Ion D. Sîrbu şi Ion Barbu din interviul “Mina Petrila a murit, trăiască mina Sîrbu!”

- Tudor Vornicu
S-ar putea sa gresesc s…t la inceputuri, mai ales – ii spuneam Pluto –, ma facea sa rid si imi era si mila de felul in care incerca sa fie inteligent, degajat, multilateral spiritual. Nu era. s…t. Mima cultura, imi facea mereu impresia unui cumsecade rinocer ce primise sarcina delicata de a fi mandatarul profesionist al unei inghesuite vitrine pline de cristale, portelanuri, artizanat heteroclit. Dar acest Tudor Vornicu, in 1957 si 1958, era considerat a fi „cel mai cult si cel mai priceput anchetator“ din Ministerul de Interne de atunci. Fusesem supus – la ordinul delicat al tov. Draghici – sa fiu recrutat, cu orice pret, „colaborator al securitatii“ s…t Am fost astfel condus (cu ochelarii negri pe nas) intr-o incapere mai mare. Acolo l-am intilnit pe cel care cred ca era capitanul Tudor Vornicu. Foarte calm, masurat, dozindu-si hipnotic vorbele si privirea, mi-a explicat ca, daca nu renunt la incapatinarea mea, organele vor fi nevoite sa-mi „rupa sira spinarii“ s…t. Iar daca refuz, absolut tot ce am scris va fi dat la topit. Tot ce a spus el s-a indeplinit intocmai s…t. Pe Tudor Vornicu l-am reintilnit in holul Televiziunii, prin 1983 (ultima mea vizita la Sectia de teatru a TV). El m-a recunoscut: „Esti Sirbu?“, mi-a zis. Am facut semn ca da. „Cum – s-a mirat el – traiesti?“. Si facindu-si cruce s-a indreptat spre ascensor.

- Autoportret in farime
Eu mi-am povestit viata de atitea ori – trebuind de fiecare data sa mint putin –, incit acum nu mai stiu nici eu care este adevarul. Pentru mine, viata nu e, nu mai poate fi deloc aceea pe care am trait-o de fapt –, ci aceea pe care am visat-o, am gindit-o, am creat-o eu s…t Dorm intr-un subsol pe un strujac austro-ungar, citesc in latineste pe Sfintul Augustin – dar ma visez slefuitor de diamante la Amsterdam, fie corsar maronit in slujba Venetiei, si a Padisahului... Visind la aceste desertaciuni, uit realitatea prea realista a prezentului, evadez de sub semnul radical sau integral si, liber, devin vesel, suficient de idiot ca sa pot cinta cu ironie „Popor al lui Traian pe falnicii Carpati...“.

- Al. Paleologu despre I.D. Sirbu
In inchisoare, am avut... compania citorva oameni inteligenti. Spre exemplu, I.D. Sirbu, cu care nu fusesem prieten inainte. Dar la inchisoare am descoperit in el savoarea, eruditia si umorul; a descoperit si el ceva in mine, nu stiu ce. Am devenit prieteni si petreceam foarte bine impreuna. Cind am plecat de la colonia de munca de la Salcia la inchisoarea Braila, am primit diverse cadouri. Gary Sirbu mi-a dat ceva colosal; un pachet intreg de tigari Plugarul si un sapun foarte bun. Dupa aceea, ne-am mai vazut, cind el era secretarul literar al Teatrului National din Craiova. Putin inainte sa moara, mi-a trimis un exemplar dactilografiat al remarcabilei sale carti, Adio, Europa.

- Isarlik
In acest Isarlik al nostru, imi spune colegul Sommer, nu exista nici convingeri, nici credinte sau pareri ferme, continue; ca si metabolismul organic, convingerile se schimba ritmic, dupa orele zilei: dimineata toti cetatenii sint atei si materialisti, pleaca la uzina sau la fabrica marsaluind brigadiereste, dar spre amiaza incep sa se indoiasca de totul si de toate: seara, se inchina, devin buni credinciosi, iar noaptea se intorc, visind, la mitologia sclavagista a spaimelor si paradoxiilor inconstiente, rezultate din hibridizarea noastra latino-greco-iudeo-crestino-slavono-fanarioto-bonjuristo-balcanica. Lucrul cel mai suparator – dar si inspaimintator, ca arma de aparare, ca adaptare la conditia duplicitatii obligatorii – consta in faptul ca nici nu apuci sa-i contrazici, ca au si trecut cu totul de partea ta.

- Un balcanic neamt
...ca un balcanic neamt ce ma aflu in exilul din Craiova, din strafundul puscariei mele pe viata, de linga paharul cu otrava-cucuta ce il am in permanenta pe masa (corabia de la Delos se intoarce in fiecare seara), prin rasucire si insucire a mintii mele – ii spun prietenului meu Ehecrate: „Sa te feresti de cei care nu beau deloc: fiindca ori sint bolnavi, ori viciosi, ori lipsiti de umor. Sa te feresti de cei care nu se plictisesc niciodata – fiindca sint, cu siguranta, tirani, ingimfati, calai. Sa te feresti, mai ales, de cei care nu recunosc dreptul la timp liber, la lene, la indiferenta, fiindca aceia nu stiu ce e visul, singuratatea, melancolia amurgului fara fruct“.

- Gazetar
Trebuia sa ajung un mare gazetar (acesta a fost marele meu talent, unica mea vocatie), nu s-a putut, am supravietuit, scriind, tuturor gazetelor. Roma nu am s-o vad: am cerut aici un post de lector, a fost trimis un bou de invatator cu licenta la seral. O lichea sinistra, preda Romana la Pisa, sta la Roma, la Academie, a invatat italiana in mers in tren... Vocatia mea a fost pamfletul, satira, foiletonul de duminica. Am trait intr-o lume in care... ce sa mai vorbim. Mi-am inghitit articolele nescrise, am digerat in ficati ironia si satira fara adresa.

- Ramuri
La redactia Ramuri cind intru (la solstitii) toti tac si palesc: se comporta de parca unul din ei – nu se stie care – a fost de curind castrat de-a-npicioarelea fara aneste-zic; dar despre asta nu se vorbeste, in Craiova e in traditie sa depui un testicol la Primarie, in semn de gaj sau ca ostatic. Asta iti asigura restul de barbatie.

- Ignoranta romaneasca
Nu am calatorit, nu am iesit la mare (decit foarte tirziu), nu am avut norocul de a fi ocupati de catre un popor macar ca austriecii de civilizati, nu am trecut prin febra Reformei, am lasat pe seama strainilor comertul si mestesugurile, nobilimea noastra a fost straina si retrograda etc. La toate aceste neajunsuri geopolitice se adauga si nepregatirea noastra teologica, indiferenta fata de dialectica discutiilor religioase, toleranta lenesa si hedonista fata de toate religiile din jur... Nu cumva aceste lipsuri ar sta si la baza pasivismului inert, a superficialitatii aproape revoltatoare cu care manevram si ne lasam manevrati politic si ideologic?

- Stapin si sluga
Procesul de osificare (in severitate, distantare, spirit de casta, schizoidie fizica si mentala) a nomenclaturii noastre are loc paralel – prin antiteza, dar si prin asimilare – cu un alt proces, cel de latronizare obligatorie a fostilor tarani. Pe stapin il intarita lasitatea slugii, mai ales cind simte ca, pe la spate, are loc o prefacatorie si o tragere pe sfoara. Intre dispretul sefului si umilinta sireata, tifnoasa si calculata a celui lovit si calcat in picioare incepe o cursa a rabdarii: cine va crapa primul? Tiranul, din cauza ingimfarii si a cruzimii „campanizarilor“ continue, sau sluga ajunsa la limita de jos a exploatarii? Tacitus exclama: „Niciodata n-au existat sclavi mai buni si stapini mai rai!“.

- Tortionari si victime
Trebuie infiintata o disciplina juridica noua: victimologia. Opusa criminologiei. In criminologie se incearca depistarea, dovedirea, pedepsirea criminalului ce se ascunde. In viitoarea victimologie va trebui sa fie depistate si „pedepsite“ victimele. Care se ascund. Care tac. Care, de frica, refuza sa se autodenunte. Traim o epoca sucita, criminalii se cunosc: ei se plimba pe strada, asculta muzica, isi promoveaza copiii, ajung onorabili pensionari. In schimb, victimele lor? Cine le mai stie, cine le mai cauta, cine le mai numara?

- Puterea
Puterea e intotdeauna de dreapta, imi spune acum umbra bietului meu tata. Stinga ramine de stinga numai atita timp cit viseaza sau lupta pentru putere: de indata ce a cucerit aceasta putere (si, in cazul ei, puterea nu poate fi decit Totala), incet-incet, prin firea lucrurilor (si a oamenilor), ea trece lent, dar sigur, spre dreapta (Nationalism, sovinism, autohtonism, protocronism, xenofobie, antisemitism etc.).
Din acest moment, la stinga nu ramin decit vaduvele, orfanii, carturarii singurateci, citiva fosti dascali, majoritatea comunistilor naivi (daca exista la noi asa ceva!), prea sentimentali sau prea cititi. Taranul si muncitorul luati cite unul. Sefii – cind se imbata, cind se rotesc, dupa ce ies la pensie...

- Intelectualul
Intelectualul: acest clovn al puterii, acest histrion al tuturor ideologiilor utopice, acest inteligent ce se prosteste cu numele, in numele ratiunii si al stiintei. Tata detesta cuvintul Intelectual. Spunea: „Te las sa te faci profesor, dar daca aflu ca te-ai facut intelectual, iti rup gitul!“. Pentru el prototipul de intelectual era prietenul sau Petre care – ca avocat si politician – l-a dezamagit profund. Prietenilor mei, pe vremuri le citam... dintre butadele mineresti ale tatalui meu:

– La noi, numai curul se schimba – limbile ramin aceleasi! (Rostita in urechea lui Petru Groza, imediat dupa 23 August, cind a vazut cine sint cei care se urca iar pe tribune.)

- Oltenia ca lume
Europa este un biet continent: Alutia (Oltenia) este o lume.
Pleci de acasa dimineata ca supus al regelui, maninci la amiaza intr-un falanster republican si seara te intorci ca ienicer al nu stiu carui Magnific Suleiman. Aici, la noi, toate calitatile sint defecte si toate defectele sint calitati, intre cuvint si fapta exista un divort total, inscris ca zestre genetica in ereditate. Constiintele (ca morala, politica, raspundere, profesionala) nu functioneaza decit in ilegalitate, pe soptite, dupa colt. Prostii sint destepti, lichelele sint cinstite, ageamiii sint cei mai cinstiti. Lumea buna e atee, dar tine la religie, sarbatori, datini.

- Evreii
Evreii mei, imi spunea fostul ministru Sommer, nu au talent pentru comunism. Au pentru comert, finante, muzica, filozofie. Pentru gazetarie si literatura. Teatru sau film. Dar pentru comunism nu au. Nu stiu sa umble cu puterea politica (parca taranii mei stiu?!), exagereaza, sar peste cal in toate. De ce? Fiindca de-a lungul intregii noastre istorii, noi am fost intotdeauna in defensiva fata de putere: am rivnit-o, recunosc, dar nu am avut-o niciodata... Ca la chef, evreii sint cei dintii care se imbata. Si fac urit. Au insa calitatea ca sint si primii care se trezesc, devenind, peste noapte, antialcoolici convinsi...

- Morometi si rumani
Pe vremuri, la Mogosoaia, i-am spus lui Preda: „Blaga nu a putut citi pina la capat volumul I din Morometii, fiindca il durea limba folosita. Zicea: «Astia nu sint romani, cred ca sint sciti, sarmati, cumani, dar romani nu pot sa fie»“.
Nu cred ca se poate vorbi de o literatura de ses si de alta scrisa prin munte: dar, mai ales, istoria politica a ultimelor decenii ne obliga sa facem o categorica diferenta (morala, temperamentala, spirituala) intre morometi si rumani. Primii sint cei care conduc, fara scrupule, ceilalti se lasa condusi din cauza scrupulelor.

- Banci si primari
Dupa cite modele de banci sint in parcul Poporului (fost parcul Romanescu), stiu citi primari a avut urbea noastra. (Fiindca fiecare, repede-repede, improvizind, „a facut ordine“: ca sa se vada, sa se poata raporta, nu ca sa dureze. Am numarat 11 tipuri de banci, care de care mai urite si mai slabanoage: cele mai rezistente sint cele ramase neschimbate de la inceputul secolului). Dupa cite zugraveli succesive se suprapun pe edificiile din Centru, pot deduce exact de cite vizite „mari“ a avut parte bravul nostru Municipiu.

- Rahat si trandafir
Conform principiului „nici usturoi nu am mincat, nici gura nu imi miroase“... „orice rahat dupa ce s-a uscat – spunea si Blaga in rarele sale clipe de umor – are dreptul sa-si scrie memoriile sale de trandafir“.

- Despre bucuriile simple
Despre bucuriile simple, imi vorbeste acum Limpi: „Pentru bunicii mei, chiar si pentru mine, in copilarie, bucuria autentica, totala, consta in mirosul de piine calda, in bunicul scotind din stup un fagure plin si dindu-mi-l sa-l gust, in cositul pe roua, dimineata, in prinderea cu mina a unui pastrav, in dormitul pe suba in posul cu fin, in susuitul laptelui muls in sistar, in botul umed al viteilor, in strugurii mincati cu piine si cas... Astazi, fiind intrati intr-o alta zodie, bucuriile simple sint cu totul altele: ma bucur ca am procurat cartofi, ca am facut rost de insecticide, ca mai am gumilastic pentru chilotii tai: ma bucur ca avem slanina si parizer pe doua zile, ca am gasit piine hipoglucida si, in sfirsit, zaharina: ma bucur mai ales ca tu, poate, prin sora ta, cu care te vei intilni la premiera din Oradea (cu Arca...), vei face rost de doua kilograme de telemea pe care, zicea ea, le are promise de un cioban care e milionar, dar se va tine de cuvint si ii va vinde brinza fara de care e vai de diabetul tau...“.


Selectate de Nicolae Coande din Jurnalul unui jurnalist fara jurnal (Editura ICR, 2005) si Scrisori catre bunul Dumnezeu (Editura Biblioteca Apostrof, 1998).