Ion Muresan, poetul Clujului, poetul tarii..

L-am intilnit pe Ion Muresan intre doua drumuri. Venea de la Paris, pleca la Cluj. La ora 10

seara avea tren. Am stat de vorba impreuna de la 8 pina pe la 9 si jumatate. Generozitatea

lui a fost completata de cea a sotilor Adina Keneres si Petru Romosan, care ne-au gazduit

in casa lor, pentru a putea taifasui in voie. Poet optzecist, echinoxist binecunoscut, mai

nou gazetar, redactor-sef la Transilvania Jurnal, Ion Muresan se caracterizeaza in primul

rind prin discretie, cu toate ca, fundamental, este un exploziv, dupa cum se vede si din

conversatia noastra. A publicat putin de-a lungul anilor, dar Cartea de iarna, volumul

sau de debut, a ramas un reper in istoria poeziei romanesti a ultimelor decenii. In viata

de toate zilele, Ion Muresan e spumos, plin de sarm si mare amator de placeri „facile“,

dupa cum el insusi marturiseste. Poezia sa insa este sobra, lipsita de trucuri si, mai

ales, onesta. Ea ordoneaza, disciplineaza, estompeaza entuziasmele si patetismele,

tine in friu spaimele, plictisul, singuratatea si nebunia. (Svetlana Carstean)

Ion Muresan, poet, eseist si publicist roman, s-a nascut la 9 ianuarie 1955 in Vultureni,

judetul Cluj. Este absolvent al Liceului „George Cosbuc" si al Facultatii de

Istorie-Filosofie a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj Napoca. Atras de literatura

inca de pe bancile liceului, Ion Muresan se afirma in cenaclurile si la concursurile

nationale de creatie literara ale elevilor. Publica primele versuri la varsta de 14 ani,

in revista „Cutezatorii" (1969).

In timpul studentiei a facut parte din redactiile revistelor „Napoca universitara" si

„Echinox" si a frecventat mai multe cenacluri literare. De asemenea, a participat la

concursurile si festivalurile studentesti de creatie literara, fiind premiat pentru poezie.

In anul 1981, dupa absolvirea studiilor, devine profesor de istorie la o scoala generala

din Strambu, judetul Cluj. In acelasi an debuteaza editorial cu volumul de poeme

Cartea de iarna, pentru care a fost distins cu Premiul pentru debut al Uniunii

Scriitorilor.

Din 1988 ocupa diferite pozitii in cadrul unor publicatii literare: este redactor la

„Tribuna", sef de sectie la revista „Nu", director editorial la „Transilvania jurnal"

si redactor responsabil al editiei clujene a ziarului „Evenimentul zilei". In prezent

este publicist comentator la un ziar clujean si redactor-sef al revistei „Verso” din Cluj.

Volume de poezii semnate de Ion Muresan: Poemul care nu poate fi inteles (1993),

Paharul / Glass / Au fond de verre (2007), Zugang verboten / Acces interzis (2008),

cartea Alcool (2010). Selectii din poemele sale apar traduse in maghiara, italiana,

germana si franceza, in reviste si in antologii romanesti si straine.

Poemul alcoolicilor

Vai, săracii, vai, săracii alcoolici,

cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!

Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se

                    pe lângă ziduri

şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere

scrise de un şcolar stângaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate,

apropie de ei o cârciumă,

căci pentru El e uşor, ca pentru un copil

ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi

numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,

de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure

le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc.

Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi

şi transpiră cumplit de atâta fericire.

Şi până la amiază oraşu-i ca purpura.

Până la amiază de trei ori se face toamnă,

de trei ori se face primăvară,

de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde.

Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă,

aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă

                    cu o caldă responsabilitate.

Şi chiar dacă se mai bâlbâie şi se mai poticnesc,

nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde,

ci pentru că inspiraţi de tinereţe

ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar, Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici!

Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului

şi îi invită pe alcoolici să privească.

(O, unde s-a mai pomenit atâta fericire pe capul unui singur om!)

Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă

                    decât un petec de iarbă,

tot e ceva peste fire.

Până când se scoală unul şi strică totul. Şi zice:

„În curând, în curând va veni seara,

atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!“

Atunci unul după altul se ridică de la mese,

îşi şterg buzele umede cu batista,

şi le este foarte, foarte ruşine.

Dă-ne nouă puterea să plângem

Iar copiilor îngeraşul le luminează actul erotic

cu un craniu de sticlă şi astfel se văd picioarele lor

                    subţiri şi albe tremurând

deasupra ligheanului de tablă în care carnea

ca o armată îşi strânge rândurile, îşi flutură tristele

                    steaguri.

 ştiinţele nu mai înfloresc,

artele, pe mari porţiuni, se usucă!

Iar copiilor îngeraşul le luminează gropile din cărţi

şi le zice: „Cu voi am cutare şi cutare plan.“

În acest fel ei se înşiră pe scăunele în apă,

                    de-a lungul pârâului,

îşi şterg ochii cu batistele negre. Sus, în ceruri,

                    şuieră funiile.

Oh, dă-ne nouă puterea să plângem: ştiinţele

                    nu mai înfloresc,

artele, pe mari porţiuni, se usucă!

De la fereastra

Daca vreodata vom ajunge in oras vei vedea si tu cum se deschid obloanele

cum femeile arunca in strada aripile de ingeri ramase de la masa de seara

Glasul

Trecea glasul surorii singur prin incaperi:

Nu vorbesc in numele voluptatii dar lucrurile le ating

cum coapse de femei as atinge.

