care, se ştie!, autorul n-o prizează deloc) nu e decât un fel de ilustrare a versului „înşirând cuvinte goale, ce din coadă au să sune".Fraza cea mai sforăitoare este, desigur, cea care încheie articolul: „A accepta că luciditatea poate să atragă pedeapsa capitală este un act raţional pe care îl datorăm prietenului nostru, omul care visa o infuzie masivă de luciditate în fibra culturii politice a compatrioţilor săi." Păcat că în acest context tragic, nu prea îţi vine să zâmbeşti, fiindcă altfel..........
II.Călcînd foarte aproape pe urmele marelui sau prieten(DT), domnul Liviu Antonesei crede de cuviinta să insiste in aceeasi direcţie « mitologizantă » şi fabulatorie, dar adăugând propriile sale amintiri, ipoteze şi presupoziţii, la fel de deranjant de lipsite de dovezi, pentru cei care ar dori să se limpezească ceţurile şi să afle că s-a făcut lumină şi dreptate în cazul Culianu. « Sîmbătă, 21 mai, s-au împlinit douăzeci de ani de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu. Douăzeci de ani ce par să fi trecut „ca nouri lungi pe şesuri", de vreme ce nu pot uita nici acum vocea prietenului George Stănică, pe atunci redactor BBC, care mi-a dat telefonic cumplita veste şi mi-a solicitat „o reacţie". Ce reacţie? Prima mea reacţie a fost să rămîn mut ca un peşte sau ca o lebădă! După ce redactorul respectatului post de radio a mai tras de mine, am reuşit să bîigui un răspuns, în care, pe lîngă consternarea şi regretul enorm pe care mi le provocase evenimentul, îmi exprimam părerea că este vorba despre un asasinat tipic securist. »[…] «Prin Securitate, explicasem, nu mă refeream la instituţia „desfiinţată" în noaptea Revelionului din 1989-1990, ci la un eventual grupuscul, din aripa naţionalistă a instituţiei cu pricina, rămas de capul său, dar activ!, din vasta reţea diseminată nu doar în State, ci în toată lumea. »
În plus, după cum se poate citi, Dl. Antonesei preia si reia, fără a preciza de unde, ipoteza preferată şi reţinută de doamna Tereza Culianu-Petrescu, în articolul « O biografie »(excelent documentat, sobru şi impecabil scris !), publicat în nr. 87, din octombrie 2001, în acelaşi OC :« Dintre toate ipotezele privitoare la asasinat care au fost formulate, singura in sprijinul careia au venit dovezi in decursul deceniului scurs de atunci este cea a crimei politice. Pentru cine urmareste o anumita parte a preocuparilor lui C. din ultimii sai doi ani, plasa amenintarilor se tese din doua directii. In mod neclar inca, dar cu siguranta nu de nedezlegat pentru cercetari politienesti conjugate, americane si românesti, care ar voi cu adevarat sa ajunga la aflarea si pedepsirea vinovatilor – pina acum se poate vorbi doar despre o complicitate intru tacere –, se profileaza, pe de o parte, un nucleu de tip fundamentalist de dreapta, cu citiva oameni in America si cu legaturi, probabil, in Italia; iar pe de alta parte, un nucleu, tot foarte restrins, apartinind unei fractiuni „scapate de sub control" a vechii Securitati române, asa cum opina generalul Ion Pacepa, necontrazis de fostul sef din 1991 al noilor servicii secrete din România, Virgil Magureanu. Dupa unele informatii, la executarea ordinului criminal dat din România ar fi participat sase oameni – dintre care doi s-ar fi deplasat la Chicago.FBI nu comunica decit ca ancheta este in curs. » E vorba, probabil, despre niste declaratii facute la vremea tristului eveniment de către Mihai Pacepa, cel despre care astazi aflăm cu nesfârşită consternare că din super-erou anticomunist a devenit un trimis al KGB-ului in SUA, pentru a distruge acolo imaginea României lui ceauşescu şi relaţiile româno-americane. Ce şi pe cine să mai crezi ?
Netulburat de vreo îndoială, Domnul Antonesei continuă, povestindu-ne sfătos, ce voia să spună dl. Dorin Tudoran în articolul său de săptămâna trecută, ce crede domnia sa despre toate acestea, cum este dânsul întru totul de acord şi mai dă şi o luptă scurtă, dar victorioasă, cu contestatarii …Aici nu se înţelege prea clar, dacă doar cu cei ai lui Ioan Petru Culianu, care nu par a fi prea mulţi sau prea activi, sau şi cu cei ai domnului Tudoran …pe care unii încearcă să-l mai tragă de mânecă, să-i facă semne, când nu are dreptate sau când realmente, cum e şi cazul de faţă, însăilează o teorie cu nimic mai bună decât cele pe care le respinge cu superioritate. Căci a pretinde că o crimă odioasă s-a comis de o unealtă a unor grupuri de iubitori de tabuuri(Eminescu, BOR şi cultura română), fără niciun alt motiv sau scop decât acela de a pedepsi o critică incendiară, presupune să crezi în existenţa unor fanatici luptători din umbră, care, în ritmul acesta, în ultimii 20 de ani ar fi trebuit să radă 95% din populaţia vorbitoare de limbă română de pe cele cinci continente, care înjură şi batjocoresc la orice oră, tot ce ţine de acele tabuuri şi de oricare altele s-ar mai putea găsi.
Parafrazând exclamaţia domnului Antonesei « Păcat, Culianu ar fi meritat nişte adversari mai redutabili ori măcar mai inteligenţi! », pe care n-o pot accepta şi înţelege decât ca pe o greşeală de exprimare, dat fiind că adevăraţii adversari ai domnului Culianu au fost atât de redutabili, încât au ucis, aş spune : Păcat, profesorul şi scriitorul Ioan Petru Culianu merită nişte prieteni şi omagiatori interesaţi de personalitatea şi opera sa mai redutabili ori măcar mai inteligenţi….
Dar, cu siguranţă, ei există !
I.Domnul Dorin Tudoran alege să publice (dintr-o prezentare mult mai lungă desigur )doar fragmentul în care, lipsit de argumente noi sau de dovezi ce doar celebra politie americană e in măsură să le ofere(şi e foarte trist că nu le are sau nu le face publice, pentru a elucida cazul!), se lansează în ipoteze deloc originale, dar care, îmbogăţite artistic şi poetic de pana autorului, iau ochii cititorului obosit de a filtra ceea ce citeste. Sper însă că partizanii şi practicanţii lucidităţii (decretate „asasine" de domnul Tudoran!) nu se lasă prea uşor entuziasmaţi de clinchetul cuvintelor sale meşteşugite.
Ceea ce deranjază în special în discursul domnului Tudoran este o anumită atitudine de superioritate atotştiutoare, care din când în când se înclină, îşi ia seama că totuşi nu ştie nimic, ca apoi, lovită de amnezie şi discontinuitate logică, să revină şi să continue a pretinde că ştie. Câteva citate din articol sunt edificatoare, dar, evident, lectura întregului este necesară: („Nu ştiu dacă uciderea lui Ioan Petru Culianu a fost o crimă perfectă. Nu vreau să dau nici impresia că aş şti cine sînt cei care l-au condamnat la moarte.[…] În cazul ce continuă să pară o crimă perfectă, unul dintre lucrurile pe care le putem face este să credem că, în fond, nu există crimă perfectă. Dacă se va dovedi că am avut dreptate, asta nu-l va aduce înapoi pe Ioan Petru. '' « Ştiu că mitologia ce înconjoară asasinarea lui devine din ce în ce mai sofisticată şi mai rezistentă, asemenea unei cazemate inexpugnabile. Tot ce putem face este să nu încurajăm acest tip de mitologie, căci este exact lucrul pe care şi-l doresc cei care l-au condamnat la moarte. ») P. S. Dacă luciditatea şi criticile sunt atât de periculoase, chiar mortale, cum ne anunţă domnul Tudoran, ar trebui, oare, să ne temem să mai deschidem calculatorul?
Dincolo de o echilibristică sofistico-retorică-patetică, neinteresantă din punct de vedere criminalistic sau ştiinţific, dar nici măcar literar, trezind doar aplauzele şi susţinerea suporterilor necondiţionaţi, dincolo de amintirile personale legate de evenimente la care dl. Dorin Tudoran a fost martor sau de personalitatea complexă şi fascinantă a lui Ioan Petru Culianu, (amintiri care chiar ar fi extem de interesante, dacă nu ar fi regăsite în această formă trunchiată şi nu ar fi folosite pentru propria publicitate), articolul cu titlu inspirat parcă tocmai din vastul domeniu al psihanalizei( pe care, se ştie!, autorul n-o prizează deloc) nu e decât un fel de ilustrare a versului „înşirând cuvinte goale, ce din coadă au să sune".Fraza cea mai sforăitoare este, desigur, cea care încheie articolul: „A accepta că luciditatea poate să atragă pedeapsa capitală este un act raţional pe care îl datorăm prietenului nostru, omul care visa o infuzie masivă de luciditate în fibra culturii politice a compatrioţilor săi." Păcat că în acest context tragic, nu prea îţi vine să zâmbeşti, fiindcă altfel..........
II.Călcînd foarte aproape pe urmele marelui sau prieten(DT), domnul Liviu Antonesei crede de cuviinta să insiste in aceeasi direcţie « mitologizantă » şi fabulatorie, dar adăugând propriile sale amintiri, ipoteze şi presupoziţii, la fel de deranjant de lipsite de dovezi, pentru cei care ar dori să se limpezească ceţurile şi să afle că s-a făcut lumină şi dreptate în cazul Culianu. « Sîmbătă, 21 mai, s-au împlinit douăzeci de ani de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu. Douăzeci de ani ce par să fi trecut „ca nouri lungi pe şesuri", de vreme ce nu pot uita nici acum vocea prietenului George Stănică, pe atunci redactor BBC, care mi-a dat telefonic cumplita veste şi mi-a solicitat „o reacţie". Ce reacţie? Prima mea reacţie a fost să rămîn mut ca un peşte sau ca o lebădă! După ce redactorul respectatului post de radio a mai tras de mine, am reuşit să bîigui un răspuns, în care, pe lîngă consternarea şi regretul enorm pe care mi le provocase evenimentul, îmi exprimam părerea că este vorba despre un asasinat tipic securist. »[…] «Prin Securitate, explicasem, nu mă refeream la instituţia „desfiinţată" în noaptea Revelionului din 1989-1990, ci la un eventual grupuscul, din aripa naţionalistă a instituţiei cu pricina, rămas de capul său, dar activ!, din vasta reţea diseminată nu doar în State, ci în toată lumea. »
În plus, după cum se poate citi, Dl. Antonesei preia si reia, fără a preciza de unde, ipoteza preferată şi reţinută de doamna Tereza Culianu-Petrescu, în articolul « O biografie »(excelent documentat, sobru şi impecabil scris !), publicat în nr. 87, din octombrie 2001, în acelaşi OC :« Dintre toate ipotezele privitoare la asasinat care au fost formulate, singura in sprijinul careia au venit dovezi in decursul deceniului scurs de atunci este cea a crimei politice. Pentru cine urmareste o anumita parte a preocuparilor lui C. din ultimii sai doi ani, plasa amenintarilor se tese din doua directii. In mod neclar inca, dar cu siguranta nu de nedezlegat pentru cercetari politienesti conjugate, americane si românesti, care ar voi cu adevarat sa ajunga la aflarea si pedepsirea vinovatilor – pina acum se poate vorbi doar despre o complicitate intru tacere –, se profileaza, pe de o parte, un nucleu de tip fundamentalist de dreapta, cu citiva oameni in America si cu legaturi, probabil, in Italia; iar pe de alta parte, un nucleu, tot foarte restrins, apartinind unei fractiuni „scapate de sub control" a vechii Securitati române, asa cum opina generalul Ion Pacepa, necontrazis de fostul sef din 1991 al noilor servicii secrete din România, Virgil Magureanu. Dupa unele informatii, la executarea ordinului criminal dat din România ar fi participat sase oameni – dintre care doi s-ar fi deplasat la Chicago.FBI nu comunica decit ca ancheta este in curs. » E vorba, probabil, despre niste declaratii facute la vremea tristului eveniment de către Mihai Pacepa, cel despre care astazi aflăm cu nesfârşită consternare că din super-erou anticomunist a devenit un trimis al KGB-ului in SUA, pentru a distruge acolo imaginea României lui ceauşescu şi relaţiile româno-americane. Ce şi pe cine să mai crezi ?
Netulburat de vreo îndoială, Domnul Antonesei continuă, povestindu-ne sfătos, ce voia să spună dl. Dorin Tudoran în articolul său de săptămâna trecută, ce crede domnia sa despre toate acestea, cum este dânsul întru totul de acord şi mai dă şi o luptă scurtă, dar victorioasă, cu contestatarii …Aici nu se înţelege prea clar, dacă doar cu cei ai lui Ioan Petru Culianu, care nu par a fi prea mulţi sau prea activi, sau şi cu cei ai domnului Tudoran …pe care unii încearcă să-l mai tragă de mânecă, să-i facă semne, când nu are dreptate sau când realmente, cum e şi cazul de faţă, însăilează o teorie cu nimic mai bună decât cele pe care le respinge cu superioritate. Căci a pretinde că o crimă odioasă s-a comis de o unealtă a unor grupuri de iubitori de tabuuri(Eminescu, BOR şi cultura română), fără niciun alt motiv sau scop decât acela de a pedepsi o critică incendiară, presupune să crezi în existenţa unor fanatici luptători din umbră, care, în ritmul acesta, în ultimii 20 de ani ar fi trebuit să radă 95% din populaţia vorbitoare de limbă română de pe cele cinci continente, care înjură şi batjocoresc la orice oră, tot ce ţine de acele tabuuri şi de oricare altele s-ar mai putea găsi.
Parafrazând exclamaţia domnului Antonesei « Păcat, Culianu ar fi meritat nişte adversari mai redutabili ori măcar mai inteligenţi! », pe care n-o pot accepta şi înţelege decât ca pe o greşeală de exprimare, dat fiind că adevăraţii adversari ai domnului Culianu au fost atât de redutabili, încât au ucis, aş spune : Păcat, profesorul şi scriitorul Ioan Petru Culianu merită nişte prieteni şi omagiatori interesaţi de personalitatea şi opera sa mai redutabili ori măcar mai inteligenţi….
Dar, cu siguranţă, ei există !
Cum cunosc maniera d-voastra de a purta discutii...Liviu Antonesei - Duminica, 29 Mai 2011, 09:04
@) Sanda Varan
...va dati seama ca n-am de gind sa ma angajez in asa ceva. Un singur lucru - totusi, pe 21 mai, se comemorau 20 de ani de la asasinarea lui I. P. Culianu! Asta au marcat in primul rind evenimentele comentate succint de mine. Prin urmare, tocmai asta trebuie lasat pe dinafara? De ce? Sa nu-i tulburam pe asasini?!
...va dati seama ca n-am de gind sa ma angajez in asa ceva. Un singur lucru - totusi, pe 21 mai, se comemorau 20 de ani de la asasinarea lui I. P. Culianu! Asta au marcat in primul rind evenimentele comentate succint de mine. Prin urmare, tocmai asta trebuie lasat pe dinafara? De ce? Sa nu-i tulburam pe asasini?!
Domniei Sale DomnulSanda Văran - Luni, 30 Mai 2011, 11:16
@ Liviu Antonesei
06/03/2011 at 17:47
« Domnul Liviu Antonesei este structural un intelectual-aristocrat, dar unul dezbracat de aroganta si de ifos, manuind cu eleganta blandetea si un patos bine temperat. Este printre putinele personalitati ale momentului care nu te injura sau nu-ti intoarce zvacnit spatele, daca ai alte pareri decat domnia sa. »
Nu m-aş simţi deloc fericită, dacă aş fi nevoită să retractez ceea ce scrisesem nu demult. Nu sunt genul care îşi schimbă de trei ori pe zi părerile şi « afinităţile elective », dar nici nu ţin să întârziu asupra lor, dacă devine evident că m-am înşelat.
Faptul că nu doriţi să « vă angajaţi în discuţii », din cauza « manierei » mele (neprecizate !) de a le purta, nu mă deranjează, fiindcă nu e mare lucru de dezbătut. Îmi cer scuze că observaţiile mele pe marginea a ceea ce aţi scris nu au fost destul de clare sau de bine scrise, căci nu aţi înţeles că nu e vorba de a trece sub tăcere tragedia ce s-a întâmplat acum 20 de ani, ci de maniera dvs. (şi nu numai a dvs.) de a vorbi despre ea.
Ceea ce m-a impresionat însă neplăcut în scurta dvs. replică a fost interogaţia/exclamaţie retorică : (« Să nu-i tulburam pe asasini?! »). Aşadar, înţeleg că dvs. aveţi convingerea că împreună cu prietenul dvs. munciţi din răsputeri, în scris, la descoperirea şi prinderea asasinului sau asasinilor. Dacă e aşa şi dacă aceştia din urmă citesc Observatorul Cultural, probabil că acum se simt încolţiţi de bănuielile dvs. şi caută primul comisariat să se predea. Asta dacă nu cumva au căzut în depresie şi plâng, vorba lui Creangă, de se scutură cămeşa pe ei. Glumesc, fireşte, pentru că e necesar…în faţa unor asemenea complexe de superioritate. Când cea mai teribilă poliţie din lume nu a rezolvat în 20 de ani cazul, dvs. daţi lovituri grele, cu condeiul, odioşilor sau odiosului care a apăsat pe trăgaci.
E adevărat că Marcus Tullius Cicero, în anul 63 a. Chr. a reuşit să-l destabilizeze pe conspiratorul Sergius Catilina, rostind patru discursuri memorabile (In Catilinam orationes quattuor) şi să-l facă să-şi dea de gol în faţa Senatului intenţiile criminale, numai că el avea nişte informaţii şi dovezi clare şi până la urmă a reuşit să facă rost şi de nişte martori, fără de care, din păcate, justiţia hotărăşte că afirmaţiile cuiva nu valorează mai nimic.
E tristă neputinţa în faţa violenţei şi a barbariei, dar parcă şi mai tristă este atunci când se împăunează şi joacă rolul « soldatului fanfaron ».
06/03/2011 at 17:47
« Domnul Liviu Antonesei este structural un intelectual-aristocrat, dar unul dezbracat de aroganta si de ifos, manuind cu eleganta blandetea si un patos bine temperat. Este printre putinele personalitati ale momentului care nu te injura sau nu-ti intoarce zvacnit spatele, daca ai alte pareri decat domnia sa. »
Nu m-aş simţi deloc fericită, dacă aş fi nevoită să retractez ceea ce scrisesem nu demult. Nu sunt genul care îşi schimbă de trei ori pe zi părerile şi « afinităţile elective », dar nici nu ţin să întârziu asupra lor, dacă devine evident că m-am înşelat.
Faptul că nu doriţi să « vă angajaţi în discuţii », din cauza « manierei » mele (neprecizate !) de a le purta, nu mă deranjează, fiindcă nu e mare lucru de dezbătut. Îmi cer scuze că observaţiile mele pe marginea a ceea ce aţi scris nu au fost destul de clare sau de bine scrise, căci nu aţi înţeles că nu e vorba de a trece sub tăcere tragedia ce s-a întâmplat acum 20 de ani, ci de maniera dvs. (şi nu numai a dvs.) de a vorbi despre ea.
Ceea ce m-a impresionat însă neplăcut în scurta dvs. replică a fost interogaţia/exclamaţie retorică : (« Să nu-i tulburam pe asasini?! »). Aşadar, înţeleg că dvs. aveţi convingerea că împreună cu prietenul dvs. munciţi din răsputeri, în scris, la descoperirea şi prinderea asasinului sau asasinilor. Dacă e aşa şi dacă aceştia din urmă citesc Observatorul Cultural, probabil că acum se simt încolţiţi de bănuielile dvs. şi caută primul comisariat să se predea. Asta dacă nu cumva au căzut în depresie şi plâng, vorba lui Creangă, de se scutură cămeşa pe ei. Glumesc, fireşte, pentru că e necesar…în faţa unor asemenea complexe de superioritate. Când cea mai teribilă poliţie din lume nu a rezolvat în 20 de ani cazul, dvs. daţi lovituri grele, cu condeiul, odioşilor sau odiosului care a apăsat pe trăgaci.
E adevărat că Marcus Tullius Cicero, în anul 63 a. Chr. a reuşit să-l destabilizeze pe conspiratorul Sergius Catilina, rostind patru discursuri memorabile (In Catilinam orationes quattuor) şi să-l facă să-şi dea de gol în faţa Senatului intenţiile criminale, numai că el avea nişte informaţii şi dovezi clare şi până la urmă a reuşit să facă rost şi de nişte martori, fără de care, din păcate, justiţia hotărăşte că afirmaţiile cuiva nu valorează mai nimic.
E tristă neputinţa în faţa violenţei şi a barbariei, dar parcă şi mai tristă este atunci când se împăunează şi joacă rolul « soldatului fanfaron ».
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu