Sa incepem romaneste: exista asemanari sau deosebiri intre moartea lui Socrate si cea a lui Dobrin?
Nu, cum ar putea fi? Dobrin a murit celebrat, Socrate, condamnat. Desi nu urmaresc fotbalul si nu impartasesc pasiunea semenilor mei pentru el, am un mare respect pentru Nicolae Dobrin, de cind mi-am dat seama ca in privinta lui toata lumea e de acord ca este un geniu. Mi-au spus-o fara ezitare Mircea Mihaies, Eugen Suciu, Constantin Valentin, Traian Ungureanu. E rar lucru aceasta unanimitate a aprecierii. Pe de alta parte, desi nu o impartasesc, pasiunea pentru fotbal este serioasa, daca stii sa o traiesti ca pe o pasiune serioasa. TRU m-a convins ca fotbalul este un sport in care ai totul: metafizica, religie, etica…, totul, chiar si sport.
Totul, dar nu se poate compara cu moartea lui Socrate.
Nu, nu se poate compara. Moartea lui Socrate pune o problema foarte tare. Cind a fost judecat pentru ignorarea zeilor cetatii si coruperea tineretului, Socrate tine doua discursuri, iar poporul atenian a votat de doua ori: o data sa se vada daca Socrate e vinovat, a doua oara daca trebuie sa moara. Ei bine, mai multi oameni l-au vrut mort decit l-au considerat vinovat.
Asta-i fotbalul!
Nu, fiindca Dobrin a avut o unanimitate a admiratiei cind a murit. Asta ma impresioneaza foarte mult. In cultura noastra nu o sa gasesti niciodata o astfel de unanimitate decit pentru morti. Dobrin a avut-o si in timpul vietii.
Ati scris o carte. Ea constientizeaza ca nu aveti de ce sta printre noi.
Nu. Ea constientizeaza ca inteleg de ce multi au decis sa nu mai stea printre noi. Pentru ca romanii nu au descoperit avantajele cooperarii sociale. Romanii nu coopereaza intre ei, se calca in picioare si, cind nu se pot strivi unii pe altii, isi dau la gioale. Adica nu stiu sa concureze unii cu altii, ceea ce ar fi in beneficiul tuturor, stiu doar sa se contreze unii pe altii, ceea ce e in paguba tuturor. Aproape tot ce e rau la noi se explica printr-o cauza comuna, incapacitatea de a coopera in vederea atingerii obiectivelor individuale. In cartea mea plec de la problema lipsei de receptie a cartilor importante, care nu sint niciodata, dar niciodata, serios discutate.
Frica? Lipsa de idei?
Raspunsul meu leaga lipsa de raspuns specializat la cartile care apar de inexistenta unei realitati comune. Dupa parerea mea, fondul problemei este ca noi nu ne recunoastem intr-o realitate comuna. Realitatea se construieste prin compararea continua a experientelor tuturor, in procesul comunicarii dintre toti membrii comunitatii. Realitatea obiectiva se stabileste pe baza acestui schimb neincetat de perceptii si idei intre oameni. In cele din urma, prin comparatii nenumarate si imposibil de urmarit pas cu pas rezulta o realitate obiectiva, comuna. Modul in care se reflecta unificarea realitatii in spatiul public este ceea ce Montesquieu numea spirit public. Spiritul public reactioneaza la abuzurile puterii, el modereaza reactiile societatii si tot el e responsabil de calitatea vietii comunitare. Teza mea este ca realitatea romaneasca nu este unificata, nefiind unificata, nu este obiectiva, nefiind obiectiva, nu e capabila sa functioneze ca spirit public. Absenta spiritului public explica atit lipsa de reactie a societatii la abuzurile legislative ale puterii, cit si incapacitatea mediului nostru cultural de a reactiona la operele importante care apar la noi. La noi au aparut operele unor Noica, Sora, Mircea Florian. Aiurea. E ca si cind n-ar fi aparut.
Ce va intereseaza destinul altora? Patapievici se cumpara...
