Despre limba si vorba

Despre limba si vorba cu Herta Muller din interviul cu G. Decuble aparul in Observator cultural:

Limba are totusi un rol central in opera dumneavoastra. Spuneti intr-un pasaj: „Daca tacem, sintem nesuferiti; daca vorbim, sintem ridicoli“. Cum sa intelegem asta – este limba un inconvenient?
Tacerea nu este usoara, este o problema complicata, ea echivaleaza, de fapt, cu vorbirea, caci si tacerea are multe semnificatii, in functie de cum, cind, cu cine tacem. Nu e mereu opusul vorbirii. Tacerea devine neplacuta, pentru ca ne face insuportabili altora si noua insine. Vorbirea ne face mai placuti sau mai neplacuti – insa in tot cazul suportabili. Ea anihileaza insuportabilitatea carnii sau macar o escamoteaza. Vorbind, ne ajutam pe noi insine sa rezistam, dar pretul este ca ne expunem.

Nutriti o anumita fascinatie fata de limba romana. intr-un loc, explicati metafora „cerul gurii“ si spuneti ca expresivitatea ei este inegalabila, ca posibilitatile germanei ar fi, in comparatie cu aceasta expresie, sarace. Am observat aceasta fascinatie si la Oskar Pastior. De unde vine ea si ce efecte are asupra creatiei?
Este o fascinatie fireasca, ea vine din relatia incestuoasa pe care am avut-o cu limba romana. Cind se concureaza doua limbi in biografia unui om, cind trebuie sa inveti, sa citesti in limba tarii tale, desi nu este limba ta materna, atunci devii foarte sensibil, faci ochii mari, iti ascuti urechile. Iar paralelismul lingvistic m-a facut foarte atenta la expresivitatea limbii romane, la diferente.

Pentru romani, invatarea acestei limbi e gratuita si, prin urmare, nu suscita mare interes pentru toate subtilitatile ei. Dar eu a trebuit sa ma intreb: ce inseamna o expresie ca „pina-n pinzele albe“? E vorba de rufe atirnate la uscat, de pinzele unei corabii? Banuiesc ca un roman nu se intreaba automat asa ceva. insa mie mi se intimpla acest lucru cu expresiile care nu au un corespondent logic in germana. Flori precum lacramioarele ma duc cu gindul la „lacrimi mici“, pe cind corespondentul german este Maiglöckchen – „clopotei de mai“. Numai pe baza acestui exemplu se poate vedea cit de diferite sint aceste limbi, lucrurile insesi fiind altfel definite. Nu e vorba doar de cuvinte diferite, ci de lumi diferite. Deci de credinte si superstitii diferite, care stau in spatele acestor cuvinte. La romani, daca zaresti o stea cazatoare inseamna ca cineva a murit, pe cind la germani acelasi lucru te invita sa-ti pui o dorinta, cu mari sanse de implinire. Sau cuvintul „fazan“, care la germani simbolizeaza omul ingimfat, iar la romani un fraier, un naiv. Iata ce poate face limba! Sentimentul meu a fost, la un moment dat, ca romana corespunde mai mult psihicului meu si este, in afara de asta, si mai poetica. Am gasit in limba romana mai multe resurse decit in limba mea materna. Cine stie? Poate ca daca as fi fost romanca si ar fi trebuit sa invat germana, as fi gasit in germana resurse nebanuite... Cred ca fiecare limba are de toate, dar in diferite zone ale ei. Unele exceleaza in metafore, altele in vocabular, altele in gramatica sau in muzicalitate. in romana trebuie sa fii atent sa nu-ti rimeze involuntar textul, atit de bogata in rime este, pe cind in germana te caznesti sa gasesti o rima. Pina la urma e frumos ca fiecare limba are alta structura. Dar mai e si muzica unui popor. Eu sint innebunita dupa Maria Tanase. Am tradus textele cintecelor ei – sint de un lirism extraordinar, e normal sa ma fi fascinat. O metafora precum „batrinete, haine grele“ este minunata. Pe cind muzica populara germana este insuportabila. Ceea ce am ascultat eu in satul natal sau in Germania in materie de folclor este stupid si inexpresiv. Iata de ce am fost fascinata, iata de ce am vrut sa invat limba romana, fiind chiar prima generatie din familia mea care a facut acest lucru, parintii avind doar cunostinte minimale de romana. Chiar regret faptul ca nu am invatat-o mai bine, cit timp am lucrat la Tehnometal in Timisoara, unde nu comunicam decit in romana...