Genialul şi vizionarul Bosch: Monştri oribili, simboluri onirice, suave aripi de îngeri

ARTE • MUZEE

Grădina deliciilor, detaliu

Noordbrabants Museum din Bois-le-Duc celebrează trecerea a 500 de ani de la moartea lui Hieronymus Bosch. Mai mult decât o retrospectivă, expoziţia, însoţită de un impresionant catalog, este şi rezultatul cercetărilor din cadrul Bosch Research and Conservation Project, care s-au desfăşurat timp de 9 ani. O manifestare dedicată fiului ilustru al oraşului, celebru pentru felul în care a descris în tablourile sale eterna luptă între bine şi rău, inventând scene extravagante.

Călătorul

“Nefericit este cel care nu face altceva decât să imite şi nu-şi dezvoltă propriile invenţii”, scria Bosch pe un celebru autoportret-rebus intitulatPădurea are urechi şi pământul are ochi. Se pot vedea în el un copac într-o pădure, cu o bufniţă în interiorul lui, pasăre-fetiş a artistului, urechi gigantice şi ochi căzuţi la pământ ca nişte frunze. Este o aluzie clară la oraşul său natal, Bois-le-Duc’-Hertogenbosch al cărui nume l-a şi luat, ‘Hertogenbosch fiind format din Her (ureche), Ogen (ochi) şi Bosch (Pădure) în limba flamandă.

Dincolo de numele complicat, ‘Hertogenbosch, „Pădurea ducală”, centru al provinciei Brabantului Nordic, este unul dintre oraşele cele mai ospitaliere din Ţările de Jos.

Carul cu fân

Ziduri medievale, un nucleu vechi, şerpuitorul râu-canal care o traversează fac din această cetate aflată la 90 de kilometri de Amsterdam locul ideal pentru o călătorie în căutarea artei, a istoriei şi a tradiţiilor culinare.

Hieronymus Van Aken s-a născut între 1450 şi 1455. Aparţinea unei familii de pictori, originară din Aix-la-Chapelle, care s-a instalat la Bois-le-Duc către 1423. Oraşul, care număra atunci în jur de 10.000 de locuitori, făcuse parte, împreună cu Bruxelles, Louvain şi Anvers din Ducatul de Brabant, dar a trecut, în 1430, în mâinile puternicilor duci de Bourgogne, apoi, la moartea lui Carol Temerarul în cele ale lui Filip cel frumos, fiul lui Maximilian de Habsburg. Acesta din urmă şi-a instalat Curtea la Bruxelles şi Brabantul a cunoscut o perioadă înfloritoare la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui următor. Bois-le-Duc a devenit o cetate comercială prosperă, populaţia lui s-a dublat, fără a fi însă un centru artistic viu cum erau Bruxelles sau Anvers. Geniul lui Bosch apare deci cu atât mai singular şi remarcabil.

Cele şapte păcate capitale

Tatăl lui, Anthonius şi-a instalat atelierul familial în Grand-Place din Bois-le-Duc. O pictură anonimă din jurul anului 1530 arată această Grande Place unde se ţineau târgurile de pânzeturi ale oraşului, alături de turnul surmontat de blazonul Habsburgilor, care se mai poate vedea şi astăzi.

Este uşor de imaginat atmosfera cetăţii medievale, cu artiştii de stradă, cu cerşetorii şi procesiunile aproape zilnice ale numeroaselor ordine monahale, sau ale confraternităţilor laice şi religioase.

Corabia nebunilor

Acolo s-a desfăşurat existenţa lui Bosch, iar casa pe care şi-a amenajat-o când s-a căsătorit, a şaptea din dreapta, este reprezentată în pictură. Se ştiu puţine lucruri despre viaţa sa. A îmbrăţişat meseria de pictor ca şi cei doi fraţi ai lui, şi aşa cum aveau s-o facă mai târziu doi dintre nepoţii săi. S-a format, probabil, în atelierul familiei, s-a căsătorit în 1480 cu Aleid van de Meervenne, o tânără destul de bogată, care i-a adus frumoasa casă din Grande-Place. El însuşi avea venituri destul de mari, potrivit documentelor de arhivă şi taxelor pe care le plătea.

Detaliu din Grădina deliciilor

A devenit o personalitate marcantă a oraşului şi lucra, ca mulţi dintre pictorii din Evul Mediu, şi în alte domenii decât pictura de şavalet, cum ar fi proiectele de vitralii, broderia şi diverse creaţii decorative. Comanditarii tablourilor sale făceau parte din burghezia locală bogată, de la Curtea de Bourgogne Hamburg, executând pentru Filip cel Frumos o Judecată de Apoi şi o Ispitire a Sfântului Anton, dar şi din rândurile Bisericii, mai ales a Confreriei Notre-Dame, căreia îi aparţinea. Aceasta din urmă i-a plătit funeraliile solemne, cu cor şi trei preoţi, la moartea sa din vara anului 1516, în urma unei misterioase epidemii. Bosch n-a avut copii, iar văduva sa a mai trăit şase ani după dispariţia lui. Pentru Capela de la Notre-Dame, Bosch a pictat două panouri reprezentându-i pe Sfântul Ioan Botezătorul, respectiv Sfântul Ioan Evanghelistul.

Grădina deliciilor

Pentru a explica stilul vizionar al lui Bosch s-au elaborat teorii diverse, unele fanteziste, dar este clar că opera lui izvorăşte din acea tradiţie religioasă medievală în care concepte ca viciu şi virtute, urcarea în Paradis şi damnaţiunea eternă erau ilustrate cu imagini pline de efect pe care le puteau înţelege şi oamenii simpli, şi cei din medii sociale mai cultivate. În picturile sale, flăcările Infernului, oamenii transformaţi de păcate în monştri oribili, atmosfera lascivă şi simbolurile onirice se confruntă cu suavele aripi de libelulă ale îngerilor şi cu farmecul Grădinii Edenului. Toate acestea formau un limbaj de mare impact vizual, prin care teologia medievală arăta credincioşilor calea pentru salvarea sufletului.

Ispitirea Sfântului Anton

Paradoxal, Bosch, pictorul lumilor suprareale, a fost şi primul artist care a inserat în operele sale viaţa cotidiană, îmbogăţind-o cu simboluri (unele neînţelese în zilele noastre), ca o mărturie a faptului că pământul şi cerul, spiritul şi materia erau legate indisolubil în viziunea medievală.

Judecata de Apoi

Nu se ştie dacă Bosch a călătorit, nici unde se găsea exact atelierul lui, în casa părintească sau în cea care aparţinea soţiei sale, şi nici cât de mare era acest atelier sau câţi colaboratori avea. Este unul dintre primii artişti din Ţările de Jos care şi-a semnat operele, fără s-o facă totuşi sistematic, iar semnătura i-a fost adesea copiată. A lăsat şi un număr de desene identificabile. Tablourile lui, extrem de originale, dovedesc o observare ascuţită a realului şi un imaginar fără egal, fiind profund inovatoare. Ele au fost copiate încă din timpul vieţii artistului pentru a oferi şi altor colecţionari replici ale unor opere originale. Aşa s-a întâmplat cu Carul cu fân de la Madrid, pentru care există o copie la Escurial, sau cu Ispitirea Sfântului Antonde la Lisabona, după care se cunosc două versiuni. Ele au suscitat numeroase falsuri şi i-au inspirat pe mulţi dintre urmaşii lui. La redescoperirea operei pictorului, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul veacului XX, au apărut numeroase probleme de atribuire: era o operă originală? Aparţinea unui urmaş? Numele Bosch nu ascundea oare mai mulţi pictori? Bosch Research and Conservation Project a întreprins o operă asemănătoare cu cea depusă pentru Rembrandt, făcând comparaţii stilistice extrem de minuţioase, examinări şi analize ştiinţifice sistematice, de câte ori a avut acces la opere, şi studiind documentele de arhivă existente.

Lăcomia

Ca şi acelea ale Tribunalului suprem, judecăţile BRCP au fost anunţate. Rezultatele se află în volumuminosul şi pasionantul catalog rezonat în două volume, publicat de Fonds Mercator. Au fost autentificate numai 20 de desene şi 25 de panouri şi tripticuri realizate de mâna lui Bosch, un număr foarte mic, care ne lasă să presupunem că o mare parte a operelor pictorului s-a pierdut sau a fost distrusă. Celelalte opere au fost atribuite lui Bosch şi atelierului său, numai atelierului, sau urmaşilor.

Moarte şi mizerie

În corpusul operelor alese – adică în întregime de mâna artistului, figurează şi lucrări nou atribuite: fragmentul din Ispitirea Sfântului Anton aflat în Kansas City, considerat până acum realizat în atelierul pictorului, şi un desen reprezentând un peisaj infernal, provenind dintr-o colecţie particulară şi apărut în 2003.

O Fecioară cu Pruncul dintr-o altă colecţie particulară n-a putut fi complet examinată, dar se bănuieşte că şi ea ar fi o operă originală. Dintre celelalte opere, considerate ca aparţinând atelierului şi urmaşilor, se remarcă Judecata de Apoi de la Prado, fragmentul din Judecata de Apoi de la München, Tripticul Patimilor de la Valencia, fragmentele unei Adoraţii a Magilor şi Încoronarea cu spini de la Escurial. Celebrul Drum al Crucii, din Gand, atât de des asociat lui Bosch, este clasat în operele urmaşilor. Acest ultim verdict este controversat.

Moartea avarului

Expoziţia de la Het Nordbrabants Museum din Bois-le-Duc este fomată din şase secţiuni. Primele două, Pelerinajul unei vieţi şi Heronymus Bosch la Bois-le-Duc, evocă parcursul pictorului influenţat de Devotion Moderna, curentul spiritual care se răspândea la sfârşitul Evului Mediu în Ţările de Jos. Sunt de admirat mai ales Carul cu fân, venit de la Prado, şi panourile care au mai rămas din Tripticul Călătorului şi din altarul Confreriei Notre-Dame.

Panoul central din Tripticul Ispitirile Sfântului Anton

Ca multe dintre tripticurile vechi, cel al Călătorului a fost desigur dezmembrat din motive comerciale. Panoul de la Rotterdam, Călătorul, provine din asamblarea a două feţe exterioare ale voletului care închidea Tipticul. Ele reprezentau la interior Corabia nebunilor de la Luvru, recent restaurată, Lăcomia de la Universitatea Yale şi Moartea Avarului. Lipseşte piesa principală a ansamblului, panoul central care a dispărut.

Din marele altar pe care l-a pictat Bosch pentru Confreria sa n-au mai rămas decât poeticul Sfântul Ion Botezătorul de la Prado şi Sfântul Ioan din Patmos de la Berlin, care are pe verso scene din Patimi.

Paradisul terestru

Secţiunile următoare ale expoziţiei prezintă desenele şi evocă cele trei mari teme ale picturii sale: viaţa lui Christ, Sfinţii şi Apocalipsa. Dacă monumentala Grădină a deliciilor de la Prado, prezentată numai într-o foarte frumoasă copie a unui urmaş venită de la Escurial, a rămas la Madrid, vizitatorul este uluit totuşi în faţa celor două Triptice ale Academiei din Veneţia, restaurate pentru expoziţie, Tripticul Sfintei Liberatasau Sfintei Wilgeforte, şi Tripticul Sfinţilor Ermiţi, dar şi a Adoraţiei magilor de la New York , probabil o operă de tinereţe, a minunatuluiEcce Homo de la Frankfurt, a Judecăţii de Apoi de la Bruges, a Sfântului Christophe de la Rotterdam sau a extraordinarului Iisus copil învăţând să meargă, reversul operei Drumul Crucii de la Viena.

Tripticul Sfânta Wilgeforte

Pentru ochiul neavizat, comparaţia între operele autografe şi cele atribuite atelierului artistului, este deseori elocventă. Spre deosebire de cele ale imitatorilor săi, opera lui Bosch nu este niciodată anecdotică sau ofensatoare. Furnicarul de creaturi fantastice care o animă duce la elaborarea unei viziuni de o profundă coerenţă. Spectatorul este „aspirat” şi antrenat într-o meditaţie unică. Tehnica pictorului participă şi ea la această fascinaţie. Ea este opusă celei a primitivilor flamanzi contemporani cu Bosch care încercau să producă tablouri perfecte, lucioase ca o oglindă. La Bosch căutarea formei finale nu se întrerupe după eboşă şi primele pensulaţii. El aşterne foarte repede tuşe fine pe desenul de dedesubt şi reia apoi în pastă cromatică detaliile pe măsură ce lucrează. Gestul său pictural, aparent, conduce spectatorul în universul fascinant al artistului. Numai Brueghel cel Bătrân, născut la 9 ani după moartea maestrului din Bois-le-Duc, va reuşi să egaleze geniul său efervescent şi extraordinar de poetic.

MAGDALENA POPA BULUC Publicat Marţi, 07 iunie 2016