Se cumpara, OK. Dar opinia celor care cumpara nu se obiectiveaza public, sub forma unei reactii culturale. Nu se formeaza un dialog: cei care cumpara se adreseaza autorului numai sub forma actului de a cumpara, nu intra intr-un dialog verbal cu el, cum s-ar intimpla daca ar exista o piata a ideilor. Daca n-ar fi fost omologat international, am mai fi stiut noi ca filmul lui Cristi Mungiu este foarte bun? Ne-am fi dat seama? Sint sceptic. Noi avem o problema la nivelul pietei intelectuale, acolo unde se propun, se ratifica si se discern criteriile de judecata. Ma intrebi de ce ma intereseaza lucrurile astea? Fiindca un Cristi Mungiu al viitorului ar trebui sa poata fi omologat si pe piata romaneasca, exact la fel cum este omologat pe piata straina. Abia atunci cultura romana ar putea fi exportata fara probleme in afara.
N-o sa prindeti in viata chestia asta. Exportati-va singur!
Nu pe mine, ca e conflict de interese, dar asta incearca sa faca Institutul Cultural Roman!
De ce ati intrat in birocratia asta de institut? Dragoste de tara? Doar ati injurat-o!
Ei, am injurat-o… Cind e vorba de noi, noi romanii iubim si detestam in acelasi timp. Detestam din iubire, pentru ca sintem exigenti si lucizi, si iubim ceea ce detestam, pentru ca sintem fatalisti, pentru ca nu vrem sa ne schimbam pe altii si pentru ca nici nu ne-am da pe altii, desi pe unii ii admiram si am da orice sa le semanam, dar raminind noi.
Ati vindut carti. Cit de mult ati fost citit?
Destul de mult, judecind dupa cei care ma opresc pe strada. Destul de putin, judecind dupa citi scriu despre ce au citit din mine.
Literatura sau filosofie, ce faceti?
Eu nu sint un filosof profesionist. Filosof este cineva fie ca Mircea Florian, care traieste din predarea filosofiei, fie ca Schopenhauer, care, dezgustat de institutii, si-a facut opera in afara lor, ca filosof profesionist. Eu sint filosof in sensul grecesc al cuvintului: sint un indragostit de intelepciunea pe care o face posibila faptul de a gindi in chip filosofic lumea. Nici mai mult, dar nici mai putin: un indragostit de operele filosofilor, teologilor, istoricilor.
Atunci sa va intreb ce vreti sa va faceti in viata?
Odata, cind tata m-a surprins citind teologie in loc sa fac exercitii la matematica (eram in clasa a douasprezecea si ma pregateam asiduu pentru examenul de admitere la facultate), a dat din cap mihnit si mi-a spus: „Romi, draga, asa inteligent si talentat cum esti tu, nimic n-o sa se aleaga de tine!“.
De ce nu se indreapta lucrurile miine in Romania asta?
Pentru ca nu stim sa facem sa traiasca discursul critic, discursul alternativ la cel care domina azi spatiul public. Discursul argumentativ, bazat pe disocierea dintre persoana si idei si avind standarde obiective de comunicare publica, acest tip de discurs inca nu exista. Nu exista decit lauda excesiva pentru prieteni si bita si toporisca din dotare pentru dusmani. Spatiul nostru public e primitiv pentru ca e bazat ori pe executii, ori pe tacere, ori pe tamiieri.
Ati creat „Idei in Dialog“.
Da. Atit. L-am creat, l-am pus in vinzare. Vestea buna e ca se vinde, vestea proasta e ca nu a reusit sa creeze un spatiu de dezbatere, asa cum am sperat. Sint trei ani de „Idei in Dialog“. De speranta, inca cine stie citi…
Va veti pierde in mlastina. Dvs. si ideile proprii. Dvs. si prietenii.
Poate. Dar totul se face in timp, cu timp, si anume cu singele nostru. Intr-un fel, slava Domnului ca totul se face asa, pentru ca poate doar asa dureaza! Oricum, pentru asta ai nevoie de gratia istoriei, sa nu te taie in doua! Noi am fost deseori taiati in doua!
Ne-am taiat destul si intre noi.
E adevarat, dar nu stiu care e oul, care e gaina: ca ne-am taiat fiindca ne-au taiat altii sau sintem taiati de altii fiindca ne taiem intre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu