Sunt intrutotul o contradictie, asa cum Dumnezeu este in acelasi timp unic si trinitate, Madona - fecioara si mama, barbatul - bun si rau.
Din primele replici ale filmului tanarul Papa da tonul. Serialul din 10 episoade imagineaza ca personaj primul papa american, dur si fragil, tanar dar traditionalist, care se roaga dar despre care nu se stie daca si crede in Dumnezeu. Avem de-a-face cu un film atragator dar si respingator care demonstreaza de fapt incertitudinile si intrebarile pe care si le pune un muritor care vrea sa cunoasca, vrea sa creada si sa fie la inaltimea credintei sale.
Devenit Papa, cardinalul new-yorkez Lenny Belardo, 47 ani(interpretat de Jude Law), isi ia numele de Pius al XIII-lea. Acesta intra imediat in conflict cu puternicul cardinal Angelo Voiello, secretar de stat la Vatican si alege sa fie secondat de calugarita americana (Diane Keaton), care l-a crescut intr-un orfelinat. Daca adaugati la acest subiect si faima realizatorului Paolo Sorrentino, veti afla un produs cinematografic numai bun pentru export. Si dupa cum se observa pe net, receptia in tarile anglo-saxone a filmului este foarte entuziasta. In Italia, dimpotriva, parerile par mai degraba impartite, in special in presa crestina si conservatoire.
Famiglia Cristiana de exemplu considera ca datorita profilului complex al personajului principal si a luptelor pentru putere din randul cardinalilor, tanarul Papa aminteste de serii destul de criticate Game of Thrones si House of Cards. Desigur sunt recunoscute meritele in redarea calitatii intrigilor pentru putere dar persista si intrebarea daca “aceasta ajuta” la ceva incat sa-ti permiti sa dezvalui in asa masuta Vaticanul. Prin comparatie, saptamanalul catolic a gasit tema tratata in Habemus Papam a lui Nanni Moretti (2011) mult mai justa, filmul multumindu-se sa prezinte ezitarile unui Papa interpretat de Michel Piccoli sa-si preia functiile
“ Aici insa, timp de doua ore, nici macar o singura rugaciune. Unde este suflul spiritual, profunzimea credintei pentru care un preot alege sa-si dea viata? Perceptia lui Sorrentino este rece. Mai degraba un enorm succes, filmul este un bluff”
Un alt jurnal independent, Mostra de Venice vede” Un papa narcisic, vindicativ, iritabil, penibil de agasant”
Magazin II in schimb, jubileaza: “Papa, interpretat de Jude Law, nu este un tanar, el este in mod funciar un om rau. La micul dejun bea o Cola light, fumeaza continuu, interzice circulatia imaginilor cu chipul sau. El pretinde onestitate dar e primul care sa minta fara rusine. Este lunatic, despotic, precum un profesor sau un militar care isi pedepseste subalternii pentru ca ii detesta.”
Ideea, adauga II Post” este ca in final spectatorul il sustine pe Pius XIII, chiar daca e rau, pentru ca este fascinant. De altfel primul sau discurs din balconul de la etajul 6 al Vaticanului, adresat multimii adunate in piata San Pietro este negru, un discurs punitiv, fara nicio farama de mila”
Abandonand cele cateva reactii la Tanarul Papa, ramane pe tot parcursul filmului intrebarea: Cine este cu adevarat acest Papa? Care este obiectivul sau real? Sau el reprezinta altceva? America, poate? O putere care vaneaza o alta putere? Un fundamentalism care tine pasul cu conceptia catolica a puterii si a moralei? Sau, in alte cuvinte: Chiar el nu crede in Dumnezeu cum declara cinic adeseori? Sau la fel de posibil, este paradoxal un sfant cum se sugereaza de cateva ori in film?
Cele 10 episoade reprezinta primii ani ai pontificatului lui Pius XIII, orfan american ajuns episcop și, aproape inexplicabil, Papa, care are un plan special pentru Biserica Catolica. Cea mai veche corporatie a lumii va avea parte de un reboot cum nici in momentele lui cele mai originale Hollywood-ul n-a orchestrat. „Toleranta nu va mai exista aici” rezumă cel mai bine planul papal. Si toate podurile catre societatea contemporana sunt aruncate in aer. Mofturile tolerante odata inlocuite cu un discurs fundamentalist duc la ratings in cadere libera pe social media si incasari din merchandising mai greu de vazut decat insusi Titanicul. Dar, există un plan: poate cel mai evident, eficient si obscen plan –Pius XIII stie ca doar o biserica marginalizata si persecutata poate recastiga puterea. Nu musai si pe Dumnezeu, cu care fostul orfan are o relatie dubioasa, plina de rugaciuni, ateisme, miracole.
Papa Pius al XIII-lea, este un tanar fermecator, alegerea lui pare să fie rezultatul unei simple, dar eficiente strategii media organizată de Colegiului Cardinalilor. Dar aparentele pot fi inselatoare. Papa Pius al XIII-lea se dovedeste a fi cel mai misterios si contradictoriu dintre toti. Perspicace si naiv, ironic si meticulos, arhaic si modern, indoielnic si ferm, melancolic si necrutator, papa Pius al XIII-lea incearca sa treaca raul fara de sfarsit al izolarii umane pentru a gasi un Dumnezeu pe care il poate darui omenirii. Si lui insusi.
Dupa cum declara Paolo Sorrentino, regizorul si unul dintre scenaristii serialului, filmul vorbeste despre „semnele clare ale existentei lui Dumnezeu; semnele clare ale absentei lui Dumnezeu; felul in care credinta poate fi cautata şs pierduta; maretia divinitatii, atat de mareata incat este coplesitoare când te lupti cu ispitele si cand tot ceea ce poti sa faci este sa te lasi prada lor; lupta interioara dintre imensa responsabilitate de a fi conducatorul Bisericii Catolice si nefericirea omului simplu pe care soarta l-a ales ca Suveran Pontif; in cele din urmă, cum sa manuiesti si sa manipulezi puterea intr-un stat a carui dogma si obligatie morala este renuntarea la putere si dragostea altruista pentru aproapele tau. Despre asta vorbeste «The Young Pope/Tanarul Papa».“
Sorrentino si Rulli reusesc sa brodeze o poveste captivanta despre putere si control, sn care albul si negrul aproape ca nu exista si in care fiecare personaj poate cadea victima amenintarilor, promisiunilor sau insistentelor carismaticului Papa.
Jude Law, star britanic care nu a reusit pana acum sa confirme promisiunile unei cariere stralucite la Hollywood după nominalizarea la Oscar pentru Cold Mountain, este excelent ales în rolul lui Pius, care renuntă la numele de Lenny Belardo atunci cand devine liderul Sfantului Scaun. Un maestru al declaratiilor cu dublu inteles si al capcanelor intinse interlocutorilor, Pius nu ezita nicio secunda sa-si impartaseasca parerile critice establishment-ului. Fiecare nivel al puterii va afla curand ca actiunile Sfantului Scaun sunt tributare unei mentalitati prafuite si ca numai el, Pius, va reusi sa salveze Vaticanul de la declin.
Pius este noul Papa, iar imensa majoritate a interactiunilor sale sunt cu inaltii prelati ai Vaticanului, dar religia si divinitatea nu isi fac chiar atat de des aparitia in declaratiile adesea ambigue si uneori de-a dreptul blasfemice ale suveranului pontif: iata si motivul pentru care Tanarul Papa este atat de usor de asemanat cu House of Cards. Pius al XIII-lea este un Frank Underwood la apogeul puterii, lider al unui stat cu influenta notabilă pe toate continentele. Dar chiar si cel mai puternic barbat din lume este atat de puternic pe cat il lasa cei din jur sa fie, prin urmare nimic nu e sigur in viitorul pontifului.
Un expert al montajelor spectaculoase, Sorrentino explorează cu obiectivul somptuosul decor al bazilicilor si al parcurilor Vaticanului, alaturand imagini cu maicute jucand fotbal sau cu activitati mai dubioase din apartamentele prelatilor. Sorrentino nu se teme deloc să folosească imagini ce ar putea supara biserica, iar o secventa onirică din primul episod are toate sansele sa provoace controverse. Cu toate acestea, scopul serialului nu este sa socheze, ci sa sublinieze contrastul dintre intelepciunea benigna a declaratiilor publice si caracterul mai sumbru si mai complex al adevaratelor preocupari ale prelatilor.
Paolo Sorrentino si-a asumat rolul de a regiza un serial care naste controverse de la titlu pana la tema aleasa. Si l-a ales pe Jude Law, un actor cât se poate de versatil, să joace rolul unui Papa atat de neobisnuit. Serialul sochează - de la imagine până la ironia fina si adevarul crud pe care le dezvaluie fiecare scena, fiecare replica. Este o fictiune care poate parea lipsita de pietate. Dar este un serial care poate schimba paradigme.
Jude Law merge intr-un mod care dezvaluie intreaga lume interioara a personajului sau. Un actor care este capabil sa ne spuna atat de multe despre un personaj prin simpla miscare a corpului este un actor care este incontestabil iesit din comun. Este ceva fenomenal. Si numai un talent nelimitat ar fi capabil sa joace un personaj atat de provocator fara a aluneca in facilele capcane – caci, de fapt, acest personaj nu exista in realitate. Actorul are capacitatea de a incorpora dualitatea personajului demonstrand ca are doua calitati cruciale pentru rol: nesabuinta si constiinta de sine.
Gandindu-ne la Papa Francisc, Pius apare a fi un pontif diametral opus. Dupa un cap al Bisericii atat de profund implicat intr-o relatie pozitiva cu oamenii si cu multimile, iata ne confruntam imaginativ cu un alter ego cu totul diferit. Un om profund legat de traditiile si ritualurile ancestrale ale bisericii romano-catolice. Un Papa care inchide usile in loc sa le deschida larg si care, in loc sa actioneze ca un pastor de suflete, capabil de a convinge oameni foarte indepartati de pozitia sa, ii izgoneste pe pacatosi si ii considera nedemni. Un Papa care si-ar dojeni credinciosii, cerandu-le sacrificii absolute si indemnandu-i spre credinta orb-obscurantista.
Este un film despre singuratate, care este punctul crucial al conditiei umane. Chiar si Evanghelia, atunci cand ajunge la punctul culminant al povestii, atunci cand doreste sa arate ca Dumnezeu cu adevarat a devenit om, il lasa pe cruce sa simta singuratatea, singuratatea acelui strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai parasit?” Tema filmului este singuratatea ca centru al experientei umane si este redata precum o naratiune.,
Lenny isi experimenteaza singuratatea ca pe o forma de abandon, dar este, in fapt, aceeasi conditie pe care o traieste toata lumea. Aceia care se pierd in putere fac acest lucru pentru ca le e frică de singuratate. O singuratate pe care Lenny o cauta îi pauzele sale lungi de lene romana, asteptand de fapt o noua forma de singuratate.
Nu este usor sa redai in cateva cuvinte un film atat de lung despre o lume atat de complexa, dar daca ar fi sa incerc sa o rezum, as spune ca miniseria ofera o imagine a uneia sau a mai multor singuratati care populeaza un teritoriu comprimat si restrans, care este el insusi deja un manifest al izolarii si singuratatii. Vaticanul este un stat atipic. Un oraş ca niciun altul. Un loc in care, fie din cauza dogmei religioase, fie din cauza legilor care guverneaza viata de zi cu zi, singuratatea este un fapt perceptibil, care se poate atinge, practic, cu mana.
