Traducere // Translate

sfaturi pentru cei mai tineri

Dintr-un recent Observatorul cultural, iata un extras din interviul luat lui Sorin Adam Matei, referinta mai veche pentru cititorii peromaneste, de catre Ovidiu Simonca:
Daca ar fi sa vorbesc cu un tinar, i-as spune urmatorul lucru: „Fereste-te ca de dracu’ de mentori si de tovarasi de drum. Nu fa treaba in gasca. Vocatia ta este sa-ti gasesti vocea ta, ideile tale si modul tau de a vedea lucrurile. Destinul tau este sa scrii lucrurile pe care tu le crezi importante pentru tine si pentru lumea in care traiesti“. I-as mai spune: „Nu te du la mentori! Poate ca noi, cei mai batrini, am avut nevoie sa ne cautam mentori in era comunista. Aceea era insa o strategie de supravietuire. Acum ai nevoie de profesori care sa te ajute sa-si aduni ideile. N-ai nevoie insa sa te bagi sub pulpana nimanui“. Al doilea indemn: „Foloseste fortele pietei pentru a te afirma, fii destept, uita-te la ce se intimpla in jurul tau, incearca sa fii conectat la timpul tau. Nu te raporta nici la un trecut prestigios, nici la un viitor utopic“. Trei: „Fii global, dar fii cu adevarat global. Asta inseamna nu doar sa fii universal, sa aspiri la cultura inalta, ci sa te pozitionezi pe tine si ce faci tu cu tot ceea ce se face in lume. Fii curios, incearca sa intelegi ce inseamna socialism, conservatorism, libertarianism, minimalism, existentialism, pragmatism, feminism, deconstructionism, etc. Nu respinge nimic“.
Pentru sursa, da click aici!

Un comentariu:

peromaneste spunea...

„Trebuie sa-ti asumi lumea din care vii“. Interviu cu Sorin Adam MATEI

Ovidiu SIMONCA

In ultimii doi ani, Sorin Adam Matei a ajuns la o neasteptata notorietate, dupa ce a publicat volumul Boierii mintii. Intelectualii romani intre grupurile de prestigiu si piata libera a ideilor (Editura Compania, 2004). Mai degraba citat decit citit, Sorin Adam Matei a avut parte de o receptare controversata, din pricina pasajelor sale anti-Patapievici, prin care autorul Omului recent era considerat „un produs al grupurilor de prestigiu“. Poate o cultura sa se lipseasca de „grupuri de prestigiu“? Ce efecte au aceste grupuri asupra vietii culturale romanesti? Sorin Adam Matei a absolvit Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti in 1991, este stabilit in Statele Unite, unde si-a luat un masterat in relatii internationale si un doctorat in stiintele comunicarii, iar acum preda la Universitatea Purdue din Indiana. Interviul urmator a fost realizat la Bucuresti, acum citeva zile.

Sorin Adam Matei, te intorci in fiecare an in Romania. Ce-ti doreai, cel mai tare, sa gasesti schimbat, la nivel cultural?
In corpul culturii romane au aparut insule din ce in ce mai mari de autonomie si de independenta. Numai ca nu este depasita o mare problema: cultura romana este sustinuta de relatii personale structurate in coterii si „grupuri de prestigiu“ ce distorsioneaza fluxul cultural. Putem sesiza lucrul acesta in primul rind in modul in care se comunica in cultura romana. Comunicarea se face pe un model mental si institutional de secol al XVIII-lea, un model al saloanelor aristocratice. Revistele culturale din Romania sint colectii de scrisori de salon intre amici, pe modelul scrisorilor din societatile academice din Rennes, Lyon sau alte provincii culturale europene: X isi exprima o pozitie asupra unei probleme, Y raspunde s.a.m.d. Nu spun ca nu sint si exceptii intre revistele culturale; Observator cultural incearca sa depaseasca disputele de clan, revista 22 se mai straduieste si ea din cind in cind sa iasa din rutina etc. Spatiul cultural romanesc ramine, insa, cu preponderenta, unul al persoanelor, in care oamenii discuta unii cu altii ca persoane, iar institutiile sint subordonate persoanelor.

Cum ar trebui sa functioneze institutiile?
Institutiile ar trebui sa fie proiecte culturale care depasesc o patima oarecare, care sa exprime un interes general.

Ai spus ca ti-ai dori o cultura mai putin personalizata si eu vin si spun cit de prost stam, in zona institutiilor bugetare. Sint institutii care tin de Ministerul Culturii si care impart bani publici. in vremea PSD-ului, banii s-au dat pe criterii politice, iar dupa aceea birocratia a devenit atit de stufoasa, incit ti se face lehamite sa ceri bani, pentru proiecte, de la asemenea institutii.
Eu nu spun ca nu avem institutii, ci ca nu avem institutionalism si institutionalizare.


- „Grupuri de prestigiu“ care te valideaza

Ce e rau aici, din punctul tau de vedere?
As fi nebun sa spun ca oamenii nu trebuie sa-si investeasca increderea in x, y sau z. Dar, dincolo de incredere, se face abuz de nevoia de incredere personala si ajungem la acele „grupuri de prestigiu“ care se nasc din nevoia de a te valida intr-un grup pe baza unei admiratii reciproce, a prestigiului autodeclarat, nu pe baza cotei de piata. Eu nu simt ca oamenii care participa in aceste grupuri mai au timp sau interesul de a fi partasi si la un proiect comun institutional, impersonal, bazat pe reguli, criterii si valori ce trec dincolo de amicitii, dincolo de agregarea unor interese private.

Stai un pic, sa ne lamurim. Marea intrebare este cum un „grup de prestigiu“ poate domina o economie de piata?
Buna intrebare. Ma bucur ca o pui pentru ca s-a facut mult tapaj pe seama presupunerii, pentru ca multi nici nu au citit cartea, ca in Boierii Mintii s-ar spune ca niste grupuri de mafioti au pus mina pe putere, pe piata, si promoveaza nonvalori. Teza cartii mele este ca „grupurile de prestigiu“ exista paralel cu piata si ca o structureaza, asa cum grinzile unui acoperis suporta tiglele. Asta nu inseamna ca piata nu exista, ci ca a cuprins in interstitiile ei „grupurile de prestigiu“. Grupurile n-au venit ca hunii din stepele calmuce ca sa colonizeze Imperiul Roman, sa-l faca ce nu era. Piata a crescut din crevasele grupurilor de prestigiu, ca o planta care se naste pe ruinele unui templu. Piata a fost creata de aceste „grupuri de prestigiu“, jocurile au fost facute de la bun inceput de aceste „grupuri de prestigiu“. Piata exista ca un joc de schimb intre „grupurile de prestigiu“.

Te contrazic din nou. Un autor, sa luam cazul tau, poate fi impiedicat sa publice de „grupurile de prestigiu“?
Nu. Dar prestigiul sau nu va fi negociat direct pe piata. Un autor va fi cotat de brokerii pietei, care sint intotdeauna membrii unui grup sau altul.
Sa luam cazul tau. Ti-ai putut publica volumul, ai rubrica in Evenimentul zilei, poti publica in reviste. Unde e „grupul de prestigiu“ care te-a sufocat?
Eu nu spun ca „grupurile de prestigiu“ mi-au impiedicat aparitia cartii sau vinzarea volumului. Asta nu s-a intimplat. Dar nu pot sa fiu orb si sa nu observ cu cita lipsa de fair play, cu cita superficialitate si cu cita incrincenare politica s-au purtat unii in discutia purtata in jurul cartii.

Te rog sa dai exemple.
Cel mai mult m-au surprins articolele care au coborit la atacuri personale, de la cele cu adevarat intristatoare, cum ar fi celebrul articol al lui Mihaies, care, dupa ce a recunoscut senin ca nu a citit cartea, ma face „oier al mintii“, la cele amuzante, cum ar fi cronica lui Alex Leo Serban, care imi reprosa necomplementaritatea culorilor de pe coperta… Nu o spun cu resentiment, ci cu raceala analistului care se uita la ce-l inconjoara si vede ce vede. Ca veni vorba, stii ca acesta e al doilea interviu care mi se ia de catre o revista din Romania despre aceasta carte? Ti se pare normal? Mai departe: pornind de la cartea mea, pe care o cita in introducere, revista Dilema veche a facut o ancheta in care eu n-am fost solicitat sa particip. Ti se pare normal?

Dar parca ai avut o interventie…
Textul a aparut doar la solicitarea mea expresa, dupa aparitia anchetei. Mie mi se parea ca unele puncte de vedere, pentru care eram criticat, erau neintelese sau citite in nota tendentioasa si a trebuit sa intervin.
Ancheta n-a fost gindita sa-ti solicite si tie un punct de vedere?
Nu. Iar mai tirziu, cind la fiecare al doilea numar colaboratorii revistei Dilema Veche, cum ar fi Andrei Cornea, ma tot faceau de stinga, dar numai asa, in piezis, fara argumente, redactorii mi-au refuzat pur si simplu dreptul la replica.

Sorin Adam Matei, in mainstream pot fi „grupuri de prestigiu“. Dar poti sa negi existenta spatiului alternativ? Poti sa spui ca ti se pune pumnul in gura?
Am spus eu asa ceva in carte? Teza aceasta circula si e lansata tot de „grupurile de prestigiu“, ca vreau sa ma prezint ca o victima si ca spun o aberatie, ca nu exista piata culturala in Romania postdecembrista. Piata exista, spatii alternative exista, nu neaga nimeni acest lucru. Dar exista si aceste grupuri, care dau tonul si fac muzica in cultura romana.


- Cultura romana e ca o mamaliga cu cocoloase

Nu inteleg unde este problema cu aceste „grupuri de prestigiu“?
Problema e ca structura culturii romanesti nu este una in intregime moderna. Modernitatea presupune o anume omogenitate a spatiilor sociale, fie ele pur economice, de natura politica sau culturala. Omogenitate inseamna aici o egalitate ontica a actorilor, pe modelul egalitatii politice, care spune ca toti sint egali in fata legii. Ca nu exista boieri si serbi, ca nu exista „stari“, „caste“, ci doar cetateni cu drepturi egale in aceste spatii. Cultura romana nu a ajuns la nivelul acesta de omogenizare, ea are clare clanuri si „stari“, boieri veliti, boiernasi si treti-logofeti, organizati in ranguri, cinuri si fiefuri. Cultura romana, ca spatiu social, nu e, deci, omogena. Nu e o mamaliga dulce si pastoasa, unde fiecare boaba de porumb conteaza ca celelalte. Ea este ca o mamaliga cu cocoloase: are o textura inegala si greu digerabila. Cocoloasele sint, evident, grupurile, care intrerup omogenitatea spatiului cultural si ne dau un gust amar.

Ce ar ramine dupa actiunea „grupurilor de prestigiu“?
„Grupurile de prestigiu“ nu provin dintr-un schit de maici. Au influenta in ziare, in reviste. Lumea culturala se imparte pe grupuri, pe caste, pe caprarii care organizeaza discursul in jurul unor mici monologuri interioare, care nu se aud prea tare in afara. Daca se aude ceva in afara, acesta este monologul grupului central. Iar atunci cind apar voci disidente, cum este cea a cartii mele, nu exista un dialog al ideilor. Exista, insa, multe atacuri la persoana. Mi s-a pus imediat eticheta: Gabriel Liiceanu a spus despre mine ca sint „prostut“, Dan C. Mihailescu ca sint un „obraznic“, Mihaies ca sint un „stingist fanatic“ etc.

In ultimul numar al revistei Idei in dialog, Dan C. Mihailescu spune ca n-ar fi existat aceasta carte daca n-ar fi existat polemica ta indreptata impotriva lui Horia-Roman Patapievici. Fara exemplul-Patapievici, Boierii mintii n-ar fi fost scrisa?
Eu nu am discutat despre Horia-Roman Patapievici decit intr-un singur capitol. Restul cartii este o analiza sociologica a cimpului cultural romanesc, incepind cu pasoptistii.

Dar ai fost nemilos cind ai spus ca Horia-Roman Patapievici este o inventie a lui Gabriel Liiceanu, care l-a sustinut, l-a marketizat, l-a scos in fata.
N-am fost nemilos. Eu nu spun ca Gabriel Liiceanu l-a inventat pe Horia-Roman Patapievici. Cariera lui Patapievici incepuse normal, cu o carte publicata la Nemira, Cerul vazut prin lentila. Aceasta a devenit insa spectaculoasa cind Patapievici si Liiceanu s-au intilnit. Horia-Roman Patapievici a devenit un superstar prin incorporarea lui, nu doar sufleteasca si personala, dar si ideologica si de business, in spectrul grupului de la Paltinis. M-am referit la exemplul Patapievici pentru ca doream sa arat ca in mecanismele pietei se amesteca „grupurile de prestigiu“, care dau o anumita directie de apreciere. Cind spui, cum a zis Gabriel Liiceanu, ca Patapievici este un „Kierkegaard al romanilor“, piata devine curioasa si vrea sa afle de ce a spus asa ceva Gabriel Liiceanu.

Cred ca minimalizezi rostul cititorilor si al mintilor libere din tara asta: putem sa judecam valoarea lui Patapievici doar prin ce spune Gabriel Liiceanu? Nu crezi intr-o judecata proprie a cititorilor?
Modul in care Gabriel Liiceanu l-a lansat pe Horia-Roman Patapievici a influentat judecata generala. Recapitulam: Patapievici ar fi fost tinta supravegherii serviciilor secrete romanesti, in februarie 1995, printr-un anume capitan Soare. Gabriel Liiceanu si GDS au protestat. Pina aici, e normal sa existe o reactie a societatii civile la anumite practici nedemocratice ale serviciilor secrete. Dar Patapievici a devenit si un mare filozof, si un eseist de prima mina, Liiceanu a garantat pentru genialitatea lui Patapievici.

Nu credeti ca e prea mult? Nu credeti ca am fost pusi sa ne inchinam la idolii culturii inalte pe credit?
Nu toti se inchina la acesti idoli. Nu te obliga nimeni sa-l citesti pe Horia-Roman Patapievici! Ai alternative!

Ai alternative… Si pe cer noaptea exista multe alternative la lumina lunii, sint multe stele, de multe magnitudini. Totusi, pe cer domneste tot regina noptii, moarta…


- Nu te du la mentori!

Sorin Adam Matei, cartea aceasta chiar exprima o realitate sau e mai degraba o ingrijorare?
Eu folosesc conceptul de „tip ideal“, care este imprumutat de la Max Weber. „Tipul ideal“ este un punct de referinta de la care masori departarea realitatii pe care o studiezi. Eu n-am sustinut ca lumea culturala romaneasca are numai „grupuri de prestigiu“. Dar, in ultima instanta, cind te uiti la felul cel mai frecvent in care oamenii se agrega si fac treaba unii cu altii, e evident ca exista grupuri si gasti, unde nu devii membru acceptat pina cind, intr-un fel, nu platesti un omagiu grupului.

Gabriel Liiceanu a spus intr-un interviu acordat revistei noastre ca teoria ta panseaza ranile celor „frustrati, necititi si neiubiti de nimeni“. in opinia lui Gabriel Liiceanu, ai oferit o consolare celor care ramin cu volumele nevindute. Ce parere ai despre aceasta afirmatie?
Poate ca sint citit si de cei care au resentimente si frustrari. Dar mai cred ca sint oameni care au citit cartea – mi-au si spus-o – simtind ca ceva e putred in regatul Danemarcei.

Replica venita dinspre Gabriel Liiceanu a fost ca el n-a blocat pe nimeni sa se afirme.
Eu n-am spus niciodata ca domnul Liiceanu a blocat calea cuiva sa se afirme. Eu spun ceva diferit si poate mai radical, anume ca in cultura romana cartile sint facute prin insusi faptul ca cultura a fost asimilata unui anume model, cel derivat din ideologia paltinisana. Cultura romana are in centru o constelatie de autori si de personaje care organizeaza lumea culturala, prioritatile si valorile culturale, pentru o mare parte a publicului. Iar prin aceasta organizare, cultura romana din acest moment are un anumit ton, o anumita coloratura. Si aici vin si spun: cultura romana nu trebuie sa traiasca inchisa, izolata, sa se plieze pe ce zice doar unul dintre „grupurile de prestigiu“ romanesti. Trebuie ca acesta sa fie contrazis, trebuie sa fie auzite si alte voci. Nimeni, in cultura, nu are primatul absolut al deciziei de valoare. Si totul trebuie spus nu de pe pozitia unui alt grup de prestigiu, ci de pe aceea a ratiunii critice a fiecaruia.

Si poti construi o alternativa rezistenta in cultura romana doar folosindu-te de o contrareactie la „grupul de prestigiu“ Liiceanu-Plesu-Patapievici?
Nu, nu e de ajuns. Trebuie un proiect alternativ.

In carte nu exista un proiect.
Nu exista acest proiect, pentru ca volumul e unul de istorie si sociologie, nu e un Manifest al Partidei Carvunarilor Anti Aristocraticesti. il pot detalia insa acum, in premiera, la Observator cultural. Daca ar fi sa vorbesc cu un tinar, i-as spune urmatorul lucru: „Fereste-te ca de dracu’ de mentori si de tovarasi de drum. Nu fa treaba in gasca. Vocatia ta este sa-ti gasesti vocea ta, ideile tale si modul tau de a vedea lucrurile. Destinul tau este sa scrii lucrurile pe care tu le crezi importante pentru tine si pentru lumea in care traiesti“. I-as mai spune: „Nu te du la mentori! Poate ca noi, cei mai batrini, am avut nevoie sa ne cautam mentori in era comunista. Aceea era insa o strategie de supravietuire. Acum ai nevoie de profesori care sa te ajute sa-si aduni ideile. N-ai nevoie insa sa te bagi sub pulpana nimanui“. Al doilea indemn: „Foloseste fortele pietei pentru a te afirma, fii destept, uita-te la ce se intimpla in jurul tau, incearca sa fii conectat la timpul tau. Nu te raporta nici la un trecut prestigios, nici la un viitor utopic“. Trei: „Fii global, dar fii cu adevarat global. Asta inseamna nu doar sa fii universal, sa aspiri la cultura inalta, ci sa te pozitionezi pe tine si ce faci tu cu tot ceea ce se face in lume. Fii curios, incearca sa intelegi ce inseamna socialism, conservatorism, libertarianism, minimalism, existentialism, pragmatism, feminism, deconstructionism, etc. Nu respinge nimic“. Ca sa dau numai un exemplu. In Romania, multi oameni resping feminismul, considerat o prostie absoluta. Ceea ce nu se intelege este faptul ca statutul femininului si masculinului in cultura romana trebuie sa ne dea de gindit. Noi avem clare probleme de inegalitate si de stereotipie barbat-femeie. Ca om modern, care pretind ca ma extrag dintr-o filiatie iluminista liberala, nu pot sa inchid ochii la inegalitatile grosolane existente intre barbat si femeie in societatea romaneasca. Feminismul are ceva de spus in Romania, vrem nu vrem. La fel cu ideile lui Foucault sau ale fratilor Wachowski sau ale lui Dumnezeu stie mai cine. Cultura romana, in ansamblu, nu trebuie sa mai fie doar o suita de monologuri sau de inchideri in sine, ci un dialog cu noi insine si cu lumea, in toata diversitatea.

Sorin Adam Matei, in 2006 am publicat si un interviu cu Gabriel Liiceanu, iar acum, profitind de prezenta ta la Bucuresti, avem si un interviu cu Sorin Adam Matei. Chiar crezi ca vom fi apreciati pentru echidistanta sau pentru diversitate?
Daca voi va faceti treaba bine, ce conteaza ce se va spune? Trebuie sa va ginditi la cititor si nu la ce spune unul sau altul dintre actorii culturali. Veti reusi nu in masura in care redactorii de la alte reviste spun ca ati reusit, ci in masura in care va citesc oamenii. Iar asta nu se poate face decit in masura in care spuneti povesti interesante si impingeti mai departe ideea de jurnalism cultural care sa se rupa de modelul „scrisorilor filozofice“ de care vorbeam anterior.

Ce fel de povesti sa le spunem?
Povesti despre personaje centrale care ilustreaza fenomene fundamentale in cultura romana. Uite, astazi toata lumea vorbeste de Cartarescu, dupa succesul fulminant inregistrat cu De ce iubim femeile. Nimeni, dar nimeni, nu a scris sau nu a analizat acest succes prea intirziat al lui Mircea Cartarescu in alt fel decit encomiastic. Succesul lui Mircea, de altfel meritat, ne da ocazia sa facem mult mai mult decit sa-l consemnam. El ne poate ajuta sa meditam la citeva lucruri. La sensul si importanta underground-ului din anii ’80, cu toata diversitatea sa de optiuni, la purgatoriul economic prin care a trecut Cartarescu si alti autori de valoare dupa 1990 si la regasita valorizare comerciala a anumitor talente, in noul mileniu, de catre impresari neasteptati. Avem nevoie de o imagine asupra lumii literare scrisa in cheie critica, jurnalistica si realista. Nu e de ajuns sa vorbesti despre marii scriitori de azi, daca nu intelegi de unde au pornit. Cartarescu e o poveste in mic a literaturii romane, un ghem care trebuie desirat.


- Ideologia corectitudinii politice?

Mircea Mihaies spunea despre tine, la un moment dat, ca „dai lectii si stabilesti norme“, ca „slujesti cu fanatism corectitudinea politica“. Cum te simti incadrat in acest portret?
Nu ma recunosc in el de nici un fel. Ai vazut ceva in cartea mea care are de-a face cu ideologia corectitudinii politice?

De unde atunci aceste acuzatii, ca esti stingist, ca promovezi corectitudinea politica?
Pai, ma intreb si eu. La inceput am ris. Pe urma mi-am recitit cartea. Am ajuns la o concluzie foarte simpla: eu eram o cantitate necunoscuta. Identitatea lor, a celor in jurul carora care se invirte Mihaies, a fost de dreapta dupa 1989, ca o reactie de opozitie fata de stinga care ii oprimase in anii ’80. Un fel de anti-post-comunism. Oricine venea din alta directie, cu orice fel de discurs, trebuia sa fie catalogat drept stingist. Ei mai credeau ca in America exista numai un singur tip de discurs: discursul postmodern – Foucault, Derrida etc. Eu, insa, ma simt un intelectual liberal de filiatie tocqueviliana si weberiana, care apreciez foarte mult libertatea, autonomia individuala – ca principii axiologice directoare si intelegerea subiectivitatii celuilalt ca principiu metodologic central. De aceea am batut ciocanul pe nicovala autonomiei si independentei in volum. Pe de alta parte, eu cred si in egalitate, mai precis, o egalitate a sanselor. Eu nu pot sa vorbesc despre un cimp social normativ a carui principala calitate sa fie omogenitatea daca in acest cimp vad niste distorsiuni, care le permit unora sa fie primiti cu bratele deschise indiferent ce ar scrie, iar altii sint priviti, din start, cu suspiciune si chiar cu animozitate.

Am, pentru final, citeva intrebari personale. E adevarat ca ai fost anchetat de Securitate inainte de 1989?
Da.

De ce?
Nu-mi tineam gura si faceam „agitatie anticomunista“. Am fost anchetati de doua ori de Securitate, ridicati de la camin, in 1987 si 1988. Prima oara, impreuna cu colegul meu de camera Marius Oprea Securistii ne-au interogat si mutat intr-o alta camera, unde noi banuiam ca erau instalate microfoane. Cind nu era apa sau caldura, spuneam cu voce tare: Multumim partidului, personal tovarasului secretar general, Nicolae Ceausescu, pentru conditiile minunate de viata. Jocul asta a continuat sase luni, pina cind am fost arestati de-a dreptul. Doua zile am fost batuti ingrozitor, eu si colegul meu Caius Dobrescu. Marius, din cite imi aduc aminte, nu a fost molestat. Grupul era mult mai mare, eram studenti la Istorie, Filozofie, Litere, toti de la Universitatea Bucuresti.

Ce faceati?
Discutam intre noi, incercam sa cream un spatiu alternativ de cultura orala in care sa ne incurajam unii pe altii.

S-a concretizat in ceva?
Da. Am pus manifeste in Universitatea Bucuresti in care ceream solidaritate impotriva dictaturii lui Ceausescu.

La ancheta de la Securitate, cind, cum spui, ati fost batuti foarte bine, a fost vreo cedare din partea ta?
Am scris o declaratie, cum au facut toti, inclusiv Marius si Caius, in care recunosteam tot ceea ce mi se punea in spate. Am recunoscut ca l-am denigrat pe Ceausescu, ca voiam sa fugim din tara, ca erau „deficiente“ in politica externa a Romaniei, ca Romania trebuie sa faca pace cu Ungaria, ca animozitatile istorice trebuie depasite. Desi declaratia a fost smulsa sub tortura n-am invinovatit vreun coleg mai mult decit ma invinovateam pe mine.

Ai vazut cartea Mostenitorii Securitatii de Marius Oprea?
Da.

Intr-o nota de subsol esti trecut printre cei care „au cedat atunci sau dupa 1989“, minimalizind eforturile „de a gasi un sens celor intimplate noua“. Vrei sa-i raspunzi?
Marius, o spune tot el, a scris propria lui declaratie. Din acest punct de vedere am cedat tot atit de mult pe cit au cedat toti cei care au semnat declaratii in acele zile, inclusiv el. Cu deosebirea ca eu si Caius ne-am opus mai mult ca altii scrierii sub dictare si am suferit consecintele dureroase ale bataii. Pe de alta parte, imi este greu sa inteleg de ce spune ca nu l-am incurajat cind, ultima data cind l-am intilnit, acum doi ani, i-am spus ca sint sincer impresionat de curajul lui si ca poate conta pe mine daca are nevoie de un punct de contact in America; este probabil singurul autor din Romania care are cojones in batalia cu Securitatea. I-am mai adus aminte ca nici eu nu mi-am gasit dosarul la CNSAS, cum nu si l-a gasit nici el, si ca as fi tot atit de curios ca si el sa facem lumina in aceasta chestiune. Deci, de sensul celor intimplate sint la fel de preocupat ca si el.

Personajul Dinu din cartea ta e Marius Oprea?
Te referi, probabil, la cele doua paragrafe din carte in care descriu un tinar, cum spun acolo, de talent, constiincios si care are un oarecare succes profesional. Acelasi tinar, mai aratam, e insa nesatisfacut cu succesul oficial si isi cultiva unele mici pasiuni, sponsorizind activitatile stiintifice ale unei universitati, cu care incearca sa vindece o trauma istorica, colectiva: aceea a pierderii generalizate a spatiului cu adevarat public. Marius spune ca am facut acest crochiu cu intentii malitioase si leaga totul intr-un mod foarte confuz de povestea cu Securitatea. Ca sa fie clar pentru toata lumea: cele doua povesti nu au nimic in comun. Chiar daca Marius ar fi Dinu, personajul nu are nici o legatura cu Securitatea, cu trecutul nostru sau cu alte povesti. Nu am scris acele rinduri pentru a-l pune pe Marius sau pe nimeni altcineva in dificultate sau pentru a-mi arata dezaprobarea sau neincrederea fata de acea persoana in trecut sau in prezent. Cel numit Dinu in cartea mea e un personaj generic. Dinu e un portret compozit, care ilustreaza o problema din Romania actuala. E un personaj prin care am vrut sa arat ca se face inca o confuzie intre public si privat in Romania, ca oamenii, chiar si astazi, chiar daca sint foarte constiinciosi in viata publica, au o continua nazuinta de a evada din acest spatiu si de a se refugia intr-unul privat.


„Eu vreau alta Alianta: DAC, adica Drumuri, Apa si Canalizare“

Sorin Adam Matei, iti dau un argument in favoarea cartii tale. in cinematografie, „grupurile de prestigiu“ au fost sparte. Toate succesele, de la Cristi Puiu pina la Corneliu Porumboiu, au reconfigurat un spatiu cultural unde nu mai domina grupurile de prestigiu. Stiu ca ai salutat proiectia americana a filmului Moartea domnului Lazarescu.
in America, succesul lui Cristi Puiu este urias. N-aveti idee cit de bine a fost primit. Cind ti se fac cronici elogioase in New Yorker, in The Nev York Times sau in LA Times, cind filmul tau este cumparat si distribuit in America, crede-ma: You’re big, you’re real big.

Si atunci ce mai conteaza „grupurile de prestigiu“ din cinematografie, cei care i-au pus piedica lui Cristi Puiu?
Conteaza! Ce ne facem daca Cristi Puiu decide sa plece? Nimic nu ne poate asigura ca Cristi Puiu, in pofida succesului international, va primi bani in Romania sa faca filme. in privinta finantarilor, totul e aici, in Romania pe muchie de cutit. Jocurile sint si locale si globale. Problema nu este a insilor din Romania, ci a culturii romane ca un spatiu viu, vital, interesant. Fiecare roman care traieste in acest spatiu cultural trebuie sa aiba o sansa egala de afirmare, de a fi tot ce poate el sa dea, sa nu existe „grupuri de prestigiu“ care sa filtreze valorile.

Care este explicatia pentru succesul din America al lui Cristi Puiu?
Explicatia este simpla: trebuie sa crezi in tine, trebuie sa ai un proiect care bate dincolo de limitele lumii in care traiesti, dar fara ura si partinire. Povestea lui Cristi Puiu din Moartea domnului Lazarescu este profund romaneasca, nimeni n-ar fi putut sa o spuna daca n-ar fi trait o perioada indelungata aici, in nebunia sistemului medical romanesc. Filmul lui Cristi Puiu nu este insa unul mizerabilist, nu este un film care isi baga picioarele in tot si in toate. Exista o anumita tristete a omului care intelege ca traieste in niste limite date. Cristi Puiu si-a asumat lumea in care traieste si cred ca aici este punctul nodal. El nu uraste lumea in care traieste, el o explica, o simte si o depaseste. S-au facut zeci de filme cu mizeria din Est. Dar nu mizeria a vindut filmul asta. Solutia este sa iubesti ceea ce esti. Trebuie sa-ti asumi lumea din care vii. Am fost la Paris, la atelierul lui Brancusi. Te uiti si vezi ca Brancusi face arta moderna cu un continut rural romanesc. Da, acest cliseu e chiar adevarat! Nu sint un specialist, ma uit epidermic, dar asta am vazut: un taran care a vrut sa sculpteze cocosul din gradina si pestele din girla ca si cum ar fi cintat o piesa de jazz. Un alt exemplu este Andrei Codrescu, poate cel mai faimos si mai important scriitor de origine romana din America, in acest moment.
Cum a reusit Andrei Codrescu sa se impuna pe piata literara americana?
E un scriitor foarte bun si scrie lucruri foarte interesante. Dar lumea romaneasca, din care a venit – ideologica, culturala, simbolica – el a pastrat-o in intregime. El e profund roman in tot ce face in America: livresc, incredibil de poetic, fantast, nerealist, excentric. Toate hachitele noastre locale le-a prelucrat in virtuti universale. Chiar modul in care vorbeste reflecta acest lucru: desi e in America de la 18 ani si stapineste limba engleza ca un estet, accentul nu si l-a pierdut. in fapt, are accent in ambele limbi...

Sorin Adam Matei, iata ca poti sa fii generos si sa spui lucruri minunate despre compatriotii tai.
Eu pot sa spun lucruri bune si despre Horia-Roman Patapievici. Eu cred ca e un eseist interesant, are o capacitate de a scrie cu o anumita volubilitate. Cred ca primele pagini din Politice, in care a scris despre arestarea lui din decembrie 1989, sint foarte bine scrise si nu poti sa nu fii miscat. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne oprim aici. Avem dreptul sa spunem si alte lucruri despre opera lui si despre pozitia lui in structura sociala romaneasca. La modul general, eu am cautat sa spun ca trebuie sa iesim din sfera de atractie a grupului de la Paltinis.

Ce ai vrea sa vezi bun in Romania, cind te vei intoarce peste un an?
Tu ma intrebi probabil de cultura. Eu o sa iti raspund cu o opinie despre cu totul altceva: modul in care ne alcatuim lista de prioritati in Romania. Vreau ca Alianta DA sa fie inlocuita de Alianta DAC. Vreau ca o alianta care lupta in numele unor idealuri generale si abstracte sa fie inlocuita de o alianta care se lupta pentru idealuri concrete. Alianta DA inseamna Alianta Dreptate Adevar. Ei bine, eu vreau alta Alianta: DAC, adica Drumuri, Apa si Canalizare. Stiai ca accesul la apa potabila curenta si la canalizare este, in Romania, mai prost decit in Pakistan? Stiai ca in privinta apei si a canalizarii, Romania este la acelasi nivel cu Honduras si Guatemala? Faptul ca aceasta realitate cruda e ignorata pentru ca, in parte, e si atit de evidenta, e cu adevarat cutremurator. Faptul ca ea nu este pe lista de prioritati a nimanui, desi indica o carenta fundamentala a infrastructurii si a nivelului de dezvoltare sociala din Romania, arata ca undeva a avut loc un scurt-circuit.

Si vei vota cu Alianta DAC?
Da, Alianta DAC ma va convinge. Pina acum, noi sintem intr-o rutina ideologica in care ne scaldam doar in lucruri abstracte, nu vedem lucrurile reale: la nivelul canalizarii si al apei curente, s-au facut foarte mici progrese in ultimii 15 ani. Oare de ce? Oare de ce vrem sa construim Catedrala Mintuirii Neamului inainte de a avea drumuri, apa si canalizare? Cind vom avea apa curenta, drumuri, canalizare si retea de gaze, vom avea cea mai mare Catedrala a Mintuirii Neamului.