Pentru un scriitor, nu-i atât de important să aibă talent pe cât e să fie lipsit de simțul ridicolului.
Radu Enache Ei, dragă Arthur,
aici chiar că ai deschis o cutie pandorică! Pentru căci deoarece
fiindcă, până prin 1930, în toate societățile lumii guverna, încă!, o
chestie mai complicată ca un război de țesut, mai fascinantă ca un
astrolab, mai enigmatică precum hârdăul
lui Mesmer! Chestia asta complicată, fascinantă, enigmatică era un
amestec de trei simțuri: simțul ridicolului, simțul umorului și
așa-zisul „bun simț”, în fapt o cenzură a extremelor. Cu nuanța, de la
Boileau citire: tous les genres sont bons, sauf le genre ennuyeux!
Helas! De nos jours il n'y a plus de bon sens, plus de l'humour, plus de
ridicule! Adieu, Boileau, on boit d'la biere! Și se duce dracului
giudețul! ... Mă rog, passons! Chestia e, pe scurt, că vremea noastră nu
mai îngăduie nimănui (darmite scriitorului!) niciunul dintre simțurile
amintite! Zeitgeist sau Weltschmerz, după preferință! A se vedea Valsul
slav al lui Şerban Foarţă!
În registrul serios, lumea postmodernă marșează tocmai pe
relativizarea ridicolului și a umorului. E o jale! ... (PS: Remarcă, te
rog, structura postmodernă, par excellence, a comentariului!)
Arthur Suciu Ei, dacă ai avea mai puțin bun-simț și ai scrie mai mult! Tare bine ar fi. smile emoticon
Sunt perfect de acord că postmodernul riscă să distrugă umorul cu
relativismul său ușurel: umorul trebuie să aibă în față ceva serios de
care să poată să râdă. În plus, umorul
nu este o glumă, ci atacul la adresa seriosului pe toate fronturile.
Umorul este, și el, foarte serios, dar în alt fel. În lumile posibile
ale postmodernului, fiecare râde de celălalt dintr-un univers diferit și
astfel râsul său devine inefficient. Căci, umorul nu are sens decât
dacă vom considera nu că există mai multe universuri, ci doar unul, care
este universul de discurs al puterii. - De acord cu Boileau: genul
plictisitor e rău de tot, în rest nu contează ce scrii, dacă e
interesant. - Simțul ridicolului e legat de bun-simț, este chiar cenzura
bunului-simț. Numai că literatura este dezlegarea de bun-simț, adică de
filosofia comună, a majorității. Altfel spus, trebuie să fii un mare
nesimțit ca să-ți pui sufletul pe tarabă. Ridicolul funcționează însă și
în mod legitim în interiorul luptei literare atunci când cel care scrie
este ridicol pur și simplu prin prostiile pe care le debitează.
Arthur Suciu
În
”Discursul autonom”, am scris probabil primul studiu mai serios asupra
operei lui Gabriel Liiceanu. Asupra operei, nu asupra unei cărți. Nu
i-am degradat importanța, așa cum fac mulți, dar nici nu l-am pupat în
cur, așa cum fac și mai mulți. Liiceanu a însemnat mult pentru mine
pentru că l-am citit de timpuriu. În 1998, când m-am mutat în București,
m-am prezentat la un examen de master în filosofie cu un eseu despre
lucrarea ”Despre limită”. Eram un naiv. În comisie, se afla
Alexandru Boboc, care s-a uitat la mine ca la cel mai mare dușman. M-a
picat. Anul următor, șomer și nu student fiind, am fost la cursul lui
Liiceanu despre Heidegger. - Îmi plac foarte mult cărțile lui Liiceanu
de după 2000, chiar dacă - am explicat și în micul meu studiu - el cade
în tentația autoproiecției, a autojustificării. Un autor existentialist
este mai degrabă autodenigrator. Dar nu poți fi și Cioran, și patron la
Humanitas în același timp. Totuși, afacerile l-au ajutat pe Liiceanu pe
plan literar pentru că i-au creat multe probleme morale. Confuzia din
”Ușa interzisă” pleacă - așa cred eu - de la aceste probleme
nemărturisite.