Povestea spune ca Papa, primul papa american din istoria bisericii, a fost abandonat de parinti. Viata sa privata, din copilarie incoace, este marcata de singuratate si e obisnuit sa se descurce singur. Belardo este inca un copil si, totusi, este obligat sa confrunte lumea ca un adult. Cand devine Papa, problemele sale personale si traumele din copilarie afecteaza un miliard de credinciosi catolici. Practic, serialul spune o poveste despre maturizare in care multe dintre problemele copilariei raman nerezolvate.
De fapt, Papa Belardo nu este orfan. Nu stie ce s-a intamplat cu parintii sai, dar, din moment ce a fost abandonat cand era copil, nu poate fi sigur de nimic. Starea suspendata de durere in care este prins ca intr-o capcana nu se rezolva intr-o tristete privata, ci se extinde spre exterior, spre celelalte personaje, devenind una dintre fortele motrice ale povestii.
El este un Papa care lupta împotriva lui insusi si cu propriile lui fantasme. Un om care incearca sa se elibereze de o copilarie tragica, chiar dacă a avut o legatură foarte puternica cu acea copilarie. Ambitia sa nu e o simpla ambitie, ci mai degraba rezultatul propriei sale incercari complicate de a se elibera de starea de fiu, pentru a deveni tata pentru sute de milioane de credinciosi. In mod evident, calatoria lui nu este una usoara si lipsita de erori, pentru ca trebuie sa se transforme cu viteza luminii. El este fortat sa abdice o lume simpla si sa intre intr-o lume mult mai complicata.
Lenny Belardo este o fiinta umana la fel ca toată lumea si, tocmai pentru ca umanitatea este interesanta, pentru ca nimeni nu seamana cu nimeni, lucrurile pe care le face sunt imprevizibile. Papa Belardo nu este nici bun, nici rau: el trebuie sa descalceasca o contradictie interna, in contextul unei misiuni mai mari – aceea de a fi Pontif.
In rolul lui Mary, calugarita care il va ajuta pe Belardo sa dezlege acel nod, femeia care l-a crescut este Diane Keaton.Pentru aceasta actrita prea mult folosita in comedii, rolul a reprezentat o provocare, ea dovedind un talent exceptional pentru roluri dramatice. Mary este la randul ei un personaj surprinzator.
Propulsat de firea sa de adolescent peren, spre deosebire de pontifii care evalueaza si cantaresc fiecare decizie si apoi aleg compromisul, Belardo este un extremist. Un fundamentalist. Un apocaliptic. Face ceea ce crede ca este corect si ia masuri. Este un individ dur, care crede ca fiintele umane trebuie conduse de o singură misiune: credinta in Dumnezeu, renuntand la orice altceva. Teorema care serveste ca fundament pentru pontificatul sau este refuzul. Un refuz care ar trebui sa instige curiozitatea credinciosilor si sa-i faca sa asculte orbeste de el. Belardo cere devotament absolut si total si nu implicarea partială pe care cei mai multi oameni o dedica bisericii. Cu el, nu exista jumatati de masura. Serialul nu are un singur ton, ar fi chiar obositor. Exista o ironie constanta, un fel de linie care leaga episoadele, ceva ce se presupune ca se intampla in Vatican, deoarece petrecerea timpului liber – care se gaseste din abundenta acolo la Sfantul Scaun – este un generator infailibil de ironie.
Si in final, intrucat nu vreau sa va rapesc placerea vizionarii serialului, tin sa remarc: spectatorilor le va placea acest film dacă se vor uita cu entuziasmul si incantarea pe care le merita un tablou. Cand te uiti la un tablou, nu o faci pentru a verifica dacă acesta corespunde catehismului sau ca sa iti dai seama dacă este pictorul un bun catolic. O sa va placa dacă va veti uita cu bunavointa si daca va veti lepada de conformism. Daca va asteptati la o adeziune filologica la dogma, atunci nu, nu va va placea.
Papa creat de Sorrentino este condus de indoială, si indoielile ne chinuie pe toti. Timp de 8-9 ore am mers brat la brat cu indoielile lui Pius si ale lui Sorrentino. Si cred ca a meritat…
G.N
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu