Angela Gheorghiu: Ca și Brâncuși, eu visez să fiu iubită în țara mea

Cornel Nistorescu

- Bună seara, steaua românească a muzicii! Pe unde mai răsăriți în ultima vreme?
- Mulțumesc pentru compliment! De răsărit, am răsărit la București în 1980, la Liceul de artă George Enescu, iar în 1990 am terminat Conservatorul, după 6 ani de studiu. Din păcate, de atunci n-am mai „răsărit” pe acasă, cu singura excepție a unui spectacol la Cluj, cu ”La Boheme”. În 1990 am făcut acest spectacol pentru examenul de diplomă, și obligată să cânt în limba română. La Opera Română atunci am fost refuzată de către dirijorul Cornel Trailescu pentru că, spunea el, nu este un rol pentru mine. Evident că nu a avut dreptate și am "răsărit" doar în afara României cu sute și sute de spectacole și evenimente pe tot mapamondul. După câteva luni, eu am făcut prima și unica mea audiție la Royal Opera House Covent Garden din Londra, chiar cu opera La Boheme. Până în această seară, când am acceptat să dialogăm, nu am debutat ca artistă lirică pe vreo altă scenă din România, evident niciodată la ONB.
Așa încât, cu amărăciune o spun de multe ori, în 26 de ani de carieră nu am avut ocazia să cânt în România într-un spectacol adevărat de operă, niciodată.
Revenind la întrebarea inițială, în ultimul an am fost la Londra, Viena, New York, Sydney, Moscova și urmează, Roma, Viena, Salzburg, Tokyo, Berlin și așa mai departe.
- Ați auzit de "scandalul" de la Operă. Nu de “fantoma de la operă”! Sunteți la curent?
- Am auzit, se înțelege, de amândouă. Acesta este motivul interviului, nu?! Hmmm! Fantoma de la Operă, musicalul, este reusit. "Scandalul" de acum, de la Opera Națională din București este înfricoșător pentru mine. Am știut de ani de zile despre aceste probleme, de la colegii mei din România. Dar în ultimii trei ani povestea aceasta tristă parcă a ajuns la cote paroxistice. În ultimele săptămâni au avut loc atât de multe și atât de încrâncenate confruntări încât orice scenarist sau romancier ar fi invidios și și-ar deplânge lipsa de imaginație în fața realității noastre românești.
Am văzut, cu stupoare, cum o balerină faimoasă din România ajunge să plângă pe treptele Operei Române, instigându-și în limba engleză colegiii ei, balerini, să demisioneze dacă partenerul său, tot balerin, demisionează. Cum se poate să se ajungă aici?? După părerea mea, observând toate desfășurările de forțe din afară, s-a ajuns aici printr-un șir de soluții nefericite luate într-o situație nefericită.
Ideea inițială, mânată de intenții bune, nu mă îndoiesc, a fost ca, după ce directorul general al ONB a fost cercetat pentru nereguli în administrarea instituției, să se numească Director General Interimar un dirijor iubit de majoritatea muzicienilor din România, maestrul Tiberiu Soare. Era perfect pentru toată lumea. Un om cu care am lucrat și eu mult, și în țară, și în străinătate, și pe care îl cunosc drept mare profesionist, corect, talentat și integru.
Era nevoie de un nou director pentru că - în urma începerii investigațiilor în activitatea precedentului - pe poziția de conducere a ONB rămăsese tocmai adjunctul și colegul celui anchetat. Nu cred să mai fi auzit în viața mea ca un director de operă să fie anchetat precum un infractor. Din nefericire, am trăit să o văd și pe asta, tocmai în țara mea.
Dar să revin... Din informațiile pe care le-am primit de la colegiii mei din România, încă înainte ca Tiberiu Soare să își ia în primire postul de director interimar, ministrul Culturii i-a adus la cunoștință existența a trei mailuri defăimătoare la adresa sa, de la trei persoane. Era vorba despre domnul Kobborg, Alina Cojocaru, despre doamna Marina Sturdza. Toți trei îl înștiințau pe ministrul Culturii că nu îl doresc pe Maestrul Soare ca director general interimar, unii dintre ei chiar admițând că nici nu îl cunosc. Mai mult, mesajele cereau păstrarea vechii direcții în continuare, amenințând altfel cu retragerea.
Noul director interimar propus de ministrul tehnocrat ajunge, totuși, în biroul de la Operă și constată cu stupoare nenumărate nereguli. Una din ele era faptul că, în țară și în străinătate domnul Kobborg se autointitula Director Artistic la Balet, post inexistent în acest teatru de Operă. Sper să se înțeleagă că nu poți să îți însușești titluri de conducere a unei instituții de stat, cu de la sine putere, dacă nu primești o numire oficială. Nici într-o companie privată sau de stat nu ai voie să scrii pe cartea ta de vizită, sub sigla companiei care te-a angajat, ce titlu vrei tu, cu atât mai puțin unul de conducere. Ești invitat imediat să-ți cauți de lucru în altă parte.
În scurtul timp petrecut după descoperirea acestor nereguli, domnul Soare nu a reușit să aibă o conversație cu domnul Kobborg ca să-i semnaleze greșeala și să convină cu el asupra unei soluții. Dar cum titulatura dânsului ținea de reprezentarea internațională a Operei inclusiv în contracte, era nevoie ca această titulatură să fie corectată rapid. Desigur că asta nu a însemnat că domnului Kobborg i s-au reziliat contractele sau că a fost destituit, nici nu ar fi avut cum să se întâmple așa ceva, ci pur și simplu, de pe site-ul ONB s-a scos o titulatură care era din start inexistentă. Că ulterior domnul Kobborg a ales să-și dea demisia, acesta a fost un gest unilateral, o decizie a dânsului. Din acest moment orice artist român sau străin ce își va dori o funcție va trebui să urmeze pașii legali pentru a o obține.
Să reținem că instituția în sine se numește Operă pentru că este eminamente clădită, cu mulți ani în urmă, pentru reprezentații de operă. În toate teatrele de Operă din lume există departamente de orchestră, cor, soliști lirici, dar și balet și toate sunt departamente, nu instituții separate. La București nu există, din păcate, un Teatru de Balet distinct, așa cum există la Londra - Royal Opera House și The Royal Ballet.
În plan personal, uman, îmi pun și o altă întrebare: cum este posibil ca doi mari artiști balerini să nu aibă nici o suspiciune, în momentul în care directorul cu care aveau contracte a fost pus sub control judiciar și ridicat de la Operă în cătușe?! Cum de nu s-au întrebat că s-ar putea să fie ceva în neregulă și cu ei?! Eu am sfătuit-o pe Alina să consulte avocați și să nu ia decizii pripite. Din păcate, toate observațiile și sfaturile mele către ea, către ministrul Culturii, către primul ministru și către președinte, de a se întâlni și a găsi armonie și înțelegere nu au dat roade.
Ba dimpotrivă, aud că nu se înțelege clar că eu pot avea o privire de ansamblu, obiectivă, dat fiind că am colegi și prieteni în toată lumea.

- De unde a început această nebunie care a dus la căderea unui ministru, la directorate provizorii, la o pierdere de credibilitate?
- Nu sunt în poziția să dau verdicte, am avut norocul, dar mai ales tristețea să privesc toată această situație neplăcută în desfășurare, în vremea în care aveam spectacole la Viena. După părerea mea, orice ministru sau director de instituție, publică sau privată, trebuie supus unui fel de examen al capacității administrative și al integrității. În mod normal, ar trebui cerute referințe, cât mai multe, de la cele mai importante personalități sau instituții din domeniu cu privire la probitatea și capacitatea sa. Aceste referințe le-am dat de nenumărate ori în toată lumea pentru multe personalități. Așa trebuie făcut, ascultați-mi sfatul de artist profesionist. Așa funcționează o instituție de succes în toată lumea. Nu trebuie aleși tot timpul oameni din aceeași “tabară” demonstrat deficitară. Se va bate pasul pe loc sau se va continua răul săvârșit până acum. Nu este permis ca cel ce este demis, în cazul nostru ministrul Culturii Vlad Alexandrescu, să condiționeze plecarea sa, cerând numirea unui alt ministru, pe placul celui demis, în persoana doamnei Corina Șuteu. Este posibil ca acești intelctuali să fie bine intenționați, dar ceva nu este în regulă cu modul lor de a gestiona probleme care nu sunt de competența lor. Aceste schimbări de la Ministerul Culturii seamănă exact cu ce s-a întâmplat la Opera Națională. Saga continuă. Din punctul meu de vedere este inadmisibil. În zona politică, tot din punctul meu de vedere, cred că președintele, primul-ministru și miniștrii de resort trebuie să aibă consilieri cel puțin la fel de capabili ca și cei pe care îi desemnează să ocupe funcții în instituții publice.
- Care era situația Operei Naționale București înaintea scandalului? Mai sus, mai jos, marginală în raport cu marile teatre lirice din lume?
- Cum spuneam și mai devreme, în acest teatru au fost și sunt probleme enorme și am mulți colegi, ‘întâmplător’ exact cei mai buni, au fost dați afară sau îndepărtați de-a lungul vremii. Exemplul cel mai recent este al tânărului tenor Ioan Hotea, înlăturat de la ONB și câștigător al unor prestigioase premii internaționale. Ce să mai discutăm că, la finalul unui proces lung și costisitor de renovare, clădirea și mai ales scena și fosa operei au avut, de asemenea, de suferit.
Situația este atât de gravă încât trebuie să ne facem curat în propria curte. Ar trebui sa reflectăm cum este posibil ca un teatru liric românesc, care a fost inaugurat de Hariclea Darclee și pe scena căruia au urcat mulți alți străluciți muzicieni și balerini ai epocii, să ajungă în această criză.
De peste o sută de ani, în cultura internațională și pe toate meridianele lumii, artiștii români – cântăreții de operă, instrumentiștii, dirijorii, regizorii, balerinii și actori sunt recunoscuți la nivel mondial. Istoric vorbind, România a dat, mai târziu, și scriitori și sportivi tot de prim rang. Avem un imens talent autentic și cu mare har ce se naște permanent pe pământ românesc. Oamenii de talent aduc un serviciu indiscutabil mai mult decât orice politică imaginii României. Pentru moment, pot vorbi doar despre artiștii ce fac o carieră importantă în străinătate. Dar îmi doresc ca și Opera Română să ajungă pe lista teatrelor lumii, ca un teatru decent, care să se ridice la nivelul artiștilor ce apar și sunt angajați la București. Nici o clădire destinată artei interpretative nu este importantă doar prin zidurile sale sau arhitectura sa dacă pe scenă nu apar adevărate valori.
- Ați auzit grozăvenia care circulă? Că la Opera din București străinii n-au ce căuta? Cine a îndrăznit să spună așa ceva?
- Este doar o calomnie josnică, găsită ca scuză pentru a distrage atenția publicului de la problemele Operei, care sunt multe și extrem de grave și nu au nimic de-a face cu naționalismul. Dacă un descreierat a țipat îngrozit o prostie, văzând poate ce fac balerinii în fata operei, trebuie doar acea persoană, cu nume și prenume, trasă la răspundere. În rest, nimic. Povestea se încheie aici. Cine pune în discuție sau adresează întrebarea, poate deja să fie considerată o calomnie și o acuză, demnă de un avocat.
Într-un fel sau altul, în 26 de ani de carieră am ajuns să-i cunosc și să lucrez cu majoritatea artiștilor din România și știu că nu există așa-zisa pe nedrept xenofobie la Operă. Oricum e absurd și lipsit de minimă cultură. Limbajul muzicii și al baletului sunt universale, în meseriile noastre colindăm lumea și lucrăm cu colegi de pe toate meridianele, structural nu avem cum să fim naționaliști sau xenofobi. A, că ne respectăm și ne promovăm valorile și cultura națională pe oriunde mergem, asta e altă poveste. Este menirea noastră de ambasadori culturali ai României, oficiali sau neoficiali. Tocmai de aceea aceste acuzații mi se par niște enormități și aproape comic. De un lucru trebuie să țineți seama, și îmi asum faptul că voi susține în România în primul rând artiștii români, de orice fel. Toate țările își onorează și promovează sub toate punctele de vedere, chiar în legile lor stă scris, că mai întâi se susține cultura națională și cei ce o creează, să fie pe primul plan, obligatoriu.
Desigur că România și artiștii români sunt cei mai deschiși către cultura universală și creatorii săi. Sunt extrem de bineveniți artiștii străini, așa cum și eu de 26 de ani sunt primită cu cele mai mari onoruri oriunde în lume.
Mai țineți cont de un aspect foarte simplu - la Opera Română nu este ca la teatru, să se cânte în română, să fie totul tradus. Asta se întâmpla pe vremea comunismului. La teatru, indiferent de originea autorului și de limba în care a fost scrisă o piesă, reprezentațiile se susțin în românește. La Operă, însă, se cântă în limba originală, a libretului - italiană, franceză, germană, rusă, engleză. Orice teatru de operă din România și de oriunde în lume poate avea, în orice zi, artiști străini angajați. Vrând-nevrând, prin natura meseriei lor, toți sunt poligloți. Mai mult decât atât - și în orchestră sau balet poți avea angajați artiști străini, fie pe contracte permanente, fie pe contracte de invitat, așa cum se întâmplă cu marii soliști.
- Credeți că politicul are o implicare păguboasă și este principalul responsabil?
- Eu sunt ca un preot sau un medic. Nu pot face o diferență între oameni. Arta și artiștii aparțin tuturor. Nu acuz pe unul din ei, pentru că sunt conștientă că nu putem funcționa ca societate fără o politică inteligentă, fără politicieni sau ambasadori profesioniști. Aceștia ar trebui să aibă competențele și deschiderea de a se pune în slujba semenilor, de a acționa în interesul semenilor, lăsând interesul personal. În mod sigur, în scandalul de la Operă există responsabili și dintre politicieni. Ezitările, retractările, demisiile date și retrase au creat o atmosferă de nesiguranță și de tensiune și mai mare în rândul angajaților Operei, într-o situație care era, oricum, foarte inflamată și în care era nevoie de decizii ferme și rapide, luate cu curaj și integritate.
