Semnalare carte noua - 'Întoarcerea perenã'

'ÎNTOARCEREA PERENĂ' poate fi considerată o continuare a cărţii 'Întoarcerea fratelui risipitor' (2014), din care şi preia nuvela omonimă. În volum mai găsim o serie de proze ficţionale, dar şi câteva eseuri (proză neficţională) de factură antropologică. (Avem deci similitudini şi cu cealaltă carte de succes a autorului, 'DonQuijotisme AntropoLexice', reeditată în 2017.) Cartea de faţă constituie totodată şi "vehicolul" prin care autorul încearcă să consacre, prin cele două proze de întindere din cuprins, o formulă scriitoricească originală (şi deci experimentală) pe care o propunea iniţial cu 'Întoarcerea fratelui risipitor'. ("Reinterpretare semi-ficţională derulată prin alternare de monologuri interioare", i-am spune dacă ar fi să acceptăm riscul definirii concentrate. Speculare filosofică; amprentă ştiinţifică; motiv bipolar; sublimare prin reducerea lexicului; ușoară arhaizare a limbajului;… – filologii le vor spune mai bine.)

 

Dacă în proza 'Întoarcerea fratelui risipitor' devenim părtaşi la gândurile întreţesute ale personajelor tinere din cunoscuta parabolă biblică – trăind cu intensitate o dramă aparent domestică –, în 'Ultimele zile' (proză de dată recentă) avem şansa de a ne imagina că citim direct din jurnalele intime ţinute de Giordano Bruno şi de Galileo Galilei în chiar zilele când au fost condamnaţi de inchiziţie pentru erezia de a susţine că Pământul se învârte în jurul Soarelui – şi devenim astfel martori, implicaţi cu mintea şi cu inima, la o dramă filosofică derulată în poate cea mai semnificativă cotitură a istoriei cunoaşterii.

«…interesant este şi felul în care [autorul] îi imaginează distinctiv pe cei doi apostoli ai lui Copernic, prin diferenţierea pe care o simţim din monologurile lor. Giordano se exprimă mai mereu la persoana întâi, are judecăţi mai fruste, este mai impulsiv, pe când Galileo are fraza gândurilor mai lungă, mai abstractă, cu dese relativizări. Simţim astfel că nu e doar o diferenţă de vârstă, ci şi de temperament, de educaţie. Giordano trăieşte intens, din chiar mijlocul lucrurilor, pe când Galileo se vede mai adesea deasupra lor, deşi cam acelaşi lucrul le frământă amândorura destinul în aventura de susţinere a unei idei ce parcă desăvârşea, pe tărâm ştiinţific şi filosofic, Renaşterea.»