Sufismul constituie ‚doctrina ezoterică’ a Islamului, aflată în constrast cu Chariya, adică partea legală sau normativă din Islam. Prin Chariya, musulmanul învaţă „pe viu” cum să evite a face răul. Chariya s-ar putea traduce şi prin ‘normele’ ce trebuiesc respectate în Islam. În sufism, ce apare practic odată cu Islamul, se caută în primul rând o ‚cale de viaţă’ pentru om, adică un itinerar spiritual către Dumnezeu. Sufismul perfecţionează sinceritatea credinţei, îl ajută pe omul islamic să lupte împotriva propriului Ego. S-a mai spus că sufismul este un termen marcând în primul rând o dimensiune psiho-spirituală. Sufismul în varianta elementară, deci până în pragul căutării psiho-spirituale, este o „teologie naturală” a contrariilor, în sensul că „este nevoie” -desigur, într-o înţelegere fatalistă- de cutremurele de pământ ce acţionează într-un contrast cu stabilitatea, boala se întâmplă printre oameni pentru a fi într-un contrast cu sănătatea lor etc. Toleranţa religioasă este exprimată în Sufism prin versurile filosofului şi poetului Mevlana Rumi: „Vino la rugăciune, rătăcitorule iubitor al Evanescenţei. Căci noi nu sîntem caravana lipsei de speranţă! Vino la rugăciune, deşi ţi-ai încălcat poate jurămintele de o mie ori!” În grupuri ale bisericii unitariene (reamintim că locul de naştere al acestei biserici a toleranţei e Transilvania!) întregul text atribuit lui Al Rumi este pus pe muzică, fiind cântat de tineri creştini. Aşa cum ne arată însăşi viaţa lui Jalal Al Rumi, explorarea dimensiunii psiho-spirituale constituie partea centrală din Sufism. Citeam în anii liceului o carte tradusă din limba arabă, o carte cu nuvele scrise de un autor algerian, lucrarea aceea fiind tradusă de fapt demagogic şi oportunist, în contextul propagandei privind lupta pozitivă a F.N.L. (‚frontul naţional de eliberare’) din Algeria împotriva colonialismului francez. Şi apărea acolo, în paginile cărţii, expresia populară, o urare de succes în căutarea fericirii. În subsolul paginii se explica faptul că ar fi fost o simplă ‚urare de noroc’, care suna : „Cinci în ochii tăi!” Era destul de bizar, nu-i aşa? În anul I de la facultatea de fizică din Bucureşti, l-am întrebat pe un coleg palestinian mahomedan (aveam în grupă reprezentanţi ai tuturor religiilor monoteiste care clamează drepturi asupra Ierusalimului) ce înseamnă expresia: „Cinci în ochii tăi!”. „Este mult prea complicat ca să puteţi înţelege voi”, mi-a răspuns cu superioritate. Abia în lecturile mele despre tâlcurile Sufismului, am înţeles. Traducerea aceea pe româneşte era foarte, foarte departe de a fi fost perfectă. Mai ales în contextul comunist, marxist, unde „Religia este opiul poporului!” Ei bine, în traducerea aceea superficială era vorba despre o urare de perfecţiune pentru cele cinci rugăciuni pe zi ale musulmanului. Care încearcă să vadă faţa Domnului. Era oarecum şi un slogan de subminare a Islamului. Bineînţeles, în Islam nu există icoane, de fapt este totalmente interzisă o reprezentare pentru chipul Domnului. Însă ‚urarea de noroc’ era un exemplu de metaforă sufită. Într-adevar, este o blasfemie măcar să doreşti să vezi chipul Domnului, şi pe bună dreptate. Totul părea perfect şi în cadrul ateist al ideologiei comuniste: Îndemnul la rugăciune era de fapt blasfemator. Dar Sufii cred că Dumnezeu a îngăduit omului să recunoască frumuseţea. Mi se pare că aici sufismul islamic întâlneşte romantismul european: „Beauty is truth, truth – beauty”, scria poetul romantic englez “din al doilea val” John Keats (1795 – 1821), în „Oda pentru o vază grecească”. Sufii mai consideră că frumuseţea existentă în dinamica naturii -nici măcar nu trebuie să fii musulman pentru a descoperi această frumuseţe!- reprezintă o reflecţie a lui Dumnezeu care priveşte în natură ca într-o oglindă, „văzându-Se” de fapt pe Sine! Ideea aceasta a fost împrumutată şi de fizica modernă a particulelor elementare, care a denumit unul dintre quarci: „Beauty”. De obicei, din sufism este receptat numai „mesajul mistic”. Cred ca în sufism există totuşi un filon de raţionalitate foarte puternic, important pentru lumea de azi. De pildă, aşa este perceput la universitatea iezuită din Silicon Valley. Reacţia acestui Orient islamic bogat în spiritualitate echilibrată, reacţia împotriva unui Occident agresiv, care a ajuns bogat doar prin furtul de Pământuri (ei da, chiar în sens de planetă originară, pură, edenică), un Occident predator care îşi apără prada – Pământurile fără Agora, adică sărăcite spiritual, este aproape de înţeles.

blogideologic