Traducere // Translate

Bienala de la Veneţia, arta care provoacă şi povesteşte realitatea anului 2015


Pavilionul României
Pavilionul României
Timp de şase luni, la Arsenal, în Giardini şi în alte locuri din lagună se desfăşoară Bienala de la Veneţia, o întâlnire de neocolit cu arta contemporană.
„Există un tablou de Klee care se intituleazăAngelus Novus. El reprezintă un înger care pare să se îndepărteze de un lucru pe care îl fixează cu privirea. Ochii îi sunt măriţi, gura deschisă, aripile desfăşurate. Cu această imagine ar trebui să semene Îngerul Istoriei. Figura lui este întoarsă către trecut. Acolo unde nouă ne apare un lanţ de evenimente, el nu vede decât o singură catastrofă care îngrămădeşte ruine peste ruine la picioarele lui. Ar vrea să se oprească, să învie morţii şi să reasambleze ceea ce a fost dezmembrat. Dar din paradis suflă o furtună care s-a oprit în aripile lui atât de violent, încât nu le mai poate strânge. Această furtună îl împinge irezistibil către viitorul căruia el îi întoarce spatele în timp ce grămada de ruine din faţa lui se ridică până la cer. Această furtună este ceea ce noi numim progres”. Această descriere, însoţită de o acuarelă de Paul Klee, scrisă de filosoful şi criticul de artă Walter Benjamin (1882-1940), dă tonul, mai curând sumbru, al celei de a 56-a ediţii a Bienalei, potrivit părerii lui Guillaume Morel din articolul amplu apărut în Connaissance des Arts.
Pavilionul României cu lucrările lui Adrian Ghenie
Okwui Enwezor, directorul cunoscutei Haus der Kunst din München, a conceput expoziţia colectivă din spaţiile Corderies de la Arsenal şi din Pavilionul Central (Pavilionul italian) într-o perspectivă istorică.
Creată în 1895, Bienala sărbătoreşte anul acesta 120 de ani, traversaţi de două războaie mondiale, de conflicte coloniale, de genocide, de crize multiple, de epidemii...
Pavilionul Franţei
Prin sute de picturi, de sculpturi, de instalaţii, de video-uri, de opere sonore sau de performance-uri ale unor artişti din 53 de ţări, All the World’s Future (aceasta este tema ediţiei actuale) trasează o panoramă fără frontiere a artei contemporane în tot ce are ea mai lucid şi mai angajat, pentru a evoca „starea actuală de lucruri, dar şi aparenţa acestora. (...) Ideea expoziţiei este de a solicita şi de privilegia noile propuneri şi de a provoca naşterea unor opere concepute special pentru eveniment de către plasticieni, cineaşti, coregrafi, performeri, compozitori, scriitori”, invitaţi să dea un sens frământărilor, potrivit spuselor comisarului BienaleiOkwui Enwezor.
În ceea ce priveşte pavilioanele naţionale, răspândite în Giardini, la Arsenal sau în inima oraşului, numeroase ţări au dat cuvântul unor personalităţi care, prin lucrările lor, realizate adesea cu noile tehnologii, doresc să descrie şi să denunţe incoerenţele lumii.
Celeste Boursier-Mougenot, Pavilionul Franţei
Altele, ca Franţa, cu Céleste Boursier-Mougenot sau Japonia, reprezentată de Chiharu Shiota, au ales să lase loc visului şi imaginarului. Câţiva stropi de poezie bine veniţi în acest univers dezamăgitor.
Céleste Boursier-Mougenot invită la o imersiune totală în instalaţia sa: arbori în mişcare îşi creează propriile sunete, nori plutitori, spumă ce se scurge în partea de sus a clădirii, în timp ce spectatorul se aşază confortabil pe o canapea. Revolution (acesta este titlul instalaţiei) este promisiunea unei călătorii hipnotice în inima unei „insuliţe onirice şi organice”, care ia forma unei grădini ideale.
Chiharu Shiota, Pavilionul Japoniei
În ceea ce o priveşte, Chiharu Shiota, ea propune Cheile misterului. Spectatorul intră literalmente în operă. Fostă studentă a Marinei Abramovic, japoneza a imaginat o instalaţie compusă dintr-un „nor” de 50.000 de chei, colectate de la persoane anonime şi suspendate de fire roşii. „Cheia este pentru ea un material de transmitere a sentimentelor noastre”, explică comisarul Hitoshi Nakano, o invitaţie de a deschide poarta unor lumi necunoscute. Ca un ecou al acestui dispozitiv eminamente poetic, un video dă cuvântul unor copii care evocă primele lor amintiri.
Jonas Jonas, Pavilionul Statelor Unite
În Pavilionul Statelor Unite din Giardini, americanca Joan Jonas, în vârstă de 76 de ani, care a marcat spiritele cu opera sa Reanimation II, prezentată la Documenta de la Cassel şi expusă anul trecut la Luvru, oferă o serie de performance-uri. Artistă multitalentată, performer, cineast, sculptor, desenator,Joan Jonas este pasionată, începând din anii ’70, de legăturile care unesc corpul în mişcare, imaginea, muzica şi poezia. Ea a realizat pentru Bienală un video inedit, însoţit de opere de grafică şi în trei dimensiuni, un nou capitol al artei sale intuitive şi de introspecţie.
Pamela Rosenkranz, Pavilionul Elveţiei
Lumea potrivit viziunii Pamelei Rosencranz ocupă Pavilionul Elveţiei. Ce înseamnă să fii om în lumea de astăzi? O întrebare dificilă care subîntinde opera artistei, născută în 1979, care este în largul ei şi în pictura gestuală şi în instalaţiile conceptuale. Ea este interesată de modul în care artistul este martorul evoluţiilor tehnologice şi al transformărilor pe care acestea le implică în filosofie, ştiinţe, economia mondială şi obiceiurile consumatorilor.
„Ea ne confruntă cu materialele şi conceptele care, prin ubicuitatea lor, au devenit determinante, rămânând, în acelaşi timp, dificil de pătruns”, după expresia comisarului expoziţiei, Susanne Pfeffer.
Sarah Lucas, Pavilionul Marii Britanii
În Pavilionul AustrieiHeimo Zobernig, propune o artă la limita abstractului.
El explorează domeniile sculpturii, video-ului, instalaţiei şi chiar pe cele ale arhitecturii sau designului.Heimo Zobernig este totuşi în primul rând pictor şi încă unul redutabil. Reprezentat în Franţa deGaleria Chantal Crousel, el experimentează, pe pânză sau hârtie, limitele abstracţiei în compoziţii minimaliste, riguros structurate, dominate de linii drepte şi tuşe plate de culoare în tonalităţi vii. Din 2011 s-a eliberat într-o oarecare măsură de geometrizare, adoptând o pictură mai deschisă, dominată de curbe şi de energia gestului.
Herman De Vries, Pavilionul Olandei
Sarah Lucas, care expune în Pavilionul Angliei, se numără printre tinerii artişti britanici descoperiţi graţie expoziţiilor de la Saatchi Gallery la începutul anilor ’90. Născută la Londra, în 1962, această feministă ireverenţioasă este o adeptă a materialelor obişnuite şi a recuperării: mobile, obiecte, veşminte, alimente, ţigări... Între sculpturi şi instalaţii, operele ei, cu aspect de ready-made, dovedesc o fascinaţie asumată pentru violenţă care, potrivit părerii ei, este întotdeauna legată de sex. O artă ce se doreşte subversivă, fără a se teme niciodată de prostul gust.
Sarkis, Respiro, Pavilionul Turciei
Pavilionul Olandei a fost încredinţat lui Herman De Vries, un împătimit al naturalului. Pornind de la principiul că „natura este artă”, artistul, născut în 1931, naturalist ca formaţie, nu încetează să observe şi să facă din observaţiile sale, începând din 1960, materia primă a colajelor, desenelor, fotografiilor sau sculpturilor sale. Pentru Bienală el a realizat un ansamblu de opere noi. „Ne-am îndepărtat atât de mult de natură, am modificat-o, am manipulat-o, am distrus-o, încât am uitat că ea este arta prin excelenţă şi că numai un artificiu în plus, cel al artei omeneşti, ne poate ajuta s-o regăsim”, considerăHerman De Vries.
De un deosebit interes este Pavilionul Turciei, înveşmântat în sunet şi lumină de Sarkis.
Danh Vo, Pavilionul Danemarcei
Pentru artistul născut la Istanbul în 1938, fiecare proiect este o aventură legată de locul în care se desfăşoară. De la sosirea sa în Franţa, în 1962, el dezvoltă o operă care reuneşte sculptura, instalaţia, filmul, fotografia şi vitraliul, operă în care este vorba despre exil şi călătorie, despre istorie şi memoria personală sau colectivă. Sala Armelor de la Arsenal adăposteşte Respiro, o instalaţie de oglinzi, vitralii şi tuburi de neon, însoţită de o piesă sonoră a compozitorului Jacopo Baboni-Schilingi, inspirată de un desen al artistului, în jurul celor şapte culori ale curcubeului.
Danh Vo reprezintă Danemarca. El a expus, în 2013, la Muzeul de Artă Modernă al oraşului Paris, fragmente ale Statuii Libertăţii, reproduse în mărime naturală, şi o serie de opere cu conotaţie istorică şi politică având ca temă Războiul din Vietnam.
Vincent Meesen şi invitaţii săi la Pavilionul Belgiei
Artist neoconceptual, Danh Vo s-a impus pe scena internaţională în ultimii 12 ani. Anul acesta este onorat de două ori. Îi succede lui Jesper Just ca reprezentant al Danemarcei şi i s-a încredinţat comisariatul unei expoziţii la Punta della Dogana a lui François Pinault.
Micro-istoriile lui Vincent Meesen aşteaptă vizitatorii în Pavilionul Belgiei. În expoziţia intitulatăPersonne et les Autres, ca referinţă la un text al criticului de artă Andre Frankin, membru al Internaţionalelor lettriste şi situaţioniste, artistul belgian povesteşte „micro-istorii” care scot în evidenţă aportul cultural şi intelectual al coloniilor la dezvoltarea modernităţii. Punând sub semnul întrebării însăşi noţiunea de reprezentare naţională la Bienală, el n-a vrut un show personal şi s-a înconjurat de 12 creatori din America, Africa, Asia şi Europa, cum ar fi Mathieu K.Abonnenc, Sammy Baloji, James Beckett...
Tobias Zielony, Pavilionul Germaniei
Florian Ebner, directorul colecţiei fotografice a Muzeului Folkwang din Essen şi comisarulPavilionului Germaniei, a reunit cinci artişti: fotograful Tobias Zielony, videastul Hito Steyerl, sculptorul şi artistul conceptualist Olaf Nicolai, duo-ul Iasmina Metwaly şi Philip Rizk. Tema este reflecţia asupra prezenţei imaginii în lumea contemporană, a statutului ei, a funcţiei ei sociale, politice, documentare sau estetice, a materialităţii şi circulaţiei ei în era numerică şi a mondializării.
Să ne mai oprim şi la Pavilionul Luxemburgului, unde, sub titlul Paradiso LussemburgoFilip Markiewicz evocă în acelaşi timp Paradisul lui Dante, Cinema Paradiso de Giuseppe Tornatore şi, cu ironie, ideea unui paradis fiscal. El propune „o reflecţie asupra identităţilor noastre contemporane”, asociind dansul, muzica, lectura şi arhitectura.
Hito Steyerl
„Scopul este de a scrie o nouă mitologie contemporană a Luxemburgului prin lumea cinemaului şi a performance-ului, incluzând actorii vieţii culturale şi confruntând-o cu contextul veneţian”, explica artistul.
Ţara noastră participă la cea de-a 56-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - la Biennale di Venezia, cu două proiecte, Adrian Ghenie: Darwin’s Room şi Inventing the Truth. On Fiction and Reality, organizate în Pavilionul Naţional din Giardini di Castello şi Noua Galerie a Institutului Român pentru Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia. Vicecomisar: Alexandru Damian.
Pavilionul României se integrează în viziunea curatorială a lui Enwezor prin alegerea unui subiect pe cât de dificil, pe atât de potrivit în context local şi internaţional: Darwin’s Room, văzut ca un spaţiu mental şi o paradigmă în care, deşi trăim cu toţii, ne raportăm la ea în moduri cu totul diferite. Adrian Ghenie (n. 1977) propune prin laboratorul lui Darwin o cale de reinterpretare a luptei pentru existenţă, nu doar aşa cum o definea teoria evoluţionismului biologic, ci şi prin apelul la alte surse istorice. Ghenie este preocupat constant de falia care se creează între microistorie şi macroistorie, continuând prin proiectul propus Pavilionului tema generală a Bienalei şi accesând sursele intime ale subiectului de reflecţie propus de curator: cum ne imaginăm viitorul la plural? Camera lui Darwin devine o arhivă a istoriei declinată în trei spaţii principale, fiecare având propria cheie conceptuala: Furtuna, Galeria de portrete (Autoportret ca Charles Darwin) şi Disonanţele istoriei.
Filip Markiewicz, Pavilionul Luxemburgului
Expoziţia Inventând adevărul. Despre ficţiune şi realitate se raportează la contextul cultural actual, răspunzând temei enunţate de curatorul bienalei, Okwui Enwezor, prin apelul la ficţiune ca instrument de înţelegere a lumii. Estomparea graniţei dintre ficţiune şi realitate permite articularea unor ipoteze creative despre trecut şi prezent, activând un nou raport între ce există şi ce ar putea exista în realitate.
Reflecţiile artiştilor, prin obiect, fotografie, video sau performance, aduc în prim plan atât procesul interpretării, cât şi pe cel al producerii unor poveşti. Construcţia vizuală a fiecărui proiect îşi asumă convenţiile ficţiunii, chiar şi atunci când nucleul este unul documentarist, lăsând la vedere urmele autorului şi „cusăturile” subtile între autenticitate şi invenţie. Imposibilitatea de a identifica unde începe povestea şi unde se termină realitatea pune spectatorul în ipostaza de a oscila între cât de convingătoare sau cât de stridentă e înscenarea.





MAGDALENA POPA BULUC

Niciun comentariu: