Traducere // Translate

Presa culturala: prea "cool"/ "so boring"

Iulia POPOVICI semneaza un excelent articol in Ziua de vineri, 23 septembrie 2005. Ce ar mai fi de spus?


In Romania, revistele de specialitate, cu profil academic, sunt practic inexistente - mai ales in domeniul umanioarelor. Universitarii nostri scriu, de obicei, pentru periodice culturale cu un profil intelectual larg, formandu-si un stil intre accesibil si "avizat" devenit de mult timp marca intregii productii intelectuale "cu pretentii", a suporturilor de curs si volumelor de referinta. Exceptiile, remarcabile, sunt la fel de remarcabil de putine, caci, crescut la scoala naravasului impresionism interbelic (care, la originile lui, era o forma de "dizidenta" si libertate estetica), cititorul intelectual vrea sa i se vorbeasca in cuvinte cat mai pompoase, dar concepte cat mai "terre ŕ terre". Si uite-asa s-a construit (inca se mai lucreaza la ea) cultura romana de foileton, operele din volume de articole si memoria scurta a vedetelor literaro-teatralo-cinematografico-artistice.

Intre timp, din acelasi spirit de fronda care nascuse impresionismul critic, dar cateva generatii mai tarziu, au aparut critica si jurnalismul "cool". Care e, logic, inversul presei "intelectuale": mimeaza dezinvoltura stilistica, vorbind despre subiecte cat se poate de inalt-serioase. Avem acum reviste care, programandu-si dezbararea culturii de morga ei elitista, militeaza fara drept de apel pentru lejeritate, "coolness" si mimarea nepasarii. "Suntem intelectuali si suntem trendy!", e noul slogan, al unei generatii pentru care cultura chiar e ceea ce ramane dupa ce-ai uitat tot si-ai invatat limbajul "clubber"-ilor.

Pentru cei care scriu la reviste "serioase", cultura e in primul rand cuvant: paginilor sus-numitelor publicatii au paginile ticsite de text, pe hartie proasta. Pentru intelectualii "cool", traim intr-o lume a vizualului: revistele lor apar pe hartie eleganta, cu o paginatie savanta, dominata de imagini, de la grafica la (mai ales) fotografie. Intre cele doua lumi, incompatibilitate absoluta: se dispretuiesc reciproc, dar cordial, convinsi fiind fiecare ca ei au dreptate, dar ca sansele ca lumile lor paralele sa se intersecteze sunt strict egale cu zero.

La mijloc, intre culturalii "cool" si cei "boring", jurnalistii. Pe ei ii dispretuiesc, intr-o dulce fraternitate, toti ceilalti: pun intrebari tampite, nu se informeaza/ documenteaza, umbla dupa mondenitati si picanterii si nu sunt niciodata destul de modesti si invizibili intr-o lume culturala in care pentru ei nu e loc. Cei care scriu in presa strict culturala nu sunt niciodata "doar" jurnalisti: sunt critici literari, scriitori, cronicari teatrali, muzicali sau plastici, critici de film etc., care publica in periodice pentru ca asta aduce vizibilitate si ceva bani. E un fel de activitate de timp liber, energia lor propriu-zisa ducandu-se pe tinere de cursuri, scrierea de carti, selectia pentru festivaluri. Ei sunt specialisti, ziaristica e veleitarism. Jurnalismul cultural nu e nici meserie, nici arta, e un soi de aflare in treaba a absolventilor de universitati fara viitor - ca dovada, e sectorul cu cea mai mica medie de varsta din toata presa romaneasca (de ce? fiindca nu prea poti sa iesi la pensie din functia de amator).

Morala: vanate de organizatorii de evenimente din cauza ca ofera o expunere larga (ceea ce cauta sponsorii) si aduc public "civil", paginile de cultura ale cotidienelor sunt injurate constant de oamenii de arta si discreditate de practicantii presei auto-considerate intelectuale.