Caci nu vom fi crutau

in curind vom avea viziunea unei pasari

deasupra a mari gramezi de fructe.

Trecea glasul surorii singur prin incaperi.

Acest tron intunecat in mijlocul plantatiei iar poetul e ca un iaz tinar toamna

— puterea lui e departe de el.

Izgonirea din poezie

Vad lumini printre aburii miinilor : a venit vremea sa strig

si eu pe sub burtile simbolurilor.

La fel cum in copilarie mama mi-a facut o ureche din cirpe,

m-a mingiiat si mi-a zis :

—

Ia-o si striga in ea pina o faci ferfenita !

Iata, ma intorc la casa mea si aud sub fereastra chicotind

prorocii.

scurt si subtire ca domnisoarele.

Pindesc si chicotesc.

La masa mea de lucru sade nebunia. isi ridica ochii galbeni

dintre poemele mele : —

Nu va suparati, stau si eu la masa dumneavoastra,

consum ce consum si plec !

Zimbeste melancolic.

Zgirie scaunul cu unghia.

Acum vreau sa strig in gura cuiva fie si in gura surdului mut

Grup de batrani langa casa poetului

De o saptamana sapa inchis in pivnita.

(Vestea aceasta ne-a adunat aici

cum aduna cheagul bucatele de os).

La inceput am auzit rasete si izbituri infundate

si ne-am lipit repede urechile de pereti,

dar peretii casei lui erau moi si calzi si tremurau

ca pielea pe vaca.

De atunci stam tacuti, rezemati de gard, iar noaptea aprindem cate un foc, noptile-s reci in partea asta a anului. (Frica ne tine adunati aici cum aduna cheagul bucatele de os, frica este cearsaful acesta negru sub care pe rand ne ascundem capetele.)

Mai putem spune ca ieri a iesit cu un sac

de pamant pe umar si nici nu a apucat sa-l arunce pana ce o limba rosietica si subtire i-a incolacit

mijlocul si cu sac cu tot l-a tras inapoi,

iar usa s-a inchis in urma cu un scurt galgait.

Acum, iata-l, il vedeti si dumneavoastra, vine spre noi cu o galeata ruginita in mana si ne arata, pe fundul ei, printre bulgari galbeni,

printre pietricele, cum sare, cum se zbate, cum se roteste innebunit un ochi mic, negru, rautacios.

Poetul. Marturia unui copil

Se insera cand am rezemat scarile sub fereastra lui.

Statea in mijlocul camerei si vorbea linistit.

Doua vreascuri, doua putregaiuri pluteau arzand

deasupra capului sau, gramezi de pietre pe podele, si mortar intr-o cutiuta de argint, intr-un tarziu am auzit un fosnet slab dinspre usa, iar el a inceput sa cladeasca, cu mare repeziciune,

in mijlocul mesei un zid alb pana aproape de tavan.

Spre dimineata s-a oprit si a cantat un cantec care

a innegrit zidul.

Atunci un fel de vietate, un fel de maimuta i-a iesit

de sub haina si s-a pornit sa sara si sa caraie prin odaie

Dar cuvintele lui s-au umflat ca niste baloane, cuvintele lui cartitoare si clevetitoare si in toate

culorile au inconjurat maimuta si i-au inchis gura.

Cand am plecat numai capul i se vedea dintre

cuvinte, cap de om foarte batran, strigand ceva, cu totul

nelamurit, in mijlocul unei cirezi de bivoli.

Prietenii

Prietenii mei culcati pe paie in moara

cred ca visau ca vor fi impaiati

fluturi de lampa le incendiau rasuflarea

— monede ale nelinistii bani blestemati.

Caii lor erau asa de frumosi

de-ar fi avut strune ii vindeam ca viori,

comete de aur striveau intre dinti

cind inele de singe se zvoneau inspre zori.

Zbaturile morii planau peste prund

ucigasul de pasari trecea la

Sabat:

„Oh te iubesc ai murit te iubesc ai murit

Domnisoara

pielea-ti cinta mai dulce ca lemnul uscat !"

Orice gind stirnea muzica in lucruri

multi pierira-n sunet dulce sugrumati

— prietenii mei culcati pe paie in moara

cred ca visau ca vor fi impaiati.

Splendidele gradini ale aurului

                                                    

Cu viclenie s-a napustit frumusetea asupra mea Ca o catea turbata s-a napustit frumusetea asupra mea. Piara fiecare in averea lui - zic eu - si jucandu-mi ochii uscati ca lemnul unui copac trasnit la complicate si elegante ceremonii rad in hohote si recit cantecele stupide. Cu viclenie s-a napustit frumusetea asupra mea - Ademenitoare sunt regulile puterii in rest se poate vorbi de plictis. Hei cum vom mai intinde latul veninos in splendidele gradini ale aurului. Piara fiecare in averea lui - Mesele sobre doua trei fructe exotice pe platoul argintat si tot atatea bucurii si tot atatea cuvinte miscarile ridicole ale tacamurilor in aerul inchis si cuvintele incapatanate care nu se mai descojesc iar sub fereastra mohorata lunecand vedenia veacului: o terasa de marmora intinsa cat o campie la capatul careia abia se mai vede un mercenar din ce in ce mai garbov indepartandu-se abia se mai aud pasii lui din ce in ce mai straini. Selectie: SD