Traducere // Translate

Timpul si Margareta..

Timpul si Margareta. Sase tablouri si cateva schite

de Vlad Stoicescu si Iulian Andrei | Foto: Centrul de Arta Comunitara VARSTA4 01-03-201





A pictat Balcicul interbelic si a studiat cu Nae Ionescu, Dan Barbilian si Dimitrie Gusti. Cand s-a nascut, in Romania domnea Regele Carol I, iar Caragiale nu avea patru ani de cand emigrase in Germania. La 103 ani, Margareta Dinu incepe inca o primavara: se va trezi ca de fiecare data, in zori, sa vada rasaritul.
  • Viata Margaretei Wechsler Dinu a fost asa: evreica in timpul a doua razboaie mondiale, absolventa de Belle Arte, studenta si la matematici si la filosofie, pictorita la Balcic, casatorita cu ziaristul si poetul Gheorghe Dinu (Stephan Roll), centagenara. La 103 ani, Margareta Dinu - Medi, cum ii spun apropiatii - este singurul om in viata care i-a avut profesori pe Nae Ionescu, Dan Barbilian si Dimitrie Gusti. Si singurul care, traindu-si tineretea printre avangardistii care au uluit in Interbelic cultura romana, poate marturisi in acest timp tarziu cu suflete inghetate despre Romania lui Victor Brauner, a lui Gellu Naum, Sasa Pana sau Geo Bogza. Realizati ce scriem aici? Cand Margareta Dinu s-a nascut, in Romania domnea Regele Carol I, iar Caragiale nu avea nici patru ani de cand emigrase in Germania. Nu te mai puteai intalni cu el la sosea, la berarie, la Gambrinus, dar oricum, traia! Si cate s-au intamplat in ultima suta de ani! Randurile urmatoare nu rezuma un veac de seninatate, dar Medi Dinu a atins deja impacarea ultima din „Ecleziastul”. In amurg, cand alege o singura imagine din viata ei, Margareta o prefera pe aceasta: o gradina in care au inflorit margaretele.

Stiti ora aceea a diminetii cand in oras e inca liniste si prima lumina cade perfect peste intunericul catifelat, ca intr-un tablou de Marc Chagall? Atunci, la rasarit, cand culorile se amesteca in contururi vagi, Margareta Dinu priveste cerul. Deasupra Parcului Bazilescu din Bucurestii Noi nu e nici macar cel mai frumos albastru dintre cele posibile, iar jos, jos sufletele se impiedica unele de altele printre mormanele de zapada mizerabila. Pe sub parc, oamenii au cucerit imperiul radacinilor - in curand vor merge in Piata Universitatii si copacii revoltati! – pentru ca metrourile sa vina si sa plece spre nicaieri.

Din garniturile vechi ale Metrorex nu se vede niciodata cerul, nici macar bleul asta muscat de frig si de nepasare la marginea Bucurestiului. Cine naiba sa mai stie de cate ori si cat de frumos a rasarit soarele din decembrie 1908 pana in martie 2012, pana in acest timp tarziu cu suflete inghetate? Margareta Dinu stie. Sunt putine lucrurile care pot salva o lume in care oamenii nu mai lasa niciun strop de speranta. Unul dintre ele e sa privesti, din cand in cand, cerul. Altul e sa scrii ca putinii care fac si traiesc istoria sunt, uneori, mai importanti decat istoria insasi.

Margareta zambeste. Ne priveste cu ochii ca marea, “nu fiti copii!”, “voi stiti ce ma intrebati pe mine aici?”. Nu spune, de fapt, niciunul dintre aceste cuvinte, isi lasa doar privirea sa vorbeasca. Suntem copii, asa e, istoria nu e decat viata, mai buna sau mai rea. A Margaretei Dinu a fost asa si asa: evreica in timpul a doua razboaie mondiale, absolventa de Belle Arte, studenta si la matematici, si la filosofie, eleva a lui Dan Barbilian si a lui Nae Ionescu, pictorita la Balcic, casatorita cu ziaristul si poetul Gheorghe Dinu (Stephan Roll), centagenara.

Si cate s-au intamplat in ultima suta de ani! Au cazut si monarhia si comunismul, au scris si Jean-Paul Sartre si Mihaela Radulescu, si-au dat mastile jos toti diavolii secolului, coborand omenirea in grota, si s-au ridicat rachetele spatiale spre abisuri, transportandu-ne toate visele pe Luna. Iar noi contam pe istorie? Ati auzit de Laptaria lui Enache? Era, candva, a socrului Margaretei Dinu. Lasati tratatele jos, nu se intampla nimic acolo!, nici iaurtul, nici rasaritul n-au loc intre filele mari, uneori prea mari pentru cat de mica este, de fapt, viata.

Dumnezeu, dupa Holocaust


Aceasta femeie care ne priveste acum cu ochiii ca marea a trait printre avangardistii care au uluit, intre cele doua razboaie mondiale, cultura romana. Pentru Margareta Dinu, Victor Brauner nu este doar un nume. Iar acesta nu este suprarealism: vorbim cu o femeie care obisnuia sa dejuneze cu Filip Brunea-Fox.

Randurile urmatoare nu rezuma un veac de seninatate. Margareta Dinu si-a trait si si-a inteles secolul. I-a vazut de aproape abjectia si daca acum, rasucind fusele amintirilor, ocoleste raul, o face doar din eleganta si din intelepciune. La 103 ani, Margareta Dinu a atins deja impacarea ultima din „Ecleziastul”, in care sta scris pentru totdeauna: „Am vazut tot ce se face sub soare; si iata ca totul este desertaciune si goana dupa vant!”.

In amurg, cand alege o singura imagine din viata ei, Margareta o prefera pe aceasta: o gradina in care au inflorit margaretele. De acum inainte, cititi pe propria raspundere: veti afla ca e inca atata frumusete in lume, desi e foarte putin probabil ca Dumnezeu sa mai existe dupa secolul Holocaustului.

PRIMUL TABLOU. Dovada ca exista destin. Miracolul de la Brezoi

„Toata familia ma striga Medi. Asa e obiceiul in Ardeal, prima fata sa fie Medi, primul baiat Bubi si cel mai mic din familie Bebi. Numele meu este Margareta. M-am nascut in 1908, iar mancarea mea preferata este morcovul. Cred ca bleu, cu toate nuantele lui, este culoarea care imi place cel mai mult. Cea mai mare dorinta a mea este sa am o moarte usoara”, scrie Medi Dinu intr-o biografie ratacita pe internet. Asa de simplu e destinul?

Pentru ca Medi sa se nasca a fost nevoie ca Daniel Wechsler, mic functionar la compania forestiera Lowendal, desi se perfectionase la Berlin in industria lemnului, sa lase Bucurestiul pentru un post de contabil la Brezoi, in Valcea. Si tot pentru ca Medi sa se nasca a fost nevoie ca domnul Leopold Hirschfeld, evreu din Ardeal, sa piarda intr-o singura noapte toata averea la carti. Si a mai fost nevoie ca invingatorul, un ungur, sa fie totusi om si sa ii lase caii, cat sa-si ia sotia si copiii si sa ajunga pana in Cluj. De atunci, Leopold nu a mai avut cum sa iasa din cuvantul femeii. Ce era sa faca?

Si pentru ca Medi sa se nasca a fost nevoie ca bunica ei, Hlena Hirschfeld,  sa decida mai tarziu plecarea de la Cluj la Brezoi, unde urma sa conduca o cantina. Aici, la cantina intreprinderii forestiere din Brezoi, tanarul Daniel Wechsler, contabilul, a cunoscut-o pe Amalia, fiica lui Leopold si a Hlenei Hirschfeld, vorbitoare de germana si de maghiara, nu si de romana. Nu uitati: secolul XX abia incepuse, batalioanele romane nu trecusera Carpatii, Ardealul era al Austro-Ungariei.

Vioara, dragostea


Cand a aparut dragostea? Dar cine mai poate spune? Cel mai probabil la unul dintre ceaiurile dansante care aveau loc o data pe saptamana. Amalia Hirschfeld studiase vioara la Conservatorul din Cluj. Poate ca a sustinut, ad-hoc, un concert pentru vioara, poate ca Daniel Wechsler a fost fermecat si... Medi Dinu s-a nascut pe 22 decembrie 1908. Asa scrie in acte si asa a ramas. Adevarul este ca vremurile si notarul din Brezoi calculau inca dupa calendarul iulian, asa ca data nasterii poate fi, la fel de bine, si 4 ianuarie 1909.

Timpul avea inca rabdare. Mai erau aproape sase ani pana cand un student bosniac urma sa ucida un print mostenitor al unui imperiu totusi muribund, aproape sase ani pana cand sa inceapa Primul Razboi Mondial.
Realizati ce scriem aici? In Romania domnea Regele Carol I, iar Caragiale nu avea nici patru ani de cand emigrase in Germania. Nu te mai puteai intalni cu el la sosea, la berarie, la Gambrinus, dar oricum, traia!

Umerii de oboseli rotunzi


O suta trei ani mai tarziu, dupa un viscol de povestit peste inca un secol, inotam in zapezile de la marginea Capitalei. Ca sa ajungi la Caminul pentru batrani „Moses Rosen”, treci de Parcul Bazilescu, lasi in urma copacii cu ramurile inghetate si aleile dezolante, calci cu scarba zapada asta neagra. Nu avem nici treizeci de ani si ne asteapta, poate, decenii printre contemporani, poate chiar in orasul asta mutilat, ducand pentru totdeauna aceasta nesansa topografica.

Avem, ca in poeziile lui Stephan Roll, umerii de oboseli rotunzi. Si totusi, si totusi!, cand esti ziarist poti sa ajungi nedrept de usor intr-un trecut care nu iti apartine. Cum era inainte? Medi Dinu ne va raspunde cu un proverb vechi, astazi aproape uitat: „Viermele care s-a nascut in hrean crede ca e dulce”.

TABLOU SECUND. Cand nonagenarii se intreaba „Ce e de facut?”

Caminul „Moses Rosen” este al comunitatii evreiesti, dar varsta a treia nu cunoaste etnie. I se mai spune „varsta de aur”, dar nu e asa. Daca deznadejdea ar cunoaste un trup, ar fi cu siguranta un trup batran. Este o zi de miercuri, ora 11.00, iar rezidentii caminului se strang la primul etaj, in sala de cultura, unde au loc discutii pe diverse teme. Astazi se dezbate numirea lui Mihai Razvan Ungureanu in fotoliul de premier. Cum e si mai ales ce-o sa fie? Pare ireal: sunt aici nonagenari care se intreaba „ce e de facut?”, in vreme ce un aer seniorial, nobil strabate incaperea.

Medi Dinu regreta ca trebuie sa paraseasca grupul chiar cand dezbaterea dadea in clocot. Se ridica cu greutate, dar refuza ferm orice fel de ajutor. Are o usoara durere in soldul stang. I-a aparut asa, de nicaieri. Nu-si face probleme: va trece, cum au trecut toate. De trei ani, de cand e la camin, Medi a vazut, mai limpede ca oriunde, cat de subtire e granita care separa pe cel sanatos de cel bolnav. Aici, caderile sunt abrupte. O singura noapte e de ajuns ca sa te prabusesti. Cel mai mult au impresionat-o cazurile bolnavilor de Alzheimer. „Cum sa nu iti mai recunosti familia? Cum sa nu iti mai aduci aminte nimic? Nu pot sa inteleg. Cum functioneaza creierul uman?”, intreaba Medi Dinu, in loc de introducere. Din fericire, a avut noroc: are trecutul intact. Si ce trecut!

Primul lucru de stiut: Medi Dinu are humorul subtil cu care sunt inzestrati cei inteligenti si norocosi. „Eu citesc `Adevarul`. Suntem abonati aici, la camin”. Vesti proaste pentru gazetari: cel mai mult ii plac caricaturile lui Ion Barbu, desi „nu le inteleg intotdeauna, fiindca nu cunosc toate personajele si situatiile, dar oricum sunt amuzante”. Convenim impreuna: cea mai buna rubrica din ziar este „Vorbe de duh”, acele mici fragmente de perfectiune ramase de peste veacuri. Pentru a le citi foloseste o lupa, altfel literele se amesteca in contururi nedefinite, asa cum ii mai apar uneori rasariturile. Pictor peisagist, Medi Dinu se trezeste de-o viata intreaga inaintea luminilor care inunda orizontul, dimineata.

AL TREILEA TABLOU. Tineretea.  „Sper sa nu mai traiesc o alta viata”

1916. Romania intra in Primul Razboi Mondial. Margareta Wechsler are opt ani. Nu e vremea, copilaria a fost scurta!, dar trebuie sa paraseasca paradisul din Brezoi pentru un Bucuresti clocotitor. „Soseaua urca spre Voineasa, / Iar Lotrul curge spre Brezoi. / O fata si-a pierdut camasa / Prin fanul de curand cosit, / Si-acum, in poarta casei, s-a proptit / Sa-si mai arate-o data sanii goi”, scria poetul Ion Minulescu, ani mai tarziu, in Interbelicul timpuriu, lasandu-ne astazi sa ne intrebam inutil: ar fi putut fi si asa?

Pentru tanara Medi, idila cu pitorescul Carpatilor se termina, insa, brusc. In Bucuresti, locuieste cu mama ei, violonista, la un unchi. Si e aici cand nemtii ocupa orasul, iar toata suflarea administrativa romaneasca se refugiaza la Iasi.

Nimic n-a fost uitat: bombele cazand, Zepellinul deasupra Bucurestiului, stiti cum era?, evreii care mergeau pe jos pentru ca le era interzis sa ia tramvaiul cu cai, romana si germana vorbite in egala masura acasa. Asa e, e greu de inteles cum lucreaza creierul omului, insa atunci tot a uitat ceva: limba maghiara.

Inapoi in trecut! Tatal, Daniel, blajinul contabil de la intreprinderea forestiera, este concentrat. Destinul continua sa lucreze: din Regimentul III Rosca, din care face parte, in lupta de la Marasti raman doar trei supravietuitori. „Tata era agent de legatura ceea ce insemna ca se ocupa de firul electric care lega telefonul de front cu statul major. Daca acolo cadea o bomba, agentii de legatura erau obligati sa alerge sa o refaca. Dupa ce au restabilit legatura – el si inca doi soldati – tata a zis: unde a cazut o bomba, nu cade si a doua. Au vazut o adancitura intr-un deal, s-au ascuns acolo. Cand a mai cazut o bomba in apropiere, o parte din deal s-a prabusit peste ei, dar unul din soldati a fost prins cu picioarele in afara. Cand nemtii au cucerit terenul, unul dintre ei a vrut sa-i scoata ghetele soldatului roman si si-au dat seama ca mai sunt oameni acolo. Mai traieste cineva aici, au intrebat, iar tata le-a raspuns in germana. I-au scos, i-au batut bine si i-au luat prizonieri”.

Evreul Wechsler a cazut in captivitate, dar a trait. A trait! A fost scos din prizonierat de un proprietar de paduri din Targoviste. In memoria fiicei sale s-a pastrat doar numele sau: Grigorescu. Datorita lui, contabilul  Wechsler a continuat sa-si numere anii: a trait o suta, fara doua luni.

Poftiti, din nou, in masina timpului! Se semneaza Pacea de la Versailles. Margareta Wechsler, dupa doua clase primare absolvite in Bucuresti, si a treia la Targoviste, la Institutul de Domnisoare „Dimitriu”, este in clasa a patra, la Cluj, la bunicii materni. E 1920, a avut loc si Marea Unire, iar in Ardeal nu exista manuale in care sa stea scrisa istoria romanilor si geografia Romaniei. Margareta refuza sa invete istoria si geografia maghiarilor. Patriotism juvenil? Teribilism? Naivitate? Cate putin din toate, dar nu asa ni se scriu istoriile personale, nu asa ni se inalta geografiile sentimentale, facand cate putin din toate?

Medi a primit note mai mici, dar nu a cedat. A reinvatat totusi limba maghiara. Si asta pentru ca i-a placut o poezie despre un batran care bea apa dintr-un izvor minunat si redevine tanar. I-ar placea sa existe un asemnea izvor astazi, sa fie iar in clasa a patra, dar in vremea de acum? „Ce intrebare e asta ?” Suntem copii? Bineinteles ca n-ar vrea! S-a impacat cu soarta omului. Si chiar mai mult decat atat: „Sper sa nu mai traiesc o alta viata. Mi-a ajuns asta!”.

Acolo unde a murit Eminescu


Repede!, anii ’20 au tras la linie, cu peronul pe partea dreapta. Margareta urmeaza primele doua clase de liceu la Oradea, la  „Oltea Doamna”, iar clasa a treia la Ramnicu Valcea. Revine cu toata familia la Bucuresti, dar nu este inscrisa la un liceu de stat, ci la Pensionul „Choisi Mangru”. Aici invata a patra limba, pe care o vorbeste inca perfect – franceza. Si stiti unde locuiesc Wachslerii? Pe Strada Plantelor, in fostul Ospiciu Sutu, unde murise Mihai Eminescu in 1899.

107
 „Am obiceiul sa pun pedala pe ce a fost bun in trecutul meu. Sigur ca nu pot scapa de amintirile triste, si nici nu vreau, dar nu pe acelea caut sa mi le amintesc inainte de a adormi”


„Cele mai negre amintiri sunt din perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Atunci m-am temut pentru situatia generala a evreilor. Eu stiam ca nu sunt agreati, dar nu credeam ca se va merge p ana unde s-a mers”


„Am trait atat fiindca am avut gene bune, dar si fiindca nu am urat pe nimeni. Eu am iubit oamenii, dar nu i-am cautat niciodata”
Medi Dinu
Pictorita in varsta de 103 ani




CATEVA SCHITE. In inima Interbelicului
> Cateva tuse: Ion Barbu, Nae Ionescu, Regina Maria. Medi Dinu schiteaza, din cateva cuvinte, portretele oamenilor mari intalniti pe drum. E putin, dar rabdarea cititorului online nu poate mai mult. Sau poate...

Medi a fost sotia unui poet avangardist, dar tot poezia clasica o iubeste mai mult. „Nu mi-a placut modernismul. Nu am aderat la el nici in dans, nici in poezie, nici in pictura, in muzica si mai putin”. Ramane cu ai ei, cu Eminescu, inaintea tuturor, cu George Cosbuc si chiar cu George Toparceanu. Intr-un articol scris in fuga ignoranta a internetului se speculeaza ca s-ar fi intalnit, la Iasi, cu Toparceanu, in ultimul an de viata al poetului. „Nu este adevarat. Desi biografiile ne-ar fi permis, nu ne-am vazut. I-am facut insa un portret”. I-a placut ei sa picteze poeti. Ar trebui sa il vedeti pe Bacovia asa cum l-a vazut Medi, parca a cunoscut apasarea morbida a unei dureri. Si poate chiar a cunoscut-o.

Medi Wachsler a fost bacalaureata la „Choisi Mangru”, a dorit sa urmeze Arhitectura, insa a picat la examenul de matematici. Destinul se va numi acum Costin Petrescu, profesorul supraveghetor de la examenul de desen. Cand a inteles ca are de-a face cu un om cu har, a indrumat-o spre scoala de Belle Arte, pe care Medi  a absolvit-o in 1932. I-a avut profesori pe Jean Al. Steriadi sau Francisc Rainer. Steriadi a spus despre Medi Wachsler ca este cea mai talentata din clasa sa. Nerenuntind la gandul arhitecturii de interior a urmat cursuri la Facultatea de Matematica. L-a avut profesor pe Dan Barbilian. Si a urmat si cursuri la Facultatea de Filosofie, unde i-a vazut la catedra pe Dimitrie Gusti si Nae Ionescu.

Harul


Medi Dinu este singurul om in viata care i-a avut profesori pe Dan Barbilian si Nae Ionescu. Cum erau? „Eu nu stiam, pe atunci, ca Dan Barbilian e acelasi om cu poetul Ion Barbu. Ii cunosteam pe de rost poeziile, desi nu pot spune ca le-am inteles in totalitate, dar oricum nu stiam ca e el. Ca profesor de matematici era o somitate. Eu nu eram un as. Cand expunea la tabla ii urmaream gandul, dar nu puteam sa ii cuprind intreaga teza. In schimb aveam viziune. Daca tema data pentru seminar era cum arata taietura pe care o face un con care strabate un trapez, eu o vedeam deja in spatiu si puteam sa fac repede o schita. Pe colegii mei i-ar fi costat ore lungi de calcul. Eu faceam desenele, ei faceau calculele”.

Cand vorbeste despre Nae Ionescu, Medi Dinu ofera un prim raspuns scurt, dar elocvent: „O!”. Mai departe: „Ii urmaream cursurile cu pasiune. Era singurul profesor pe care l-am frecventat la universitate la care nu numai ca aula era plina, dar se deschideau usile si se puneau scaune pe holuri, pentru musafirii care veneau sa il asculte!”. De ce? „Avea un fel extraordinar de a vorbi. Ne hipnotiza”.

Mai tarziu, ceva s-a intamplat cu Nae Ionescu si  a sfarsit in extrema dreapta. Dupa ce a scris prefata cartii „De doua mii de ani” a lui Mihail Sebastian, evreu si el, randuri de un antisemitism feroce, ceva s-a rupt pentru totdeauna in Medi Wechsler. „Nu imi venea sa cred ca e acelasi Nae Ionescu pe care il cunoscusem! Mergeam nauca din om in om si intrebam: El e?”. Cumva, nu era. „Se vorbea in Bucuresti ca Nae Ionescu avea o amanta tanara si foarte pretentioasa. Nu-i mai ajungeau bijuteriile, rochiile si blanurile! Visa la un yacht! Si singurii care puteau sa il plateasca pe Nae Ionescu erau nemtii, asa ca a inceput sa se compromita pentru bani. Asa imi spuneau cei pe care i-am intrebat. Si cred ca asa a fost”.

„Cine is
i va mai aminti de familia Basescu?”

Anii tineri, Margareta Wechsler i-a trait sub domnia Reginei Maria. Fara sa se cunoasca personal, au fost amandoua indragostite de Balcic. Mai mult insa, Medi a iubit-o pe Regina. „In adolescenta am avut o colectie de fotografii cu Regina Maria. Era de o frumusete care iti taia respiratia! Imi amintesc de o parada de 10 Mai, pe Calea Victoriei. Eram in magazinul unui unchi, de unde am putut vedea caleasca in care Regina mergea la Camera Deputatilor. S-a dus in caleasca si s-a intors calare, in uniforma regimentului unde avea gradul de colonel, daca nu ma insel. Era in fusta, pe cal! Vad si acum tabloul. Calea Victoriei era plina de urale. Oamenii o iubeau”.

Au trecut de atunci aproape nouazeci de ani. Intrebarea se strecoara natural, „monarhie sau republica ?”, raspunsul e o lectie: „Uite, eu nu o cunosc pe doamna Basescu, dar nu cred ca peste nouazeci de ani va mai fi cineva care sa aiba o amintire comparabila cu domnia sa. Nu stiu cine isi va mai aduce aminte peste nouazeci de ani ca a existat familia Basescu”.

Cand vorbeste despre Regele Mihai, Medi Dinu rosteste „Marele Voievod de Alba-Iulia”, cum i s-a spus la nastere, in 1921. A fost invitata anul trecut la Palatul Elisabeta, unde a cunoscut-o pe Principesa Margareta: „Mi s-a parut ca are ceva din gratia bunicii sale, Regina Maria, fara sa fie insa la fel de stralucitoare. E o tanara foarte gentila. Am crezut ca stie ceva despre elanul meu juvenil fata de Regina, dar nu mi-a spus nimic. M-a intrebat daca am vizitat Castelul de la Balcic, iar eu i-am raspuns ca am fost doar in gradina”.

PEISAJ LA BALCIC. Tatarii pun un diagnostic: „Fata dracului”

Sfatuita de tata, Medi Wechsler se inscrie in 1934 in Sindicatul Artistilor Plastici si asa ajunge pentru prima data la Balcic. Aici locuieste in aceeasi camera cu Ada, fiica pictorului Costin Ioanid. Si tot aici se consuma povestea de dragoste cu arhitectul, pictorul si fotograful Tedy Brauner, fratele mai mic al lui Victor Brauner. Prin el ii cunoaste pe suprarealisti, pe Gellu Naum, pe Geo Bogza, pe Sasa Pana.

Cum era pe atunci Medi? Un indiciu: localnicii, tatari, o poreclisera „Seitan Caz”, ceea ce s-ar putea traduce asa – „fata dracului”. La Balcic, Medi isi trece timpul la Cafeneaua lui Mamut, studiind fizionomiile pescarilor si realizand schite si portrete. Tot aici se imprieteneste cu Rodica Burileanu, care avea sa ii devina sotie lui Eugen Ionescu.

Suprarealism: ce salariu avea Brunea-Fox


Din 1934 pana in 1939, Medi Wechsler merge in fiecare vara la Balcic. Si il cunoaste, dupa terminarea idilei cu Tedy Brauner, pe ziaristul Gheorghe Dinu, mai cunoscut sub pseudonimul de poet – Stephan Roll. Peste ani, intr-un interviu pentru „Realitatea evreiasca”, Medi avea sa-si aminteasca astfel prima intalnire: „Termin peisajul care se face in zorii diminetii si ma duc pe plaja. O intalnesc pe Mara Ivanova, care avea sa-i devina sotie lui Boris Caragea, si incep sa-i povestesc durerile mele de amor. Si se opreste langa noi un tanar care imi spune ca nu m-a mai vazut pe acolo. L-am repezit. Pleaca, dar peste putin timp revine. L-am bruftuluit cum n-am mai facut-o niciodata: Ce te tot bagi in conversatia mea, cu glasul tau de iaurgiu?”. Fara sa stie, Medi intuise un lucru esential: Gheorghe era fiul lui Enache Dinu, proprietarul celebrei Laptarii de pe Strada Baratiei.

