Talpa
Sunt singur sub talpa monstrului acum
ma pot gandi linistit la o multime de
lucruri, pot respira in tacere
pot injura pot minti ma pot inchipui
un munte firav ori un fluture si
incet ma pot intoarce in mine insumi
ma pot privi in oglinda fugara
ma pot induiosa pe mine insumi de spusele mele
ma pot razgandi pot muri
pot striga de acum nimic
puteti face sunt singur si in patul meu
o femeie naste un zeu
sunt singur sub talpa monstrului pot
pluti peste campia uda cu gatul taiat
sunt singur si ma tem ca voi incepe sa cant
Corabia -
“Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strîngeam mîinile
ne luam rămas bun
dar corabia se scufunda atît de încet
încît după zece zile noi cei care
ne-am dat mîinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar pînă la urmă se scufundă iat-o
dar corabia se scufunda atît de încet
încît după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mîinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur
dar corabia se scufunda atît de încet
încît după o viaţă de om încă
mai ieşeam unul cîte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
aste e o…
asta e o…”
Un punct orbitor
un punct orbitor se prăbuşeşte chiar acum
peste oraş
străbate fulgerător creierul unui vatman
secţionează în două părţi egale
vitrina, manechinul şi preţul
punctul se adânceşte în linie dreaptă
străpunge încheietura mâinii mele
îmi sfărâmă genunchiul
şi dispare în caldarâm
trecătorii s-au adunat tulburaţi
şi privesc pe rând în rana mea
ca şi cum ar pândi prin gaura cheii
stau înşiraţi unul după altul
se întunecă
şi la lumina brichetelor aprinse
privesc prin rana mea
drept în miezul pământului
Ingerul
La mine vine un singur înger
unul singur
îmi spune: a ta este această bucată de pâine?
ţi-o iau!
îmi spune: a ta este această fereastră subţire
înnourată? ţi-o iau! îmi spune: a ta este cămaşa,
a ta este grădina , al tău este scaunul, somnul
floarea, gândul bun şi castanul viu şi
peştele care te visează şi drumul din faţa
casei şi câmpia de sub drum şi broasca ţestoasă
care le ţine pe toate în spinare cu răbdare? ţi le iau!
ţi le iau, mincinosule, pe toate!
Incă puţin
De trei zile fanfara cîntă în parc
automatul a fugit din restaurant lăsînd
uşile deschise pielea mea se sprijină
pe două jumătăţi de măr iluzionistul
a înnebunit rătăceşte pe străzi arborii
casele dispar în urma sa ce bine
era în egipt nilul se revărsa de două
ori pe an seminţele creşteau
acum stau în cofetărie la corso şi-l
aştept pe groşan care are să-mi dea 25
de lei mă tot uit pe fereastră la stop
în sgîrşit se face verde pietonul furios
trece pe cealaltă parte a străzii
Noi, colecţionarii
Noi, colecţionarii de piane
am hotărât ca mâine, la ora cinci fix
să începem să târâim uriaşele noastre mecanisme
încoace şi încolo prin odaie
până când vecinii, înspăimântaţi
vor fi ieşit în stradă cu urechile smulse
neînduplecaţi le vom împinge mai departe
dintr-o odaie în alta
până când oraşul va fi părăsit în grabă
şi trupele imperiale îl vor fi înconjurat
decalrându-l oraş închis, oraş de rezervă
radioşi apoi vom scoate pianele în stradă
şi le vom târşâi pe caldarâmul municipal
până când soldaţii, înnebuniţi
îşi vor împuşca unii altora câinii
iar ultimii ziarişti îşi vor fi trântit de pământ
microfoanele însângerate
şi dacă nimic neprevăzut nu va interveni
la şapte fix vom cânta ceva din Vivaldi
Fereastra
Pasărea, mirată, înduioşată
şi-a luat gheara din burta mea
şi-a ridicat ciocul din gîtul meu
m-a lăsat acolo, în patul răvăşit
şi s-a învîrtit prin odaia mea
s-a izbit cu icnete de pereţii mei
după aceea a dat de fereastră
şi s-a gîndit mirată la fereastră
nu mai întîlnise niciodată o fereastră
ar fi trebui să-i spun fereşte-te
orice fereastră e perfidă şi înrăită, nu
poţi să ştii unde duce, încotro te aruncă
dar şi eu eram înrăit, uram pasărea
şi n-am scos un cuvînt, am lăsat-o
să-şi întindă aripile şi să se piardă în văzduh
Decat Vederea spre Mare
Nimic din ce-mi spusese ea
nu se dovedi adevarat
nu tu dulapuri cu o mie de rochii
nu tu sala de bal
nici gradina cu pauni si cerbi
si nici macar castel
trei zile l-am cautat de-a-lungul falezei
si nu l-am gasit,palatul ei cu vedere spre mare
n-am gasit din el decat vederea spre mare
ceea ce totusi m-a umplut de tandrete:
iata ca totusi nu m-a mintit
e o femeie buna, ma iubeste
Picturi: Osnat Tzadok
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu