Un film pe care l-as numi minimalist nu atat din cauza lipsei mijloacelor cinematografice, recuzitei, ci din cauza ideilor pe care le desprinzi din scene treptat. Nicio scena nu presupune cunoasterea unor amanunte derulate en avant, niciuna nu pregateste un final bazat pe o anume cauzalitate. Cel care trage concluzii si defineste filmul este spectatorul. Adica este un sir de secvente nedestinate constructiei unui ansamblu determinat, fara dramatismul scenelor, fara atmosfera care sa pledeze in mod dramatic pentru ceva anume(vezi Winter sleeping). Este un film epic si daca il privesti in adancime, un film grav. Faci cunstinta cu filmul asezandu-ti singur impresiile post vizionare intr-o ordine care sa-ti dea o anume coerenta insirarii unor imagini. Adica, un film complet atipic, facut de o regizoare tanara, aproape debutanta cu doar doi actori profesionisti, cu interioare apartinand celor implicati in film.
Si totusi, nu este un film sarac. Este un film-fresca a generatiei tinere actuale, o generatie lipsita de busola. Nu as spune idealuri, caci nu am asteptari de la cotidianul romanesc sa semene cu cel care a generat pleiada de tineri de la 1848. Si aceasta fresca este intradevar dramatica: tinerii traiesc la intamplare, in inertia unor consensuri familiale sau dimpotriva, in lipsa unor percepte morale dobandite in familie (de exemplu ursuletul furat din magazin, poate fi o fronda impotriva societatii de consum dar mai degraba este un comportament neglijent, la intamplare).
Tanara eroina, care nu este o bomba de frumusete si nici nu pare sa gaseasca vreo satisfactie in viitoarea meserie, nu manifesta entuziasm sau bucurie la primirea unor cadouri, mai grav, nu pare sa insoteasca relatia cu prietenul ei de sentimente sau resentimente evidente, acceptand rolul ei de femeie tutelata careia i se spune ce e bine, ce nu e bine sa faca.... Lucrurile in aceasta relatie tin mai mult de sex decat de o comuniune a sufletelor si o comunicare pe masura, cel putin din partea lui..
Gasirea drumului propriu ii este ingreunata eroinei si de mediul in care traieste: dependenta de parinti superprotectivi dar care nu banuiesc ca ea ar putea avea si probleme in afara celor materiale asigurate de ei. Derutata de lipsa de orizont propriu, isi concentreaza atentia spre un obiectiv fals, un surogat de afectiune, cainele. Acesta pare sa fie unica ei preocupare pe care atat parintii cat si prietenul ei o minimalizeaza.
Prietenii ei, par a se complace in niste preocupari frivole, alterneaza conversatii intre a depista daca e mai important sa fii frumoasa sau sa fii iubita, se pierd in discutii minore, superficiale, amesteca personaje nesemnificative precum Monica Columbeanu, cu importanta slabitului etc. Eul personal nu pare sa fie hranit corespunzator. Societatea si-a pus amprenta pe o generatie de tineri care nu-si gasesc rostul, care esueaza temporar sau definitiv in incercarea de a fi fericiti. Liantul filmului, leit-motivul ramane telefonul mobil, caracteristica perioadei actuale, mijlocul prin care copiii sau tineri relationeaza cu lumea intr-un penibil inlocuitor de preocupari. Folosirea fara pauza a mobilului demonstreaza un fenomen aproape unanim raspandit la generatia tanara, acela de a comunica extra informational, din nevoia de a se simti inconjurati, de a avea o identitate la un grup . Este o lupta surda, nerecunoscuta in sine a dorintei de a nu fi singur, a fi parte a unei retele smart care sa satisfaca nevoia de socializare altminteri neacoperita de contacte vii.
Fetei i se spune mereu ce are rost si ce nu are intr-o maniera in care o faci unui copil nu unei tinere cu idei proprii. Tatal si iubitul ei in special o indruma intr-un mod care pe de o parte o face dependenta de acestia si pe de alta parte ii submineaza increderea in ea. Valorile tatalui, cultura, cartile sale sunt puse in antiteza cu nesemnificativa ei preocupare de a-si procura un caine. Se simte minimizata, incapabila sa se descurce.
Filmul prezinta sub lupa o generatie si acolo se poate remarca ca setul ei de valori cu care a crescut devenind persoane „cuminti”, conforme, urmand trasee clasice de invatatuta si cariera este infirmat de criteriile de succes ale noului sistem social. Niciunui din acei tineri nu se simte in pielea lui, fiecare isi doreste sa se regaseasca intr-o ipostaza diferita de cea reala: unul doreste sa paraseasca tara, considerandu-se nerealizat, altul incearca experiente gay, al treilea ascunde lucruri importamte din viata sa pentru a obtine satisfactii variate, alta (eroina) intelege sa-si urmeze calea definita de proprii parinti fara entuziasm visand la o viata in care sa fie iubita desi lumea in care traieste iubirea este pe cale de disparitie facand loc unor relatii pasagere, intamplatoare, lipsite de afectiune si comuniune de idei.
Copiii, care de secole reprezinta ingredientele prin care familia realizeaza extinderea eu-lui propriu in comunitate raman in aceasta fresca de societate suspendati in nereprocitatea celorlalti.
Din dorinta de a face un film sintetic si percutant, poate si din lipsa fondurilor, regizoarea a dat senzatia de debutanta care nu rezolva toate temele aruncate in joc. De exemplu, relatia cu conducatorul de doctorat este artificiala, expediata. Acesta pare sa nu se adreseze unui invatacel plin de idei care sa intervina in discutii intr-un mod pasionat sau intempestiv, ci unui elev care-si ia notite dintr-un discurs plat, didactic, lipsit de elemente surpriza si atractivitate. Rezultatul este ca spectatorul nu-si da seama daca doctoratul este dorinta unui absolvent merituos de a-si finaliza cu brio studiile sau o indeletnicire impusa de parinti sau de ideea de „asa e bine.” Nu reiese nici pasiune, nici interes pentru viitoarea meserie.
Relatia cu parintii este la fel de putin schitata, suficient insa sa transpara raportul de forte si drama traita de cea nevoita sa-si aleaga placerile doar din cele aprobate de parinti. Vizibil este insa ca nici modul de viata al tatalui, medic deloc sarac, nu o atrage in mod deosebit.
Filmul este definit de fapt in cea mai mare masura de discutia de final derulata pe fundalul desfasurarii jocului „Adevar sau Provocare” intre cativa prieteni. Aflata dupa hotararea neasteptat de grea pentru eroina care de obicei raspundea impersonal prin acceptarea hotararilor celorlalti, de a se desparti definitiv de iubitul ei, ea mai incearca o atitudine de forta care sa o determine sa-si recapete cumva respectul fata de ea: isi manifesta nemultumirea la un nivel mai serios bruscandu-si proprii prieteni în timpul jocului care reclama ceva cunoastere de sine si sinceritate din partea participantilor. Ea face un „joc tare” făcînd invizibilă, spre disconfortul lor, linia de demarcaţie dintre ce e joc şi ce e "pe bune", declarand din senin unui băiat din grup că ar vrea să se culce cu el. Intamplator, era unicul baiat care parea ca mai pastreaza unele gene ale barbatului etalon. Desigur, nici acest tip de baiat nu ia in serios propunerea ei lasand gluma, originalitatea gestului, poate chiar autenticitatea gestului ei fara raspuns. De ce consider ca acest moment este definitoriu fata de specificului generatiei debusolate?
Acesti tineri traiesc intr-o epoca in care rolul social al barbatului s-a schimbat. Progresul tehnic, invatamantul, joburile sunt din ce in ce mai mult adresate in masura egala ambelor sexe. O anumita operatiune poate fi facuta in egala masura atat de un barbat cat si de o femeie. Aspectul prin care doar el e capabil sa indeplineasca un anume lucru dificil a disparut, femeile conducator s-au inmultit. De ce nu s-ar alinia acestui trend si initiativa femeilor de a-si alege ele barbatul atragator? In paralel, barbatii s-au complacut in aceste situatii si aceasta generatie aflata in tranzit de la barbatul-barbat spre femeia-deseori- barbat creaza inca probleme de adaptare, sau chiar manifestari de neadaptare.
Eroina noastra, care pare-se a trait intr-um mediu conventional pana la aceasta intrebare dura aruncata in cadrul jocului a reusit sa limpezeasca un lucru: „voi barbatii sunteti legatura speciei cu instinctul nostru primar. Purtati-va in consecinta!”
Numele personajelor nu sunt relevante, de aceea nu le-am pomenit. Jocul actorilor profesionisti sau nu este onest, lipsit de falsitate sau artificialitate. De mentionat curajul regizoareai Ana Lungu in a aborda o tema majora cu mijloace mult inferioare temei. Un film trecut neobservat, dar un film de o actualitate ce indeamna la multiple reflectii.
In urechi ne rasuna versurile unui cantec al lui Ada Milea, un fel de subtitlu al filmului, o trauma a generatiei de tineri fara vina..: "Tata, facultatea-i gata; / Unde să mai meargă fata -/ Ratata şi stricata? / Tata, facultatea-i gata." G.N
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu