Artistul la 40..

Mi se pare fabulos că suntem, că încă mai suntem, că am rămas în lume, în picioare, prăbușiți sau chirciți, ce contează? că am rămas aici. Artiștii trăiesc captivi în labirinturi interioare și în jocul de lumini și umbre al unor stări extreme sau crepusculare, se consumă, se duc în ei lupte teribile. 
Ieri m-am revăzut cu un străvechi și drag prieten din liceu și din facultate, care este un pictor extraordinar, și-am vorbit despre toate astea, și despre cum ”free running”-ul a fost sportul nostru dintotdeauna... Un free runner trăiește totul pe muchie, pe cât de ludic pe atât de șocant de serios. Arta în sine e un sport extrem, atunci când chiar ești artist, fără scăpare, fără alternative vreau să spun. Iar artiștii, cei mai mulți dintre ei iau jocul în serios și devine dramatic atunci când destinul interior cu toată suita lui de fantasme devine mult mai profund și mai complex decât tot ceea ce îți poate livra realitatea.
Nici unul dintre noi nu își programase să supraviețuiască vârstei de 40 de ani, îmi amintesc că am vorbit despre asta și când aveam 19. Și iată-ne supraviețuitori. Ce facem? ce ne facem? Pentru că nu eram pregătiți interior pentru asta ci pentru huzurul marilor plăceri, intensități și risipe. Nu suntem deloc la vârsta nostalgiei ci a înfrângerii și renunțării. Nostalgii aveam atunci când viața era la picioarele noastre ca un animal docil, când eram nemuritori. Nu ți le poți permite când timpul mușcă din tine ca un câine turbat. Abia acum trăim în prezent, abia acum am învățat să ne bucurăm de faptul de a ne privi în ochi, abia acum ne pasă mai tare de comunicare și dialog și întâlnire decât de propria emisie și dracu s-o ia de vocație. M-a amuzat să descopăr că suntem sub influența acelorași cărți și că am dat de Jung, alchimistul, în anturajul lui apropiat...
Rene e pictor, pe bune, eu l-am atras in capcană la liceu convingându-l să dea la regie ca să fim colegi, el s-a înscris la film, eu la teatru, dar s-a retras repede și a intrat imediat la Belle Arte, și, deși el chiar pictează, ca un artist, în vreme ce eu doar îmi răsfăț simțurile și mă relaxez pictând, din subconștientul meu țâșnește mereu o pasăre, pe pânză. Iar Rene chiar e el însuși o pasăre acvatică și un prădător, universul lui este dominat de ficțiunile apei, dar apa nu este ceea ce e îl definește ci ceea ce îl compensează cumva, este elementul lui complementar, elementul-pereche.


    Rene Raileanu

                                                                                                                     Ilinca Bernea