- Ce știți despre amestecul doamnei Marina Sturdza în acest scandal?
- Am fost invitată de câteva ori, chiar de către Alina Cojocaru, să particip la spectacole umanitare organizate în beneficiul baletului de la Opera Română. Alina este una dintre cele mai importante balerine din lume și este iubită și respectată pe toată planeta. Ne cunoaștem de mulți ani, de la Londra, am participat împreună la gale organizate în onoarea reginei Elisabeta la opera londoneză.
Îmi aduc aminte perfect de o invitație de a participa la un spectacol de la New York, organizat undeva, într-o sală pe lângă Metropolitan Opera. Am fost surprinsă să observ că, deși era vorba despre un eveniment în beneficiul baletului ONB, invitația nu a fost oficială și nu a venit din partea cuiva de la Operă sau din partea Ministerului Culturii, după cum ar fi fost normal. În consecință, am evitat să mă implic în eveniment. De ce au vrut să facă acel spectacol dacă astăzi nu pot demonstra ce au făcut cu fondurile strânse în beneficiul baletului ONB? Nu a folosit la nimic și baletul nu a câștigat nimic. Vă invit să o întrebați direct pe doamna Cojocaru sau pe doamna Sturdza, pe care nu am avut onoarea să o cunosc personal.
- Sunt Johan Kobborg și Alina Cojocaru niște sacrificați? Care este cota lor în lume?
- Dacă sunt sacrificați, sunt sacrificați doar de cel care i-a angajat, nimic mai mult. Este o situație nefericită, administrată prost, dar care se poate întâmpla oricui, la urma urmei. Dacă este posibil, amândoi trebuie păstrați în România, pentru că sunt de o valoare indiscutabilă, dar dacă își doresc funcții, acestea se capătă doar cu examene de capacitate administrativă, în cazul lor. Sunt sigura că au și această capacitate. Din punct de vedere artistic mi-aș dori pentru publicul românesc să fie invitați de către Opera Română cât mai des, la fel ca oricare mare artist român sau străin de mare valoare, evident.
Este o lecție dură pentru oricare mare artist să fie atent ce și cu cine semnează ceva, mai ales în România. Artiștii sunt mai vulnerabili și mult mai sensibili.
Ideal este să fie iubiți si respectați și ei ca și maestrul Soare în egală măsură. Trebuie să se limpezească această atmosfera nefirească între artiști. Toți au loc pe scenele românești, toți sunt valoroși.
- Dar o solutie?
- Soluțiile pot să le dea doar profesioniștii, atenție, verificați. Eu, cu toată bunăvoința, nu pot da soluții într-un interviu. Cred că ar trebui să existe mai întâi o perioadă de convalescență, ca toate rănile să se închidă și lumea să poată trece peste suferințele de care au avut parte în ultima perioadă. Dar sunt optimistă și nu sunt de părerea domnului Hollender ce și-a pierdut simțul măsurii pentru acest subiect. A spus că Opera Națională București ar trebui desființată.
-S-a mai întâmplat pe undeva o asemenea neînțelegere?
- Niciodată la acest nivel.
- Vă simțiți solidară cu una dintre părți?
- Cu toți cei care sunt cu adevărat recunoscuți și recomandați de mari personalități ca fiind profesioniști, cultivați, integri si cu coloană vertebrală. Eu prefer să rămân din punct de vedere uman și profesional ca și “Coloana infinitului” a maestrului Constantin Brâncuși! Visez ca și maestrul Brâncuși să fiu înțeleasă și iubită în țara mea. Maestrul trebuie readus în patria sa, așa cum și-a dorit. Este asta o utopie???!!
- Nu suferiți că sunteți atât de rar invitată să cântați pe prima scenă a operei din țara dumneavoastră?
- Sigur că sufăr! Așa cum spuneam la început, nu am fost invitată niciodată, în mod real și profesionist, să debutez într-o producție la Opera din București. E absurd să nu fi putut să-mi fac debutul în orașul în care am studiat, după ce am avut ocazia să cânt pe toate marile scene din lume. Tot sper ca, într-o bună zi, să fiu invitată, cu tot respectul și considerația, în propria patrie, să debutez la Opera Română sau în Festivalul Enescu, așa cum mi se întâmplă să fiu primită pe toate scenele lumii de mai bine de un sfert de secol.
- Ei bine, Festivalul Enescu va fi un subiect aparte, într-un alt interviu, evident.
- Sunt o fire optimistă și îmi doresc să fiu bine înțeleasă. Mi-ar plăcea să ne rezolvăm treburile în armonie și consens. N-ar fi minunat să se petreacă așa?