Ilinca Bernea: Asteptare

În copilărie ai atâta timp și n-ai ce face cu el
stai și aștepti
ca într-o sală de spectacol
să înceapă totul

Pe la 7 ani stăteam ascunsă sub plapumă, la amiază, dar nu mă fura somnul.
Vocea bunicii se strecura prin gaura cheii și îmi făcea pielea să cânte
treceau prin mine toate sunetele și mirosurile grădinii
și lăsau în urmă bănuți de aur.

Să înceapă totul așa visam
să înceapă odată

Dar viața a continuat să semene cu o sală de așteptare.
Mâinile blajine ale bunicii, mirosind a tutun, au devenit una
cu ceața dimineților de noiembrie și cu gustul depărtării.
Iar timpul s-a scurtat ca o bluză intrată la apă

Am așteptat uneori ca un soldat moțăind pe front
alteori ca o felină la pândă
am așteptat cu sufletul la gură sau cu dinții încleștați
cu naivitate
cu indulgență am așteptat
și am așteptat înjurând
până când sunetele grădinii din copilărie au început să lase în mine dâre de sudoare și sânge

chiar și scena în care ne așteptăm
la ieșiri opuse ale aceleiași gări
e revelatoare

după prima îmbucătură de viață
ai dispărut
eu m-am mutat cu arme și bagaje într-o sală de așteptare
uriașă
fără uși fără ziduri
ca un lan de floarea soarelui,
din care aș fi putut pleca în patru zări
dar la ce bun
dacă tu ai rămas ferecat în mine
cu numele tuturor așteptărilor
tatuate pe piept