În
”Discursul autonom”, am scris probabil primul studiu mai serios asupra
operei lui Gabriel Liiceanu. Asupra operei, nu asupra unei cărți. Nu
i-am degradat importanța, așa cum fac mulți, dar nici nu l-am pupat în
cur, așa cum fac și mai mulți. Liiceanu a însemnat mult pentru mine
pentru că l-am citit de timpuriu. În 1998, când m-am mutat în București,
m-am prezentat la un examen de master în filosofie cu un eseu despre
lucrarea ”Despre limită”. Eram un naiv. În comisie, se afla
Alexandru Boboc, care s-a uitat la mine ca la cel mai mare dușman. M-a
picat. Anul următor, șomer și nu student fiind, am fost la cursul lui
Liiceanu despre Heidegger. - Îmi plac foarte mult cărțile lui Liiceanu
de după 2000, chiar dacă - am explicat și în micul meu studiu - el cade
în tentația autoproiecției, a autojustificării. Un autor existentialist
este mai degrabă autodenigrator. Dar nu poți fi și Cioran, și patron la
Humanitas în același timp. Totuși, afacerile l-au ajutat pe Liiceanu pe
plan literar pentru că i-au creat multe probleme morale. Confuzia din
”Ușa interzisă” pleacă - așa cred eu - de la aceste probleme
nemărturisite.
Paul Cernat Corect,
desi, in ce ma priveste, nu am o parere la fel de buna despre
literatura lui confesiva de dupa 2000 - mi se pare falsa, de un
narcisism onctuos, care inca nu se exhibase in Jurnal sau Epistolar - si
nu cred ca senzatia mea e doar un efect al perceptiei
mele asupra omului. Dar in rest, confirm si subscriu. Despre limita e
cea mai buna carte filosofica a lui (peste Tragicul si altele), iar
cursul despre Heidegger la care si eu am participat ca student, era
serios si edificator. Am participat si la vreo doua seminarii (unde se
traducea, foarte aplicat, Sein und Zeit, cu dezbateri pe fiecare nuanta)
dar, nestiind germana, m-am retras.
Bogdan Suceava Dar confuziile care pleacă din absența simțului umorului au fost teoretizate de cineva?
Paul Cernat Nu, dar ar merita. Cind apar, ele nu se traduc doar in disfunctii (ideo)logice, ci si in kitsch stilistic.
Celina Petrescu Cu cat ii gasesc mai multe " vulnerabilitati" lui Gabriel Liiceanu cu atat imi dau seama cat de mult m-a influentat. Gratie Jurnalului de la Paltinis m-am apucat de greaca, germana ...si de citit filosofie in original. Apoi aparitille de la Humanitas in primii ani ' 90 au fost extraordinare. Acum nu -i pot suporta discursul , mereu in aceeasi tonalitate, reluand idei din repertoriul arhi cunoscut liiceanesc. Aproape ca nu pot sa-l ascult de la prima fraza. Este absolut incompatibil cu tot ce sunt si gandesc. Si totusi cat ii datorez!!!! E foarte dureros ....
Radu Cristescu As fi interesat sa aflu cum justifica Liiceanu ultimele aparitii editoriale semnate Heidegger, in care se desfasoara un nazism pur.
Radu Cristescu Una peste Alta, sunt niste carti bune. Merge atat de departe cat poate el sa mearga cu dezvaluirile si analiza interioara. E greu sa fie altfel , pt o persoana atat de publica. Uneori face si greseli de cultura filosofica, chiar una elementara am gasit, dar putine.
Celina Petrescu ..Sunt unele greseli grave prin folosirea de sintagme halucinante inventate dupa cum i se nazare. Plus ca nu apropriaza termenii heideggerieni in acuratetea lor...nu doar p'aia, mai greii, ci si pe cei mai usurei. Este clar ca a petrecut mult timp in studiu discursului neamtului, dar conceptualizeza dulce-romantic, infantil, balcanic...aussein..befindlichkeit sau chiar sich-vorweg-sein ii caligrafiaza in tușe de domnișoara....cat despre partea nazista a lui Heidegger, asta e, ceasul rau pisica neagra, nu o sa fie cenzurat unul dintre marii filosofi ca nu ne place noua labirintul consecintelor...omul gandea nu muncea.
Radu Cristescu am gasit citatul exact pt ca am scris atunci despre asta: "Heidegger a fost primul ganditor care, la varsta de 37 de ani, a facut deosebirea dintre spaimele cu chip si cele fara chip"
Celina Petrescu Cred ca a aparut si la noi inainte de 89, un nr Secolul XX cu Kierkegard in care era implicat, dupa cat imi amintesc. De aia zic ..iti vine sa innebunesti.
Paul Cernat Corect,
desi, in ce ma priveste, nu am o parere la fel de buna despre
literatura lui confesiva de dupa 2000 - mi se pare falsa, de un
narcisism onctuos, care inca nu se exhibase in Jurnal sau Epistolar - si
nu cred ca senzatia mea e doar un efect al perceptiei
mele asupra omului. Dar in rest, confirm si subscriu. Despre limita e
cea mai buna carte filosofica a lui (peste Tragicul si altele), iar
cursul despre Heidegger la care si eu am participat ca student, era
serios si edificator. Am participat si la vreo doua seminarii (unde se
traducea, foarte aplicat, Sein und Zeit, cu dezbateri pe fiecare nuanta)
dar, nestiind germana, m-am retras.
Bogdan Suceava Dar confuziile care pleacă din absența simțului umorului au fost teoretizate de cineva?
Paul Cernat Nu, dar ar merita. Cind apar, ele nu se traduc doar in disfunctii (ideo)logice, ci si in kitsch stilistic.
Celina Petrescu Cu cat ii gasesc mai multe " vulnerabilitati" lui Gabriel Liiceanu cu atat imi dau seama cat de mult m-a influentat. Gratie Jurnalului de la Paltinis m-am apucat de greaca, germana ...si de citit filosofie in original. Apoi aparitille de la Humanitas in primii ani ' 90 au fost extraordinare. Acum nu -i pot suporta discursul , mereu in aceeasi tonalitate, reluand idei din repertoriul arhi cunoscut liiceanesc. Aproape ca nu pot sa-l ascult de la prima fraza. Este absolut incompatibil cu tot ce sunt si gandesc. Si totusi cat ii datorez!!!! E foarte dureros ....
Radu Cristescu As fi interesat sa aflu cum justifica Liiceanu ultimele aparitii editoriale semnate Heidegger, in care se desfasoara un nazism pur.
Radu Cristescu Una peste Alta, sunt niste carti bune. Merge atat de departe cat poate el sa mearga cu dezvaluirile si analiza interioara. E greu sa fie altfel , pt o persoana atat de publica. Uneori face si greseli de cultura filosofica, chiar una elementara am gasit, dar putine.
Celina Petrescu ..Sunt unele greseli grave prin folosirea de sintagme halucinante inventate dupa cum i se nazare. Plus ca nu apropriaza termenii heideggerieni in acuratetea lor...nu doar p'aia, mai greii, ci si pe cei mai usurei. Este clar ca a petrecut mult timp in studiu discursului neamtului, dar conceptualizeza dulce-romantic, infantil, balcanic...aussein..befindlichkeit sau chiar sich-vorweg-sein ii caligrafiaza in tușe de domnișoara....cat despre partea nazista a lui Heidegger, asta e, ceasul rau pisica neagra, nu o sa fie cenzurat unul dintre marii filosofi ca nu ne place noua labirintul consecintelor...omul gandea nu muncea.
Radu Cristescu am gasit citatul exact pt ca am scris atunci despre asta: "Heidegger a fost primul ganditor care, la varsta de 37 de ani, a facut deosebirea dintre spaimele cu chip si cele fara chip"
Celina Petrescu Cred ca a aparut si la noi inainte de 89, un nr Secolul XX cu Kierkegard in care era implicat, dupa cat imi amintesc. De aia zic ..iti vine sa innebunesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu