Doua zile, o noapte

 Filmul fratilor Jean Pierre si Luc Dardenne, Doua zile, o noapte, productie 2014 sugereaza din titlu chiar un termen, un dead line vital. De aceea ca forma el poate fi citit in doua chei, una , ca sa fac o analogie cu filmele de tip Hunger Games, in care  termenul este implacabil pentru o solutie  vitala, iar alta analoaga genului 12 oameni furiosi, in care un scor bazat pe voturi ce pot fi basculate cu argumente poate aduce mutatis mutandis, viata sau moarte.

Pe fond filmul reda un moment de viata comun anilor recenti, in care capitalismul salbatic aduce pe de o parte tragedii familiilor ce-si pierd slujba si pe de alta parte un inceput de dezumanizare a lucratorilor care in campul concurentei acerbe pentru pastrarea locului de munca uita definitiv sau temporar sentimentul natural al solidaritatii umane. Daca mai facem inca un pas in analiza filmului ne ducem cu gandul la actualele drepturi ale lucratorilor rapite treptat in anii ultimei crize financiare, urmare elementului oarecum obiectiv al slabirii reprezentativitatii acestora si a dialogului social, cel putin in Europa, dictate de nevoia de competitivitate ceruta de globalizarea din ce in ce mai accentuata.

Dar care e subiectul?
Povestea este la fel de simpla precum titlul si nu prezinta subtilitati de redare, si nu  

 presupune eforturi de interpretare din partea spectatorului: ceea ce vezi este ceea ce este, nimic nu e ascuns sau presupus.

Sandra (Marillon Cotillard), dupa un concediu de boala, boala care ghicim ca a fost de fapt o stare depresiva careia nu ii cunoastem cauzele, revenind la vechiul serviciu, o firma care cu 17 lucratori construia si livra panouri solare in Belgia valona, afla ca cei 16 colegi ai ei fusesera de acord sa continue munca in 16, daca tot s-a dovedit ca pot cuprinde volumul de munca respectiv. In schimb, patronul le promisese o prima anuala de 1000 euro. Ea urma sa fie concediata. In intervalul de vineri pana luni, cand in mica firma urma sa aibe loc votul celor 16 referitor la acceptarea propunerii patronului, Sandra incearca sa-si convinga colegii sa voteze in favoarea ramanerii ei in echipa. 

 Sandra, sotul ei Manu (Fabrizio Rongione) si cei doi copii nu sunt chiar saraci, dar nici indestulati. Au un apartament, un Ford Focus functional si fiecare o slujba. Este insa evident  ca fara a doua slujba in familie nu vor putea supravietui.

Sandra permanent sustinuta de sotul ei incearca sa-si convinga unul cate unul colegii sa fie de acord cu ramanerea ei in echipa comuna. Intre timp se afla ca bonusul de 1000 euro promis de patron nu era pur si simplu pretul plecarii Sandrei ci reprezenta efortul suplimentar de 3 ore in plus saptamanal cerut fiecaruia din cei 16 ramasi pentru a inlocui munca celei plecate, in limita aceluiasi salariu. Tema excluderii economice cauzate de criza o atrage automat pe cea a solidaritatii. Intr-adevar, o parte din colegi sunt de la inceput de partea Sandrei,  dar desi la un moment dat apare o tensiune in evaluarea scorului, miza filmului pare sa devina mai mult lupta interioara a eroinei. Filmul vorbeste mai mult despre lupta interioara a eroinei cu ea insasi, despre momentele de disperare, despre pierderea increderii in fortele si capacitatile ei. Abia in final intelege spectatorul ca este nevoie ca ea sa reinvete sa se pretuiasca, sa se revalorizeze dupa perioada ei de depresie si dupa loviturile venite din partea celor pe care probabil in virtutea unei nevoi de empatie colegiala nu-i mai putea intelege, desi aveau si ei nevoile lor financiare.

 Fratii Dardenne nu cauta solutii criptate in mesaj; ei reusesc prin drama derizorie a fragilei Sandra sa infiltreze in capul spectatorului o idee foarte simpla: intr-o lume in care nu mai conteaza decat reusita individuala si in care fiecare se lupta doar pentru sine, violenta sociala si morala ca si inegalitatile se vor accentua.

Ideologia banului si minciuna reusitei prin concurenta nu pot decat sa asmuta oamenii unul impotriva celuilalt. Filmul chiar daca nu faptic, musteste de violenta clocotita si de disperare generala, de faptul ca trebuie sa te umilesti, cersind zilnic sprijin si multumind abject pentru a continua sa duci o viata mediocra, lipsita de stralucirea micilor bucurii, plina de incertitudini..

Geniul capitalismului consta in reusita saparii bazelor naturale ale solidaritatii facandu-i pe luicratori sa se dusmaneasca unul pe altul, cu texte patronale de genul: aveti concedii si o prima anuala de o mie de euro, dar pe colega asta a voastra nu putem sa o tinem...decat daca renuntati cu totii la prima. Si daca ne-am apropiat de smecheria patronului in general ascunsa in spatele diverselor trucuri putem sa punem si degetul pe rana: legile permisive au lasat la discretia patronului existenta sau nu a sindicatului in societatile mici, lasand conducerea acestora sa-si angajeze exact atatia lucratori incat sa nu fie obligata sa accepte sindicat al acestora. Legea o face patronul iar lucratorul nu are dreptul de a protesta indiferent cu cata nedreptate se confrunta.

Ca realizare, filmul face parte din categoria filmelor minimaliste, categorie unde fratii Dardenne sunt chiar pionieri si cercetatori de mijloace. Filmul lor este arid, extrem de muncit in goliciunea lui, cu secvențe lungi filmate intr-un singur shot, cu secvențe unice, fără muzică, fără efecte.

 Facuta pentru acest rol, actrita Marillon Cotillard, naturala, slaba, fara pic de fard, cu un profil chinuit cand nu apare golit de expresie e magnifică atat in în rolul ei de depresivă bună si muncitoare si sufficient de sexy . Mersul sau pe strazile oraselului Belgian ocupa daca nu prin timpul alocat macar prin expresivitate si semnificatie un rol principal in subscenariul minimalist de sustinere cinematografica.

Fratii Dardenne, despre ideea filmului: „De ani de zile ne tot gandim sa facem un film despre cineva care e tras pe linie moarta din cauza colegilor – sustinuti din spate cu bonus-uri consistente de conducerea firmei – pe motiv ca ar fi devenit inutil la locul de munca”. ( Luc Dardenne). „Ce ni s-a parut noua important era sa prezentam pe cineva exclus pe motiv ca ar fi slab sau ineficient. Filmul arata cum acest personaj slab si ineficient gaseste totusi puterea si curajul.”(Pierre Dardenne)

                                                                                                                          G.N