In state, tari, culturi mai mult luminate de soarele civilizatiei, o asemenea harta jurnalistica ar fi de neconceput: in mod "normal", profesorii universitari nu se amesteca printre comentatorii periodicelor cu difuzare si tiraj mare, informatia culturala e ierarhizata pe paliere bine definite de public, accesibilitatea ei nu presupune neaparat a face "hoha", iar scrisul charismatic nu exclude obligatoriu seriozitatea discursului. Din care discurs fac parte, obligatoriu, de data asta, cuvantul si imaginea, amandoua pe picior de egalitate.

Intr-o astfel de "normalitate" - pana la care mai e drum lung la noi, judecand dupa cum ne-am raportat, jurnalistic, la recenta vizita a lui Mario Vargas Llosa in Romania - a fi ziarist de cultura poate fi o cariera, fara academisme si fara mode. Era odata unul, in Franta, care facea emisiunea aia, "Bouillon de culture"; il chema Bernard Pivot: niciodata nu si-a spus siesi critic, s-a considerat intotdeauna jurnalist. Daca, prin absurd, ar fi trait la Bucuresti, nu i s-ar fi strepezit nimanui dintii daca l-ar fi intrebat pe Llosa ce crede despre Romania - chiar daca, cum ar fi fost de asteptat, n-ar fi primit nici un raspuns.

4 comentarii:

Roxana din Franta spunea...

Pivot, asi mai adauga...

"""Era odata unul, in Franta, care facea emisiunea aia, "Bouillon de culture"; il chema Bernard Pivot: niciodata nu si-a spus siesi critic, s-a considerat intotdeauna jurnalist. Daca, prin absurd, ar fi trait la Bucuresti, nu i s-ar fi strepezit nimanui dintii daca l-ar fi intrebat pe Llosa ce crede despre Romania - chiar daca, cum ar fi fost de asteptat, n-ar fi primit nici un raspuns."""



...si-a început cariera ca jurnalist sportiv.
Bernard Pivot este o adevarata institutie
si emisiunile lui au devenit locul de trecere
aproape obligatoriu pentru toti cei care
publica, începatori sau consacrati.
Abordeaza toate genurile fie ele vechi sau
noi, " modernismul " nu-l sperie. Ceea ce îl
caracterizeaza pe Pivot este, pe lînga
curiozitatea lui si o cultura solida, toleranta
si modestia fata de cei ce au opinii si
gusturi diferite de ale sale. Mi-e teama, ca
în aceasta privinta, nu este cazul autoarei
articolului prezent.

PS. Si mie mi se strepezesc dintii la
întrebarea " ce gînditi despre Romania ? "
pusa pe vremuri unor straini. In primul
rînd asta tradeaza o neîncredere cronica
a romanilor în ei însisi, iar pe de alta
parte îl forteaza pe strain sa fie politicos
pîna la minciuna.

Anticomie din USA spunea...

Aici mai depinde si de creativitatea intervievatului, ca in fond nu e la un examen ca sa respecte exact cadrul intrebarii; poa' sa-si permita sa bata campii pe tema intrebarii, chiar in limitele politetii si fara sa minta.

In rest, va impartasesc impresiile despre articolul comentat.

Autoarea s-a infipt la eseuri cam prea devreme, mai are inca foarte multe de invatat inainte de a-si da familiar cu parerea despre nume pe care probabil nici nu le pronunta corect.

Roxana din Franta spunea...

Am obiceiul sa fiu mai toleranta
cu persoanele tinere, mai ales
ca nu este chiar lipsita de talent.
Impertinenta la un ziarist este
necesara, cu conditia sa aibe o
baza solida si respect pentru
cei care o citesc.
In fine, il faut bien que jeunesse
se passe...

Toate bune

Anticomie din USA spunea...

Mai greu sa fii si impertinent si respectuous in acelasi timp, dar inteleg ce vreti sa spuneti. Din pacate nu pot sa va impartasesc si toleranta fata de "talentul" cuiva care foloseste mai multe ghilimele intr-un paragraf de eseu decat un elev de scoala intr-un biletel catre colegul de banca scris pe furis in timpul orelor de curs. Sper sa-mi citeasca critica si sa inteleaga ca ghilimelele se mai aduc si din condei; asta cand e condei, dar de unde nu-i...nici macar un manual de stil nu poate suplini.