Vorbeam ieri cu o prietenă despre faptul că ar trebui să scrie cineva o istorie culturală a ultimilor 27 de ani.
Acum 10 ani, deci nu acum o istorie, în România mai existau încă dezbateri cu conţinut de idei.
Se făceau ele în stilul românesc al lui "ba pe-al mamei dumneavoastră", dar exista o dezbatere de idei.
Existau reviste de dreapta, platforme de stânga, se inflama presa pe subiecte cu o clară amprentă doctrinară.
Ce a fost când a apărut cartea "Omul recent", a lui Patapievici, care a separat apele şi lumea a început să vorbească în cunoştinţă de cauză de dreapta şi de stânga..
Mai ţineţi minte dezbaterea cu privire la icoanele în instituţiile publice?Sau mai ţineţi minte ce hărmălaie s-a făcut în jurul comisiei Tismăneanu şi "condamnării" comunismului? Curgea cerneala ca sângele la Mărăseşti.
Mai ţineţi minte alegerile din 2008-2009, în care erau dezbateri doctrinare, în care partidele încercau să îşi dea coloratură ideologică şi părea că e chiar important să ai o amprentă doctrinară puternică. Institute şi fundaţii se înghesuiau să participe la dezbaterea publică.
Acum 10 ani, deci nu acum o istorie, în România mai existau încă dezbateri cu conţinut de idei.
Se făceau ele în stilul românesc al lui "ba pe-al mamei dumneavoastră", dar exista o dezbatere de idei.
Existau reviste de dreapta, platforme de stânga, se inflama presa pe subiecte cu o clară amprentă doctrinară.
Ce a fost când a apărut cartea "Omul recent", a lui Patapievici, care a separat apele şi lumea a început să vorbească în cunoştinţă de cauză de dreapta şi de stânga..
Mai ţineţi minte dezbaterea cu privire la icoanele în instituţiile publice?Sau mai ţineţi minte ce hărmălaie s-a făcut în jurul comisiei Tismăneanu şi "condamnării" comunismului? Curgea cerneala ca sângele la Mărăseşti.
Mai ţineţi minte alegerile din 2008-2009, în care erau dezbateri doctrinare, în care partidele încercau să îşi dea coloratură ideologică şi părea că e chiar important să ai o amprentă doctrinară puternică. Institute şi fundaţii se înghesuiau să participe la dezbaterea publică.
Era, desigur, mult infantilism. Erau multe excese adolescentine (să nu uităm că vorbeam de o societate civilă care abia împlinea 15-16-17-18 ani de la revoluţie), erau multe iubiri ideatice şi trădări sentimentale.
Eu, cel puţin, atunci mi-am trăit tinereţea revoluţionară. Abia aşteptam o nouă polemică după ce ieşeam cu bine din cine ştie ce bătălie cu conţinut de idei.
După 2010 s-a stricat totul.
Iar acum am ajuns în situaţia de a asista la deşertificarea culturală şi civică a României.
Mă simt bine, ghionturile polemice pe care mi le dădeam cu Patapievici, Tismăneanu, Vasile Ernu, Claude Karnoouh, Mihai Iovanell,Alexandru Racu, Platon (Mircea, nu filozoful), Hurduzeu şi alţii, par acum mari fapte culturale.
Eu, cel puţin, atunci mi-am trăit tinereţea revoluţionară. Abia aşteptam o nouă polemică după ce ieşeam cu bine din cine ştie ce bătălie cu conţinut de idei.
După 2010 s-a stricat totul.
Iar acum am ajuns în situaţia de a asista la deşertificarea culturală şi civică a României.
Mă simt bine, ghionturile polemice pe care mi le dădeam cu Patapievici, Tismăneanu, Vasile Ernu, Claude Karnoouh, Mihai Iovanell,Alexandru Racu, Platon (Mircea, nu filozoful), Hurduzeu şi alţii, par acum mari fapte culturale.
Noua generaţie este inertă ca un bolovan şi consistentă cât o dună de nisip.
Confirmă o profeţie pe care nu am crezut-o chiar în anii în care, luptându-mă prin revistele culturale de la noi, visam pentru România şi pentru mine, reeditarea pasiunilor intelectuale ale ...Franţei anilor 60-70 (eu fiind un Aron, desigur
:)) ).
Atunci cineva mi-a spus că ideologiile astea postmoderne: feminismul, multiculturalismul, corectitudinea politică, studiile de gen şi alte prostii de felul aceasta, sunt periculoase nu atât pentru ce credeam eu, ci pentru că sunt ideologii castratoare. Oamenii formaţi într-un astfel de mediu ideologic sfârşesc prin a nu mai putea oferi nimic, devin sterili intelectual, cultural, moral.
Confirmă o profeţie pe care nu am crezut-o chiar în anii în care, luptându-mă prin revistele culturale de la noi, visam pentru România şi pentru mine, reeditarea pasiunilor intelectuale ale ...Franţei anilor 60-70 (eu fiind un Aron, desigur
:)) ). Atunci cineva mi-a spus că ideologiile astea postmoderne: feminismul, multiculturalismul, corectitudinea politică, studiile de gen şi alte prostii de felul aceasta, sunt periculoase nu atât pentru ce credeam eu, ci pentru că sunt ideologii castratoare. Oamenii formaţi într-un astfel de mediu ideologic sfârşesc prin a nu mai putea oferi nimic, devin sterili intelectual, cultural, moral.
Râdeam superior- ne permiteam- de slăbiciunile intelectuale ale celor din anii 90- 2000. Dar acum, în anul 2017, am văzut turme intelectuale ieşind în stradă ca să.....reziste cu haştag în faţa propriei sterilităţi culturale.
Acum dau dreptate acelei profeţii. S-a împlinit.
Citind cartea lui Alexandru Racu, înţeleg bucuria multora dintre cei care o laudă. Şi cred că şi Patapievici, Baconschi, Radu Preda, Ică, Neamţu, se bucură în felul lor de această carte: e o picătură de apă sărită din anii 90-2000, anii când credeam că intelectual se poate salva România şi priveam toţi cu optimism polemic mai departe, în deşertul hipsteriot-corporatist al lui 2017....
Citind cartea lui Alexandru Racu, înţeleg bucuria multora dintre cei care o laudă. Şi cred că şi Patapievici, Baconschi, Radu Preda, Ică, Neamţu, se bucură în felul lor de această carte: e o picătură de apă sărită din anii 90-2000, anii când credeam că intelectual se poate salva România şi priveam toţi cu optimism polemic mai departe, în deşertul hipsteriot-corporatist al lui 2017....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu