Valea dragostei

Luati doi actori-monstri sacri, aruncati-i in ulei incins, in apa consecutiv si in final chiar in Valea mortii si observati apoi rezultatul chimic. Luati chipuri care transporta in ele o parte din cinematografia mondiala. Plasati-le intr-un peisaj inca si mai special decat acestea , scrutati porii pielii acestora cum o faceti cu cel /cea pe care o iubiti si veti obtine un magnific suspense metafizic si fizic despre dragoste, pierdere si perceptie. Ar trebui sa crezi ceea ce vezi sau sa vezi ceea ce crezi?

In Valea dragostei, ultimul film al lui Guillaume Nicloux, sunt corpuri care transpira, o caldura oprimanta, o lumina alba stralucitoare din Sierra Nevada, o mama si un tata care se regasesc urmare dorintei fiului lor mort, dar si ceva impalpabil: o simbioza intre doi actori care par sa joace si sa vorbeasca impreuna impotriva tuturor ca si cum filmul nu ar fi decat o conversatie intima si esentiala capturata de inadvertenta dintre Isabelle si Gerard, persoane si personaje.

Isabelle pare a fi actrita cel mai putin stresata din lume. Ea poate juca uneori intr-un mod infricosator, precum un copil care sare peste o baltoaca din ce in ce mai larga.Cu ea esti intotdeauna in siguranta..

Valea dragostei incepe printr-un plan lung in care camera ii urmareste spatele Isabellei, de altminteri foarte graitor si expresiv: Nervozitate cu miscari imperceptibile ale parului, presupunand oboseala sau lasitate . Ceafa, tinuta capului sunt elocvente, la fel ca si mersul De altfel un film care incepe cu spatele personajului permite sa lasi continuarea deschisa la orice. Este timp sa-ti imaginezi orice despre aceasta persoana inca necunoscuta care-si trage valiza si micul sac de umar. In film aceasta persoana nu primeste niciun nume. Dar nimeni nu-si poate inchipui altceva decat ca o cheama Isabelle, desi in tot timpul filmului nimeni nu-i spune numele.. Isabelle Huppert. In schimb, in finalul filmului, ca o scapare de scenariu, ea il striga pe el: Gerard, unicul Gerard Depardieu. De altfel regizorul nici nu a dorit sa-si defineasca personajele prin nume. La un moment dat, cand Gerard semneaza un autograf, face o gluma marcand un alt nume de actor pe pagina cartii, asa incat spectatorul sa nu stie cum il cheama in realitate.Probabil ca insusi scenariul permitea reducerea la maximum  a ecartului intre personaj si actorii care jucau aceasta iluzie de fuziune.De altfel de la inceput e prezenta fictiunea care se tot insinueaza. Nu esti ca spectator niciodata in sala de cinema, in afara actiunii. Dar nu esti nici prea departe de postura celui care-si pune mereu intrebari. Regizorul a ales ca spectatorul sa se apropie incet de nuca dura.

In majoritatea filmelor  se doreste in actiune ca actorii sa semene personajelor si sa incerce sa convinga ca ei sunt personajele. Ce este cu adevarat curios in acest film este impresia ca privesti doua persoane care incearca sa construiasca niste personaje, sa te faca sa crezi ca chiar ele sunt personajele, fara ca filmul sa devoaleze viata sau trecutul acestora. Ca spectator, nestiind mai nimic din fosta lor relatie din care s-a nascut un copil, te duce gandul la reperul comun, adica un film vechi de 25-30 ani, numit Loulou, in care cei doi actori au avut roluri de un erotism foarte particular si cam infantil. Iti vine sa crezi ca acest baiat mort a carui umbra tocmai au venit sa o caute este copilul conceput in Loulou. Este neindoielnic un truc de scenariu, reusit si indus cu destula subtilitate. In acest film, niciunul din personaje nu stie mai nimic din viata celuilalt, petrecuta dupa despartirea lor, Nimic despre tovarasii de viata despre copiii pe care ii aveau si unul si celalalt.Necunoscand aceste amanunte  ei lasa impresia ca sunt perfect autonomi. Exista o tenta autoritara a regizorului care taie aripile celor care ar pretinde ca stiu ceva despre ei.

Ea are mai multa nevoie decat el sa creada ca fiul lor va aparea si sa inteleaga de ce s-a sinucis. De ce? De fapt filmul este intalnirea dintre un sceptic si o credincioasa (in sensul credulitatii). Ea este convinsa ca Michael, fiul lor le va face un semn, asa cum promisese in scrisorile lui postume adresate parintilor, in timp ce Gerard este mai rational. Pentru el, scrisorile sunt doar cuvinte menite a face cuplul sa traiasca inca o saptamana impreuna Ea reuseste insa sa-i transmita credinta sa. Poate ca datorita vechii dragoste sau ce ramasese din ea. Caci ea spune: |”Cand ai iubit pe cineva, continui sa o faci. Omul nu se schimba, doar anturajul si conditiile exterioare.” De fapt acest gand devenise comun amandorura in timpul zilelor petrecute impreuna. Michael le scrisese ca  timp de o saptamana sa vina zilnic intr-o alta vale a celebrului desert din Sierra Nevada numit “Valea mortii” . Acolo el ar fi urmat sa li se arate pentru scurt timp ca sa-si ramas bun de la cei doi parinti.

Este Gerard cel care a vazut copilul sau a fost incredintat ca l-a vazut traversand pietroaiele desertului si cararile colturoase ale lui.  Acesta e cinema-ul: o credinta in ceea ce ai vazut si o multime de indoieli.Iar tu , spectatorule esti chemat sa-ti dai raspunsul.

Isabelle, mama, nu s-a transformat in mod fundamental dupa intamplare, doar ca a ramas cu o intrebare fara raspuns, cu regretul ca nu si-a revazut pentru o clipa fiul iubit si cu nedumerirea ca acesta i s-a aratat doar tatalui. De altfel cutia cu doctorii cumparata si desfacuta sugereaza ca a bantuit-o serios ideea sinuciderii.Un lucru aparent ciudat , misterios si infricosator este aparitia unor pete dureroase rosiatice pe picioarele ei urmare unui cosmar avut noaptea cand a simtit prezenta si apasarea cuiva negasit de altfel in camera si  pe mainile lui dupa intalnirea cu Michael despre care ii spusese ei ca i-a apucat mainile, i le-a strans si i-a spus ca ii iubeste. Dorinta atat de mare de a-si vedea fiul le-a indus amandorura credinta ca chiar a venit Michael si urmele erau dovada clara ca asa a si fost. Spectatorul ramane sa desluseasca daca a fost vorba de o somatizare sau o aparitie reala precum in filmele de fictiune.

Revenirea lui Gerard plecat sa se opereze de cancer la Isabelle e primita de spectator nu cu o bucuie tumultoasa si emotionanta ci mai degraba vazuta ca un semn al importantei trairilor celor doi din acel experiment atat de sfasietor pentru sufletele lor. Vechea dragoste isi relua cursul dupa un sfert de veac determinata de acel mister zguduitor al aparitiei  sau al semnelor trimise de fiul lor ce-i dorea impreuna, daca nu si cu el, macar ca sa-i implineasca lui intr-un sfarsit o dorinta ucigatoare.

Merita sa amintim ca al treilea personaj al filmului este caldura. Caldura care provoca picaturi de transpiratie care se confundau cu picaturile-lacrimi.

Pe un plan second se observa placerea celor doi actori sa joace impreuna Ca si cum ar inota in aceeasi apa. Acestia nu dau sentimental ca lucreaza. De cum se aude “motor” ei se lanseaza parca ar fi gemeni.

G.N