La Laptarie se intalneau avangardistii, cei mai multi evrei, si tot acolo a trait Serafina, cateaua nemurita de Brunea-Fox, care i-a facut intr-o pagina de revista urmatorul necrolog: „Biografia ta n-a trecut niciodata dincolo de 30 cm. Deasupra pamantului pleoapa ta n-a ajuns niciodata pana la gatul de lebada ireala al unui crin; dar in silueta ta orizontala se desfasura tot globul unei aplecari si toate miracolele aveau in fata ta o reverenta de salcie spre ochii tai uzi”. Serafina a ramas faimoasa fiindca, se spune, alunga clientii nedoriti din Laptarie cand Ghita Dinu ii soptea la ureche infamul cuvant „traditionalist”.

Brunea-Fox, si el evreu, era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Ghita Dinu, care a lucrat ca redactor la „Adevarul” si „Dimineata”. Brunea era cel mai respectat reporter. Ca sa va faceti o idee, respectul se cuantifica si asa: „Cand un redactor avea un salariu de 1.400 de lei, Brunea lua 12.000”. Intrebam naiv: „Trebuia sa treaca zilnic pe la redactie?”. Ni se raspunde: „Ce sa faca Brunea acolo? El calatorea”.

AL PATRULEA TABLOU. Sentinta. Antonescu, Hitler, Stalin? „Dracu sa-i pieptene !”

Ce fel de clepsidra aveti aici la „Moses Rosen”? Cand a trecut un sfert de secol? E deja 1933 si Hitler ajunge la putere in Germania. Ce a simtit atunci Medi Wechsler? „Nu imi venea sa cred ca tara care i-a dat pe Heine si pe Goethe...”. Si uite ca incepe razboiul, nici nu l-au luat in serios, in dimineata in care nazistii au invadat Polonia, Ghita Dinu glumea la telefon cu Brunea-Fox! Cine sa creada ca...?

Si uite ca femeia aceasta cu ochii ca marea, care se trezeste dimineata pentru a prinde tusele de albastru inundate de lumina, a pierdut treizeci de rude in Holocaust, cei mai multi din Ardeal, de la Cluj.

Pentru prima data se lasa tacerea in incaperea de la „Moses Rosen”. Istoria trece repede, o poti inghesui pe toata intre filele unei carti, dar viata e ceva mai complicata: ai putea scrie volume intregi despre o zi sau despre o amintire neagra. Medi Dinu nu vrea sa insistam. Scriem atat: legile rasiale i-au interzis sa mai expuna, dupa succesul inregistrat cu lucrarile de la Balcic. Ca sa supravietuiasca a lucrat ca profesoara de desen la o scoala de copii evrei, unde a avut-o eleva pe viitoarea poeta Nina Cassian.

Si nu, Medi Dinu nu a fost comunista. „De la inceput mi-am dat seama ca e o aberatie. Cum sa fim toti tratati egali, cand nu suntem egali?”. A citit „Capitalul” lui Marx, dar nu l-a inteles Si nu i-a placut. Totusi, de ce atat de multi evrei s-au indragostit de comunism? Raspunsul nu e scris in manualele de stiinte politice, desi e cel mai simplu dintre toate: „Putea vreunul sa fie legionar?”. Antonescu? „El a crezut ca face bine ce face. Dar la fel a crezut si Hitler, la fel a crezut si Stalin”. Uite o sentinta brusca si decisiva: „Dracu` sa-i pieptene!”.

AL CINCILEA TABLOU. Un mariaj dadaist

Intre toate lucrurile pe care le tine minte, Medi Dinu l-a uitat tocmai pe cel legat de propria casatorie. Raspunde cu un zambet strengaresc cand e intrebata de data mariajului cu Ghita Dinu. „Dar cine mai stie? Actele vorbesc. In anii `50, oricum. Eu nu aveam nevoie, el nu avea timp”. La cununie, Gheorghe Dinu a facut o gluma. Intrebat daca o ia in casatorie pe tovarasa, asa, asa, a raspuns de doua ori „Da”. Medi l-a inteles si a ras: asa glumeau ei, dadaistii. Casatoria a fost oficializata la primaria de pe Strada Parfumului. Nas le-a fost Petre Pandrea (cumnatul lui Lucretiu Patrascanu), care si-a iubit fina fiindca era si olteanca, nu doar evreica. Zambim. „V-ati simtit olteanca?”. Ni se zambeste inapoi. „Eh ! Ce sa fac, daca m-am nascut la Brezoi !”.

Supravietuirile


In perioada comunista, Medi Dinu a supravietuit. Nu ignorati forta acestui substantiv, „supravietuire”, mai ales cand e vorba de o pictorita care si-a atins apogeul artistic „la curtea” monarhiei, la Balcic, si care a refuzat, chiar cu pretul marginalizarii totale, sa se inscrie in Partid. Vor ramane intrebari nepuse, iar Medi Dinu nu va spune ce inseamna dragostea cand ai peste 100 de ani, desi a marturisit ce a simtit in ziua in care si-a implinit veacul: „M-am mirat. Stiti, eu nu m-am facut nici mai tanara, nici mai batrana. Am vazut femei care cu timpul isi ascundeau varsta. De ce sa faci asa ceva? Pe mine si pe fratele meu, tata ne-a invatat sa spunem mereu adevarul. De ce sa ma ascund? Eu nu am imbatranit, eu am crescut an de an”.
108

E ceva, totusi, peste care nu se poate trece, o singura intrebare, ultima: e loc de Dumnezeu in lumea asta? „La nevoie. Ce sa faci, la necaz, cu cine sa vorbesti? Cand nu ai nevoie, uiti, ca  asa e omul. Dar eu nu am nevoie de acest Dumnezeu care a lasat Holocaustul sa se intample, un Dumnezeu care a lasat primul popor monoteist sa piarda sase milioane de oameni in felul acela oribil”. Totusi, desi putea sa treaca la crestinism, pentru a se putea casatori cu Gheorghe Dinu in timpul legislatiei rasiale, Medi Wechsler a refuzat. In decembrie 2011, cu doar cateva zile inainte sa implineasca 103 ani, doamna Dinu aprindea prima lumanare de Hanuka in Sinagoga Mare din Bucuresti.

AL SASELEA TABLOU. Margaretele

Peste tot bilantul acesta, peste Nae Ionescu si Brunea-Fox, peste Balcic si Bucurestiul interbelic, peste albastrul diminetilor de pretutindeni se asaza, totusi, un regret. Desi ochii nu o mai ajuta, desi are nevoie de o lupa pentru a citi randurile tot mai putine si tot mai inghesuite ale ziarelor, Medi Dinu il vede clar: „Ca nu am facut copii. Si ultima iarba este datoare sa dea viata, daca a primit viata. Dar nu s-a putut in anii razboiului – ar fi fost copii fara tata, caci, din cauza legilor rasiale, Gheorghe nu ar fi putut sa-i recunoasca. Apoi a fost prea tarziu”.

Ultima imagine cu care Medi Dinu ar vrea sa paraseasca scena acestui bal nu vine, asa cum v-ati astepta, nici din copilarie, nici din adolescenta, ci din ceea ce obisnuim sa numim „batranete”, noi, marionete ale nostalgiilor marunte. „Cel mai des, inainte de a adormi ma gandesc la o gradina pe langa care am trecut candva si in care cresteau margarete foarte mari. Cand nu apuc sa  ma gandesc la ce am citit, cand vreau pur si simplu sa imi amintesc ceva frumos, ma gandesc la acele margarete. Stiti, numele meu e Margareta”.

Reportofonul s-a inchis. E o zi cu un soare neverosimil deasupra Capitalei. Nu-l vom putea vedea din garniturile vechi de metrou. Fugim spre nicaieri, spre casa, spre birou, si ne uitam lung la pagina de Facebook care anunta, intr-o traducere aproximativa, ca putem spune povestea vietilor noastre cu ajutorul noului profil Timeline.
- See more at: http://www.dela0.ro/timpul-si-margareta#sthash.gJg6R4L9.dpuf

Niciun comentariu: