Cântecul Caprifoiului(fragmente)
Cunosc un cântec drag şi voi
Să-l murmur, despre Caprifoi,
Şi să vă spun povestea lui
Aievea: cum, de dragul cui,
Cu ce prilej a fost compus, –
Căci ştiu, pentru că mulţi mi-au spus.
Tristan, nepotul Rigăi Marc,
Îl supărase pe monarc,
Încât acesta, foc şi pară,
Îl va fi alungat din ţară
În Southwalesu-i natal, – de vină
Fi’nd dragostea-i pentru Regină.
Acolo, petrecu un an
De zile, tânărul Tristan.
Ci, trist cum nu pot să v-arăt,
Voia să vină îndărat
În Cornwall, unde l-adăsta
Regina şi stăpâna sa.
Umbla prin codri, fără scut,
Nici coif, – de nerecunoscut.
Trăia aşa de azi pe mâine,
Dormind prin şuri, – aceeaşi pâine
Şi din acelaşi blid mâncând
Cu sărăcanii; până când
Aude, de la ei, şi el,
Cum că baronii,-n Tintagel,
Sunt aşteptaţi, căci Riga va
Să-şi ţie-acolo Curtea sa.
Ci Marc pornind la drum, – Tristan
Se-ntoarse-n codri nepristan,
Pe-un şleau pe care ştia el
Că duce către Tintagel.
Acolo, dintr-un ram de-alun,
Cioplit de el, îşi face un
Toiag pe care-şi scrie-anume,
Cu o custură, propriu-i nume,
Încât Regina, pe silhuie
Cărări, să ştie-ndat’ al cui e.
Iar dacă inima-i în doliu-i,
Iubirea precum caprifoliu-i,
Când el înlănţuie alunul, –
Adică „nu se poate unul
Fără de celălalt, – noi, una
Fi’nd, draga mea, pe totdeauna!”
Regina, iat-o, pe cărare,
Cum trece zveltă şi călare;
Iar când, cu ochii dă de lemnul
Toiagului, îndată semnu-l
Pricepe; şi,-n pădurea sumbră,
Dispare-n cea mai deasă umbră,
Acolo unde-adastă cel
Mai drag din toţi; iar ea şi el
Se bucură, în crâng, nespus,
Spunându-şi ce aveau de spus;
Dar începură,-atunci când lângă
Nu-şi mai putură sta, să plângă.
În Ţara Galilor, Tristan
Se-ntoarse, aşteptând un an
De zile sau mai mulţi, ca unchiul
Să-l cheme înapoi… Ci junghiul
Din inimă, să şi-l aline,
Tristan, cântând la harfă bine,
Făcu alt viers: al revederii
Cu Doamna,-n faptul primăverii,
În umbra tainiculului crâng;
Gotelef în anglă,-n graiul frânc
Zis Caprifoiul. – Ăsta-i, făr’
De dubiu, purul adevăr.
Daniel StPaul
Momentul “Cântecul Caprifoiului “ in oferta Traducerilor aminte e unul memorabil nu doar prin prezentsa unei autoare precursoara a unei directii ce azi pare normala, cea de parte a spiritului european (confederarea resurselor filonului multiplu al traditiilor celtice, franceze timpurii si germanice), ci si prin insasi selectarea specifica a bucatii literare. Caci acest Lai du chevrefeuille incita prin umbra parfumului primordial (si, hélas, irecuperabil, al sonului unei limbi pastrat doar in grafia francezei medii a poetesei – oare cum ne-ar suna ipoteticul parfum al limbii române contemporane epocii Plantagenetilor transpunator al versurilor poetesei medievale?-). Intelectualmente, Cântecul Caprifoiului e o sinteza culturala , un motiv artistic esential revizitat in literatura , desigur, dar si in arta imaginii, de la anluminuri la Dali , Bunuel ori Truffaut, precum si in muzica, de la Trubaduri, la Elisir d’amore si Isoldes Liebestod . Nici teoreticienii de toate stirpele nu au a se plinge, serpuirea inlantuitoare a vitsei caprifoiului (in jurul nuielei de alun) e prefigurarea viziunii sincretismului artelor din imaginea Laocoönului lessingian tot asa cum repovestirea, de catre Marie de France, a “purului adevar” scris mai inainte de insasi mina lui Tristram (ki bien saveit harper…) e o clasica imagine speculara (de mise en abyme ) . Ca sa nu pomenesc deliciile procurate celor amatori de decriptari psihanalitice: azi, studentul anglofon se amuza copios citind in engleza: „She’ll recognize it, easy, quick,/As soon as she sees her lover’s stick”, transpunere a versurilor originale (la reïne/Yseut) ‘De son ami conuistra/ le baston quant el le verra’ (altre feiz li fu avenu/que si l’avait apercëu), aidoma’ “terminalistilor” francezi chicotind la citirea unui alt vers feminin celebru din tineretea liricii franceze ‘Baise m’encor, rebaise-moi et baise’ (Louise Labé).
Dincolo de posibila ariditate a unei dispersari pe considerente cultural-intelectuale, mai minunat imi pare faptul ca, pentru mine, din Cintecul caprifoiului se degaja deja, realmente, balsamul unei unde invaluitoare de rafinata fragrantsa florala ce doar va sa vie.
P.S. Ah, si inco o nota de gust personal: prefer inocentsa/naivitatea portretelor miniate ale Mariei de France in scriptorium, din anluminuri (quasi) contemporane, cu ea „exactitatii” reconstituite „realist” din imaginatie secole mai tirziu, cum mai sus.
lucid
Splendida imbinare de scriituri strans imbibate de marea cultura: – poemul propriu-zis, splendida traducere si eruditul comentariu (e clar ca e specializat in literatura franceza veche) al lui @DanielStPaul. Revin mai pe seara. Pana atunci remarc neasteptata comparatie dintre sherpii acelui preot pedepsit de Apollo (splendida statuie din Muzele Vaticanului) si caprifoiul celebrei iubiri, precum si strania frumusete a lui ” le vieux francais”: ki bien saveit harper. Iata ca si delicatul instrument davidian se poate lega de poveste, nu numai sabia dintre protagonisti.
P.S. Maestre Foartza, tocmai am cumparat editia din 2015 a „textelor” pentru Phoenix si m-a uimit cat de mallarme-an puteti fi in unele poezii – afinitatea se vede si in traducerile de mare clasa facute celui care-l canta pe Vasco da Gama.
Daniel StPaul
@lucid
Stimate domn, ca sa merg in sensul clarviziunii dv. (ca as fi un specialist in literatura franceza veche) voi admite asta in masura in care audierea unui unic curs de français moyen (cu multi ani in urma -Doamne, cind or fi trecut atitia?-) ma valideaza pentru asa ceva si, mai ales, in masura in care iau in serios sensul etimologic al conditiei de cititor dillentantist , bucurindu-ma fara rest de lectura ca sa-i pot spune cesteia cu sinceritate , in tristanesti cuvinte caprifoiesti: “Bele amie, si est de nus:/ Ne vus senz mei, ne jeo senz vus!”
lucid
@Daniel StPaul: chiar daca doar diletant in subiect, asa cum va declarati, v-as intreba cum percepeti le vieux francais fatza de limba actuala literara, nu cea vorbita pe strada. Mi-atzi indicat mai demult o inregistrare Moliere in limba in care se vorbea in secolul XVII. Ca si le quebecois sunetul era straniu – mai aspra, mult mai aproape de latina ca astazi, si deci de spaniola, italiana si chiar romana, dar fara eleganta, muzicalitatea, sharmul, dulceatza limbii actuale vorbite – ca sa exemplific – de De Gaulle, Mitterand, Hollande sau Jean Marie Le Pen, oratori foarte buni, chiar daca si actori. La limba romana impresia mea este opusa: limba vechilor cazanii si a cronicarilor mi se pare mai miezoasa, mai dulce decat ce vorbim astazi. In fond doar consecintele evolutiei limbilor ca organisme vii aproape la propriu.
Daniel StPaul
@lucid
Se pare ca tulburarea naprasnica a zilei nu vine spre a ne ingadui detasare si oarecum otioase consideratii care, vrem-nu vrem, tin de subiectivitate (deci nu neaparat de “gust”, ori chiar “realitati” acustice, caci la acestea imi pare ca va referiti in principal)… De aceea , cred ca e intelept a sti ce inseamna eufonia ori phonogenia in termeni personali (va referiti la aspectul oral al limbii, nu?) si de a intelege cit relativism e in perceptia personala. A propos de limba noastra, unde vechimea e mai bine pastrata in variantele regionale, de preferinta din comunitati mai izolate, ati incercat sa ascultati inregistrari etnografice spre a va testa reactiile? In ce priveste franceza medie ( stiu, totusi, foarte putin despre ea), desi s-au facut si se fac eforturi spre a ne o ( de fapt, nu e “o”, sint mai multe variante regionale care pun in chestiune aspectul lingvistic unitar) apropia (oarecum in sensul descoperirilor arheologice accesibile publicului) vom ramine cu nemingaierea: ce n’est pas du vécu . Spre consolare, nicicum edificare, va puteti face o farima de idee ascultind reconstituiri cintate (creatia unor truveri –limba din partea de nord- ca Adam de la Halle, Gace Brulé etc. vezi youtube ) Va pun un link spre o creatie a lui Richard Inima de Leu, in anglo-normand/a, cu texte paralele si clip audio, in josul paginii .
http://lyricstranslate.com/en/ja-nus-hons-pris-jamais-nul-prisonnier.html
lucid
@Daniel StPaul: Uluitoare transformarea lui moult din old French in beaucoup! Cred ca doar o investigatie detectivistica ar lamuri-o. Multumesc pentru link-ul care mi l-a readus in amintire pe celebrul rege-cavaler. Prima oara l-am intalnit in Talismanul lui Walter Scott (Ivanhoe a venit mai tarziu) in copilarie. Apoi am pasit pe urmele lui pe faleza din Jaffo unde ai sai cavaleri au zdrobit literalmente cu armurile pe sarazinii care se intalneau pentru prima oara cu oamenii de fier. Ulterior am trecut pe la poalele castelului din Duernstein coborand pe Dunare de la biblioteca din Melk re-nemurita in anii 80 de regretatul Eco. Ce elita regalo-poetica! Richard Coeur-de-Lyon, Marie de France, Charles d’Orleans – din care a tradus splendid de villonesc maestrul Foartza. Adevaratele radacini ale Europei. Ce uriasi aristocrati si azi ce jalnici avortoni pretins oameni politici.
Da, mi-amintesc de cateva inregistrari Brailoiu-Brauner, mai ales din Ardeal. Erau aproape de pe alta planeta pentru al meu auz. Dar fiind 75% oltean se poate explica
anamariadeleanu
am ezitat să scriu și-acum mi-e greu să ”vin și eu” după două semnături ce sunt mai mult de-atît,
ele fiecare dată ele înnobilează textul și subiectul, bucurîndu-l pe poetul meșter tălmăciuitor, lăsîndu-ne pe noi, cei simpli cititori, mai bogați, dar și mai întristați pentru-ale noastre margini greu de schimbat dintr-a lor formă.
e prima zi din săptămînă și prima zi din anotimpul ce drag rămîne tuturor, oricum el ar fi invocat; era, a fost cîndva o primăvară cînd am ascuns cu grabă poemul Reginei printre desene și figuri ciudate, rugîndu-mă, așa cum mă pricepeam mai bine pe atunci decît acum, să nu fiu întrebată ce văd prin ochelarii aceia prin care puncte și linii se uneau în sfere și prisme, desfăcîndu-se invers. și cum n-am putut să mă abțin, priviti prin anluminumul trigonometriei analitice, i-am zărit pe cei doi îndrăgostiți, Tristan și-a lui Regină lîngă o harfă, pe-o carare, într-un crîng
eu, de fapt și-n fapt, atît am vrut să spun: cu-n Caprifoi, aici, m-a găsit al primăverii simplu adevăr
[e primăvară! e timpul bucuriei și-al iubirii, nu cel pentru sfadă și jalncă’mpărțeală]
serbanfoarta1
Stimate domnule Daniel StPaul,
şi eu prefer naivitatea/inocenţa portretelor miniate ale suavei poetese; dar m-am temut de reproducerea (riscantă) ale acestora într-un atelier foto de gazetă, pe hârtie, nu prea scumpă, de gazetă.
Din scrupul tehnic, dacă vreţi, am preferat portretul acesta anacronic.
Multe mulţumiri şi Dvs, şi celorlalţi doi „utilizatori” !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu